O biografie cu caracter avertizator — Un pionier credincios care nu a răbdat până la sfârșit
Timp de aproape cincizeci de ani, Ludwig Richard Conradi a fost cel mai proeminent lucrător adventist de ziua a șaptea din Europa — pionier al misiunilor din Germania, Rusia și Hamburg; fondator al editurii din Hamburg și al școlii de formare din Friedensau; vicepreședinte al Conferinței Generale; omul pe care Ellen White, în 1883, l-a descris ca fiind „de-a dreptul dedicat lucrării” (4LtMs, Ms 5, 1883, par. 13). Cu toate acestea, la sfârșitul vieții sale, în mai 1932, Conradi și-a rupt oficial legăturile cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, a respins darul profetic al lui Ellen White și s-a alăturat Baptiștilor de Ziua a Șaptea. Exemplul său de la sfârșitul vieții nu trebuie urmat. Apostazia sa este consemnată aici pentru ca cititorul să poată face distincția între lucrătorul din primii ani, care a zidit cauza, și omul din anii de mai târziu, care s-a întors împotriva Duhului de Profeție prin care fuseseră călăuzite lucrările sale din trecut.
Rezumat
Născut la Karlsruhe, Germania, în 1856, Conradi a emigrat în America în tinerețe, a lucrat ca muncitor agricol în Iowa, s-a convertit la adventism în 1878, a frecventat Colegiul Battle Creek și, în 1885, a fost trimis în câmpul de misiune din Europa Centrală. În următorii treizeci de ani a fost pionier al lucrării adventiste în Rusia (prima biserică adventistă din imperiu a fost organizată la Berdebulat în 1886), a suferit cinci săptămâni de închisoare împreună cu colegul său G. Perk la Perekop, a fondat misiunea din Hamburg în 1889, a editat Herold der Wahrheit și Zions-Wächter, a organizat Conferința Generală Europeană în 1901 și Divizia Europeană în 1909 și a slujit ca unul dintre cei mai de seamă administratori ai misiunii bisericii. Din 1918 a slujit ca vicepreședinte al Conferinței Generale, dar îndoielile sale publicate în 1931 cu privire la mesajul sanctuarului și la autoritatea lui Ellen White l-au dus la o despărțire de drum; în mai 1932 și-a prezentat demisia și a fost rebotezat în Biserica Baptistă de Ziua a Șaptea. A murit în 1939.
De la muncitor agricol în Iowa la pionier european (1856–1886)
Cartea „Marea Mișcare a celei de-a doua veniri” a lui Loughborough consemnează începutul carierei sale europene: „În 1885, bătrânul L. R. Conradi a părăsit America pentru câmpul misionar din Europa Centrală, pentru a lucra d , printre germani” (The Great Second Advent Movement, p. 409, par. 2). Același paragraf consemnează fondarea primei biserici adventiste ruse: „Pe 28 iunie 1886, a plecat din Basel spre Crimeea, Rusia. Aici, însoțit de bătrânul Perk, a călătorit la Berdebulat, unde două surori au fost botezate și a fost organizată o biserică de nouăsprezece membri, aceasta fiind prima biserică adventistă de ziua a șaptea din Rusia” (The Great Second Advent Movement, p. 409, par. 2).
Înființarea bisericii din Crimeea a fost urmată aproape imediat de persecuția din Rusia. Același capitol al lui Loughborough consemnează: „Imediat după aceasta, bătrânii Conradi și Perk au fost arestați pentru că predicau contrar credinței ortodoxe și au fost închiși timp de cinci săptămâni la Perekop. După eliberarea sa (prin intervenția ministrului Statelor Unite), bătrânul Conradi a vizitat Rusia de Est, apoi s-a întors în Elveția” (The Great Second Advent Movement, p. 409, par. 3).
