Rezumat
William Ellis Foy a fost un pastor baptist de culoare din Biserica Baptistă a Liberului Arbitru, pe care adventiștii de ziua a șaptea îl consideră prima dintre cele trei persoane care au primit viziuni profetice în perioada millerită, urmat de Hazen Foss și Ellen G. Harmon. Foy a avut două viziuni la Boston la începutul anului 1842 — prima pe 18 ianuarie la Biserica Baptistă a Douăsprezecea, a doua pe 4 februarie la Biserica Episcopală Metodistă Africană de pe strada May — și o a treia viziune în 1844, aproape de sfârșitul perioadei profetice de 2.300 de zile. El a călătorit și a ținut numeroase prelegeri despre viziunile sale în perioada 1842–1845, atrăgând mulțimi în Massachusetts și Maine. Ellen Harmon, pe atunci adolescentă, l-a auzit ținând o prelegere la Beethoven Hall din Portland, Maine, și l-a întâlnit mai târziu în Cape Elizabeth, după ce slujirea lui începuse să se apropie de sfârșit. Foy a continuat să păstorească și să predice ca baptist al Liberului Arbitru (și mai târziu ca pastor independent) până la moartea sa în 1893 la Plantation No. 7, lângă Sullivan, Maine.
Copilăria și convertirea (1818–1841)
Conform Enciclopediei Adventiștilor de Ziua a Șaptea (Benjamin Baker), William Ellis Foy s-a născut în jurul anului 1818 în comitatul Kennebec, Maine, dintr-un cuplu de fermieri negri liberi, Joseph și Elizabeth (Betsey) Foy. Familia s-a mutat mai târziu în apropierea orașului Palermo, Maine, iar în jurul anului 1837 William s-a căsătorit cu Ann (numele de fată necunoscut). În 1840, Foy și soția sa s-au mutat la Boston, stabilindu-se pe versantul nordic al Beacon Hill — la acea vreme unul dintre centrele vieții bisericești a negrilor din Statele Unite — pentru ca William să poată urma pregătirea pastorală. Conform propriului său mărturisire, Foy fusese botezat în credința Bisericii Baptiste a Liberului Arbitru la trei luni după convertirea sa din 1835, sub predicarea prezbiterului Silas Curtis la Biserica Baptistă a Liberului Arbitru din Augusta, Maine.
Broșura lui Foy din 1845, The Christian Experience of William E. Foy, reproduce un certificat de membru semnat de secretarul bisericii sale: „Se certifică prin prezenta că fratele Wm. E. Foy este membru cu drepturi depline al primei Biserici Baptiste Free Will din Augusta. Și, ca atare, îl recomandăm comunității poporului lui Dumnezeu, de orice nume, oriunde ar avea ocazia să-i întâlnească” (The Christian Experience of William E. Foy, p. 23, par. 10).
Prima viziune (18 ianuarie 1842)
Prima viziune a lui Foy a avut loc în seara zilei de 18 ianuarie 1842, la Biserica Baptistă a Douăsprezecea din Beacon Hill. Zece martori au semnat un certificat, reprodus în Christian Experience: „Noi, subsemnații, locuitori ai orașului Boston, am fost martori ai stării aparent inanimată în care a fost aruncat fratele nostru, Wm. Ellis Foy, dintr-o cauză necunoscută, pe 18 ianuarie 1842, când a zăcut două ore și jumătate; și din nou pe 4 februarie, când a zăcut douăsprezece ore și jumătate, timp în care, de fiecare dată, el mărturisește că a avut viziuni extraordinare din lumea de dincolo.” (The Christian Experience of William E. Foy, p. 23, par. 6). A urmat o declarație sub jurământ a unui medic. Textul sursă spune: „Dr. Henry Cummings mărturisește” (The Christian Experience of William E. Foy, p. 23, par. 7), iar cuvintele lui Cummings, consemnate în același paragraf, sunt: „Am fost prezent alături de fratele nostru în timpul viziunilor sale. L-am examinat, dar nu am putut găsi niciun semn de viață, cu excepția zonei din jurul inimii.” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 23, par. 7).
