Rezumat
Charles Fitch a fost un pastor congregaționalist și presbiterian care a devenit unul dintre cei mai eficienți predicatori ai mișcării millerite, coautorul celebrului „Grafic din 1843” și autorul predicii din 1843 „Ieșiți din ea, poporul Meu”. A murit de pneumonie pe 14 octombrie 1844 — cu opt zile înainte de data pentru care își dăduse viața și averea în așteptarea revenirii lui Hristos — iar Ellen White a scris ulterior despre întâlnirea cu el într-o viziune la pomul vieții.
Educația și începuturile slujirii (1805–1836)
Froom consemnează faptele esențiale din viața lui Fitch și din slujirea sa ca pastor: „Următorul a fost CHARLES FITCH (1805-14 octombrie 1844), care provenea din Hampton, Connecticut. A studiat la Universitatea Brown și, după hirotonisirea în slujirea congregațională, a slujit succesiv la Abington, Connecticut; Warren, Massachusetts; și Hartford, Connecticut” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 533, par. 2). Despre dedicarea New York Broadway Tabernacle, Froom adaugă: „Fitch, pe atunci din Hartford, a fost ales să țină predica” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 533, par. 2).
Compilația Lest We Forget schițează același arc și adaugă titlul pe care memoria adventistă a ajuns să i-l atribuie: „Erudit, teolog, poet, creator de diagrame profetice, predicator și evanghelist popular, susținător al sfințirii prin credință, aboliționist, soț și tată iubitor, Charles Fitch s-a aflat exact acolo unde Dumnezeu a vrut să fie” (Lest We Forget, cap. 38 („Charles Fitch 1805-1844”), p. 79, ¶ 2). LWF continuă: „După ce a studiat la Universitatea Brown din Rhode Island, Fitch și-a început slujirea în Biserica Congregationalistă din Abington, Connecticut. Alte orașe în care a slujit au fost Warren și Boston, Massachusetts, Hartford, Connecticut, și Newark, New Jersey. Până în 1832, el era membru onorific al Consiliului American al Comisarilor pentru Misiuni Externe și fusese hirotonisit” (Lest We Forget, cap. 38, p. 79, ¶ 3).
Întâlnirea cu Miller, ezitarea și convertirea (1838–1841)
Prima lectură a prelegerilor lui William Miller de către Fitch a avut loc în 1838. Cartea Lest We Forget consemnează convingerea sa inițială și lunga perioadă de reflecție care a urmat: „În martie 1838, Fitch i-a scris lui William Miller, afirmând că citise prelegerile acestuia și că nu se îndoia de corectitudinea opiniilor sale. Cu toate acestea, pentru Charles Fitch, la fel ca pentru mulți alți pastori cu o pregătire similară din acea remarcabilă perioadă de reformă, a fost nevoie de mult curaj și de o convingere intensă pentru a se identifica cu adventiștii milleriți” (Lest We Forget, cap. 38, p. 79, ¶ 4). LWF păstrează mărturisirea ulterioară a lui Fitch în propriile sale cuvinte: „mustrarea pe care am văzut-o că va veni asupra mea dacă i-aș fi susținut m-a determinat să las problema deoparte” (Lest We Forget, cap. 38, p. 79, ¶ 5). Același paragraf adaugă: „Adevărul este că frica de oameni m-a adus într-o capcană; nu eram dispus în acel moment să apar ca un susținător al adevărului apărat de domnul Miller” (Lest We Forget, cap. 38, p. 79, ¶ 5).
Retragerea a durat trei ani și jumătate. Vizita lui Josiah Litch și un pachet de literatură au redeschis problema, iar scrisoarea lui Fitch către prieteni descrie studiul însoțit de rugăciune care a urmat: „M-am îndreptat către Domnul; am citit Biblia și toate lucrările pe care le-am putut obține. Am adunat toate dovezile pe care le-am putut găsi în această chestiune; apoi, prin post și rugăciune, le-am adus pe ele și pe mine însumi, cu tot ce aveam, înaintea Domnului, dorind doar ca Duhul Sfânt să mă călăuzească spre tot adevărul” (Lest We Forget, cap. 38, p. 79, ¶ 8).
Slujirea din Cleveland și „Diagrama din 1843” (1842–1843)
Fitch s-a dedicat cauzei adventiste fără rezerve. Lest We Forget consemnează ritmul său: „După aceea, Fitch a călătorit neobosit, dedicându-se fără rezerve proclamării necesității pregătirii pentru a doua venire a lui Hristos. Și-a mutat familia la Cleveland, Ohio, și a ținut adunări și botezuri peste tot în Ohio. Cuvintele sale mărturisesc dedicarea sa față de ambele doctrine: „Oriunde am fost, am predicat sfințenia. Obiceiul meu a fost să predic despre sfințenie după-amiaza și...” (Lest We Forget, cap. 38, p. 79, ¶ 9).
Cea mai durabilă contribuție pe care a adus-o cauzei millerite a fost o diagramă. Loughborough consemnează: „Primul pe listă este Charles Fitch, din Cleveland, Ohio, care în 1842 a sugerat ideea de a avea diagrame pentru a ilustra viziunile lui Daniel și Apocalipsa. Originea gândului s-a bazat pe Habacuc 2:2, 3” (The Great Second Advent Movement, p. 124, par. 2). LWF consemnează colaboratorul și rolul diagramei în mișcare: „În 1842, simțind nevoia unei diagrame precise, Fitch și Apollos Hale au pregătit faimoasa diagramă care ilustra împlinirea profețiilor din timpul de pe urmă ale lui Daniel. Aceasta a fost folosită pe scară largă de către milleriți” (Lest We Forget, cap. 38, p. 80, ¶ 10).
