Rezumat
Owen R. L. Crosier (mai târziu Crozier) a fost un predicator și scriitor millerit din Canandaigua, New York, al cărui articol din 1846, „Legea lui Moise” — publicat în Day-Star Extra din 7 februarie 1846 — a devenit expunerea fundamentală a doctrinei sanctuarului ceresc care a distins adventismul sabatarian de mișcarea millerită mai largă de după Dezamăgire. Articolul, scris în urma unui studiu biblic aprofundat cu Hiram Edson și dr. F. B. Hahn la reședința familiei Edson din vestul statului New York, în timpul iernii de tranziție dintre 1844 și 1845, a fost susținut de Ellen White în scrisoarea sa din 21 aprilie 1847 către Eli Curtis (publicată ca parte a lucrării A Word to the Little Flock, p. 12). O perioadă, Crosier a respectat și el Sabatul din ziua a șaptea, dar până în 1847 a respins atât Sabatul, cât și viziunea privind sanctuarul ceresc, iar între 1847 și 1853 a făcut parte din echipa revistei Advent Harbinger a lui Joseph Marsh din Rochester. A murit în 1912.
Copilăria și convertirea (1820–1843)
Steinweg, în Lest We Forget, consemnează schița de bază a tinereții lui Crosier: „Owen R. L. Crosier s-a născut în Canandaigua, New York, în 1820.” (Lest We Forget, cap. 97, p. 183, ¶ 5). Ea continuă, în același paragraf: „La șaisprezece ani s-a convertit la o trezire metodistă. La un moment dat în timpul tinereții sale, dr. Franklin B. Hahn și Hiram Edson s-au împrietenit cu orfanul. Ei i-au oferit un cămin și l-au încurajat în studiile sale” (Lest We Forget, cap. 97, p. 183, ¶ 5).
Steinweg consemnează educația sa și acceptarea doctrinei millerite: „După ce a frecventat Academia Genesee și Seminarul Wesleyan din Lima, Crosier a predat în Gorham, Rochester, East Avon și Lima, New York. În toamna anului 1843, el a acceptat doctrina millerită a întoarcerii iminente a lui Hristos pentru a curăța pământul și a fost botezat de E. R. Pinney.” (Lest We Forget, cap. 97, p. 183, ¶ 6).
Ziua de după dezamăgire (23 octombrie 1844)
Steinweg consemnează dimineața zilei de 23 octombrie 1844, când Hiram Edson și Crosier au plecat din Port Gibson pentru a-și mângâia frații dezamăgiți. Cei doi tocmai studiaseră împreună când, trecând printr-un lan de porumb, Edson a avut impresia că sanctuarul care urma să fie curățat nu era pământul, ci templul din cer.
Loughborough, care îl cunoștea personal pe Edson, redă esența acelei dimineți: „Hiram Edson, din Port Gibson, New York, mi-a spus că, a doua zi după trecerea termenului în 1844, în timp ce se ruga în spatele grămezilor de porumb dintr-un câmp, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui într-un mod atât de puternic, încât a fost aproape doborât la pământ” (The Great Second Advent Movement, p. 193, par. 1). Același paragraf continuă: „El i-a comunicat această idee lui O. R. L. Crosier, iar împreună au cercetat cu atenție subiectul. La începutul anului 1846, o expunere detaliată a chestiunii sanctuarului din punct de vedere biblic, scrisă de domnul Crosier, a fost tipărită în ziarul Day Star, publicat atunci în Canandaigua, New York” (The Great Second Advent Movement, p. 193, par. 1).
Studiul biblic la casa familiei Edson (iarna 1844–1845)
Ancheta care a urmat călătoriei din 23 octombrie a constat într-un studiu biblic colaborativ de lungă durată, desfășurat la reședința familiei Edson din Port Gibson. Steinweg consemnează rezultatul acesteia: „O. R. L. Crosier avea douăzeci și patru de ani când a plecat împreună cu Edson pentru a vesti vestea curățirii Sanctuarului.” (Lest We Forget, cap. 97, p. 184, ¶ 9). Steinweg, citându-l pe Froom, îl caracterizează pe Crosier în același paragraf ca fiind „un student pasionat al Bibliei și un scriitor promițător” (Lest We Forget, cap. 97, p. 184, ¶ 9).
