Rezumat
John Orr Corliss a fost un evanghelist adventist de ziua a șaptea, editor și apărător al libertății religioase, a cărui carieră s-a desfășurat în Statele Unite, Australia și Marea Britanie. Născut în Topsham, Maine, la 26 decembrie 1845, de origine scoțiană și engleză, a servit ca soldat de infanterie al Uniunii în timpul Războiului Civil, a fost botezat în credința adventistă de James White în 1868, iar la vârsta de douăzeci și trei de ani a devenit capelan și superintendent al Institutului de Reformă a Sănătății din Battle Creek. Din 1871 a lucrat ca evanghelist în Michigan, Maine, Virginia și California; a plecat cu compania de pionieri a lui S. N. Haskell spre Australia pe 10 mai 1885; a ajutat la înființarea Editurii Echo în Melbourne; a organizat prima biserică adventistă în Washington, D.C., în 1889; și a contribuit substanțial la standardul Lecturi biblice pentru cercul de acasă (1889). După un al doilea mandat în Australia (1893–1896) și zeci de ani de slujire evanghelistică, pentru libertatea religioasă și editorială în California, a murit la Sanatoriul Glendale pe 17 septembrie 1923, la vârsta de 78 de ani.
De la coasta Maine până la Battle Creek (1845–1868)
Conform articolului lui Milton Hook din Enciclopedia adventiștilor de ziua a șaptea, John Orr Corliss s-a născut din părinții Joseph și Jane (Morang) Corliss pe 26 decembrie 1845, la Topsham, Maine. Tatăl său a murit când John avea abia cinci ani, iar băiatul a fost supus unui tratament dur din partea tatălui său adoptiv; la șaisprezece ani a intrat în ucenicie ca marinar și s-a convertit la creștinism în jurul anului 1862. A părăsit marea la vârsta de nouăsprezece ani, s-a căsătorit cu Susan Gowell, în vârstă de douăzeci de ani, în 1864, s-a înrolat în Regimentul 30 de Infanterie din Maine, a servit până la sfârșitul Războiului Civil și s-a întors în Maine în 1865, unde un pastor baptist liber-voluntar l-a botezat în 1866. Susan a murit pe 16 noiembrie 1867 și a fost înmormântată la Cimitirul Oak Grove din Bath. În timp ce era în doliu, a intrat în contact cu James și cu Ellen White, care evanghelizau atunci în New England împreună cu John Andrews; a acceptat invitația lor în Michigan, a fost botezat de James White în 1868 și, în același an, a devenit superintendent și capelan al Institutului de Reformă a Sănătății din Battle Creek. De asemenea, s-a căsătorit cu Julia Ann Burgess, o învățătoare născută în Ohio.
Biografia lui Ellen G. White, scrisă de Arthur L. White, vol. 3, consemnează legătura sa cu familia White și cu Joseph Bates: „John O. Corliss, în vârstă de 39 de ani. A devenit adventist de ziua a șaptea în 1868; a fost asociat cu James White o perioadă și a fost îndrumat de Joseph Bates” (Ellen G. White: The Lonely Years, p. 256, par. 2).
Mărturia lui Corliss, păstrată în cartea lui Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord, a consemnat imaginea de neuitat a vieții din casa familiei White: „Ea era foarte atentă să pună în practică în propria viață lucrurile pe care le învăța pe alții. De exemplu, în discursurile sale publice se oprea frecvent asupra datoriei de a avea grijă de văduve și orfani, citându-le ascultătorilor Isaia 58:7-10, și își exemplifica îndemnurile adăpostind în propria casă pe cei nevoiași, oferindu-le adăpost, hrană și îmbrăcăminte. Îmi amintesc bine că, la un moment dat, ea a avut în familia sa un băiat și o fată, precum și o văduvă și cele două fiice ale acesteia” (Messenger of the Lord, p. 82, par. 1).