Mărturia lui Ann Foy despre revenirea la viață a soțului ei este consemnată în aceeași broșură (pe coperta căreia scrie: „Ann Foy mărturisește”): „Primul semn de viață pe care l-am văzut la el a fost ridicarea mâinii drepte. Apoi s-a ridicat în genunchi și a făcut semne că dorește apă, care i-a fost dată. Și-a scufundat mâna în ea și și-a udat fruntea, iar vorbirea i-a revenit imediat.” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 23, par. 8).
A doua viziune (4 februarie 1842) și începutul slujirii publice
A doua viziune a lui Foy a avut loc pe 4 februarie 1842, la Biserica Metodistă Episcopală Africană de pe strada May. Relatarea lui Foy păstrează momentul: „În ultima parte a serii, biserica fiind foarte aglomerată, i-am cedat locul meu unui prieten care stătuse în picioare toată seara. În timp ce stăteam astfel în picioare, am început să reflectez la neascultarea mea; și în timp ce eram ocupat cu aceasta, am auzit brusc o voce, ca și cum ar fi fost în duh, vorbindu-mi. Eu, , am căzut imediat la pământ și nu am mai știut nimic despre acest trup, până când au trecut douăsprezece ore și jumătate, după cum am fost informat ulterior” (The Christian Experience of William E. Foy, p. 16, par. 1).
În această a doua viziune, Foy a fost însărcinat să împărtășească ceea ce i se arătase. El consemnează porunca îngerească: „Duhul tău trebuie să se întoarcă în lumea de dincolo, și tu trebuie să dezvălui lucrurile pe care le-ai văzut, și, de asemenea, să-ți avertizezi semenii să fugă de mânia care va veni.” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 20, par. 1). Iar propriul său răspuns, în același paragraf: „Voi merge” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 20, par. 1).
Reticența lui Foy de a începe să țină prelegeri — și cauza acestei reticențe — este consemnată în propriile sale cuvinte: „În ciuda poruncii ghidului meu și a promisiunii mele solemne de a declara aceste lucruri lumii, la început am fost extrem de reticent să o fac, și au trecut trei zile până când le-am dezvăluit în mod public.” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 21, par. 1). Continuând: „Mesajul era atât de diferit – și modul în care a fost dată porunca, atât de diferit de orice auzisem vreodată, și cunoscând prejudecata dintre oameni împotriva celor de culoarea mea, a devenit foarte supărător.” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 21, par. 2).
În cele din urmă, a fost convins. „Pe 6 februarie, pastorul Bisericii din Broomfield St. m-a chemat și mi-a cerut să povestesc viziunile mele în lăcașul său de cult. Mai mulți membri ai acelei biserici erau prezenți și doreau cu ardoare să mă conformez. Am consimțit: și întâlnirea a fost stabilită pentru mine după amiază.” (Experiența creștină a lui William E. Foy, p. 21, par. 4).
Turneu de conferințe (1842–1845)
Loughborough, în The Great Second Advent Movement, oferă o schiță a trecutului lui Foy în Boston și a viziunilor din 18 ianuarie și 4 februarie: „În anul 1842 trăia în Boston, Massachusetts, un om bine educat pe nume William Foy, care era un orator elocvent. Era baptist, dar se pregătea să primească hirotonia ca preot episcopal. Domnul i-a dăruit cu îndurare două viziuni în anul 1842, una pe 18 ianuarie, cealaltă pe 4 februarie. Aceste viziuni erau o dovadă clară a faptului că erau manifestări autentice ale Duhului lui Dumnezeu. El a fost invitat din loc în loc să vorbească de la amvon, nu doar de către episcopali, ci și de către baptiști și alte denominațiuni. „Când predica, purta întotdeauna veșmântul clerical, așa cum îl poartă preoții acelei biserici în timpul slujbelor” (The Great Second Advent Movement, p. 145, par. 4).
