Rezumat
Ferdinand Anthony Stahl, numit Fernando în America Latină, a fost pionierul misionar adventist de ziua a șaptea printre popoarele indigene din Anzi și din zona superioară a Amazonului. Împreună cu soția sa, Ana Christina Carlson Stahl (1870–1968), a slujit neîntrerupt timp de trei decenii în lucrarea misionară — în Bolivia (1909–1911), printre popoarele Aymara și Quechua din zonele muntoase de lângă Lacul Titicaca din Peru (1911–1918), capitala peruană și din nou la Lacul Titicaca (1920–1921), printre popoarele Asháninka și Yánesha din Pădurea Brow din centrul Peruului (1921–1927) și în bazinul amazonian din Iquitos (1927–1939). Născut în Pentwater, Michigan, la 3 ianuarie 1874, Stahl era un german-american care și-a pierdut tatăl în copilărie, a fugit de un tată vitreg abuziv la vârsta de zece ani, și-a cunoscut soția de origine suedeză într-un restaurant din Milwaukee, a fost botezat în 1901 și s-a format la Sanatoriul Battle Creek. A murit la Oroville, California, pe 30 noiembrie 1950, la vârsta de 77 de ani.
De la Pentwater la Battle Creek (1874–1909)
Conform articolului lui Per Gluder Quispe din Enciclopedia adventiștilor de ziua a șaptea, Ferdinand Stahl s-a născut în Pentwater, Michigan, la 3 ianuarie 1874, fiind de origine germană. Tatăl său a murit când el avea opt luni; tatăl său vitreg l-a maltratat atât de grav încât a fugit d , la vârsta de zece ani. A cunoscut-o pe Ana Christina Carlson — născută la 22 noiembrie 1870, în Vexiar, Suedia, și emigrată la Minneapolis în 1886 — la un restaurant din Milwaukee unde ea lucra ca chelneriță. S-au căsătorit la 5 august 1894. În jurul anului 1900 au început studiile biblice cu Emma Thompson Anderson (pe atunci trimisă în China), au continuat cu James Campbell de la biserica adventistă din Milwaukee și au fost botezați de O. C. Godsmark în martie 1901. Ferdinand a urmat cursurile de asistență medicală la Madison, Wisconsin, apoi a absolvit pregătirea de asistent medical misionar la Sanatoriul Battle Creek; ulterior, cuplul a condus o filială a sanatoriului Battle Creek în Cleveland, Ohio, unde Ana și-a finalizat pregătirea și unde s-a născut al doilea copil al lor, Wallace.
Voluntariat pentru „cel mai dificil loc” (1909)
Conform ESDA, Stahl i-a scris lui Ellen White cerând să fie trimis în „cel mai dificil loc din lume” — numind Madagascarul ca prima opțiune și „indienii incași din America de Sud” ca a doua. Ellen White i-a indicat să participe la sesiunea Conferinței Generale din 1909 de la Washington, D.C. (13 mai – 6 iunie 1909). La acea sesiune, soții Stahl au acceptat propunerea președintelui Diviziei Sud-Americane, J. W. Westphal, de a intra în Bolivia, și-au plătit singuri călătoria și, pe 26 iunie 1909, au plecat din New York cu cei doi copii ai lor spre portul Mollendo, din Peru. De la Mollendo au continuat cu trenul și cu vaporul spre Arequipa, Puno și La Paz — o călătorie de douăzeci de zile.
Bolivia și poporul aymara de la Lacul Titicaca (1909–1918)
Buletinul Conferinței Generale din 1913 consemnează momentul în care lucrarea sa a trecut din Bolivia în Peru: „Una dintre caracteristicile interesante ale uniunii noastre este lucrarea printre indienii de pe malurile lacului Titicaca. În drumul meu spre ultima Conferință Generală, mi s-a permis să conversez cu mai mulți indieni care începuseră să țină Sabatul” (Buletinul Conferinței Generale, 29 mai 1913, p. 184, par. 2).
Același paragraf consemnează creșterea rapidă: „La acea vreme, fratele F. A. Stahl a fost trimis să lucreze în Bolivia. Dar interesul dintre indieni și cererea de ajutor erau de așa natură încât el a considerat în curând că este recomandabil să-și dedice cea mai mare parte a timpului acestei lucrări, iar aceasta a crescut rapid, până când acum avem o biserică de peste șaizeci de membri, iar mulți alții păzesc Sabatul sau sunt profund interesați. Acest lucru este cu atât mai interesant cu cât este practic primul rod al efortului protestant printre descendenții indienilor din faimosul imperiu incaș” (Buletinul Conferinței Generale, 29 mai 1913, p. 184, par. 2).
Mesajul de salut al lui Stahl din teren, trimis la aceeași sesiune din 1913: „Dragi frați de la Conferință, salutări din partea noastră, a lucrătorilor din Bolivia, și binecuvântări din partea Domnului pentru voi” (Buletinul Conferinței Generale, 27 mai 1913, p. 160, par. 6).
Persecuție și rezistență
Buletinul Conferinței Generale din 1913 consemnează opoziția violentă cu care s-a confruntat lucrarea: „Frații din acest loc sunt plini de curaj. Există mai multe biserici în Peru și câțiva credincioși foarte serioși. Lucrarea printre indienii din interiorul țării prosperă , iar autoritățile ecleziastice încep să se agite. Cu doar câteva zile înainte de a ajunge la Lima, în timpul călătoriei mele aici, episcopul venise cu două sute de indieni pentru a ataca misiunea noastră de la Lacul Titicaca. Au intrat în capela noastră, au dat jos cartonașele cu versete de pe perete, au călcat în picioare pe unii dintre frații noștri indieni și i-au aruncat pe alții în închisoare pentru opt zile” (Buletinul Conferinței Generale, 1 iunie 1913, p. 211, par. 22).