Anii petrecuți în America (1868–1885)
Conform ESDA, Corliss și-a început cariera de evanghelist în 1871 în satele îndepărtate din Michigan — Vernon, Mt. Pleasant, Le Roy — inițial întreținându-se singur (soția sa, Julia, gătea pentru echipa unei fabrici de cherestea pentru doi dolari pe săptămână). Familia Corliss a pierdut trei dintre primii cinci copii în acei primi ani; Lulu (n. 1877) și William Burr (n. 1882) au supraviețuit. A fost hirotonisit în octombrie 1874 la adunarea de tabără de la Lapeer, Michigan, de către James White, J. H. Waggoner și Stephen Haskell. Între 1878 și 1883 a evanghelizat în Virginia, Georgia, Minnesota și Michigan; la sesiunea Conferinței Generale din 1883 a propus votul care a admis noua Conferință din Virginia în denominație și i s-a acordat privilegiul neobișnuit de a-și alege propriul câmp de muncă pentru 1884 — alegând California, unde a lucrat la Healdsburg, Woodland, Oakland și în Oregon.
Australia: Compania de pionieri din 1885
Cartea „Marea mișcare a celei de-a doua veniri” a lui Loughborough consemnează momentul plecării: „Pe 10 mai 1885, bătrânii S. N. Haskell, J. O. Corliss și familia sa, M. C. Israel și familia sa, Wm. E. Arnold și Henry Scott au plecat din San Francisco pentru a deschide o misiune în câmpul australian” (The Great Second Advent Movement, p. 421, par. 1). Același paragraf păstrează mărturia anterioară a lui Ellen White care prefigurează lucrarea: „Cu unsprezece ani înainte de acest moment, în 1874, la o adunare ținută la Battle Creek, doamna White a spus că multe națiuni vor primi încă adevărul și că ea văzuse tiparnițele funcționând, iar cărți și ziare fiind tipărite în diverse țări. Când a fost rugată să precizeze la ce țări se referea, răspunsul a fost că Australia era singurul nume de care își putea aminti” (The Great Second Advent Movement, p. 421, par. 1).
Propria retrospectivă a lui Ellen White din 1885, trimisă întregii biserici: „Acum, în 1885, bătrânii S.N. Haskell și J.O. Corliss, împreună cu un grup de lucrători, au fost trimiși în Australia pentru a deschide lucrarea pe acel continent sudic” (Mărturii pentru Biserică, vol. 5, p. 5, par. 2).
Amintirile ulterioare ale lui A. G. Daniells, consemnate în lucrarea lui James R. Nix, Passion, Purpose & Power: „Munca noastră a început în Australia în 1885, când pastorii [Stephen N.] Haskell, [John O.] Corliss și [M. C.] Israel, precum și frații Henry Scott și William Arnold, au venit în această zonă” (Passion, Purpose & Power, p. 186, par. 1).
Conform ESDA, la sosirea în Australia (Sydney, 6 iunie 1885) Corliss a devenit redactor-șef al Echo Publishing House din Melbourne (pe care a finanțat-o în mare parte din fondurile proprii), l-a asistat pe M. C. Israel în cinci serii de întâlniri în corturi din suburbiile Melbourne-ului pe parcursul verii 1885–1886, s-a mutat la Adelaide în octombrie 1886 (unde a organizat biserica din Adelaide cu treizeci și patru de membri în decembrie) și a condus alte serii la Geelong, East St. Kilda și în alte locuri până când sănătatea i s-a deteriorat în martie 1887 și s-a întors în California.
Washington, D.C., lecturile biblice și libertatea religioasă (1887–1893)
Conform ESDA, după recuperare, Corliss s-a stabilit la Battle Creek și s-a angajat în activități editoriale și de promovare a libertății religioase. În 1889 a organizat prima biserică adventistă de ziua a șaptea din Washington, D.C., și s-a alăturat lui A. T. Jones în aparițiile în fața unei comisii a Senatului care se opunea unui amendament constituțional de „creștinizare” a școlilor publice. A fost principalul colaborator și editor al lucrării Bible Readings for the Home Circle (1889), care a devenit standardul denominațional pentru metoda de studiu biblic bazată pe texte de dovadă.
