Rezumat
William Farnsworth a fost un fermier din New Hampshire și lider laic al Societății Creștine din Washington care, la sfârșitul anului 1844 sau la începutul anului 1845, a devenit primul laic adventist care a acceptat public Sabatul zilei a șaptea. Împreună cu fratele său Cyrus, a format o mică comunitate de păzitori ai Sabatului la Washington, New Hampshire, care a devenit unul dintre leagănele adventismului sabatarian. A crescut douăzeci și doi de copii — majoritatea dintre ei fiind adventiști de ziua a șaptea pe tot parcursul vieții — și a rămas lângă „Happy Hollow” toată viața.
Rădăcinile familiei și nașterea (1807)
Compilația Adventist Pioneer Library, intitulată Lest We Forget, consemnează sosirea familiei Farnsworth în New Hampshire și nașterea lui William: „William Farnsworth a fost un adevărat pionier, deși nu în același sens ca stră-stră-străbunicul său, Jonathan, care, în 1663, s-a stabilit împreună cu tatăl său, Matthias, lângă noua colonie din Plymouth, Massachusetts; și nici ca bunicul și bunica sa, Simeon și Esther, care, în 1767, au decis să se mute împreună cu alte cincisprezece familii de pionieri într-o zonă agricolă mai favorabilă, un teritoriu aproape virgin în” (Lest We Forget, cap. 69 („UN ADEVĂRAT PIONIER —1807-1888”), p. 122, ¶ 1). LWF continuă: „În 1776, micul oraș care a crescut în acel loc a fost numit Washington, după George Washington, pe atunci general al Armatei” (Lest We Forget, cap. 69, p. 122, ¶ 2). Și despre nașterea lui William: „William, primul lor fiu, s-a născut în 1807 și cântărea puțin peste un kilogram. Se povestește că tatăl său l-a înfășurat în oala lor mare de cafea pentru a-l ține la căldură! Era atât de mic, încât toată lumea credea că ar putea muri” (Lest We Forget, cap. 69, p. 122, ¶ 3).
Căsătoria cu Sally Mead și „Happy Hollow” (1830)
LWF consemnează legătura de familie dintre familiile Farnsworth și Mead: „Printre vecinii lor apropiați se afla familia Mead. Copiii lor mergeau împreună la școală, se jucau împreună și, mai târziu, s-au căsătorit între ei. William era un tânăr puternic, în vârstă de douăzeci și trei de ani când s-a căsătorit cu Sally Mead. Ei au ales o suprafață de două sute șaisprezece acri lângă râul Ashuelot și și-au construit propria casă, pe care au numit-o „Happy Hollow”. Au trăit acolo tot restul vieții” (Lest We Forget, cap. 69, p. 122, ¶ 4).
Ploaia de stele (14 noiembrie 1833)
LWF păstrează amintirea acelei nopți care a devenit, în memoria adventistă timpurie, unul dintre vestitorii celei de-a doua veniri: „Într-o noapte emoționantă, pe 14 noiembrie 1833, William și Sally au trăit experiența palpitantă de a asista la ploaia solemnă de stele, care era unul dintre semnele că se apropia a doua venire a lui Isus” (Lest We Forget, cap. 69, p. 122, ¶ 5).
Societatea Creștină din Washington și Trezirea Adventistă (1841–1844)
LWF consemnează rolul lui William ca membru fondator al congregației din Washington: „În 1841, William s-a alăturat unui grup de treizeci și doi de vecini, pentru a forma Societatea Creștină din Washington, New Hampshire. La acea vreme, ei au construit o biserică mare aproape de casele lor” (Lest We Forget, cap. 69, p. 122, ¶ 6). LWF continuă cu momentul care a îndreptat acea congregație spre adventism: „William era președintele Societății Creștine în 1842 când l-a invitat pe un pastor în vizită, Joshua Goodwin, să predice în biserica lor în duminica următoare. S-a acordat o mare atenție predicii sale când a anunțat: «Isus vine pe acest pământ în 1843! Sunteți pregătiți?»” (Lest We Forget, cap. 69, p. 123, ¶ 7).
Mesajul lunii a șaptea, care stabilea data de 22 octombrie, a ajuns la Washington în august 1844: „Până la jumătatea lunii august 1844, predicatorii adventiști răsunau strigătul de la miezul nopții pretutindeni, răspândind mesajul uimitor că sfârșitul profetic și a doua venire a lui Hristos vor avea loc pe 22 octombrie 1844, conform unei cronologii profetice mai precise propuse de Samuel S. Snow” (Lest We Forget, cap. 69, p. 123, ¶ 8).
