Rezumat
Thomas M. Preble a fost primul predicator adventist american care a acceptat Sabatul zilei a șaptea. Eseul său din 13 februarie 1845, publicat în Hope of Israel, intitulat „A Tract Showing That the Seventh Day Should Be Observed as the Sabbath” (Un tratat care arată că ziua a șaptea trebuie respectată ca Sabat), a fost mijlocul prin care Joseph Bates a fost convins de adevărul privind Sabatul — iar prin Bates, Sabatul zilei a șaptea a ajuns la James și Ellen White și la tot adventismul sabatarian. Născut în Anson, Maine, la 13 iulie 1810, a fost un pastor baptist al Liberului Arbitru care a îmbrățișat mesajul adventist al lui Miller în 1842 și Sabatul zilei a șaptea în 1844, sub mărturia lui Rachel Oakes Preston și Frederick Wheeler din Washington, New Hampshire. Ulterior, a abandonat Sabatul zilei a șaptea, dar a rămas un predicator creștin adventist până la moartea sa, în 1907.
Primii ani de viață și slujirea în cadrul Bisericii Baptiste a Liberului Arbitru (1810–1841)
Conform Enciclopediei adventiștilor de ziua a șaptea (Michael W. Campbell), Preble s-a născut la 13 iulie 1810, în Anson, Maine, din părinții Motherwell și Susannah Preble. În tinerețe a lucrat ca ajutor de fermier, iar la vârsta de douăzeci și șase de ani a intrat la Parsonsfield Academy, unde a studiat timp de doi ani pentru a deveni pastor și a început să predice. A fost hirotonisit c ist calvinist și mai târziu a devenit baptist al Liberului Arbitru. S-a căsătorit cu Helen Mair Eaton pe 14 noiembrie 1837. Au avut o fiică, Susan Jennie.
Îmbrățișarea mesajului adventist (1842–1843)
Conform ESDA, Preble a acceptat mesajul adventist millerit la Nashua, New Hampshire, la începutul anului 1842 și a fost excomunicat de congregația sa baptistă a liberului arbitru pe 15 februarie 1842 — la doar șase săptămâni după ce a îmbrățișat doctrina. The Signs of the Times din 22 februarie 1843 consemnează renașterea sa din Nashua: „Cauza în Nashua.—Fratele Preble ne informează că cauza se desfășoară acolo în mod glorios. În trei săptămâni, el a botezat treizeci și cinci de persoane, iar mulți alții și-au îndreptat privirile spre Sion. Numărul celor care așteaptă speranța binecuvântată a apariției glorioase este destul de mare, iar lucrarea continuă să progreseze” (Signs of the Times, 22 februarie 1843, pagina 182.20).
Câteva luni mai târziu, Signs of the Times din 7 iunie 1843 consemnează itinerariul său în Maine: „Fratele Preble tocmai s-a întors dintr-un lung turneu în Maine. El a lucrat în mijlocul opoziției cu mai mult succes decât s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil. Multe reformări glorioase au urmat lucrării sale, Dumnezeu a binecuvântat adevărul său, și multe suflete s-au convertit la Dumnezeu. Există, de asemenea, un număr considerabil de oameni care trăiesc în așteptarea constantă a apariției glorioase a lui Hristos. Fratele Preble se află acum în Lowell și va răspunde invitațiilor de a ține prelegeri despre a doua venire” (Signs of the Times, 7 iunie 1843, pagina 106.16).
Sărbătorirea Sabatului la Washington, New Hampshire (1844)
Cartea „Understanding Ellen White” (2015) a dr. Merlin Burt — o lucrare științifică publicată de Andrews University Press — descrie lanțul de evenimente prin care Sabatul a ajuns la Preble: „Cunoașterea doctrinei Sabatului de ziua a șaptea a fost adusă pentru prima dată adventiștilor milleriți la începutul anilor 1840 de către baptiștii de ziua a șaptea. La începutul anului 1844, în Washington, New Hampshire, Rachel Oakes (ulterior Preston), o baptistă de ziua a șaptea, a introdus Sabatul printre adventiștii din zona ei.” (Understanding Ellen White, p. 110, par. 1). Același paragraf continuă: „În anii 1844 și 1845, doi pastori din zona Washington, New Hampshire, Frederick Wheeler și Thomas Preble, au acceptat această doctrină și au început să-și propage punctele de vedere.” (Înțelegerea lui Ellen White, p. 110, par. 1). Și același paragraf urmărește lanțul în continuare: „Astfel, acest lucru a ajuns la cunoștința lui Joseph Bates, care, împreună cu James și Ellen White, avea să devină mai târziu unul dintre fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea” (Înțelegerea lui Ellen White, p. 110, par. 1).
Cartea lui J. N. Andrews, History of the Sabbath and First Day, păstrează importanța rolului lui Preble: „De aici, mai mulți pastori adventiști au primit adevărul despre Sabat în cursul anului 1844. Unul dintre aceștia a fost bătrânul T.M. Preble, care are onoarea de a fi primul care a adus acest mare adevăr în fața adventiștilor prin intermediul presei. Eseul său era datat 13 februarie 1845. El a prezentat pe scurt afirmațiile privind Sabatul biblic și a arătat că acesta nu a fost schimbat de Mântuitorul, ci a fost schimbat de marea apostazie” (History of the Sabbath and First Day, p. 501, par. 1).
Convertirea lui Bates prin broșura lui Preble (1845)
Citirea de către Joseph Bates a articolului lui Preble din Hope of Israel a fost momentul care i-a adus Sabatul fondatorului mișcării adventiste de ziua a șaptea. „Sabatul zilei a șaptea, un semn perpetuu” păstrează mărturia personală a lui Bates: „până acum aproximativ șaisprezece luni, când am citit un articol publicat în Hope of Israel, de un frate vrednic, T.M. Preble, din Nashua, care, atunci când l-am citit și l-am comparat cu Biblia, m-a convins că nu a existat niciodată vreo schimbare. Prin urmare, ziua a șaptea era Sabatul, iar Dumnezeu mi-a cerut atât mie, cât și lui, să o sfințim” (Sabatul zilei a șaptea, un semn veșnic, p. 40, par. 2).
Broșura lui Bates recunoaște schița istorică pe care a preluat-o din eseul lui Preble: „Deoarece aceste două cărți nu se află la îndemâna mea, am extras din broșura lui T.M. Preble despre Sabat” (The Seventh-day Sabbath, a Perpetual Sign, p. 41, par. 2).
Ultimii ani și moartea (1845–1907)
Conform ESDA, Preble a abandonat în cele din urmă Sabatul zilei a șaptea și a revenit la poziția adventistă de ziua întâi, devenind pastor adventist creștin. El a continuat să predice mesajul celei de-a doua veniri, dar a devenit public ostil adventismului de ziua a șaptea. Replies to Elder Canright’s Attacks on Seventh-day Adventists (1895), volumul comun al lui G. I. Butler și Uriah Smith, consemnează ironia istorică a acestei traiectorii: „El îi prezintă pe Elds. T.M. Preble și J.B. Cook, care au păzit Sabatul o scurtă perioadă și apoi au renunțat la el, ca fiind adevărații părinți și fondatori ai actualei mișcări adventiste de ziua a șaptea” (Răspunsuri la atacurile bătrânului Canright asupra adventiștilor de ziua a șaptea, p. 32, par. 2).
Conform Enciclopediei adventiștilor de ziua a șaptea, Preble a murit în 1907, la vârsta de nouăzeci și șase de ani.