Rezumat
Roswell Fenner Cottrell a fost un pastor baptist de ziua a șaptea care s-a convertit la adventismul sabatarian și unul dintre cei mai prolifici scriitori ai mișcării adventiste timpurii. După ce a acceptat mesajul celui de-al treilea înger în 1851, el a scris, conform unei estimări, peste 1.600 de articole și poezii pentru Review and Herald, a slujit ca redactor corespondent timp de șase ani, a pregătit lecțiile fundamentale pentru școala de sabat din Youth’s Instructor și a contribuit cu articolul introductiv la volumul 1 din Spiritual Gifts al lui Ellen White. Este probabil cel mai bine cunoscut pentru opoziția sa deschisă față de organizarea denominațională din 1860 — opoziție care a fost mustrată de Ellen White în Testimony for the Church nr. 6 și pe care Cottrell a recunoscut-o ulterior în mod public. A slujit un an ca președinte al Conferinței din New York (1868–1869) și a rămas în slujire activă până la moartea sa, în 1892.
Moștenire și primii ani de viață (1814–1850)
Steinweg, în Lest We Forget, urmărește linia genealogică a familiei Cottrell din Franța medievală până în Rhode Island colonial: „În 1638, Nicholas Cottrell, unul dintre descendenții lui John, s-a stabilit în Rhode Island la doar doi ani după fondarea acestuia. El era un baptist de ziua a șaptea care căuta libertatea de a se închina conform conștiinței sale” (Lest We Forget, cap. 90, p. 168, ¶ 4).
Steinweg consemnează nașterea și familia lui Roswell: „Șase generații mai târziu, pe 17 ianuarie 1814, Roswell Fenner Cottrell s-a născut în Brookfield, New York. Când avea 19 ani, familia sa s-a mutat în Mill Grove, New York. Acolo a cunoscut-o, a curtat-o și s-a căsătorit cu Cathrane Harvey și a predat la școala publică timp de zece ani” (Lest We Forget, cap. 90, p. 168, ¶ 5).
Schița biografică a Fundației Ellen G. White din Letters and Manuscripts confirmă aceeași perioadă: „Scriitor, poet și pastor, Roswell Cottrell s-a născut într-o familie baptistă de ziua a șaptea, tatăl său fiind predicator baptist de ziua a șaptea. La vârsta de 19 ani, Roswell s-a mutat împreună cu familia sa în vestul statului New York, unde a rămas cea mai mare parte a vieții sale. În jurul anului 1835, s-a căsătorit cu Catherine M. Harvey la Mill Grove, New York, și timp de 10 ani a predat în școlile publice din zonă” (The Ellen G. White Letters and Manuscripts: Volumul 1, p. 814, par. 1).
Aceeași schiță biografică consemnează rezervele lui Cottrell față de millerism și decizia sa finală: „Cottrell era destul de ambivalent față de predica milleriților despre a doua venire. Deși simpatiza personal cu o mare parte din învățăturile lor, el nu se putea alătura unei mișcări care arăta foarte puțin interes chiar și în a investiga afirmațiile sabatarienilor. Dilema lui Cottrell a fost rezolvată când a intrat ulterior în contact cu mișcarea adventistă sabatariană” (Scrisorile și manuscrisele lui Ellen G. White: Volumul 1, p. 814, par. 1).
Froom adaugă detaliile esențiale ale convertirii sale la adventism și darul său caracteristic: „De fapt, el a fost crescut ca baptist de ziua a șaptea, păzind Sabatul toată viața. S-a convertit la credința adventistă prin Bates și Rhodes în 1851, la Washington, New Hampshire. Era poet, remarcându-se în special ca autor de imnuri” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 1090, par. 1).
Acceptarea mesajului celui de-al treilea înger (1851)
Arthur White situează familia Cottrell pe traseul geografic al primilor predicatori adventiști sabatarieni: „Mill Grove se afla pe traseu, iar acolo familia Roswell Cottrell, baptisti de ziua a șaptea, își lua poziția în favoarea mesajului complet al celui de-al treilea înger” (Ellen G. White: The Early Years 1827-1862, vol. 1, p. 273, par. 7).