Hamburg, Friedensau și lucrarea din Germania (1889–1918)
Cartea lui Loughborough, The Great Second Advent Movement, consemnează înființarea misiunii din Hamburg: „În mai 1889, lucrarea misionară a fost deschisă în Hamburg, Germania, de către bătrânul Conradi, iar într-un timp foarte scurt a fost înființată o școală de pregătire pentru lucrători. În octombrie următor, a fost organizată o școală de sabat cu douăzeci și opt de membri. În cursul acelui an, bătrânul Haskell a vizitat misiunea și a fost organizată o biserică de douăzeci de membri, precum și un depozit de cărți” (The Great Second Advent Movement, p. 410, par. 1).
Citatul lui Loughborough din raportul lui Conradi privind lucrarea germano-rusă la sfârșitul anului 1895: „De la 1 ianuarie 1895, doisprezece noi misionari au intrat pe teren. În iunie 1895, raportul arăta o creștere de cincizeci la sută a vânzărilor. În prezent se depune un efort special cu Harold der Wahrheit, ziarul nostru german” (The Great Second Advent Movement, p. 412, par. 5).
Încurajarea lui Ellen White pentru activitatea sa timpurie
Manuscrisul lui Ellen White din 1883 — scris după ce l-a auzit pe Conradi adresându-se Conferinței Generale chiar la începutul slujirii sale în cadrul denominației — păstrează laudele sale personale: „Când am ascultat mărturia fratelui [L. R.] Conradi, am putut vedea de ce a avut atât de mult succes. Era cu totul serios în lucrare. Se apucă de ea ca și cum ar vrea să realizeze ceva. Nu doar abilitatea aduce succesul, deși talentul și abilitatea sfințite sunt ca niște instrumente șlefuite în mâinile lui Dumnezeu; ci este nevoie de o dedicare deplină față de lucrare” (Letters and Manuscripts, vol. 4, Manuscript 5, 1883, par. 13).
Doi ani mai târziu, în timp ce se afla în Elveția, Ellen White l-a îndemnat pe Conradi să se alăture lucrării de la Basel: „Sper că fratele Conradi va veni să lucreze o vreme cu fratele Ertzenberger. Când va veni, vom avea adunări aici, la Basel; și cred că sufletele vor îmbrățișa adevărul” (Scrisori și manuscrise, vol. 4, Scrisoarea 38, 1885, par. 17).
În 1886, ea a consemnat sosirea sa efectivă și planul său misionar privind Rusia: „Fratele Conradi se află aici acum și se gândește să viziteze Rusia în curând, întrucât acolo s-a trezit deja un interes profund prin lectură. Mă bucur că fratele Conradi a venit, pentru că este un lucrător de succes printre germani. După ce va petrece câteva luni în Rusia, intenționează să se întoarcă la Basel și să lucreze în acest loc, dacă va vrea Domnul” (Scrisori și Manuscrise, vol. 4, Scrisoarea 29, 1886, par. 6).
În același an, Ellen White a consemnat predicarea lor comună la Lausanne: „Am vorbit pentru prima dată la Lausanne în dimineața Sabatului, urmată de doi interpreți, fratele Bourdeau și fratele Conradi. După predică, am avut o întâlnire socială excelentă. Au fost patru persoane care au mărturisit că păzeau primul lor Sabat” (Scrisori și Manuscrise, vol. 4, Scrisoarea 7, 1886, par. 17).
Înregistrarea din 1887 de la Vohwinkel, Germania, în care Ellen White și Conradi au lucrat împreună pentru a rezolva diviziunile dintre credincioșii germani: „Oamenii sunt inteligenți și diferiți în toate privințele de cei din Italia. Dar Satana a lucrat și încă lucrează aici pentru a-i pune pe credincioși în conflict unii cu alții. Întâlnirea noastră de ieri, care a durat toată ziua, a avut scopul de a-i ajuta pe credincioși. Am vorbit în prima parte a zilei, iar apoi fratele Conradi a spus că nu au avut niciodată o întâlnire socială. I-am spus că acum era momentul să-i inițieze în acest sens” (Scrisori și Manuscrise, vol. 5, Scrisoarea 83, 1887, par. 4). Aceeași scrisoare, în paragraful următor: „După-amiaza, fratele Conradi a ținut o întâlnire de trei ore și cred că a muncit din greu. M-am culcat. La ora opt am vorbit din nou oamenilor și apoi l-am lăsat pe fratele Conradi să termine întâlnirea, încercând să rezolve dificultățile” (Scrisori și Manuscrise, vol. 5, Scrisoarea 83, 1887, par. 5).
