Apostazia lui Israel. – Nr. 1

TAM1897 Q1 33.6Predică ținută duminică seara, 7 martie 1897 Publicată în Buletinul Conferinței Generale, primul trimestru al anului 1897, vol. 2, nr. 1, pp. 33-40.

TAM1897 Q1 33.7În lecția de acum câteva seri am afirmat că, până de curând, nu văzusem niciodată o copie a celor zece porunci publicată de adventiștii de ziua a șaptea, în afara Bibliei, care să fie așa cum le-a rostit Dumnezeu. Mă bucur că a sosit momentul în care adventiștii de ziua a șaptea pot avea o copie a legii lui Dumnezeu așa cum a dat-o El. Mă bucur că fratele Howe a tipărit exemplare ale legii lui Dumnezeu, așa cum a dat-o Dumnezeu. Și acum să nu ne mai expunem la aceeași acuzație ca și ceilalți, aceea de a omite o parte din legea lui Dumnezeu, atunci când ne prezentăm în fața oamenilor.

TAM1897 Q1 33.8Se vede destul de clar că omul care a dat pentru prima dată acea copie a Legii lui Dumnezeu, pe care aproape toată lumea o folosește, era un egiptean. Acolo scrie: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.” Dar el și-a spus: „Asta nu se aplică mie, nici nimănui care trăiește în zilele noastre; căci noi nu am fost niciodată scoși din Egipt. Asta era doar pentru evrei.” Prin urmare, el a omis acea parte și a tipărit restul legii, prezentând astfel lumii o versiune mutilată a legii pe care Domnul Însuși a dat-o. El a făcut astfel să pară că singurul document pe care Domnul l-a rostit vreodată din cer începea fără a spune cine era autorul său, fără măcar să-l prezinte, ci începea pur și simplu într-un mod direct și vag: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” S-ar putea pune imediat întrebarea: Cine ești tu, de fapt? Cine este cel care vorbește? Ei bine, când legea este luată așa cum a fost dată, Dumnezeu spune cine este cel care vorbește. „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.” Acesta este Cel care vorbește; să nu ai alți dumnezei în afară de Mine, „Cel care sunt în stare să te răscumpăr din robia Egiptului”.

TAM1897 Q1 33.9Un alt aspect important aici este următorul: atunci când Legea este tipărită fără introducerea pe care a rostit-o Domnul Însuși – așa cum se întâmplă de obicei pe planșe și pe cartonașe –, se consideră necesar să se plaseze la începutul ei cuvintele: „Legea lui Dumnezeu”. Acest lucru arată că oamenii conștientizează necesitatea existenței unui fel de mărturie care să ateste a cui este legea și cine este Cel care rostește aceste porunci. Și, văzând această necesitate, oamenii pun la începutul Legii lui Dumnezeu propria lor mărturie care atestă că aceasta este Legea lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 33.10Dar dacă ar tipări Legea așa cum a dat-o Domnul, ar avea propria mărturie a Domnului că aceasta este Legea lui Dumnezeu și că El Însuși este Cel care rostește aceste porunci. El spune: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” etc. Și când oamenii pot avea propria mărturie a Domnului că aceasta este legea Lui, cu siguranță nu va mai fi nevoie de mărturia vreunui om că aceasta este legea lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 33.11Și nu este oare mărturia Domnului că aceasta este Legea Sa mai bună decât mărturia oricărui om sau a tuturor oamenilor la un loc? Iar când oamenii omit mărturia Domnului însuși că aceasta este Legea Sa și pun în locul ei propria lor mărturie, ar putea exista un caz mai clar în care oamenii se pun în locul lui Dumnezeu? O, să renunțăm la această lucrare arogantă și stângace; și să primim sfânta Lege așa cum a rostit-o și a scris-o sfântul ei Autor! „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.” Amin. Așa să fie.

TAM1897 Q1 33.12Având acolo tot ceea ce a spus Domnul, Legea lui Dumnezeu prezintă atunci lumii atât pe Mântuitorul, cât și pe Creatorul. Ea le spune apoi tuturor oamenilor că Cel care este Autorul acelei legi, Cel care cheamă omul la respectarea ei, este atât Răscumpărător, cât și Creator. Acest lucru este arătat de însăși Legea. Și când omit partea care Îl revelează pe Răscumpărător, nu este de mirare că sunt dispuși și gata să omită partea care îl revelează pe Creatorul omului. Satana a dorit întotdeauna să scape de Lege și să ascundă oamenilor importanța ei. A început prin a-L omite pe Răscumpărător din ea; iar acum ajunge să-L omită pe Creator din ea. Dar Domnul vrea ca noi să știm că El este Cel care ne-a eliberat din Egipt, astfel încât să putem vedea atât pe Răscumpărător, cât și pe Creator în Legea pe care El a dat-o pentru om.

