Rezumat
John Norton Loughborough a predicat mesajul celui de-al treilea înger timp de șaptezeci și doi de ani — de la prima sa predică, ținută la vârsta de șaisprezece ani într-o școală din New York, pe 2 ianuarie 1849, până la ultimele sale discursuri publice, ținute la vârsta de nouăzeci și trei de ani. A fost un pionier al evanghelizării în corturi alături de M. E. Cornell, primul misionar organizat al bisericii în California (împreună cu D. T. Bourdeau în 1868), primul evanghelist adventist în Anglia (1878), primul istoric al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (The Great Second Advent Movement, 1905) și martor ocular la zeci de viziuni ale lui Ellen White. A murit la Sanatoriul St. Helena din California pe 7 aprilie 1924, la vârsta de nouăzeci și doi de ani.
Copilăria, convertirea și prima predică (1832–1849)
Loughborough s-a născut pe 26 ianuarie 1832, în Victor, New York, fiind al doilea fiu al unui predicator metodist. Tatăl său a murit de febră tifoidă când John avea șapte ani, iar băiatul a fost trimis să locuiască cu bunicii săi la o fermă din East Bloomfield. Cartea lui Steinweg, Lest We Forget, păstrează impresia pe care viața de rugăciune a bunicului său a lăsat-o asupra lui: băiatul „îl auzea adesea pe bunicul său rugându-se pentru el, rostindu-i numele”. (Lest We Forget, cap. 143, p. 281, ¶ 5).
Familia Loughborough a răspuns la mesajul adventist al milleriților în iarna anului 1843–1844. John avea doisprezece ani la momentul marii dezamăgiri. În mai 1848 a auzit o predică emoționantă și s-a convertit, iar în câteva luni a decis că locul lui era în predică, nu la burduful unui atelier de fierărie unde fusese ucenic. Cu „un dolar în buzunar, haine donate care nu i se potriveau și o rugăciune în inimă” (Lest We Forget, cap. 143, p. 281, ¶ 8), a pornit spre o comunitate situată la optsprezece mile distanță. Acolo a obținut o biserică baptistă pentru o serie de prelegeri și, în seara zilei de 2 ianuarie 1849, a ținut primul său discurs — la nici șaptesprezece ani. După cum consemnează Steinweg, în același paragraf: „Așa a început o carieră de predicator care a durat șaptezeci de ani” (Lest We Forget, cap. 143, p. 281, ¶ 8).
Visul și mesajul celui de-al treilea înger (1852)
În vara anului 1852, Loughborough era predicator adventist de ziua întâi în Rochester, New York. După ce lucrase toată ziua vopsind case, într-o noapte nu putea să adoarmă; a visat că „chipul unui predicator plin de fervoare i s-a întipărit de neșters în minte” (Lest We Forget, cap. 143, p. 281, alin. 4). În vis, se afla la o adunare adventistă într-o cameră ponosită și prost aerisită, când o ușă s-a deschis către o cameră mai mare — bine aerisită, luminoasă, curată și primitoare — unde pe perete era agățată o diagramă, iar lângă ea stătea un bărbat înalt care explica sanctuarul. În vis, Loughborough s-a ridicat: „O să ies de aici. Mă duc în cealaltă cameră.” (Lest We Forget, cap. 143, p. 282, ¶ 11).
Când adventiștii care păzeau Sabatul au ținut o conferință la Rochester pe 25 și 26 septembrie 1852, Loughborough a mers acolo — înarmat cu texte pentru a respinge respectarea Sabatului. După cum consemnează Steinweg: „Privind în jurul camerei, a văzut aceeași hartă pe care o văzuse în visul său. Lângă diagramă stătea J. N. Andrews, bărbatul din visul său” (Lest We Forget, cap. 143, p. 283, ¶ 13). Expunerea lui Andrews din acea zi a răsturnat argumentele pregătite de Loughborough, iar trei săptămâni mai târziu — în octombrie 1852 — Loughborough și-a exprimat public poziția în favoarea Sabatului de ziua a șaptea. În primul Sabat pe care l-a păzit, a fost prezentat lui James și Ellen White. Steinweg consemnează momentul: „Doamna White a avut o viziune în acel Sabat, care a durat o oră și 20 de minute. La sfârșitul viziunii, ea i-a spus lui Loughborough câteva lucruri despre el însuși pe care el nu le spusese niciodată nimănui. Fără îndoială, acest lucru a avut o influență asupra lui. Pentru tot restul vieții sale, Loughborough a fost un credincios ferm în Duhul Profeției” (Lest We Forget, cap. 143, p. 283, ¶ 16).
