Rezumat
Rachel Oakes Preston a fost o văduvă baptistă de ziua a șaptea a cărei insistență din 1844 ca predicatorul adventist Frederick Wheeler să „pună masa de împărtășanie la loc” până când va respecta poruncile lui Dumnezeu a fost catalizatorul prin care Sabatul de ziua a șaptea a intrat în convingerea adventistă. Prin intermediul lui Wheeler, mesajul a ajuns la T. M. Preble, a cărui broșură din 1845 a ajuns la Joseph Bates, a cărui broșură din 1846 a ajuns la James și Ellen White. Rachel nu s-a alăturat niciodată în mod oficial Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, dar i s-a atribuit chiar de către James White meritul de a fi dat impulsul care a lansat adventismul sabatarian. Ea a murit în 1868.
Primii ani de viață
Spalding consemnează locul de naștere și primii ani de viață ai lui Rachel: „Aici s-a născut, la 2 martie 1809, Rachel Harris, fiica lui Sylvanus Harris. Aici s-a căsătorit cu Amory Oakes și s-a mutat împreună cu el d , la Verona, New York, unde s-a născut fiica lor, Rachel Delight Oakes, care avea să devină ulterior soția lui Cyrus Farnsworth” (Footprints of the Pioneers, p. 37, par. 1).
Froom consemnează convertirile ei și calea care a condus-o spre Sabatul zilei a șaptea: „Doamna RACHEL OAKES, născută Harris (1809-1868) – căsătorită ulterior cu Nathan Preston – s-a născut în Vernon, Vermont. A fost botezată la vârsta de șaptesprezece ani, alăturându-se Bisericii Metodiste. În 1837 a început să se intereseze de Sabatul zilei a șaptea și și-a propus să se alăture Baptiștilor de Ziua a Șaptea. Dar această decizie a fost contestată de pastorul ei metodist, care i-a spus în cele din urmă că poate să-și păstreze Sabatul zilei a șaptea dacă simte nevoia” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 948, par. 2).
Douglass adaugă mutarea la Washington, New Hampshire: „În 1837, Rachel Harris Oakes și fiica ei s-au alăturat Bisericii Baptiștilor Zilei a Șaptea din Vernon, Vermont. Evident, soțul ei, Emory, a murit acolo, deși nu există nicio mențiune despre acest lucru. În 1843, Rachel Oakes și fiica ei, Delight, s-au mutat la Washington, New Hampshire. Delight preda la școală, iar mama ei locuia cu ea și a devenit instrumentul din mâinile lui Dumnezeu în aducerea luminii Sabatului acelei comunități de adventiști” (Advent Pioneers Biographical Sketches and Pictures, p. 18, par. 4).
Masa de împărtășanie din Washington (primăvara anului 1844)
Douglass păstrează conversația de la casa lui William Farnsworth din primăvara anului 1844, care l-a convins pe Frederick Wheeler. Wheeler remarcase la împărtășanie că toți cei care participă ar trebui să fie gata să păzească toate poruncile lui Dumnezeu. Vizitând casa familiei Farnsworth la scurt timp după aceea, a fost întâmpinat de Rachel Oakes:
„Vizitând familia mai târziu, pastorul a întâlnit-o pe doamna Rachel Oakes, mama tinerei Rachel Delight Oakes, învățătoarea. Directă atât în vorbire, cât și în privire, ea i-a spus: «Vă amintiți, frate Wheeler, că ați spus că toți cei care mărturisesc pe Hristos ar trebui să asculte toate poruncile lui Dumnezeu?»
(Advent Pioneers Biographical Sketches and Pictures, p. 18, par. 8)
Douglass consemnează continuarea discuției:
„«Voiam să-ți spun că ar fi bine să pui masa de împărtășanie la loc și să acoperi cu fața de masă, până când vei începe să păzești poruncile lui Dumnezeu», a spus Rachel Oakes.
(Advent Pioneers Biographical Sketches and Pictures, p. 19, par. 1)
Wheeler a acceptat Sabatul de ziua a șaptea la scurt timp după aceea, devenind primul pastor adventist sabatarian.
Sabatul la Biserica Christian Connexion (1844–1845)
Froom urmărește lanțul prin care mărturia lui Rachel a ajuns la mișcarea millerită mai largă: „Metodista Rachel Oakes a început să respecte Sabatul zilei a șaptea și s-a alăturat Bisericii Baptiștilor de Ziua a Șaptea d . Apoi a adus Sabatul la Washington, New Hampshire, centrul unui grup adventist devotat, unde a fost acceptat de doi clerici. Primul a fost predicatorul itinerant metodist-adventist, Frederick Wheeler, în primăvara anului 1844. La rândul său, el l-a adus în augustul aceluiași an la baptistul-adventist Thomas M. Preble” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 942, par. 1).
Froom consemnează momentul în care biserica din Washington s-a divizat cu privire la Sabat: „În cele din urmă, în timpul unei slujbe duminicale în biserica din Washington, după Dezamăgire – dar înainte de sfârșitul anului 1844 – William Farnsworth s-a ridicat în timpul adunării și a declarat public că studiase Biblia și era convins că a șaptea zi a săptămânii era Sabatul, și că hotărâse să-l țină. El a fost urmat imediat de fratele său Cyrus și de alții.” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 949, par. 1).
Moartea (1868)
Rachel și fiica ei nu au fost niciodată primite oficial înapoi în Biserica Baptistă a Zilei a Șaptea din Verona după 1845, iar ea nu s-a alăturat oficial nici Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A murit în 1868, la trei ani după o „trezire de Crăciun” a bisericii din Washington, sub lucrarea lui James și Ellen White. Raportul de călătorie al lui James White din 28 ianuarie 1868, publicat în Review and Herald, i-a atribuit meritul de a fi dat impulsul inițial mișcării adventiste sabatariene.