Loughborough consemnează esența și efectul predicilor lui Foy: „Viziunile domnului Foy se refereau la venirea iminentă a lui Hristos, la călătoria poporului lui Dumnezeu spre cetatea cerească, la pământul cel nou și la slava stării de mântuiți. Având o bună stăpânire a limbii și o mare putere de descriere, el făcea senzație oriunde mergea. La invitație, mergea din oraș în oraș pentru a povesti lucrurile minunate pe care le văzuse; și, pentru a găzdui mulțimile numeroase care se adunau să-l asculte, se închirieau săli mari, unde le povestea miilor de oameni ceea ce i se arătase despre lumea cerească, despre frumusețea e ă a Noului Ierusalim și despre oștirile îngerești. Când se oprea asupra iubirii tandre și pline de compasiune a lui Hristos pentru bieții păcătoși, el îi îndemna pe cei neconvertiți să-L caute pe Dumnezeu, iar mulți răspundeau la rugămințile sale tandre” (The Great Second Advent Movement, p. 146, par. 1).
A treia viziune (1844) și sfârșitul predicilor publice
Loughborough consemnează cea de-a treia viziune, pe care Foy nu a putut-o interpreta în 1844: „Lucrarea lui a continuat până în anul 1844, aproape de sfârșitul celor două mii trei sute de zile. Atunci a fost binecuvântat cu o altă manifestare a Duhului Sfânt — o a treia viziune, pe care nu a înțeles-o. În aceasta i s-a arătat calea poporului lui Dumnezeu către cetatea cerească. El a văzut o mare platformă, sau treaptă, pe care se adunaseră mulțimi de oameni.” (The Great Second Advent Movement, p. 146, par. 2). Loughborough continuă, în același paragraf: „Apoi a văzut poporul ridicându-se la o a doua treaptă, sau platformă, iar unii dintre cei de acolo au căzut prin platformă, dispărând din vedere. În cele din urmă a apărut o a treia platformă, care se întindea până la porțile cetății sfinte. O mare mulțime s-a adunat alături de cei care avansaseră pe această platformă.” (The Great Second Advent Movement, p. 146, par. 2).
Loughborough explică, în același paragraf, de ce viziunea a devenit de neînțeles pentru Foy: „Deoarece se aștepta ca Domnul Isus să vină într-un timp foarte scurt, el nu a reușit să recunoască faptul că un al treilea mesaj urma să vină după primul și al doilea mesaj din Apocalipsa 14. În consecință, viziunea i s-a părut inexplicabilă și a încetat să mai vorbească în public.” (The Great Second Advent Movement, p. 146, par. 2).
Loughborough prezintă aceeași schiță în lucrarea sa anterioară, Heavenly Visions, or Helpful Visions and Inspirations: „Lucrarea fratelui Foy a continuat până în anul 1844, aproape de sfârșitul celor două mii trei sute de zile. Atunci a fost favorizat cu o altă manifestare a Duhului Sfânt – i-a fost dată o a treia viziune – una pe care nu a înțeles-o. În aceasta i s-a arătat calea poporului lui Dumnezeu către cetatea cerească. El a văzut o mare platformă, pe care se adunaseră mulțimi de oameni.” (Heavenly Visions, p. 27, par. 5).
Ellen Harmon îl ascultă pe Foy la Beethoven Hall (Portland, Maine)
Ellen Harmon (ulterior Ellen White), pe atunci adolescentă în Portland, Maine, a participat la una dintre prelegerile lui Foy la Beethoven Hall și și-a amintit de această întâlnire șaizeci de ani mai târziu, în interviul său din 13 august 1906 cu Dores E. Robinson (Manuscrisul 131, 1906; publicat în Manuscript Releases, vol. 17, pp. 95–97).
Întrebată dacă a participat la prelegeri, ea a răspuns: „A venit să țină prelegerea chiar în sala aceea, în marea sală unde am participat noi, Beethoven Hall. Asta s-a întâmplat la puțin timp după viziuni. A fost în Portland, Maine. Am mers la Cape Elizabeth să-l ascultăm ținând prelegerea. Tata mă lua mereu cu el când mergeam, și el mergea cu sania, și mă invita să urc, iar eu mergeam cu ei. Asta a fost înainte să-l cunosc cumva” (Manuscript Releases, vol. 17, p. 97, par. 3).
