Rezumat
Frederick Carnes Gilbert (născut Cohen) a fost pionierul misionar adventist printre evrei, un evreu ortodox rus-polonez convertit la Hristos în Boston în 1889, care a fondat Misiunea Adventistă Evreiască, a organizat Departamentul Evreiesc al Departamentului de Externe al Americii de Nord în 1911, a slujit ca superintendent al lucrării evreiești pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea timp de patruzeci de ani și a fost ales unul dintre primii secretari generali de câmp ai Conferinței Generale în 1922. Născut la Londra, Anglia, pe 30 septembrie 1867, din părinții Falk și Miriam Cohen — refugiați care fugiseră de antisemitismul din Suwalki, Polonia și Germania — a emigrat în America în mai 1886, a fost botezat în Biserica Adventistă pe 16 aprilie 1889 și a slujit timp de cincizeci și cinci de ani ca unul dintre cei mai iubiți evangheliști, autori și bătrâni ai bisericii. Ellen White îi aprecia munca într-un mod deosebit, scriind în 1904 că „Avem nevoie de o sută de astfel de oameni acolo unde avem acum unul” (19LtMs, Lt 391, 1904, par. 10). A murit la Takoma Park, Maryland, pe 31 august 1946.
De la Suwalki la South Lancaster (1867–1894)
Conform articolului lui Benjamin Baker din Enciclopedia adventiștilor de ziua a șaptea, Frederick Carnes Cohen s-a născut la Londra, Anglia, pe 30 septembrie 1867, din părinții Falk și Miriam Cohen — refugiați evrei din Suwalki, Polonia (pe atunci teritoriu al Imperiului Rus), care fugiseră în Germania și apoi în Anglia în căutarea toleranței. A fost crescut în ortodoxia strictă, instruit de un rabin în Talmud Torah, a avut un Bar Mitzvah și a avut în vedere o carieră de rabin. Tatăl său a murit când el avea cincisprezece ani. În mai 1886 a plecat singur cu vaporul spre America, unde și-a schimbat numele de familie în Gilbert. După un an de muncă într-o fabrică de haine din New York și o perioadă de șomaj, foame și singurătate, s-a mutat la Boston, a găsit adăpost în casa adventistă a lui G. F. Fiske și, prin mărturia tăcută a familiei Fiske, a ajuns la credința în Hristos. A fost botezat în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pe 16 aprilie 1889, de către Orville Orlando Farnsworth — renegat de familia sa evreiască, atacat de colegii săi de la fabrică, dar neclintit în convingerea sa. S-a înscris la Academia South Lancaster în 1890 și a absolvit în 1894. Pe 16 martie 1896, s-a căsătorit cu Ella May Graham — născută pe 11 iulie 1865, în Mansfield, Connecticut, fiica a doi adventiști sabatarieni de primă oră, botezată de S. N. Haskell în 1877 și elevă de la prima promoție a Academiei South Lancaster.
Misiunea evreiască din Boston și slujirea publică a lui Gilbert (1894–1907)
În iunie 1894, Gilbert a început lucrarea de evanghelizare publică printre cei douăzeci de mii de evrei din Boston, predicând în idiș la adunări în aer liber, dezbătând în sinagogi și publicând primul său tractat, „Evrei și drepturile conștiinței”. A fost hirotonisit la adunarea taberei Conferinței New England de la West Newton, Massachusetts, în iunie 1898. La sfârșitul anului 1905, el și A. E. Place au închiriat o clădire în partea de sud a orașului Boston pentru o misiune evreiască, care a fost inaugurată pe 17 aprilie 1906 — cea mai mare inițiativă dedicată pe care denominația o întreprinsese atunci în rândul populației evreiești. Conform ESDA, misiunea organiza întâlniri religioase, școala de sabat și slujbe bisericești, oferea îngrijire medicală, primea orfani, hrănea săracii, oferea cursuri de cusut, publica broșurile lui Gilbert și o revistă lunară intitulată The Good Tidings of the Messiah (Vestea bună a Mesiei) și distribuia literatură; întâlnirile în aer liber atrăgeau pietre și sticle, iar poliția era uneori prezentă.
Părerea personală a lui Ellen White despre munca lui
Scrisoarea lui Ellen White din 1904, după conversația ei cu Gilbert: „Am avut o discuție cu fratele Gilbert. Nu pot să-l interzic sau să-l descurajez în lucrarea lui. Avem nevoie de o sută de astfel de oameni acolo unde acum avem unul. Mesajul trebuie să ajungă în biserici; și dacă aceasta este una dintre căi, vom spune: «Slavă lui Dumnezeu», și nu vom descuraja pe nimeni care poate predica Cuvântul” (Letters and Manuscripts, vol. 19, Scrisoarea 391, 1904, par. 10).