Steinweg consemnează esența cercetării de nouă luni a familiei și concluzia fermă a lui Roswell. Potrivit ei, Roswell, tatăl său John și fratele său John i-au ascultat pe bătrânul Rhodes și pe Joseph Bates predicând structura credinței adventiste și a sanctuarului ceresc și, după o examinare de nouă luni, „au acceptat din toată inima mesajul” (Lest We Forget, cap. 90, p. 168, ¶ 8). Numărul din 25 noiembrie 1851 al revistei Review and Herald păstrează raționamentul publicat de Cottrell, rezumat de Enciclopedia Adventiștilor de Ziua a Șaptea ca fiind convingerea că mesajul celei de-a doua veniri din anii 1840 fusese, până la urmă, „din cer” și era pregătitor pentru mesajul celui de-al treilea înger.
Scriitor pentru Review și Youth’s Instructor (1854–1855)
Cottrell a fost hirotonisit în 1854. Schița biografică a Fundației Ellen G. White rezumă începuturile slujirii sale și ceea ce a devenit contribuția sa caracteristică: „Roswell Cottrell a fost hirotonisit ca pastor în 1854, predicând în vestul statului New York și în Pennsylvania și fiind pionier în Canada de Vest. De asemenea, a slujit pentru scurt timp ca președinte al Conferinței din New York (1868-1869). Dar s-a remarcat mai ales ca autor de articole și broșuri” (Scrisorile și manuscrisele lui Ellen G. White: Volumul 1, p. 814, par. 2).
Froom consemnează rolul său fundamental în Youth’s Instructor: „După o pauză de un an fără lecții, Roswell F. Cottrell a contribuit cu o serie (august 1854-iulie 1855) despre poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, încheind cu semnele celei de-a doua veniri, cei 2300 de ani d , și mesajele celor trei îngeri” (The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 1068, par. 3).
Loughborough îl plasează pe Cottrell în contextul mutării redacției revistei la Battle Creek: „Primul număr al revistei Review publicat la Battle Creek într-un birou deținut de adventiștii de ziua a șaptea a fost datat 4 decembrie 1855” (The Great Second Advent Movement, p. 288, par. 2). Din acel moment, adaugă Loughborough în același paragraf, „prezbiterii Waggoner și Cottrell au fost colaboratori aproape constanți la rubricile revistei Advent Review” (The Great Second Advent Movement, p. 288, par. 2).
Arthur White consemnează numirea sa ca redactor corespondent: „numirea lui Uriah Smith ca redactor rezident (sau director), și a cinci redactori corespondenți. Aceștia erau J. N. Andrews, din Iowa; James White și J. H. Waggoner, din Michigan; R. F. Cottrell, din New York; și Stephen Pierce, din Vermont” (Ellen G. White: The Early Years 1827-1862, vol. 1, p. 321, par. 1).
Afirmarea viziunilor lui Ellen White și a darurilor spirituale Prefață (1855–1858)
În decembrie 1855, Cottrell a redactat o scrisoare în numele a treisprezece credincioși din Mill Grove, prin care respingeau cererea lui J. M. Stephenson, un lider al Partidului Messenger, care se opunea viziunilor, de a se adresa congregației lor. Schița biografică a Fundației Ellen G. White consemnează declarația centrală a scrisorii: „dacă viziunile nu sunt de la Dumnezeu, ele se vor nărui cu siguranță”. (Scrisorile și manuscrisele lui Ellen G. White: Volumul 1, p. 814, par. 3).
Răspunsul lui Ellen White la acea scrisoare a supraviețuit în scrisoarea ei din 1 ianuarie 1856 către Elsie Philomela Below din Mill Grove: „Scrieți-ne. Vă purtăm foarte mult în inimile noastre. Ce articol frumos a scris fratele Roswell [Cottrell]! A pus punctul pe i; va face mult bine” (Manuscript Releases, Scrisoarea 9, 1856, par. 12).