Ea și-a amintit de înfățișarea lui Foy și de impresia pe care i-a lăsat-o mărturia lui: „Era un bărbat foarte înalt, ușor de culoare. Dar mărturiile pe care le-a adus erau remarcabile” (Manuscript Releases, vol. 17, p. 96, par. 3).
Ea a consemnat, de asemenea, obiceiul nervos al lui Ann Foy de a repeta cuvintele soțului ei din primul rând: „Soția lui era atât de neliniștită. Stătea și se uita la el, încât îl deranja.” (Manuscript Releases, vol. 17, p. 96, par. 3). Același paragraf al interviului continuă: „Purta o robă episcopală. Soția lui stătea lângă mine. Se mișca tot timpul și își punea capul în spatele meu.” (Manuscript Releases, vol. 17, p. 96, par. 3).
Ellen White și-a amintit numărul viziunilor sale și durata uneia dintre ele: „Apoi, altă dată, a fost Foy, care avusese viziuni. Avusese patru viziuni. Se afla într-o congregație mare, foarte mare. A căzut direct pe podea. Nu știu ce făceau acolo, dacă ascultau predica sau nu. Dar, în orice caz, a căzut pe podea.” (Manuscript Releases, vol. 17, p. 95, par. 4).
Întâlnirea de la Cape Elizabeth (1845)
După dezamăgirea din 22 octombrie 1844, Ellen Harmon urma să vorbească la o adunare din Cape Elizabeth despre viziunile pe care începuse să le primească. Foy a participat la acea adunare și, după aceea, a vorbit îndelung cu ea. Ea își amintea: „Am avut o întrevedere cu el. El a vrut să mă vadă, și am vorbit puțin cu el. Mă programaseră să vorbesc în seara aceea, și nu știam că el era acolo. La început nu știam că era acolo. În timp ce vorbeam, am auzit un strigăt, iar el este un bărbat mare și înalt, iar tavanul era destul de jos, și a sărit în sus și în jos, și, oh, l-a lăudat pe Domnul, l-a lăudat pe Domnul. Era exact ceea ce văzuse, exact ceea ce văzuse. Dar l-au lăudat atât de mult încât cred că l-a rănit, și nu știu ce s-a întâmplat cu el” (Manuscript Releases, vol. 17, p. 96, par. 2).
Moartea (1893)
Conform Enciclopediei Adventiștilor de Ziua a Șaptea (Benjamin Baker), William Ellis Foy a continuat să activeze în slujire ca baptist al voinței libere (și din 1862 încoace ca pastor independent) pentru restul vieții sale. A păstorit, a predicat și a ținut reuniuni de trezire spirituală de-a lungul coastei statului Maine și se pare că a ținut întâlniri încă din noiembrie 1891 în Steuben, Maine. A murit de prostatită cronică și cistită la domiciliul său din Plantation No. 7 (în apropierea actualului Sullivan, Maine) pe 9 noiembrie 1893 și a fost înmormântat lângă fiica sa Lauraitta în cimitirul Birch Tree din Sullivan. Cartea lui Arthur White, Ellen G. White: Messenger to the Remnant, păstrează un scurt rezumat adventist al slujirii sale: „Relatarea acestei perioade ar fi incompletă dacă nu am menționa viziunile lui William Foy și Hazen Foss” (Ellen G. White: Messenger to the Remnant, p. 29, par. 2).
Cartea lui Pfandl, The Gift of Prophecy, consemnează înțelegerea corectată care a apărut odată cu studiul lui Delbert W. Baker din 1987, The Unknown Prophet: „Foy a încetat să mai povestească ce i se arătase în această a treia viziune – poate pentru că nu înțelegea ce însemna.” (The Gift of Prophecy, p. 116, par. 3). Pfandl, în același paragraf, citează corectarea făcută de Baker în lucrarea sa din a relatării mai vechi, citând concluzia lui Baker că Foy „a continuat să păstorească, să predice și să organizeze treziri până în momentul morții sale” (The Gift of Prophecy, p. 116, par. 3).