Rezumat
Alonzo Trévier Jones a fost, alături de Ellet J. Waggoner, unul dintre cei doi mesageri pe care Dumnezeu i-a ridicat pentru a aduce mesajul neprihănirii prin credință Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la Conferința Generală de la Minneapolis din 1888. Sergent convertit al Armatei Statelor Unite, botezat la Walla Walla, Washington, în 1874, Jones a devenit evanghelist, redactor al revistei American Sentinel, redactor al revistei Review and Herald (1897–1901), pionier al mișcării adventiste de apărare a libertății religioase și unul dintre cei mai influenți predicatori ai Bisericii Adventiste de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ellen White l-a apărat în repetate rânduri, spunând că el era purtătorul unui „mesaj trimis din cer” și al unui „mesaj prețios” al celui de-al treilea înger. A murit în 1923, la vârsta de șaptezeci și trei de ani.
De la armată la Sabat (1850–1875)
Cartea lui Steinweg, Lest We Forget, consemnează nașterea și anii de serviciu militar ai lui Jones: „Jones s-a născut în Ohio pe 21 aprilie 1850 (unii autori spun că pe 26 aprilie).” (Lest We Forget, cap. 159, p. 326, ¶ 3). Același paragraf adaugă: „Copilăria și tinerețea lui sunt practic necunoscute. Această biografie începe cu o anecdotă care a avut loc când Jones era în Armata Statelor Unite, staționat la Fort Walla Walla, Washington” (Lest We Forget, cap. 159, p. 326, ¶ 3). Steinweg adaugă: „Alonzo T. Jones a servit timp de cinci ani în Armata Statelor Unite. Și-a petrecut o mare parte din timpul liber studiind cărți religioase și Biblia. A obținut publicații adventiste de ziua a șaptea și a ieșit din fort pentru a participa la întâlniri evanghelistice ținute de bătrânul Isaac Van Horn, care începuse recent să lucreze în Oregon” (Lest We Forget, cap. 159, p. 326, ¶ 5).
Steinweg consemnează botezul lui Jones: „Pe 8 august 1874, în Walla Walla, Washington, cel mai mare oraș din teritoriu, el s-a predat Domnului său prin botez” (Lest We Forget, cap. 159, p. 326, ¶ 6). Relatarea doamnei Adelia Van Horn, păstrată în același paragraf, consemnează exclamația noului convertit: „Mort pentru lume și viu pentru Tine, Dumnezeule!” (Lest We Forget, cap. 159, p. 326, ¶ 6).
Căsătoria, slujirea și funcția de redactor (1877–1887)
Steinweg consemnează etapa următoare: „Jones a cunoscut-o pe cumnata bătrânului Van Horn, domnișoara Frances E. Patton, și a legat o prietenie specială cu ea. La 15 aprilie 1877, el și Frances s-au căsătorit.” (Lest We Forget, cap. 159, p. 327, ¶ 8).
În octombrie 1877, a fost înființată Conferința Pacificului de Nord. Jones a slujit ca trezorier; a fost hirotonisit în slujire în Oregon în anul următor. Până în 1880, era secretar al nou-înființatei Conferințe Upper Columbia. În 1885, J. H. Waggoner l-a adus la Pacific Press din Oakland, California, ca redactor adjunct al revistei Signs of the Times.
Conferința de la Minneapolis din 1888 și Mesajul neprihănirii prin credință
În octombrie 1888 s-a reunit Conferința Generală de la Minneapolis. Acolo, Jones — împreună cu E. J. Waggoner — a prezentat mesajul neprihănirii prin credință. Mărturia lui Ellen White cu privire la semnificația și sursa acelui mesaj este păstrată în Materialele din 1888 și în Manuscript Releases ulterioare. Din Materialele din 1888 (așa cum le selectează Steinweg în Lest We Forget): „Bătrânii Jones și Waggoner au prezentat o lumină prețioasă oamenilor, dar prejudecățile și necredința, gelozia și bănuielile rele au închis ușa inimilor lor, astfel încât nimic din această sursă să nu-și găsească intrarea în inimile lor” (Lest We Forget, cap. 168, p. 376, ¶ 5).
Ea continuă, în mărturia sa la persoana întâi cu privire la sursa mesajului: „Când fratele Waggoner a prezentat aceste idei în Minneapolis, a fost prima învățătură clară pe această temă pe care am auzit-o de la buzele vreunui om, cu excepția conversațiilor dintre mine și soțul meu. Mi-am spus: «Văd atât de clar pentru că Dumnezeu mi-a prezentat-o într-o viziune, iar ei nu o pot vedea pentru că nu li s-a prezentat niciodată așa cum mi s-a prezentat mie. Și când altcineva a prezentat-o, fiecare fibră a inimii mele a spus: «Amin»” (Lest We Forget, cap. 168, p. 376, ¶ 6).
Steinweg relatează despre activitatea lui Jones imediat după Minneapolis. Din aceeași selecție de materiale ale lui Ellen White: „Fratele Jones a venit de la Boston și a lucrat cu multă zel pentru oameni, ținând discursuri de două ori, uneori chiar de trei ori pe zi. Turma lui Dumnezeu a fost hrănită cu hrană pentru suflet. Chiar mesajul pe care Domnul l-a trimis oamenilor din acest timp a fost prezentat în discursuri” (Lest We Forget, cap. 168, p. 376, ¶ 3).
Urmează chemarea specifică a lui Ellen White către Jones de a-și extinde lucrarea: „Părintele A. T. Jones ar trebui să participe la marile noastre adunări în aer liber și să le prezinte atât poporului nostru, cât și celor din afară, subiectul prețios al credinței și al neprihănirii lui Hristos. Există un potop de lumină în acest subiect” (Lest We Forget, cap. 168, p. 376, ¶ 4).