În 1858, Cottrell a fost invitat să scrie articolul introductiv la volumul 1 din Spiritual Gifts al lui Ellen White. Schița biografică a Ellen G. White Estate consemnează semnificația durabilă a articolului: „În 1858, Roswell Cottrell a scris o introducere la volumul 1 din Spiritual Gifts al lui Ellen White, care a rămas o declarație clasică a Adventiștilor de Ziua a Șaptea cu privire la bazele biblice pentru verificarea afirmațiilor profetice și la continuarea darului profeției dincolo de perioada Noului Testament” (The Ellen G. White Letters and Manuscripts: Volume 1, p. 814, par. 3).
Arthur White păstrează anunțul original al publicării volumului, în care Cottrell este menționat ca autor al introducerii: „Aceasta este o lucrare de 224 de pagini scrisă de doamna White, cu un articol introductiv despre perpetuitatea darurilor spirituale de către fratele R. F. Cottrell. Preț 50 de cenți” (Ellen G. White: Primii ani 1827-1862, vol. 1, p. 374, par. 4).
Controversa privind organizarea („Making Us a Name”, 1860–1861)
Când, în februarie 1860, James White i-a invitat pe frați să comenteze propunerea sa de a înființa o societate pentru activitatea de publicare, Cottrell a fost primul pastor din teren care a răspuns, iar răspunsul său a fost negativ. Arthur White consemnează: „Primul pastor care lucra pe teren și care a răspuns la a fost R. F. Cottrell, un redactor corespondent de nădejde al revistei Review. Reacția sa imediată a fost categoric negativă” (Ellen G. White: The Early Years 1827-1862, vol. 1, p. 420, par. 4).
Răspunsul lui Cottrell a fost publicat în Review din 22 martie 1860 sub titlul „Making Us a Name” (Să ne facem un nume). Arthur White păstrează cuvintele de deschidere ale lui Cottrell: „Fratele White a cerut fraților să se pronunțe cu privire la propunerea sa de a asigura proprietatea bisericii. Nu știu exact ce măsură intenționează el prin această sugestie, dar înțeleg că este vorba de a se constitui ca organism religios conform legii.” (Ellen G. White: The Early Years 1827-1862, vol. 1, p. 421, par. 1). Concluzia fermă a lui Cottrell în același paragraf a fost că propunerea ar fi „greșită”: „deoarece aceasta se află la temelia Babilonului. Nu cred că Dumnezeu ar aproba-o” (Ellen G. White: Primii ani 1827-1862, vol. 1, p. 421, par. 1).
Arthur White rezumă reacția pe care a stârnit-o articolul său: „Cottrell era un om cu experiență și influent; mesajul său, publicat în absența lui James White, a dat tonul unei bătălii de lungă durată” (Ellen G. White: The Early Years 1827-1862, vol. 1, p. 421, par. 2).
Mărturia nr. 6 și recunoașterea publică a lui Cottrell (1861)
Ellen White a primit o viziune cu privire la „poziția greșită” a lui Cottrell și i s-a adresat direct în Mărturia pentru Biserică nr. 6 (republicată ulterior ca parte a Mărturiilor pentru Biserică, vol. 1): „Mi s-a arătat poziția greșită adoptată de R. F. C. în Review cu privire la organizare și influența perturbatoare pe care a exercitat-o. El nu a cântărit suficient problema. Articolele sale erau perfect calculate să aibă o influență dezbinătoare, să conducă mințile la concluzii greșite și să încurajeze ideile neglijente pe care mulți le au cu privire la gestionarea problemelor legate de cauza lui Dumnezeu” (Mărturie pentru Biserică, nr. 6, p. 4, par. 2).
Mărturia lui Ellen White a mustrat, de asemenea, o indolență mai generală: „Am văzut că, în chestiunile temporale, R. F. C. era prea lejer și neglijent. I-a lipsit energia și a considerat o virtute să lase în seama Domnului lucrurile pe care Domnul le-a lăsat în seama lui. Domnul intervine pentru noi doar în cazuri de mare urgență. Avem o lucrare de făcut, poveri și responsabilități de purtat, și făcând astfel dobândim experiență” (Mărturii pentru Biserică, nr. 6, p. 5, par. 1).
