Rezumat
Samuel S. Snow a fost un fost sceptic născut în Connecticut care, după convertirea sa prin citirea prelegerilor lui William Miller, a devenit predicatorul millerit care, în august 1844, a stabilit data de 22 octombrie ca dată a revenirii lui Hristos. Expunerea sa — numită uneori „adevăratul strigăt de la miezul nopții al lui ” sau „mesajul lunii a șaptea” — a fost scânteia care a transformat mișcarea millerită din 1844, aflată în declin, într-o mișcare de așteptare intensă și disciplinată în ultimele sale săptămâni.
Originea mesajului lunii a șaptea (1843–1844)
Froom consemnează cronologia dezvoltării convingerii lui Snow. Începând cu un articol din 16 februarie 1843 și continuând până în 1844, „Samuel S. Snow a subliniat că a șaptea lună evreiască de toamnă, Tishri, reprezintă adevăratul sfârșit al perioadei profetice de 2300 de ani, cu începutul datând din toamna anului 457 î.Hr.” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 799, par. 1).
Loughborough consemnează calculul care a stabilit ziua. Snow a susținut că, întrucât perioada era de 2.300 de ani întregi, iar decretul de restaurare a Ierusalimului a fost emis în luna a șaptea a anului 457 î.Hr., perioada se va încheia în luna a șaptea a anului 1844: „Deoarece perioada viziunii era de două mii trei sute de ani întregi, ar fi fost nevoie de tot anul 457 și de tot anul 1843 pentru a ajunge la două mii trei sute, iar dacă decretul nu a fost emis decât în luna a șaptea a anului 457 î.Hr., s-a învățat că perioada nu se va încheia decât în luna a șaptea a anului 1844. Deoarece respectarea zilei a zecea a lunii a șaptea părea a fi evenimentul care marca începutul perioadei, s-a arătat în mod concludent că în ziua a zecea a lunii a șaptea (conform calendarului evreiesc), 22 octombrie 1844, cele două mii trei sute de zile se vor sfârși și va veni timpul ca sanctuarul să fie curățat” (The Great Second Advent Movement, p. 160, par. 6).
Adunarea de la Exeter (august 1844)
Froom păstrează momentul în care mesajul lui Snow a ajuns la adunarea de la Exeter, New Hampshire. Bates predica când a sosit Snow: „Bates era unul dintre liderii importanți ai adunării de la Exeter (New Hampshire) din august 1844, când a fost prezentat pentru prima dată «adevăratul strigăt de la miezul nopții». Se întâmplă că Bates era predicatorul ales pentru slujba din acea dimineață la tabără. El îi îndemna pe ascultătorii săi să fie credincioși și îi asigura cu calm că Dumnezeu îi punea pur și simplu la încercare, că se aflau în timpul de așteptare și le transmitea sentimente similare, când Samuel S. Snow a intrat călare în tabără. Așezându-se lângă sora sa, doamna John Couch, Snow și-a reiterat convingerea că Hristos va apărea la timpul rânduit” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 549, par. 1).
Froom consemnează reacția inițială rece a conducerii absente: „Prezentarea lui Snow, primită cu entuziasm de către cei din tabără, s-a lovit la început de o rezervă marcată din partea liderilor proeminenți care nu erau prezenți în tabără. (Trebuie menționat că Miller și Himes se aflau amândoi în Ohio în acel moment și erau îngrijorați de această inovație din Est.) Aceeași atitudine de răceală a fost valabilă și pentru principalele periodice adventiste, pe care le controlau. Cu toate acestea, mesajul „lunii a șaptea” s-a răspândit cu o putere aparent de neoprit. Unul câte unul, liderii de seamă s-au alăturat corului tot mai puternic” (Credința profetică a părinților noștri, vol. 4, p. 803, par. 2).
James White, care urma să se căsătorească în curând cu Ellen Harmon, își amintește același efect asupra credincioșilor din Maine: „La întoarcerea de la adunarea de la Exeter, am vizitat congregația adventistă din Poland, Maine, și am participat la adunările de la Litchfield și Orrington. La aceste două adunări, pastorii și oamenii au fost pătrunși de spiritul mesajului lunii a șaptea. Dovezile pe care se baza păreau concludente, iar o putere aproape irezistibilă o însoțea; iar roadele acestui mesaj erau la fel de excelente pretutindeni” (Life Incidents, p. 166, par. 1).
Froom adaugă reacția din New Bedford: „Bates s-a întors la New Bedford și a participat curând la o adunare adventistă unde predica Hutchinson, redactorul ziarului Voice of Elijah din Montreal. Dar Hutchinson a devenit confuz și a spus: «Nu pot continua.» Macomber părea, de asemenea, incapabil să explice mesajul care fusese transmis la Exeter. Așa că Bates, care tocmai se întorsese de la Exeter, a prezentat noua lumină cu libertate și putere. De fapt, i s-a cerut să o repete după-amiaza și în cadrul altor adunări organizate în grabă” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 814, par. 3).
Contextul („A zecea zi a lunii a șaptea”)
Loughborough consemnează efectul mai larg pe parcursul verii anului 1844: „Pe la mijlocul lunii iulie, binecuvântarea lui Dumnezeu în recuperarea celor abătuți a început să însoțească proclamarea timpului, iar cei care au îmbrățișat oricare dintre punctele de vedere menționate au manifestat o schimbare marcantă în comportamentul lor și o trezire bruscă din somn, așa cum fusese prezis. «La miezul nopții s-a auzit un strigăt: Iată, Mirele vine; ieșiți în întâmpinarea lui. Atunci toate acele fecioare s-au sculat și și-au pregătit lămpile.» Din iulie, aceste mișcări au avut loc în diferite părți ale Noii Anglii și erau distincte una de alta; dar toate au fost însoțite de binecuvântarea lui Dumnezeu în recuperarea multora ale căror lămpi» (The Great Second Advent Movement, p. 159, par. 1).
Moartea (1890)
Viața lui Snow după 22 octombrie 1844 a luat o altă turnură față de mișcarea adventistă sabatariană care a apărut din dezamăgire. Titlul capitolului 57 din Lest We Forget indică perioada vieții sale ca fiind „1806-1870” (Lest We Forget, cap. 57 („SAMUEL S. SNOW”), p. 111, ¶ 1) — deși această dată contrazice majoritatea celorlalte înregistrări, care plasează moartea sa la Brooklyn la sfârșitul lunii iulie 1890. Rolul său decisiv în mesajul lunii a șaptea din august 1844 rămâne cea mai durabilă contribuție a sa la istoria adventistă.