Compilația lui Arthur White, Christ in His Sanctuary, descrie studiul și rolul lui Crosier în redactarea concluziilor acestuia: „A urmat o investigație atentă a scripturilor care abordau acest subiect — în special cele din Evrei — realizată de Hiram Edson și doi asociați apropiați, dr. F. B. Hahn, medic, și O. R. L. Crosier, profesor. Rezultatul acestui studiu comun a fost redactat de Crosier și a fost publicat, mai întâi în The Day Dawn, un ziar cu tiraj limitat, și apoi într-o formă rescrisă și extinsă într-un număr special al Day-Star, pe 7 februarie 1846. Acesta era un jurnal adventist cu o audiență mai largă, publicat la Cincinnati, Ohio. Prin acest mijloc, a ajuns la un număr de credincioși adventiști dezamăgiți. Prezentarea destul de lungă, bine susținută de Scriptură, le-a adus speranță și curaj în inimile lor, deoarece arăta clar că sanctuarul care urma să fie curățat la sfârșitul celor 2300 de zile se află în cer, și nu pe pământ, așa cum crezuseră ei mai devreme” (Christ in His Sanctuary, p. 8, par. 1).
Nota explicativă din Letters and Manuscripts a Ellen G. White Estate consemnează esența teologică a articolului lui Crosier: „O.R.L. Crosier, Emily Clemons și alții au început să pledeze pentru o perioadă extinsă de ispășire finală într-un sanctuar ceresc, în timp ce Samuel Snow a susținut cu vehemență o ispășire de o singură zi” (The Ellen G. White Letters and Manuscripts: Volume 1, p. 44, par. 2).
The Day-Star Extra din 7 februarie 1846 („Legea lui Moise”)
Articolul lui Crosier — cunoscut de obicei sub numele de „Legea lui Moise” — a fost publicat ca ediție specială a ziarului Day-Star al lui Enoch Jacobs pe 7 februarie 1846. Introducerea publicată de Crosier la începutul articolului era o reamintire a importanței durabile a legii, citând din Maleahi 4:4: „Amintiți-vă Legea lui Moise, robul Meu, pe care i-am poruncit-o la Horeb pentru tot Israelul, împreună cu statutele și judecățile.” (Legea lui Moise, p. 37, par. 2).
Raționamentul lui Crosier cu privire la tipurile mozaice este rezumat în propriile sale cuvinte: „Faptul că unele dintre tipurile legale și-au întâlnit antitipurile este de necontestat. Învățând modul în care s-au împlinit și principiul referitor la timpul în care s-au împlinit, putem trece cu o mai bună înțelegere la investigarea celorlalte tipuri. Există două clase de tipuri anuale — cele de primăvară și cele de toamnă; Leviticul 23. Primele și-au întâlnit antitipurile la prima venire, dar cele din urmă urmează să se împlinească în legătură cu și după a doua venire.” (Legea lui Moise, p. 37, par. 12).
El a precizat consecința în aceeași serie de paragrafe: „Din analogie trebuie să concluzionăm că antitipurile de toamnă vor ocupa o perioadă de timp relativă la cea ocupată de tipurile lor, într-o proporție oarecare față de antitipurile de primăvară. Cu alte cuvinte, perioada împlinirii lor trebuie să constituie o dispensație de mulți ani.” (Legea lui Moise, p. 37, par. 20).
Aprobarea lui Ellen White (21 aprilie 1847)
În scrisoarea sa din 21 aprilie 1847 către Eli Curtis — publicată în broșura lui James White, Un cuvânt pentru „turma mică” (30 mai 1847) — Ellen White a susținut articolul lui Crosier. Cuvintele ei sunt păstrate cuvânt cu cuvânt în A Word to the Little Flock: „Cred că Sanctuarul, care urmează să fie curățat la sfârșitul celor 2300 de zile, este Templul Noului Ierusalim, al cărui slujitor este Hristos. Domnul mi-a arătat într-o viziune, cu mai mult de un an în urmă, că fratele Crosier avea adevărata lumină cu privire la curățirea Sanctuarului etc. și că era voia Lui ca fratele C. să scrie punctul de vedere pe care ni l-a prezentat în Day-Star, Extra, 7 februarie 1846. Mă simt pe deplin împuternicită de Domnul să recomand acel număr special fiecărui sfânt.” (A Word to the Little Flock, p. 12, par. 8).