Cartea lui James R. Nix, Passion, Purpose & Power, consemnează atât prețul lucrării, cât și umorul autoironic al lui Stahl: „Fratele Fernando Stahl este, de departe, cel mai cunoscut misionar adventist din Peru. Libertatea religioasă era atunci necunoscută în Peru. Oamenii care acceptau mesajul adventist erau persecutați, la fel ca însuși fratele Stahl” (Passion, Purpose & Power, p. 149, par. 2).
Relatarea din Buletin privind efectele altitudinii mari asupra sănătății lui Stahl: „Fratele Stahl a lucrat la o altitudine atât de mare, încât plămânii lui par să se fi mărit până în punctul în care împiedică grav funcționarea normală a inimii. Este evident că altcineva trebuie să îi ia locul pentru o vreme, ca să-i ofere o schimbare” (Buletinul Conferinței Generale, 1 iunie 1913, p. 212, alin. 1).
„Nu mi-e frică să mor” — Marie de la Lacul Titicaca
Cel mai faimos pasaj din Buletinul din 1913 referitor la misiunea lui Stahl, relatat în urma unei vizite pe care J. W. Westphal a făcut-o la stația de la Lacul Titicaca în iarna precedentă, în același paragraf: „Fratele Stahl ne-a povestit despre o tânără indiancă, Marie, care participase constant la adunări, o fată inteligentă, cu chipul dulce. Sora Stahl sperase să o pregătească ca infirmieră și colaboratoare. Brusc, Marie a încetat să mai vină. A trecut o zi de Sabat, apoi alta. Nici în ziua de Sabat, nici în zilele săptămânii nu a venit la misiune, parcurgând drumul de nouă mile de la casa ei din sat. Atunci, fratele și sora Stahl s-au dus în sat pentru a afla ce o reținuse pe Marie; pentru că prietenii ei încercaseră tot timpul să o convingă să nu vină. Au găsit-o într-o mică colibă, pe moarte de variolă. A reușit să-i recunoască. A vrut ca ei să cânte unul dintre imnurile cântate la misiune. Și astfel, în mica colibă, au cântat unul dintre imnurile împărăției, Marie, cu buzele uscate și umflate, încercând să se alăture lor” (Buletinul Conferinței Generale, 2 iunie 1913, p. 226, par. 4).
Ultima mărturie a lui Marie, în același paragraf: „Mă bucur atât de mult că ați venit în Peru. Știu că voi muri, dar nu mi-e frică să mor. Înainte să veniți, mi-ar fi fost frică; acum nu mi-e frică; pentru că știu că Isus mă va lua când va veni” (Buletinul Conferinței Generale, 2 iunie 1913, p. 226, par. 4).
Pădurea Brow, Iquitos și poporul Asháninka (1921–1939)
Conform ESDA, după un concediu în 1918 și o scurtă perioadă de slujire la Lima în 1920–1921, soții Stahl s-au îndreptat în iulie 1921 spre Pădurea Brow din centrul Peruului, fondând stația misionară Metraro printre popoarele Asháninka și Yánesha. Din 1927 încoace, ei au fost pionieri ai lucrării adventiste în bazinul superior al Amazonului, stabilindu-se la Iquitos, unde Ana a deschis o mică maternitate care a devenit actuala Clínica Adventista Ana Stahl. Li s-au alăturat William Schaeffler, Henry și Barbara Westphal, Ricardo și Georgiana Hayde, precum și lucrători locali d , Bernabé și Carmen Chávez, Juan Ramos, Rufino Pacho și vaporul Auxiliadora. Starea de sănătate precară i-a obligat să se retragă la Paradise, California, în 1939.
Povestea fratelui Condori, de James R. Nix
Conform cărții lui Nix, Passion, Purpose & Power, lucrarea de pe malul nordic al lacului Titicaca a dat naștere unui martor a cărui răbdare întruchipa speranța adventistă: „În jurul anului 1923, bătrânul Stahl a predicat pe malul nordic al lacului Titicaca, în Peru. Fratele Condori, care permise anterior construirea unei mici biserici catolice pe proprietatea sa, a acceptat mesajul bătrânului Stahl despre neprihănirea prin credință și a doua venire a lui Hristos. După ce a acceptat credința adventistă, el și-a transformat biserica într-o biserică adventistă de ziua a șaptea. La scurt timp după aceea, biserica de piatră a fost distrusă, iar fratele Condori a trebuit să fugă pe cealaltă parte a lacului. Cincisprezece ani mai târziu, el încă nu putea să se întoarcă acasă – pur și simplu nu era sigur pentru el să facă acest lucru” (Pasiune, scop și putere, p. 150, par. 2).
Moartea (1950) și moștenirea
Conform ESDA, după o scurtă perioadă de muncă printre indienii Klamath din nordul Californiei în 1939–1940, Stahl a păstorit o mică biserică lângă casa sa din Oroville, California. A murit pe 30 noiembrie 1950, la vârsta de șaptezeci și șase de ani. Ana i-a supraviețuit cu optsprezece ani, murind la Paradise, California, pe 5 octombrie 1968, la vârsta de nouăzeci și șapte de ani.
Astăzi, Clínica Adventista Ana Stahl din Iquitos și Centrul Stahl pentru Misiune Mondială de la Universitatea La Sierra (inaugurat în 1992) poartă numele familiei; poporul Asháninka l-a cunoscut în timpul vieții ca „él nos amaba” — „el ne-a iubit” — titlul dat ulterior biografiei lui Alejandro Bullón despre activitatea sa printre poporul Campa.