Eric B. Hare

Rezumat

Eric Burnham Hare a fost pionierul misionar adventist de ziua a șaptea printre poporul Karen din estul Birmaniei și unul dintre cei mai îndrăgiți povestitori ai adventismului din secolul al XX-lea. Născut în Hawthorn, Victoria, Australia, la 12 octombrie 1894, al doilea fiu al pastorului adventist australian pionier Robert Hare și al soției sale Henrietta, Eric a studiat la Avondale, s-a căsătorit cu Agnes Fulton (fiica misionarului pionier J. E. Fulton) la 24 iunie 1915 și a plecat spre Birmania trei luni mai târziu. Între 1915 și 1934 — și din nou pentru o scurtă perioadă în 1941–1942 — familia Hare a lucrat printre kareni la Kamamaung, pe râul Salween, a învățat limba karen la un nivel nemaiîntâlnit până atunci, a înființat o fanfară formată din băieți kareni, a fondat dispensare și a asistat la botezarea primilor creștini adventiști kareni. Din 1946 până în 1962, Eric a slujit la Departamentul Școlii Sabatice al Conferinței Generale, promovând lucrarea spirituală cu copiii. A murit la Washington, D.C., la 1 iunie 1982, la vârsta de 88 de ani.

De la Hawthorn la Avondale (1894–1915)

Conform articolului lui Lester Devine din Enciclopedia adventiștilor de ziua a șaptea, Eric Burnham Hare s-a născut la Hawthorn, Victoria, Australia, pe 12 octombrie 1894, fiind al doilea fiu al pastorului Robert Hare și al soției sale, Henrietta. Și-a început studiile la Școala Fitzroy din Melbourne, unde a legat o prietenie pe viață cu Roy Allan Anderson. A absolvit cursul misionar de la Avondale în 1911 și cursul biblic-academic în 1913, a slujit ca responsabil de corturi pentru E. B. Rudge și Harold Lukens la Port Pirie în 1911, apoi s-a alăturat lui J. W. Kent și J. H. Woods într-o campanie de predică sub cort la Richmond. Până în iunie 1914, se înscrisese la cursul de asistență medicală de la Sanatoriul din Sydney. La o sesiune specială a Comitetului Conferinței Uniunii Australaziene, ținută în perioada 8-22 iunie 1915, a fost numit misionar în Birmania. Pe 24 iunie 1915 — la doar câteva zile după numirea sa — s-a căsătorit cu Agnes Fulton, fiica pionierului misionar din Pacificul de Sud și Asia, J. E. Fulton. Agnes s-a născut la Bishop, California, pe 9 noiembrie 1893.

La tribul Karen din Salween (1915–1934)

Familia Hare a părăsit Sydney-ul spre Birmania joi, 23 septembrie 1915, iar la sosire și-a dedicat primii doi ani studiului limbii și înființării unei misiuni medicale. Conform ESDA, amândoi au obținut peste nouăzeci la sută la examenele de limbă karen; examinatorul i-a spus lui Eric că a obținut cele mai mari note dintre toți misionarii pe care i-a examinat vreodată. Eric, un muzician talentat, a adunat instrumente de alamă în timpul vizitelor la biserici din Australia și Noua Zeelandă și a înființat o fanfară karen care a devenit o trăsătură definitorie a activității misionare.

Familia Hare s-a stabilit la Kamamaung, pe râul Salween, în nord-estul Birmaniei, lângă granița cu Siam (Thailanda). Conform ESDA, primii trei ani ai lor au fost marcați de o profundă descurajare și niciun botez; primul convertit karen a fost botezat în al patrulea an, după care lucrarea a crescut constant. Cea mai mare dintre copiii lor, Rosalind Agnes, a murit pe 23 iunie 1917, la doar nouăsprezece zile după naștere, și a fost îngropată în cimitirul protestant din Rangoon. Alți patru copii — Eileen Nita, Leonard, Verna Mae și Peter — s-au născut în Birmania. În 1919, Eric a fost hirotonisit în slujba Evangheliei la reuniunea diviziei din Ranchi, India, de către tatăl lui Agnes, J. E. Fulton, pe atunci președinte al Diviziei Asia de Sud.

Ba Twe — băiatul karen care nu voia să se roage

Cartea Sister White a lui A. W. Spalding păstrează povestea unuia dintre cei mai memorabili convertiți kareni ai lui Hare — un tânăr pe nume Ba Twe, a cărui convertire a fost amintită de biserică de generații întregi. Paragraful introductiv al lui Spalding: „Era un băiat karen în Birmania, care se află departe, dincolo de ocean, lângă India. Numele acestui băiat era Ba Twe. El trăia cu poporul său undeva în adâncul junglei și nu știa absolut nimic despre Isus. Dar a venit în acea țară o grupă de misionari și a înființat o școală pentru băieții, fetele și tinerii din tribul Karen, la Ohn Daw. Iar tatăl lui Ba Twe l-a trimis la această școală” (Sora White, p. 109, par. 1).

