Rezumat
Ellet Joseph Waggoner — fiul editorului adventist pionier Joseph Harvey Waggoner — a fost medicul devenit predicator care, împreună cu A. T. Jones, a adus mesajul neprihănirii prin credință la Conferința Generală de la Minneapolis din 1888. De la experiența sa de convertire din octombrie 1882, de la adunarea de tabără de la Healdsburg, California, până la sfârșitul deceniului, Waggoner a lucrat ca învățător al Bibliei, redactor al revistei Signs of the Times și principalul expozitor al mesajului pe care Ellen White l-a identificat în repetate rânduri ca fiind „chiar mesajul pe care Domnul l-a trimis oamenilor din acest timp” și „mesajul pe care Dumnezeu a poruncit să fie dat lumii”. A fost trimis în Anglia în 1892 ca redactor al revistei The Present Truth, a servit ca delegat la Conferința Generală din 1897 și a continuat să predice și să scrie până la moartea sa, în 1916.
Educația și convertirea de la Healdsburg (1855–1882)
Cartea lui Steinweg, Lest We Forget, consemnează nașterea lui Waggoner: „Ellet Joseph Waggoner (EJW) s-a născut în Wisconsin, la 12 ianuarie 1855” (Lest We Forget, cap. 163, p. 351, ¶ 3). El a fost al șaselea dintre cei zece copii ai lui Joseph Harvey și Maryetta Hall Waggoner. Steinweg îi urmărește primii ani și educația: „A locuit o vreme în Burlington, Michigan. A frecventat Battle Creek College și a studiat medicina la Bellevue Medical College din New York City. S-a căsătorit cu o prietenă de facultate, Jessie Fremont Moser, și au avut două fiice, Bessie și Pearl. După ce a petrecut ceva timp la Battle Creek, familia s-a mutat în California în jurul anului 1880” (Lest We Forget, cap. 163, p. 351, ¶ 5).
În octombrie 1882, la adunarea de la Healdsburg, Waggoner a avut experiența care i-a definit restul slujirii. Steinweg citează propria sa relatare publicată: „Dintr-o dată, o lumină a strălucit în jurul meu, iar cortul părea iluminat, ca și cum soarele ar fi strălucit; L-am văzut pe Hristos răstignit pentru mine și mi s-a revelat pentru prima dată în viața mea faptul că Dumnezeu mă iubea și că Hristos S-a dat pe Sine pentru mine personal. Totul era pentru mine.” (Lest We Forget, cap. 163, p. 351, ¶ 8).
El a continuat în aceeași mărturie: „Știam că această lumină care a venit asupra mea era o revelație direct din cer; de aceea știam că în Biblie voi găsi mesajul iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare păcătos în parte și m-am hotărât ca restul vieții mele să fie dedicat găsirii acestui mesaj acolo și explicării lui celorlalți. Lumina care a strălucit asupra mea în acea zi de la crucea lui Hristos a fost călăuza mea în tot studiul meu biblic” (Lest We Forget, cap. 163, p. 351, ¶ 9).
Redactor al revistei Signs of the Times (1883–1888)
Steinweg consemnează: „În 1883, EJW a fost chemat să-l ajute pe tatăl său la redactarea revistei Signs of the Times. În 1884 l-a cunoscut pe A. T. Jones. Cei doi au devenit prieteni pe viață, împărtășind un interes pasionat pentru îndreptățirea prin credință” (Lest We Forget, cap. 163, p. 351, ¶ 10). Același paragraf adaugă: „Este bine să ne amintim că credințele adventiste erau încă studiate și clarificate.”
Într-o serie de articole din Signs of the Times, Waggoner a expus justificarea și sfințirea prin Hristos. Steinweg păstrează cel mai clar rezumat al învățăturii sale: „El credea că justificarea prin suferințele lui Hristos era reală și că și viața perfectă a lui Hristos a fost trăită pentru noi. Când păcătosul crede acest lucru, el este transformat și ascultă din inimă” (Lest We Forget, cap. 163, p. 352, ¶ 12). Și, în propriile cuvinte ale lui Waggoner dintr-un articol din Signs of the Times din 18 septembrie 1884: „Hristos a trebuit, de asemenea, să păzească Legea în viața Sa, astfel încât ascultarea Sa perfectă să poată fi socotită ca a noastră” (Lest We Forget, cap. 163, p. 352, ¶ 13).
Opinia lui Waggoner că legea din Galateni era legea morală l-a adus într-un dezacord deschis cu G. I. Butler și Uriah Smith. Steinweg consemnează tensiunea crescândă: „Simțind tensiunea crescândă dintre pozițiile opuse, Comitetul Teologic al Conferinței Generale de atunci a votat o rezoluție conform căreia nu ar trebui să se publice opinii contrare celor” susținute de majoritate (Lest We Forget, cap. 163, p. 352, ¶ 14). În ciuda rezoluției, Waggoner a continuat să publice și să studieze. Până la 10 februarie 1887, el finalizase un răspuns de 71 de pagini adresat lui Butler și Smith, intitulat Evanghelia în cartea Galatenilor: O recenzie.
Conferința de la Minneapolis din 1888
La Conferința Generală de la Minneapolis din 1888, Waggoner — împreună cu A. T. Jones — și-a prezentat seria de studii despre neprihănirea prin credință. Mărturia lui Ellen White cu privire la sursa mesajului său este păstrată în multe declarații, începând cu recunoașterea ei a momentului de la Minneapolis: „Când fratele Waggoner a prezentat aceste idei la Minneapolis, a fost prima învățătură clară pe această temă pe care am auzit-o de la buzele unui om, cu excepția conversațiilor dintre mine și soțul meu. Mi-am spus: «Este pentru că Dumnezeu mi-a prezentat-o într-o viziune că o văd atât de clar, iar ei nu o pot vedea pentru că nu li s-a prezentat niciodată așa cum mi s-a prezentat mie. Și când altcineva a prezentat-o, fiecare fibră a inimii mele a spus: «Amin»” (Lest We Forget, cap. 168, p. 376, ¶ 6).