„Ieșiți din ea, poporul Meu” (1843)
Broșura polemică a lui Fitch din iulie 1843 a devenit unul dintre momentele definitorii ale mișcării millerite. Lest We Forget consemnează cele trei întrebări călăuzitoare ale acesteia: „Fitch a predicat, de asemenea, mesajul celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14: «Ieșiți din ea, poporul Meu». Prin urmare, el este considerat o verigă inseparabilă a mișcării adventiste. Într-o predică, el a abordat următoarele întrebări: Ce este Babilonul? Ce este căderea Babilonului? Ce înseamnă pentru poporul lui Dumnezeu să iasă din Babilon?” (Lest We Forget, cap. 38, p. 80, ¶ 11). Propria evaluare a lui Fitch cu privire la perspectivele reformei fără a doua venire apare într-o scrisoare din Cleveland publicată în Signs of the Times: „A realiza o reformă extinsă și permanentă în această lume nebună este un lucru fără speranță” (Lest We Forget, cap. 38, p. 80, ¶ 12).
Pierderea a doi fii (decembrie 1843 – ianuarie 1844)
În decurs de o lună, doi dintre fiii mici ai lui Fitch au murit. Lest We Forget consemnează moartea lui Willie, în vârstă de șapte ani, îngropat pe 5 decembrie 1843, apoi a fratelui său de douăzeci de luni. The Midnight Cry din 24 ianuarie 1844 a menționat a doua pierdere: „Fratele Charles Fitch se află acum la Cleveland. A îngropat încă un copil” (Lest We Forget, cap. 38, p. 80, ¶ 14). Reflecția lui Fitch asupra restaurării copiilor săi în viața de după înviere începe astfel: „Prin urmare, acei părinți care sunt ei înșiși pregătiți pentru Împărăția lui Dumnezeu au Cuvântul lui Dumnezeu care îi asigură că își vor găsi acolo pruncii, întorși din țara dușmanului, și acolo munca lor va fi răsplătită” (Lest We Forget, cap. 38, p. 81, ¶ 15). Același paragraf se încheie astfel: „Ei nu au muncit în zadar pentru micuții lor” (Lest We Forget, cap. 38, p. 81, ¶ 15).
Moartea (14 octombrie 1844)
Se spune că Fitch s-ar fi răcit în timp ce boteza convertiții. Lest We Forget consemnează: „Charles Fitch s-a îmbolnăvit grav, probabil de pneumonie, în luna octombrie 1844. Se răcise în timp ce boteza convertiții” (Lest We Forget, cap. 38, p. 81, ¶ 16). The Midnight Cry din 19 octombrie 1844 a adus vești despre ultimele sale ore: „l-a găsit pe fratele Fitch la Buffalo abia în viață. Sufletul său, însă, era plin de speranță și de slavă. El a spus că era scris de neșters în sufletul său că Domnul va veni în ziua a 10-a a lunii a 7-a și că, dacă va intra în mormânt, va trebui doar să doarmă puțin, înainte de a fi trezit în dimineața învierii” (Lest We Forget, cap. 38, p. 81, ¶ 18). The Midnight Cry din 31 octombrie 1844 a publicat necrologul său: „Acest drag frate a adormit în Isus. Acele buze din care cuvintele lui Dumnezeu s-au revărsat cu putere asupra a atâtea mii de urechi ascultătoare sunt acum închise. Acea inimă, care bătea cu tandrețea unui tată și cu dragostea unui frate pentru copiii lui Dumnezeu, a încetat să mai bată” (Lest We Forget, cap. 38, p. 81, ¶ 20).
Titlul secțiunii lui Froom pentru acel capitol final al vieții lui Fitch este el însuși cel mai scurt rezumat: „MOARTE DIN CAUZA PNEUMONIEI LA 14 OCTOMBRIE 1844” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 545).
Viziunea lui Ellen White (Pomul vieții)
Ani mai târziu, Ellen White și-a amintit o viziune în care l-a întâlnit pe Fitch și pe un alt predicator adventist decedat, Levi Stockman, la pomul vieții:
Ne-am adunat cu toții sub copac și ne-am așezat să privim slava acelui loc, când frații Fitch și Stockman, [Vezi Anexa.] care propovăduiseră Evanghelia Împărăției și pe care Dumnezeu îi pusese în mormânt pentru a-i mântui, au venit la noi și ne-au întrebat prin ce trecusem noi în timp ce ei dormeau. Am încercat să ne amintim cele mai mari încercări ale noastre, dar ele păreau atât de mici în comparație cu greutatea mult mai mare și veșnică a slavei care ne înconjura, încât nu am putut să le rostim, și am strigat cu toții: „Aleluia, cerul este destul de ieftin!”
(Scrieri timpurii, p. 17, par. 2)
Aceeași scenă a fost consemnată anterior în *Dăruirile spirituale*, vol. 2, p. 34, par. 1 () și în *Mărturii pentru Biserică*, vol. 1, p. 61, par. 2 (). Pentru adventiștii care au supraviețuit Marii Dezamăgiri din 22 octombrie 1844, mângâierea că predicatorul lor fusese „pus în mormânt pentru a fi mântuit” — odihnindu-se, așteptând învierea — a devenit una dintre cele mai repetate mărturii ale lui Ellen White.