Apărarea lui Jones și Waggoner de către Ellen White (1892–1895)
Într-o scrisoare din 19 septembrie 1892 adresată lui Uriah Smith, Ellen White a afirmat în mod explicit: „ei nu știau că Dumnezeu îi trimisese pe acești tineri, pe bătrânii Jones și Waggoner, să le transmită un mesaj special” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 9).
În aceeași scrisoare, ea a anticipat și a mustrat viitoarea eroare de a respinge mesajul din cauza vreunei greșeli a mesagerilor: „Este foarte posibil ca bătrânul Jones sau Waggoner să fie răsturnați de ispitele vrăjmașului; dar dacă s-ar întâmpla acest lucru, aceasta nu ar dovedi că nu au primit niciun mesaj de la Dumnezeu sau că lucrarea pe care au făcut-o a fost o greșeală” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 10).
Judecata ei asupra mesajului în sine este fără echivoc: „Mesajul dat nouă de A. T. Jones și E. J. Waggoner este mesajul lui Dumnezeu către biserica din Laodiceea, și vai de oricine pretinde că crede adevărul și totuși nu reflectă altora razele date de Dumnezeu” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 11).
Într-o scrisoare din jurul anului 1893 adresată redacției Review and Herald, ea a spus: „Domnul i-a ridicat pe fratele Jones și pe fratele Waggoner pentru a proclama o veste lumii, ca să pregătească un popor care să stea în picioare în ziua lui Dumnezeu.” (Lest We Forget, cap. 168, p. 378, ¶ 13).
Într-o scrisoare din 9 ianuarie 1893 adresată lui W. Ings, ea a rezumat impactul muncii lui Jones: „Știm că fratele Jones a transmis mesajul pentru acest timp – hrană la timpul potrivit pentru turma înfometată a lui Dumnezeu. Cei care nu permit prejudecăților să le închidă inima împotriva mesajului trimis din cer nu pot decât să simtă spiritul și forța adevărului. Fratele Jones a dus mesajul de la biserică la biserică și de la stat la stat; iar lumina, libertatea și revărsarea Duhului lui Dumnezeu au însoțit cuvântul” (Lest We Forget, cap. 168, p. 378, ¶ 14).
Într-o scrisoare din 1 mai 1895 adresată lui O. A. Olsen, ea a rezumat din nou: „Domnul, în marea Sa milă, a trimis un mesaj prețios poporului Său prin bătrânii Waggoner și Jones.” (Lest We Forget, cap. 168, p. 378, ¶ 15). Ea a adăugat, în același paragraf: „Acesta este mesajul pe care Dumnezeu a poruncit să fie dat lumii. Este mesajul celui de-al treilea înger, care trebuie proclamat cu voce tare și însoțit de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură” (Lest We Forget, cap. 168, p. 378, ¶ 15).
Libertatea religioasă și American Sentinel
În 1887, Jones și Waggoner au început să editeze American Sentinel, revista de referință a bisericii în domeniul libertății religioase. Steinweg consemnează: „În 1889, Jones a călătorit împreună cu Ellen White, vorbind la adunări în aer liber și la institute pastorale. El a fost primul adventist de ziua a șaptea care, alături de J. O. Corliss, a vorbit în fața legislatorilor din Washington, D.C., pentru cauza separării bisericii de stat” (Lest We Forget, cap. 159, p. 328, ¶ 16).
Capitolul din Lest We Forget despre predicarea de către Jones a „credinței lui Isus” păstrează argumentul său caracteristic din broșura sa din 1888, The Abiding Sabbath and the „Lord’s Day”: „Dumnezeu cheamă acum un popor care va păzi poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Nimic altceva nu va fi de ajuns.” (Lest We Forget, cap. 161, p. 335, ¶ 3). Și îndemnul său caracteristic privind relația dintre credință și ascultare: „Vei asculta de Dumnezeu? Vei păzi poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus?” (Lest We Forget, cap. 161, p. 335, ¶ 3).
Cartea sa din 1891, Two Republics, păstrează o lungă meditație asupra moralității lui Dumnezeu: „Numai prin moralitatea lui Hristos oamenii pot deveni morali. Iar această moralitate a lui Hristos este moralitatea lui Dumnezeu, care ne este atribuită pentru Hristos; și o primim prin credința în Cel care este atât autorul, cât și desăvârșitorul credinței” (Lest We Forget, cap. 161, p. 335, ¶ 6).
Redactor al revistei Review and Herald (1897–1901)
Steinweg consemnează: „În 1897, Jones a fost ales membru al Comitetului Conferinței Generale. De asemenea, a fost numit redactor al revistei Review and Herald” (Lest We Forget, cap. 159, p. 329, ¶ 19). A deținut această funcție până în 1901, când, din proprie inițiativă și cu acordul bisericii, s-a întors la lucrarea de evanghelizare pe teren.
Ultimii ani și moartea (1901–1923)
Jones a susținut schimbările organizaționale ale Conferinței Generale din 1901, a acceptat președinția Conferinței din California și și-a continuat lucrarea pentru libertatea religioasă. Mesajul pe care Ellen White l-a păstrat ca Cuvânt al lui Dumnezeu prin intermediul lui — Evanghelia neprihănirii prin credință — a rămas tema principală a predicilor sale până la sfârșitul vieții.
Conform Enciclopediei Adventiștilor de Ziua a Șaptea (Jeffrey Rosario), Jones a murit în 1923, la vârsta de șaptezeci și trei de ani.