Aceeași aprobare este păstrată în manuscrisele lui Ellen White la WLF 12.8: „Cred că Sanctuarul, care va fi curățat la sfârșitul celor 2300 de zile, este Templul Noului Ierusalim, al cărui slujitor este Hristos. Domnul mi-a arătat într-o viziune, cu mai mult de un an în urmă, că fratele Crosier avea adevărata lumină cu privire la curățirea Sanctuarului etc. și că era voia Lui ca fratele C. să scrie punctul de vedere pe care ni l-a prezentat în Day-Star, Extra, 7 februarie 1846. Mă simt pe deplin împuternicită de Domnul să recomand acel număr suplimentar fiecărui sfânt.” (Word to the Little Flock, p. 12, par. 8).
Arthur White consemnează consecința istorică a acestei susțineri: „Pionierii mișcării au considerat adevărul despre sanctuar ca fiind fundamental pentru întreaga structură a doctrinei adventiste de ziua a șaptea. James White, în 1850, a republicat părțile esențiale ale primei prezentări a subiectului de către O. R. L. Crosier și a comentat” (Christ in His Sanctuary, p. 12, par. 3).
Separarea de sabatarieni (1847)
Steinweg consemnează că Crosier, după o perioadă de respectare a Sabatului, s-a separat de adventiștii sabatarieni în 1847. Același paragraf menționează că Joseph Bates vizitase Port Gibson în 1845 pentru o conferință privind problema sanctuarului și împărtășise convingerea sa privind Sabatul grupului Edson-Crosier-Hahn: „Crosier a susținut chiar păzirea Sabatului în numărul din decembrie 1846 al revistei Day-Dawn. Dar, până în 1847, el a respins Sabatul și viziunea timpurie asupra Sanctuarului și s-a separat de grupul care avea să devină în cele din urmă Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea” (Lest We Forget, cap. 97, p. 184, ¶ 12).
Steinweg consemnează parcursul ulterior al lui Crosier: „Din 1847 până în 1853, Crosier a făcut parte din echipa revistei Advent Harbinger and Advocate a lui Joseph Marsh, din Rochester, New York” (Lest We Forget, cap. 97, p. 184, ¶ 13). Steinweg adaugă, în același paragraf: „El a scris, de asemenea, mai multe articole foarte serioase, inclusiv atacurile sale cele mai virulente împotriva Sabatului de ziua a șaptea, care urmăreau să stabilească poziția conform căreia Legea celor zece porunci a fost abolită la crucea lui Hristos” (Lest We Forget, cap. 97, p. 184, ¶ 13).
Viața târzie și moartea (1858–1912)
Steinweg consemnează slujirea ulterioară a lui Crosier sub stindardul Advent Christian și mărturia sa din ultima parte a vieții în Grand Rapids, Michigan: „În 1858, Crosier a slujit ca evanghelist pentru conferința din Michigan a Bisericii Advent Christian și a continuat să predice că Hristos va veni în curând. El a fost practic necunoscut de adventiștii de ziua a șaptea până în 1904, când a participat la o adunare în Grand Rapids, Michigan.” (Lest We Forget, cap. 97, p. 185, ¶ 14).
Steinweg consemnează evaluarea finală a adventiștilor de ziua a șaptea. Deși Crosier „nu a continuat cu alte adevăruri care au ieșit la iveală în primele zile” — elipsa păstrată de sursă exclude atribuirea mai lungă — propria frază de încheiere a lui Steinweg consemnează evaluarea în mod clar: „Adventiștii de ziua a șaptea își amintesc și recunosc rolul pe care l-a jucat în stabilirea doctrinei Sanctuarului. Ceea ce a scris el despre Hristos, Marele Preot, și Sanctuar a ajutat la explicarea erorii de timp din interpretarea lui Miller a profeției celor 2300 de zile și a pus temelia acestei doctrine distinctive a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea” (Lest We Forget, cap. 97, p. 185, ¶ 15).
Crosier și-a petrecut ultimele decenii în liniște în comunitatea creștină adventistă din vestul statului New York și sudul statului Michigan. A murit în 1912, la vârsta de nouăzeci și doi de ani.