Evanghelist itinerant alături de M. E. Cornell (1853–anii 1860)
În ianuarie 1853, Cornell s-a alăturat lui James White la Grand Rapids pentru a-l hirotoni pe tânărul Loughborough — și l-a trimis într-un turneu de predicare de trei luni în Illinois, Wisconsin și nordul Indianei, alături de M. E. Cornell. În propria sa carte Great Second Advent Movement, Loughborough păstrează o relatare la persoana întâi a acelui turneu: „Ca o ilustrare a prejudecății din est împotriva adventiștilor de ziua a șaptea din acele vremuri timpurii, mă voi referi la o experiență a bătrânului Cornell și a mea din anul 1853. La întâlnirea organizată de fratele și sora White la Jackson, s-a decis ca fratele Cornell și cu mine să călătorim timp de trei luni cu calul și trăsura în Illinois, Wisconsin și nordul statului Indiana, vizitând adventiștii de ziua a șaptea.” (The Great Second Advent Movement, p. 549, par. 2).
În mai 1854, după ce s-a manifestat un mare interes la Locke, Michigan, soții White, Cornell și Loughborough au planificat primele adunări adventiste sabatariene sub cort — organizate la Battle Creek în luna iulie a acelui an. Cartea lui Loughborough, The Great Second Advent Movement, păstrează nota de planificare: „Mai 1854: interesul mare manifestat la Locke, MI, îi determină pe soții White, M. E. Cornell și JNL să planifice adunări sub cort” (The Great Second Advent Movement, p. 568, par. 3).
California, Anglia și câmpul de misiune din întreaga lume (1868–1908)
În 1868, înainte de sesiunea Conferinței Generale de la Battle Creek, Loughborough avusese douăzeci de vise distincte despre lucrarea în California. Când James White a întrebat la sesiune dacă vreun pastor se simțea îndemnat să plece pe teren pe Coasta de Vest, Loughborough s-a oferit voluntar. A lucrat în California timp de zece ani (1868–1878), apoi a traversat Atlanticul în 1878 ca primul evanghelist adventist în Anglia, unde a muncit timp de câțiva ani.
Steinweg consemnează ultima călătorie: „La vârsta de 76 de ani, în 1908, a călătorit în jurul lumii, 30.000 de mile pe apă și 60.000 de mile pe uscat, vizitând principalele centre de activitate ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Aceasta a fost ultima lui călătorie misionară în slujba Domnului pe care îl iubea atât de mult” (Lest We Forget, cap. 143, p. 284, ¶ 22).
Primul istoric și martorul ocular (1892–1908)
În 1892, Loughborough a publicat Rise and Progress of the Seventh-day Adventists — prima istorie completă a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea — și a revizuit-o și extins-o în 1905 și 1906 sub titlul The Great Second Advent Movement. Ca martor ocular al mișcării adventiste sabatariene din 1852 și până în prezent, mărturia sa cu privire la viziunile lui Ellen White și la creșterea inițială a cauzei este menționată pe tot parcursul acestor biografii; cititorul va întâlni cuvintele sale pe zeci de subiecte în această colecție.
Moartea (1924)
Steinweg consemnează ultimii ani ai lui Loughborough: „Ultimii săi ani i-a petrecut mai întâi la casa fiicei sale din Lodi, California, până când ea și soțul ei au fost chemați la Washington, D.C. Din cauza sănătății șubrede, bătrânul Loughborough și-a petrecut ultimii ani la Sanatoriul St. Helena, unde a trecut în pace în neființă pe 7 aprilie 1924, la vârsta de 92 de ani.” (Lest We Forget, cap. 143, p. 284, ¶ 23). Ea încheie cu versetul pe care Loughborough ceruse să fie inscripționat pe piatra sa funerară: „Amintirea celor drepți [este] binecuvântată” (Lest We Forget, cap. 143, p. 284, ¶ 23).