Rezumat
Charles Marshall Kinny a fost primul afro-american hirotonisit ca pastor adventist de ziua a șaptea după organizarea Conferinței Generale în 1863. Născut în Richmond, Virginia, la 1 aprilie 1855, s-a convertit în Reno, Nevada, în 1878, sub predicile lui J. N. Loughborough — și, în cadrul aceleiași serii, a ascultat predica lui Ellen White din 30 iunie 1878 despre „Iubirea lui Dumnezeu”. După doi ani la Healdsburg College (1883–1885), a devenit primul evanghelist dedicat al bisericii pentru afro-americani din Sud, fondând congregații în Topeka și Emporia, Kansas; Louisville, Kentucky (1890 — a doua biserică adventistă de culoare organizată oficial); Bowling Green, Kentucky (1891); New Orleans (1892); Nashville (1894); și Birmingham (1896). Apelul său din martie 1891 către Conferința Generală, prin care cerea pastorilor-evangheliști albi să sprijine lucrarea printre afro-americani, a inspirat mărturia istorică a lui Ellen White din 21 martie 1891, intitulată „Datoria noastră față de oamenii de culoare”. Istoricul Ronald Graybill l-a numit „fondatorul adventismului negru”. A murit la Riverside Sanitarium and Hospital din Nashville pe 2 august 1951, la vârsta de nouăzeci și șase de ani.
Copilăria și convertirea (1855–1878)
Conform Enciclopediei adventiștilor de ziua a șaptea (Trevor O’Reggio), Kinny s-a născut la 1 aprilie 1855, în Richmond, Virginia, din părinții Andrew și Lucy Ann Kinny. Și-a petrecut primii zece ani în ceea ce urma să devină capitala Confederației, apoi a călătorit spre vest împreună cu tatăl său și doi frați, ajungând în Reno, Nevada. Și-a câștigat existența ca frizer.
În vara anului 1878, când J. N. Loughborough a ținut o serie de prelegeri evanghelistice în Reno, Kinny, în vârstă de douăzeci și trei de ani, a participat la acestea. Ellen White a vizitat întâlnirile în timp ce seria era în desfășurare și a vorbit marți seara, 30 iunie 1878, în fața a aproximativ patru sute de ascultători despre „Iubirea lui Dumnezeu” — iar Kinny nu avea să uite niciodată acea predică. El a ținut primul său Sabat în ultima sâmbătă a lunii septembrie 1878.
Activitatea în cadrul Societății de Tractate și Misiune (1878–1885)
Kinny a fost unul dintre cei șapte membri fondatori și singurul membru de culoare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Reno. Până în 1882, el era secretar de stat al Societății de Tractate și Misionare din Nevada. Rapoartele sale din Review and Herald pentru acei ani consemnează corespondența sa cu căutătorii din toată țara — el a acordat o atenție specială prietenilor și cunoștințelor din Virginia natală.
Biserica din Reno și Conferința din California (care includea atunci și Nevada) l-au sprijinit pe parcursul a doi ani de studii la Healdsburg College, între 1883 și 1885.
Misiunea în Kansas și linia de demarcație rasială (1885–1889)
În vara anului 1885, Conferința din California l-a trimis pe Kinny în Kansas. El și-a început activitatea în Topeka în luna iunie, iar până la jumătatea lunii octombrie a vizitat o treime din oraș și a organizat studii biblice care au dus la convertirea a trei persoane. A continuat în Topeka până în 1887, apoi în Emporia, lăsând în urmă un grup de doisprezece persoane de culoare care respectau Sabatul când și-a încheiat activitatea în Emporia în noiembrie 1887. De acolo a evanghelizat în Missouri, lucrând în St. Louis în prima jumătate a anului 1889.
În St. Louis, Kinny s-a confruntat pentru prima dată cu un conflict serios legat de prejudecățile rasiale din cadrul bisericii. La mai puțin de un an după plecarea lui, Ellen White însăși s-a confruntat cu aceleași dificultăți la St. Louis — iar această experiență a determinat-o să dea mărturie la Conferința Generală din 21 martie 1891.
Hirotonisirea la Nashville (octombrie 1889)
La cererea Comitetului Conferinței Generale, Kinny a sosit în Louisville, Kentucky, în iunie 1889, pentru a păstori micul grup de credincioși de culoare de acolo. În timp ce slujea în Louisville, Kinny a participat la adunarea de vară din Tennessee și la Institutul din Nashville la sfârșitul lunii septembrie 1889. La consiliul care a urmat, condus de R. M. Kilgore și J. O. Corliss, Kinny a devenit primul afro-american de la înființarea Conferinței Generale care a fost hirotonisit ca pastor adventist de ziua a șaptea.
La 2 octombrie 1889, Kinny s-a adresat consiliului și a prezentat douăsprezece propuneri pentru organizarea lucrării bisericii în rândul americanilor de culoare, în contextul realității sociologice dure din Sudul post-Reconstrucție. Conform Enciclopediei Adventiștilor de Ziua a Șaptea, declarația sa preliminară afirma că „mesajul celui de-al treilea înger are puterea de a elimina sau îndepărta această prejudecată rasială din partea celor care înțeleg adevărul”. El a propus o structură eventuală de conferințe pentru negri în cadrul corpului adventist unificat și a îndemnat Conferința Generală să investească în „educarea lucrătorilor de culoare vrednici”.
