Rezumat
Stephen Pierce a fost un pionier adventist din Vermont care, alături de Joseph Bates, James White și Hiram Edson, a contribuit la punerea bazelor doctrinare ale mișcării adventiste „ ” (Păstrarea Sabatului) la sfârșitul anilor 1840. Ellen White l-a numit în repetate rânduri drept unul dintre oamenii „entuziaști, nobili și sinceri” care au cercetat Scripturile împreună după dezamăgirea din octombrie 1844; ulterior, el a slujit ca președinte al Conferințelor din Vermont și Minnesota. Era cunoscut pe scară largă printre credincioși drept „Părintele Pierce”.
Pionier din Vermont (1804–1844)
LeRoy Edwin Froom consemnează liniile generale ale vieții lui Pierce: „STEPHEN PIERCE (1804-1883) s-a născut în Vermont, stabilindu-se mai târziu în Minneapolis și Iowa. Un om de o pietate și umilință autentice, a fost un exeget biblic capabil și a ajuns la președinția conferințelor din Vermont și Minnesota” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 1046, par. 4).
Conferințele de sabat după dezamăgire
Ceea ce i-a asigurat lui Pierce un loc în memoria adventistă timpurie nu a fost o doctrină proprie, ci prezența sa la micile întâlniri de studiu de după 1844, unde grupul care păzea Sabatul și-a elaborat teologia. Ellen White a amintit această activitate ani mai târziu, într-o scrisoare din 1903:
Soțul meu, bătrânul Joseph Bates, părintele Pierce, bătrânul Edson și mulți alții care erau entuziaști, nobili și sinceri se numărau printre cei care, după trecerea timpului în 1844, au căutat adevărul. La întâlnirile noastre importante, acești bărbați se adunau și căutau adevărul ca pe o comoară ascunsă. M-am întâlnit cu ei și am studiat și ne-am rugat cu stăruință; pentru că simțeam că trebuie să învățăm adevărul lui Dumnezeu.
(Scrisori și manuscrise — Volumul 18, Lt 253, 1903, par. 4)
Ea a revenit la aceeași scenă de mai multe ori. În Sfaturi pentru Biserică și în Mărturii pentru pastori și lucrători evanghelici, ea a scris: „Soțul meu, împreună cu bătrânii Joseph Bates, Stephen Pierce, Hiram Edson și alții care erau entuziaști, nobili și sinceri, se numărau printre cei care, după trecerea timpului în 1844, au căutat adevărul ca pe o comoară ascunsă” (Mărturii pentru pastori și lucrători evanghelici, p. 24, par. 3). Aceeași frază apare cuvânt cu cuvânt în Experiența creștină și învățăturile lui Ellen G. White, p. 192, par. 3 ().
Mărturie personală (1851)
Printre primele mărturii referitoare la Pierce se numără o viziune pe care Ellen White a primit-o în 1851. Trei dintre paragrafele acesteia le oferă sfaturi lui Pierce, soției sale (doamna Pierce) și familiei Phillips:
Oh, am văzut că acestea nu erau toate cerințele lui Isus, iar cei care se roagă pentru bolnavi nu sunt toți cei care au credință în Isus. Credința în Isus cuprinde întreaga viață și caracterul divin al lui Hristos. Am văzut că ești prea exclusivist; la fel și fratele Pierce. Te bazezi prea mult pe sora Phillips.
(Manuscript Releases, vol. 18, p. 251, par. 1)
Despre tendința lui Pierce de a lăsa deoparte lucrarea atunci când era descurajat, ea a scris:
Am văzut că fratele Pierce încerca adesea să vorbească adevărul; dacă nu avea acea libertate și succesul, acea libertate pe care o anticipa, se liniștea, [gândindu-se] că Dumnezeu nu l-a chemat la acea lucrare. Acum, dacă nu ar fi fost acest lucru, fratele Pierce ar fi putut fi mai util decât a fost.
(Manuscript Releases, vol. 18, p. 251, par. 2)
Și despre tăcerea lui:
Frate Pierce, ai tăcut prea mult; te-ai închis prea mult în tine însuți. În ziar ai putea vorbi la sute de oameni, dar voi, cei câțiva, v-ați mulțumit să stați împreună. Talentul tău, frate P, a fost aproape îngropat; trebuie pus în folosință.
(Manuscript Releases, vol. 18, p. 252, par. 3)
Vermont Labor (1864)
Treisprezece ani mai târziu, primul volum al cărții Mărturii pentru Biserică a lui Ellen White a vorbit din nou despre Pierce, de data aceasta apărându-l pe el și pe alții în fața bisericilor care îi desconsideraseră:
Frații din Vermont au trecut cu vederea valoarea morală a unor oameni precum frații Bourdeau, Pierce și Stone, care au o experiență profundă și a căror influență a fost de așa natură încât au câștigat încrederea comunității. Viețile lor harnice și consecvente i-au transformat în predicatori vii, iar munca lor a înlăturat o mare parte din prejudecăți și a adunat și zidit.
(Mărturii pentru Biserică, vol. 1, p. 449, par. 1)
Anii din Minnesota (1871)
Până la sfârșitul anilor 1860, Pierce își mutase activitatea spre vest. Al doilea volum al cărții Mărturii a lui Ellen White conține o descriere detaliată a slujirii sale acolo:
Prosperitatea cauzei lui Dumnezeu în Minnesota se datorează mai mult eforturilor fratelui Pierce decât eforturilor voastre. Eforturile sale au fost o binecuvântare specială pentru acel stat. El este un om cu o conștiință sensibilă. Frica de Dumnezeu este înaintea lui. Infirmitățile l-au apăsat greu, iar acest lucru l-a determinat să se întrebe dacă se afla pe calea datoriei sale și să se teamă că Dumnezeu nu îi favoriza eforturile.
(Mărturii pentru Biserică, vol. 2, p. 629, par. 3)
„Părintele Pierce” despre înțelepciune (1868)
Propria peniță a lui Pierce a ajuns la un public mai larg printr-un lung articol despre Proverbe publicat în Review and Herald în octombrie 1868. Lest We Forget păstrează începutul acestuia: „«Înțelepciunea este lucrul principal, de aceea căutați înțelepciunea.» Dacă ar fi fost ceva de natură pământească, o inspirați ă nu ar fi numit-o lucrul principal; nici Duhul Domnului nu ne-ar fi poruncit atât de imperativ să o căutăm. De aceea, concluzionăm mai degrabă că este perla de mare preț, pe care, atunci când un om o găsește, se duce și vinde tot ce are și o cumpără” (Lest We Forget, cap. 34 („Elder Pierce on Wisdom”), p. 72, ¶ 2). Antetul bibliografic al aceluiași capitol menționează sursa ca fiind „Extrase din Review and Herald, 13 octombrie 1868, pp. 201-203” (Lest We Forget, cap. 34, p. 72, ¶ 1).
Deces (1883)
Nota de subsol biografică a lui Froom conține data decesului său: „STEPHEN PIERCE (1804-1883) s-a născut în Vermont, stabilindu-se mai târziu în Minneapolis și Iowa” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 1046, par. 4). Văduva sa, sora Pierce, a fost lăudată în aceeași mărturie din 1871 pe care Ellen White a dat-o despre el: „Ea este una dintre cele timide, temătoare, conștiincioasă în îndeplinirea datoriei sale; și va primi o răsplată când va veni Isus, dacă va rămâne credincioasă până la sfârșit” (Lest We Forget, cap. 28, p. 64, ¶ 7).