Potrivit lui Spalding, Ba Twe nu a vrut la început să se identifice ca creștin sau budist, așa că s-a numit pur și simplu păgân — chiar și după ce începuse să iubească Sabatul, să cânte cântecele lui Isus și să învețe versetele biblice. Apoi, într-o vară, acasă, în timp ce păștea cei doi bivoli ai tatălui său, a adormit, bivolii s-au rătăcit, iar el s-a urcat într-un copac să-i caute. Acolo, o voce slabă (conform relatării lui Spalding) i-a spus să se roage lui Dumnezeu să-i găsească. După o luptă interioară, s-a rugat; bivolii au apărut mugind chiar sub copacul său.

Schimbarea din viața lui a fost completă. Relatarea lui Spalding despre întoarcerea lui la școală: „Așa că Ba Twe s-a întors la școală. Și acum i-a spus fratelui Hare, și le-a spus tuturor profesorilor și tuturor elevilor, că era creștin, pentru că Dumnezeu chiar îi vorbise. Și a crescut, ca și băiatul Isus, în înțelepciune și statură și în favoarea lui Dumnezeu și a oamenilor. A rămas la școală până când a terminat-o, iar acum era un băiat înalt și mare, de cincisprezece ani sau mai mult” (Sora White, p. 111, par. 4).

Conform lui Spalding, când Ba Twe și-a terminat studiile, i-a cerut tatălui său permisiunea să meargă în ținuturile muntoase și să-i învețe pe sălbaticii din tribul Karen despre Isus, iar tatăl său i-a dat permisiunea. Relatarea lui Spalding despre plecare: „Ba Twe și-a aruncat un sac de orez peste umăr și și-a pus un rucsac cu medicamente simple în spate. Și a plecat în ținuturile muntoase ale tribului Karen. Nimeni nu a mai auzit nimic de el pentru o lungă perioadă de timp” (Sister White, p. 111, par. 7). Când, în cele din urmă, fratele său mai mare a plecat după el pentru a-l aduce acasă, fratele s-a întors cu vestea că Ba Twe vindeca boli, îi învăța pe oameni cum să trăiască și le arăta copiilor imagini și le spunea povești dintr-o carte despre Isus al său.

Concediu și întoarcere (1934–1942)

Conform ESDA, după optsprezece ani petrecuți pe Salween, familia Hare a fost invitată în 1934 să se mute în Conferința California de Nord; mutarea a fost determinată în parte de nevoia de asistență pentru fiica lor, Verna Mae, care era grav surdă. Au părăsit Birmania pe 12 aprilie 1934, lăsând în urmă o biserică karenă bine stabilită, cu 122 de membri, și opt Școli de Sabat cu un număr total de 340 de membri. Eric a slujit ca misionar voluntar și secretar al Școlii de Sabat în California de Nord, iar apoi ca secretar al Școlii de Sabat al Conferinței din California de Sud, la Glendale.

În 1941 — cu doar câteva luni înainte ca războiul să cuprindă Pacificul — familia Hare a acceptat o numire de întoarcere în Birmania, de data aceasta la Rangoon. Invazia japoneză a Birmaniei în 1942 i-a forțat să se evacueze: Agnes și copiii au plecat cu vaporul spre India, în timp ce Eric și câțiva colegi de muncă au scăpat pe uscat, traversând teritorii ostile. După ceea ce Lest We Forget și memoria adventistă amintesc ca fiind „multe pericole și scăpări miraculoase”, el s-a reunit cu familia sa, iar familia Hare s-a întors în America.

Anii la Conferința Generală (1946–1982)

Conform ESDA, Eric a fost numit lider al Departamentului de Tineret al Conferinței din California de Sud, apoi director al Școlii Sabatice a Conferinței Uniunii Pacificului, iar la sesiunea Conferinței Generale din 1946 a fost chemat să slujească ca secretar asociat al Departamentului Școlii Sabatice al Conferinței Generale d — funcție pe care a deținut-o până la pensionarea sa în 1962. De-a lungul acestor ani, el a acordat o atenție specială rolului Școlii de Sabat în dezvoltarea copiilor și formarea creștină; munca sa a fost un precursor al Departamentului modern pentru slujirea copiilor. La scurt timp după numirea sa, fiica sa cea mare în viață, Eileen, care se afla atunci în concediu de la slujirea misionară din India împreună cu soțul ei, Ivan Higgins, și cele două fiice ale lor, a murit într-un accident rutier la Van Horne, Texas.

Decesul (1982) și moștenirea

Eric Hare a murit la Washington, D.C., la 1 iunie 1982, la vârsta de optzeci și șapte de ani. Agnes a murit la Berrien Springs, Michigan, la 25 aprilie 1983, la vârsta de nouăzeci de ani. Conform ESDA, Eric Hare a scris treisprezece cărți — printre care Jungle Stories, Treasure from the Haunted Pagoda, Fuzzy Wuzzy Tales, Make God First, Skyscrapers, Curse-Proof și Clever Queen — și a înregistrat sute de povești pentru copii care au modelat două generații de copii adventiști cu lecțiile pe care le-a predicat inițial copiilor karen din Salween.