Construirea lucrării adventiste pentru afro-americani (1890–1896)
Revenind la Louisville din Nashville, Kinny a văzut cum propunerea sa pentru o congregație separată de culoare s-a concretizat: un grup de zece credincioși s-a organizat pe 16 februarie 1890 — a doua biserică adventistă de culoare organizată oficial.
În martie 1891, Kinny s-a dus la Battle Creek, Michigan, ca delegat la sesiunea Conferinței Generale. Buletinul zilnic al Conferinței Generale din 11 martie 1891 consemnează discursul său: „Cerințele speciale ale lucrării printre oamenii de culoare au fost prezentate de fratele Kinny, care a spus că în Statele Unite se aflau între opt și nouă milioane de oameni de culoare, așteptând să audă mesajul celui de-al treilea înger. Datorită prejudecăților existente, era evident că lucrarea pentru oamenii de culoare trebuia desfășurată separat de cea pentru populația albă din Sud” (General Conference Daily Bulletin, 11 martie 1891, pagina 71.14).
Apelul său din acea sesiune a determinat-o pe Ellen White să transmită, zece zile mai târziu, pe 21 martie 1891, mărturia către treizeci de lideri ai bisericii, cunoscută acum sub numele de „Datoria noastră față de oamenii de culoare”. Ea a început cu momentul din St. Louis de un an mai devreme când, îngenuncheată în rugăciune, cuvintele „Toți sunteți frați” i-au venit cu o vivacitate pe care nu o putea uita. Ea a continuat, în același paragraf: „Printre cei din St. Louis care cred în adevăr se află oameni de culoare care sunt sinceri și credincioși, prețioși în ochii Dumnezeului cerurilor, și ei ar trebui să se bucure de același respect ca oricare dintre copiii lui Dumnezeu” (The Southern Work, p. 11, par. 1). Și, tot în același paragraf: „Culoarea pielii nu determină caracterul în curțile cerești” (The Southern Work, p. 11, par. 1).
Într-un paragraf anterior al aceluiași discurs, Ellen White vorbise despre propria ei hotărâre în a da acest sfat: „Știu că ceea ce spun acum mă va aduce în conflict. Nu doresc acest lucru, pentru că conflictul pare să fie continuu în ultimii ani; dar nu intenționez să trăiesc ca o lașă sau să mor ca o lașă, lăsându-mi lucrarea neterminată. Trebuie să urmez pașii Stăpânului meu. A devenit la modă să-i privim de sus pe săraci și, în special, pe rasa de culoare. Dar Isus, Stăpânul, a fost sărac și El simpatizează cu cei săraci, cu cei respinși, cu cei asupriți și declară că fiecare insultă aruncată asupra lor este ca și cum ar fi aruncată asupra Lui” (The Southern Work, p. 10, par. 4).
Până în 1896, Kinny organizase șase congregații adventiste de culoare: Edgefield Junction, Tennessee (existând deja din 1883); Louisville, Kentucky (1890); Bowling Green, Kentucky (13 iunie 1891); New Orleans, Louisiana (4 iunie 1892); Nashville, Tennessee (15–16 septembrie 1894); și Birmingham, Alabama (19 iunie 1896).
Slujirea ulterioară și moartea (1898–1951)
În martie 1898, după ce i-a plătit salariul lui Kinny timp de aproape nouă ani, Comitetul Conferinței Generale a votat ca acesta să se angajeze în activitate misionară de subzistență proprie. În următorii nouă ani, el a făcut campanie în Nebraska, Missouri, Texas, Tennessee și Alabama. S-a întors în slujba denominațională în 1907 ca pastor în Conferința Râului Tennessee.
Pe 19 octombrie 1902, Kinny s-a căsătorit cu Viola E. Kinny în Nashville. Viola a predat o vreme la școala bisericească de acolo. Până în 1911, starea ei de sănătate l-a obligat pe Charles să reducă activitatea pastorală la jumătate de normă. El a continuat să lucreze cu jumătate de normă până la moartea ei, în 1939 — având sediul în Nashville, cu excepția a trei ani petrecuți în Virginia (1912–1915). La scurt timp după moartea Viollei, Kinny s-a internat la Riverside Sanitarium and Hospital din Nashville, unde a primit îngrijiri până la moartea sa, survenită la 2 august 1951, la vârsta de nouăzeci și șase de ani.
Moștenire
Conform Enciclopediei Adventiștilor de Ziua a Șaptea, istoricul Ronald Graybill l-a numit pe Kinny, în 1977, „fondatorul adventismului negru”. Louis B. Reynolds, în istoria sa a adventismului afro-american, a descris moștenirea lui Kinny ca o fundație pe care alții aveau să construiască. Până la moartea sa, în 1951, numărul membrilor adventiști de culoare din America ajunsese la 26.500 — iar conferințele pentru negri pe care el le vizionase în 1889 tocmai fuseseră înființate.