Controversa privind „Daily” și primele fisuri (1899–1919)
Conform cărții Lest We Forget, semințele plecării ulterioare a lui Conradi au fost semănate cu mult înainte de ruptura sa oficială. Capitolul despre W. W. Prescott consemnează că „noua viziune” asupra „zilnicului” — interpretarea conform căreia tamid din Daniel 8 era slujirea de mijlocitor a lui Hristos, mai degrabă decât păgânismul — „datează cel puțin de la cartea lui Conradi despre profeție publicată în germană și de la discuțiile lui Prescott cu colegii de muncă din Anglia în 1899” (Lest We Forget, cap. 174, p. 430, ¶ 33). Același capitol, mult mai târziu, consemnează motivul pentru care Prescott a ezitat să emită o condamnare publică a colegului său german: „Această cerere a rezultat aparent din comentariile lui Prescott către unii dintre conducători că Ballenger și Fletcher nu primiseră un răspuns adecvat, precum și din lipsa unei condamnări categorice a lui Conradi” (Lest We Forget, cap. 174, p. 435, ¶ 68). Problema mai profundă pentru Conradi nu era „ziarul”, ci însăși mesajul despre sanctuar; și, pe măsură ce anii treceau, încrederea sa în doctrina adventistă despre sanctuar s-a erodat.
Apostazia și plecarea din 1931–1932
Conform Enciclopediei Adventiștilor de Ziua a Șaptea și înregistrărilor contemporane ale Comitetului Conferinței Generale, în toamna anului 1931, Conradi, pe atunci în vârstă de șaptezeci și cinci de ani și recent pensionat din serviciul activ al denominației, a publicat o serie de articole în care respingea înțelegerea adventistă istorică a versetului din Daniel 8:14, a sanctuarului ceresc, a ispășirii din 1844 și a autorității profetice a lui Ellen G. White. O delegație a Comitetului de la Hamburg al Conferinței Generale — din care făceau parte W. A. Spicer, A. G. Daniells și C. H. Watson — s-a întâlnit îndelung cu el la Hamburg în primăvara anului 1932, în încercarea de a-l readuce în rânduri. El a refuzat. Pe 9 mai 1932, și-a depus demisia oficială. A fost rebotezat în Biserica Baptistă a Zilei a Șaptea din Suedia mai târziu în acel an și și-a petrecut ultimii șapte ani din viață în opoziție cu chiar biserica pe care o construise.
Moartea (1939) și lecția
Conform ESDA, L. R. Conradi a murit la Hamburg pe 30 mai 1939, la vârsta de 83 de ani. Editura sa din Hamburg, seminarul Friedensau și Divizia Europeană au continuat să practice credința adventistă — supraviețuind cu mult retragerii sale din această credință din ultima parte a vieții. Modelul prin care un om lucrează cincizeci de ani pentru cauza lui Dumnezeu doar pentru a o respinge la sfârșit este modelul despre care Domnul a avertizat prin Ezechiel: „Când cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui, săvârșește nelegiuire și moare în ele, va muri pentru nelegiuirea pe care a săvârșit-o” (Ezechiel 18:26).
Conradi stă aici ca martor al ambelor posibilități — că munca autentică și binecuvântată de Duhul Sfânt de la început nu este o garanție a perseverenței și că avertismentele lui Ellen White cu privire la cei care au primit odată mesajul și apoi s-au îndepărtat nu sunt teoretice. Munca sa din tinerețe este onorată; exemplul său din ultima perioadă nu trebuie urmat.