Cartea lui Steinweg, Lest We Forget, consemnează atitudinea lui Waggoner în timpul adunărilor: „Din câte putem stabili, E. J. Waggoner a ales calea nobilă și nu a căzut în greșeala regretabilă pe care unii au comis-o prin retorică, remarci caustice și răzbunare aprigă.” (Lest We Forget, cap. 165, p. 359, ¶ 7). Același paragraf adaugă: „Cu siguranță, acest lucru a fost valabil în timpul întâlnirilor din 1888 de la Minneapolis” (Lest We Forget, cap. 165, p. 359, ¶ 7).
Steinweg rezumă afirmarea repetată a mesajului de către Ellen White: „Susținerea ei repetată în următorii zece ani a inclus declarații” de diferite feluri, numind mesajul pe rând „chiar mesajul pe care Domnul l-a trimis oamenilor din acest timp”, „mesajul pe care Dumnezeu a poruncit să fie dat lumii” și „lumina care va lumina întregul pământ cu gloria sa” (Lest We Forget, cap. 165, p. 360, ¶ 9).
Apărarea celor doi mesageri de către Ellen White (1892–1895)
Apărarea repetată a lui Waggoner și Jones de către Ellen White este păstrată într-o colecție de declarații adunate în Lest We Forget, cap. 168, din Materialele ei din 1888. Ea i-a confruntat pe cei care, invocând eșecuri personale, respingeau mesajul în sine: „Este foarte posibil ca fratele Jones sau Waggoner să fie doborâți de ispitele vrăjmașului; dar dacă s-ar întâmpla acest lucru, aceasta nu ar dovedi că nu au primit niciun mesaj de la Dumnezeu sau că lucrarea pe care au făcut-o a fost o greșeală” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 10).
Ea a numit mesajul în termeni fără echivoc: „Mesajul dat nouă de A. T. Jones și E. J. Waggoner este mesajul lui Dumnezeu către biserica din Laodiceea, și vai de oricine pretinde că crede adevărul și totuși nu reflectă altora razele date de Dumnezeu” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 11).
Scriindu-i lui J. H. Kellogg în aprilie 1892, ea l-a avertizat: „Fii atent cum iei poziție împotriva bătrânului Waggoner. Nu ai cea mai bună dovadă că Domnul a comunicat lumină prin el? Eu am, iar oamenii din locul unde a lucrat au fost binecuvântați în mare măsură prin lucrarea lui” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 8).
În scrisoarea sa din 19 septembrie 1892 către Uriah Smith, ea a scris despre noii convertiți la mesaj și despre rezistența liderilor mai în vârstă: „ei nu știau că Dumnezeu i-a trimis pe acești tineri, pe bătrânii Jones și Waggoner, să le aducă un mesaj special” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 9).
Scriindu-le lui Frank și Hattie Belden la 5 noiembrie 1892, ea a implorat: „Aveați toate dovezile de care aveți nevoie că Domnul lucra prin frații Jones și Waggoner; dar nu ați primit lumina” (Lest We Forget, cap. 168, p. 377, ¶ 12).
În mai 1895, ea i-a rezumat lui O. A. Olsen: „Domnul, în marea Sa milă, a trimis un mesaj prețios poporului Său prin bătrânii Waggoner și Jones.” (Lest We Forget, cap. 168, p. 378, ¶ 15). Și în aceeași scrisoare: „Este mesajul celui de-al treilea înger, care trebuie proclamat cu voce tare și însoțit de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură” (Lest We Forget, cap. 168, p. 378, ¶ 15).
Libertatea religioasă (1888–1891)
În 1889, Waggoner a împărtășit zelul lui A. T. Jones în opoziția față de Proiectul de lege Blair privind duminica. Steinweg consemnează fraza sa frapantă: „Adevărul are o repulsie naturală și ireconciliabilă față de eroare și falsitate, dar răutatea poate fi încurajată doar prin înșelăciune” (Lest We Forget, cap. 165, p. 360, ¶ 10).
Steinweg face legătura între activitatea în domeniul libertății religioase și mesajul neprihănirii prin credință: „Nu este lipsit de importanță faptul că mesagerii neprihănirii prin credință au văzut atât de clar aplicarea e ă a principiilor Evangheliei la problema libertății religioase într-o sferă seculară și au fost folosiți în mod puternic de Dumnezeu pentru a ajuta la zădărnicirea încercării de a adopta o lege națională privind duminica. Ei au realizat că Evanghelia atinge toate aspectele vieții unei persoane” (Lest We Forget, cap. 165, p. 360, ¶ 10).
Anglia, The Present Truth și anii de mai târziu (1891–1916)
Steinweg consemnează numirea sa în Anglia: „După Conferința Generală din 1891, fratele Waggoner a fost numit redactor al publicației noastre din Anglia, The Present Truth. În 1897, el a reprezentat Anglia ca delegat la Conferința Generală” (Lest We Forget, cap. 165, p. 362, ¶ 14).
Waggoner și-a petrecut ultimii douăzeci și cinci de ani din viață ca redactor al The Present Truth în Anglia și ca vizitator frecvent al sesiunilor Conferinței Generale, unde a continuat să predice justificarea prin Hristos.
Conform Enciclopediei adventiștilor de ziua a șaptea (Douglas Morgan), Waggoner a murit în 1916.