Într-un manuscris din aceeași perioadă, Ellen White a dezvoltat același punct: „Experiența și influența fratelui Roswell Cottrell în această lucrare – modul său lejer de a lăsa totul în seama Domnului – au dăunat bisericii de la Mill Grove. Părerile sale erau eronate în această privință. Nu este plăcut lui Dumnezeu ca oamenii să lase în seama Lui ceea ce El le-a lăsat lor” (Manuscript Releases, Manuscrisul 3, 1861, par. 4).
Ea a afirmat, de asemenea, darul său special: „Fratele Cottrell putea face mult bine cu pana sa. Puterea sa mentală nu a fost tulburată, suprasolicitată și uzată, așa cum s-a întâmplat cu unii dintre predicatori. Forța sa fizică și sistemul său nervos nu au fost distruse, gândurile sale pot fi clare cu privire la puncte importante ale adevărului. El ar trebui să-și folosească pana” (Manuscript Releases, Manuscrisul 3, 1861, par. 8).
Arthur White consemnează că Cottrell a primit mustrarea și a fost primul pastor care a publicat o mărturisire: „Sentimentele de suspiciune, șoptite unul altuia, au contribuit în mare măsură la descurajarea lui James și Ellen White. Mărturia nr. 6 a trezit biserica la o trezire. Pe măsură ce pastorii și laicii își examinau propriile inimi, o revărsare de mărturisiri a fost trimisă pentru publicare în Review, apărând pe o perioadă de multe luni.” (Ellen G. White: Primii ani 1827-1862, vol. 1, p. 442, par. 4). Arthur White continuă: „El a fost cel care a dat tonul negativ în discuția privind organizarea care a cuprins biserica. El a fost cel căruia Ellen White i s-a adresat personal pentru prima dată în Mărturia nr. 6” (Ellen G. White: The Early Years 1827-1862, vol. 1, p. 442, par. 4).
Steinweg consemnează propriile cuvinte ale lui Cottrell în urma mustrării: „Sper că nimeni nu se va alătura grupului meu, pentru că, atunci când se vor fi separat de trup și se vor uita după mine, nu mă vor găsi acolo, căci, prin harul lui Dumnezeu, voi fi găsit împreună cu trupul. Nu cred în papalitate; nici nu cred în anarhie; ci în ordinea biblică, disciplina și guvernarea în biserica lui Dumnezeu” (Lest We Forget, cap. 90, p. 169, ¶ 14).
Activitatea ulterioară în cadrul Conferinței din New York (1862–1892)
După organizarea bisericii în octombrie 1860 și constituirea Conferinței Generale în 1863, Cottrell a devenit unul dintre primii pastori acreditați din Conferința de la New York și a continuat să scrie prolific. Schița biografică a Fundației Ellen G. White rezumă amploarea contribuției sale: „Conform unei estimări, Cottrell a contribuit cu 1.692 de articole la revista Review, variind de la analize teologice la îndemnuri și poezie.” (Scrisorile și manuscrisele lui Ellen G. White: Volumul 1, p. 814, par. 2). Același paragraf consemnează recunoașterea de către Conferința din New York a scrierilor sale ca formă de muncă pastorală și influența de durată a imnurilor sale: „O parte din poeziile sale au fost puse pe muzică și au apărut într-o serie de culegeri de imnuri adventiste până în prezent” (The Ellen G. White Letters and Manuscripts: Volume 1, p. 814, par. 2).
Decesul (1892)
Roswell F. Cottrell a murit la domiciliul său din Mill Grove, New York, pe 23 martie 1892, la vârsta de 78 de ani. Articolul lui Steinweg din Lest We Forget consemnează tonul constant al slujirii sale de-a lungul vieții: „În cei patruzeci de ani pe care i-a trăit după ce a acceptat mesajele celor trei îngeri, a lucrat în evanghelizare; a apărat Sabatul zilei a șaptea și nemurirea condiționată prin cuvântul scris și rostit; a acceptat mesajul sănătății; și a deținut funcțiile de secretar și președinte al Conferinței din New York. În calitate de pastor-prezbiter, a fost capelan la Sanatoriul Battle Creek” (Lest We Forget, cap. 90, p. 170, ¶ 16).