Scrisoarea lui Ellen White din 1906 în care laudă lucrarea din Boston: „Auzim că se face ceva acum în Boston. Ne bucurăm să aflăm, printr-un raport dintr-un număr recent al revistei Review, despre lucrarea bătrânului L. S. Wheeler ca pastor al bisericii din Boston și despre lucrarea colaboratorilor săi credincioși. De asemenea, ne bucurăm să aflăm că bătrânul F. C. Gilbert a lucrat în Everett, o suburbie. Sperăm că cei responsabili de lucrarea din New England vor coopera cu administratorii Sanatoriului Melrose în luarea de măsuri agresive pentru a face lucrarea care trebuie făcută în Boston” (Letters and Manuscripts, vol. 21, Scrisoarea 148, 1906, par. 10).
Scrisoarea din 1903 a lui Ellen White adresată chiar lui Gilbert, păstrată în cartea „This Day with God”: „O, de-ar putea poporul nostru să înțeleagă ce avantaje ar avea dacă s-ar îndrepta mereu privirea spre Isus!” („This Day with God”, p. 96, par. 6).
Departamentul Evreiesc (1907–1922)
Conform ESDA, Gilbert a fost numit secretar al Departamentului Evreiesc al Conferinței Centrale din New England în 1907; la 25 martie 1911, departamentul respectiv a fost reorganizat sub egida Departamentului pentru Străinătate al Conferinței Generale din America de Nord, cu Gilbert ca primul său superintendent. Până în 1911, el își publicase deja autobiografia, From Judaism to Christianity and Gospel Work Among the Hebrews (South Lancaster, Massachusetts: Good Tidings Press), precum și lucrarea sa apologetică fundamentală, Practical Lessons from the Experience of Israel for the Church of To-day (1902, a doua ediție extinsă de 826 de pagini, 1914).
Buletinul Conferinței Generale din 1913 consemnează introducerea raportului său de către L. R. Conradi: „L. R. Conradi: Vom continua rapoartele Departamentului pentru Străinătate al Conferinței Generale începute în această dimineață. Următorul raport se referă la lucrarea printre evrei. Acesta va fi condus de fratele F. C. Gilbert. Vorbitorii vor avea câte zece minute fiecare” (Buletinul Conferinței Generale, 20 mai 1913, p. 58, par. 17).
Același raport general din Buletinul Conferinței Generale privind lucrarea externă a bisericii consemna roadele pe care munca lui Gilbert începuse să le dea: „Un alt aspect încurajator este interesul crescând în rândul evreilor. Munca serioasă a bătrânului F. C. Gilbert și literatura care a fost distribuită” (Buletinul Conferinței Generale, 20 mai 1913, p. 53, par. 6).
Secretar general de teren (1922–1944) și decesul (1946)
La sesiunea Conferinței Generale din 1922 a fost creată funcția de secretar general de teren; Gilbert a fost ales ca unul dintre primii cinci și s-a mutat împreună cu Ella din Massachusetts în Takoma Park, Maryland. Conform ESDA, itinerariul său internațional a inclus vizite îndelungate la Divizia Orientului Îndepărtat (1923, inclusiv Marele Cutremur din Kanto, pe care l-a supraviețuit la bordul unei nave care se îndrepta din China spre Japonia, la 1 septembrie 1923), Divizia Interamericană (1934–1935), India (1939) și Divizia Sud-Americană (1943). În cei douăzeci și doi de ani petrecuți în funcție, a scris zeci de articole, mai multe cărți — inclusiv Divine Predictions of Mrs. Ellen G. White Fulfilled (1922) și Messiah in His Sanctuary (1937) — și a fost un evanghelist neobosit, un strângător de fonduri și un om de stat cu experiență. În 1933, Conferința Generală i-a acordat o vacanță de două săptămâni, prima pe care o luase în douăzeci și cinci de ani.
Un accident vascular cerebral grav în 1943 a marcat începutul sfârșitului. Ella a murit la începutul anului 1944, după aproape cincizeci de ani de căsătorie. Gilbert a demisionat din funcția de superintendent al Departamentului Evreiesc pe 21 decembrie 1944. A murit la Takoma Park în dimineața Sabatului, pe 31 august 1946, la vârsta de șaptezeci și nouă de ani. Procesele-verbale ale Comitetului Conferinței Generale îl descriu ca pe un om „serios, devotat muncii, pentru care nicio sarcină nu era prea grea”.
Cei patru copii ai lui Gilbert au fost Ruth Marjorie Miller (1897–1979), Miriam G. Tymeson (1902–1984, fondatoarea Școlii John Nevins Andrews din Takoma Park), William Paul (1903–1958) și Louis B. (1910–?).