Prima laică adventistă care a păzit Sabatul (1844–1845)
Schimbarea decisivă din Washington a venit prin intermediul baptistei de ziua a șaptea Rachel Oakes. LWF consemnează lanțul de evenimente: „Înainte de dezamăgirea din 1843, Rachel Oakes s-a mutat la Washington pentru a locui cu fiica ei, Delight, care era învățătoare. Rachel era baptistă de ziua a șaptea, dar se închina împreună cu grupul adventist de acolo în mica Biserică Creștină” (Lest We Forget, cap. 69, p. 123, ¶ 10). LWF continuă cu confruntarea lui Rachel Oakes cu predicatorul metodist Frederick Wheeler: „Rachel Oakes l-a mustrat în legătură cu acest lucru și l-a provocat să trăiască ceea ce predica, păzind Sabatul corect. Ca urmare a acestui fapt, și după rugăciune și studiu biblic, el a început să păzească Sabatul” (Lest We Forget, cap. 69, p. 123, ¶ 11).
LWF consemnează pasul decisiv al lui William Farnsworth: „După ce a citit Apocalipsa 11:18, 19, William Farnsworth a fost impresionat de faptul că Sabatul din cele zece porunci trebuia încă respectat de creștini. Undeva între dezamăgire și primul Sabat din ianuarie 1845, el și-a declarat public decizia de a sfinți ziua a șaptea. El a fost primul laic adventist care a păzit Sabatul zilei a șaptea. Alții din biserică au fost influențați de Will” (Lest We Forget, cap. 69, p. 124, ¶ 12). Ruptura cu congregația care păzea duminica a fost imediată: „Ei nu mai puteau să se închine în biserica din Washington, deoarece decizia lor de a păzi Sabatul însemna separarea de frații lor care păzeau duminica. În Sabatul următor, în loc să meargă la câmp să lucreze, William și Cyrus, împreună cu familiile lor, s-au adunat la casa tatălui lor pentru a ține primul lor Sabat. Duminică, William și fiul său cel mare, John, au mers să lucreze la câmp” (Lest We Forget, cap. 69, p. 124, ¶ 13).
Vizita lui Joseph Bates din 1845
LWF consemnează vizita lui Joseph Bates care a legat pe cei care păzeau Sabatul din Washington de mișcarea mai largă: „La începutul anului 1845, Joseph Bates a vizitat Washington, New Hampshire, pentru a studia mesajul Sabatului împreună cu ei acolo. El a constatat că Farnsworth și ceilalți începuseră să păzească Sabatul cu câteva săptămâni înaintea lui. În toamna anului 1846, James și Ellen White au început, de asemenea, să păzească Sabatul zilei a șaptea. Pe 7 aprilie 1847, Ellen White a avut o viziune cu privire la Sabatul poruncii a patra, care afirmă” (Lest We Forget, cap. 69, p. 125, ¶ 14).
Familia și ultimii ani (1855–1888)
LWF consemnează moartea lui Sally și a doua căsătorie: „La 30 iunie 1855, Sally Farnsworth, în vârstă de 43 de ani, a murit după o boală de zece ore. Totul s-a întâmplat atât de brusc! William știa că avea nevoie de ajutor cu copiii și nu a ezitat să umple marele gol lăsat de Sally cu o tânără mireasă, Cynthia Stowell, care avea 25 de ani la acea vreme. S-au căsătorit câteva luni mai târziu, pe 19 septembrie 1855” (Lest We Forget, cap. 69, p. 125, ¶ 15). Iar despre copii: „William și Cynthia au avut, de asemenea, unsprezece copii, ajungând la un total de douăzeci și doi pentru William. Din familia Farnsworth, trei fii, Eugene, Orvil și Elmer, au devenit pastori; iar o fiică, Loretta, a devenit prima femeie instructoare biblică adventistă de ziua a șaptea. Dintre cei șaisprezece copii născuți după 1843, toți, cu excepția unuia, au dus o viață credincioasă și consecventă ca adventiști de ziua a șaptea” (Lest We Forget, cap. 69, p. 125, ¶ 16).
LWF încheie capitolul cu evaluarea care i-a dat titlul: „Toate acestea s-au întâmplat deoarece, deși era un om obișnuit și un fermier de rând, William Farnsworth, ca adevărat pionier, nu a ezitat să facă un pas înainte, chiar și în fața ridiculizării, pentru a urma călăuzirea lui Hristos pe măsură ce Duhul Sfânt îi deschidea o nouă lumină înțelegerii sale” (Lest We Forget, cap. 69, p. 125, ¶ 17).