Al doilea mandat în Australia (1893–1896) și colaboratorul lui Ellen White
Familia Corliss s-a întors în Australia la sfârșitul anului 1893. În relatarea lui Loughborough despre șederea lui Ellen White în Australia, Corliss este menționat printre cei care s-au alăturat lucrării, la începutul aceluiași paragraf: „În toamna anului 1891, doamna E. G. White, fiul ei, W. C. White, prezbiterul Geo. B. Starr și alții au părăsit California spre Australia, ajungând acolo în decembrie” (The Great Second Advent Movement, p. 422, par. 6). Și în același paragraf, după omagiul adus de Loughborough mărturiei lui Ellen White în acel câmp: „În timpul șederii lor în Australia, prezbiterul J. O. Corliss s-a alăturat din nou lucrării de aici, iar W. A. Colcord și alții au intrat în câmp ca pastori, învățători etc.” (The Great Second Advent Movement, p. 422, par. 6).
Propriul jurnal al lui Ellen White din 1895 consemnează colaborarea ei cu Corliss în lucrarea de teren din Australia: „În Sabatul de 28 iulie, fratele Corliss a fost trimis la Seven Hills pentru a se întâlni cu mica biserică din acel loc. Fratele Hickox părăsise acest loc pentru a se alătura fratelui Starr în Queensland, la începutul lucrării de acolo. De o săptămână mă simțeam destul de rău din cauza epuizării și a afecțiunii cardiace și, fiindcă eram sigură că, cu cât stăteam mai mult în aer liber, cu atât îmi era mai bine, am decis să fac călătoria împreună cu fratele Corliss” (Ellen G. White în Australia, p. 178, par. 1).
Același jurnal continuă în paragraful următor: „Întâlnirile au avut loc într-o casă particulară și, întrucât sala era plină, nu m-am aventurat să rămân înăuntru, ci am stat în trăsură până când fratele Corliss și-a terminat lucrarea. El a citit din Biblie, ceea ce a trezit interesul micului turmă” (Ellen G. White în Australia, p. 178, par. 2). Și în același jurnal, în paragraful următor: „Când fratele Corliss și-a încheiat lectura, am intrat în casă și am vorbit pentru scurt timp. Domnul m-a întărit și m-a binecuvântat în timp ce prezentam atotsuficiența Mântuitorului nostru” (Ellen G. White în Australia, p. 178, par. 3).
Conform ESDA, boala i-a întrerupt din nou lucrarea; familia Corliss a părăsit Australia din Albany pe 18 aprilie 1896.
Ultimele decenii și moartea (1896–1923)
Conform ESDA, Corliss a predat cursuri biblice la Sanatoriul Battle Creek pentru stagiarii din domeniul medical și al asistenței medicale în 1897 și 1898, a slujit pentru scurt timp în Canada, s-a întors în California în 1899, a slujit douăsprezece luni ca vicepreședinte al Conferinței Uniunii Britanice (1902–1903) și, în ultimii douăzeci de ani, a lucrat în comitetul executiv al Conferinței Uniunii Pacificului și ca director de teren și secretar de corespondență pentru departamentul de libertate religioasă al acesteia. Julia Corliss a murit de pneumonie la tabăra de la Glendale pe 16 august 1912; în 1913, John s-a căsătorit cu sora ei mai mică, Florence Betsy Burgess.
Ultima sa slujbă de sabat a fost ținută la biserica din Pasadena pe 8 septembrie 1923. S-a îmbolnăvit în aceeași seară, a fost dus la Sanatoriul Glendale și a murit acolo pe 17 septembrie 1923, la vârsta de 78 de ani. Este înmormântat la Forest Lawn Memorial Park, Glendale; piatra sa funerară poartă însemnele veteranilor Armatei Uniunii. Fiica sa, Lulu Gregory, era la acea vreme angajată în lucrarea misionară de subzistență în Brazilia; fiul său, Burr, era medic în California.