TAM1897 Q1 34.1Încă un lucru. Când noi putem vedea – și chiar vedem – că Israelul, atunci când a intrat în țară, nu a intrat deloc în țara pe care Domnul o destinase pentru ei, ci a ratat-o cu totul, putem înțelege cât de mare a fost dezamăgirea lui Moise că nu a ajuns acolo. Acum, când pare, așa cum li se pare unora, că poporul lui Israel a intrat în țara pe care Domnul o pregătise pentru ei și că acolo era exact locul unde Domnul voia să-i ducă, iar apoi văd că Moise a murit și s-a dus în ceruri, ei spun că, până la urmă, Moise a avut partea cea mai bună; și că nu a fost o dezamăgire atât de mare faptul că a fost luat din țară și dus în ceruri.

TAM1897 Q1 34.2Dar când înțelegem că Domnul a vrut să-l ducă în locuința Sa sfântă, în locul pe care și-l pregătise pentru a locui acolo, în sanctuarul pe care mâinile Sale îl întemeiaseră; atunci putem vedea cât de mare dezamăgire a fost chiar și pentru Moise să moară și să se ducă în ceruri fără a intra în acea țară. Când a putut vedea că păcatul său a avut o parte de vină în faptul că i-a ținut departe de țara binecuvântată a promisiunii; când a putut vedea că Israelul a ratat ceea ce Domnul le pregătise: când a văzut țara glorioasă, așa cum a văzut-o de pe vârful muntelui Nebo, și a fost nevoit să contemple lungile epoci de rătăcire, de apostazie și de necazuri prin care urmau să treacă cauza și poporul lui Dumnezeu, și să știe că a avut chiar și o mică parte de vină în provocarea acelui lung parcurs de rătăcire; este destul de ușor să înțelegem ce dezamăgire dureroasă a fost pentru el faptul că nu a putut intra în acea țară fără să moară — chiar dacă a fost ridicat la cer din mormânt.

TAM1897 Q1 34.3Un alt text, dacă ar fi nevoie de vreunul pentru a stabili faptul că Israelul nu a ieșit din Egipt cât timp a fost în pustie, se găsește în cartea lui Iosua. Vă amintiți pasajul — după ce au trecut Iordanul, atunci au fost circumciși — este scris: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Vedeți voi, acei oameni care au părăsit Egiptul nu au ieșit din Egipt până nu au trecut Iordanul; căci abia atunci a fost îndepărtată ocara Egiptului. Atunci toți erau oameni convertiți. Întreaga națiune a trecut Iordanul prin credință. Era o națiune care Îl credea pe Dumnezeu, și nu exista nicio voce care să se opună, niciun gând de îndoială — abia atunci au ieșit din Egipt. Astfel vedeți că este perfect evident că Egiptul spiritual este Egiptul literal al Bibliei.

TAM1897 Q1 34.4Acum ne îndreptăm spre textul pentru această seară. Este vorba de Numeri 23:9. Încep să citesc de la versetul al șaptelea. Este vorba de Balaam, în timp ce profețește pentru Balac, împăratul Moabului.

TAM1897 Q1 34.5Balaam și-a rostit proorocia, și a zis: Balac m'a adus din Aram (Mesopotamia). Împăratul Moabului m'a chemat din munții Răsăritului, zicînd: „Vino, și blastămă-mi pe Iacov! Vino, și defaimă-mi pe Israel!” Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? Îl văd din vîrful stîncilor, Îl privesc de pe înălțimea dealurilor: Este un popor care locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri.

TAM1897 Q1 34.6Acest text ni se adresează aici, în această seară. Aceasta este adevărul prezent. Aceasta a fost voia exprimată a lui Dumnezeu cu privire la poporul Său atunci când se aflau la granița țării în care voia să-i ducă, după ce îi chemase din țara Egiptului. Rătăciseră în pustie patruzeci de ani și acum ajunseseră la granița țării. Iar aceasta este voia Lui cu privire la ei: să locuiască singuri și să nu fie socotiți printre neamuri.

TAM1897 Q1 34.7Motivul fundamental pentru aceasta, sau mai bine zis unul dintre motive, îl veți înțelege dacă veți deschide la capitolul al șaptelea din Faptele Apostolilor. Ștefan vorbea în acea zi și a spus că Domnul a scos poporul din Egipt, din țara robiei, cu minuni și semne, iar în versetele 37 și 38 găsiți aceste cuvinte; în versetul 38 se află pasajul care ne interesează:—

TAM1897 Q1 34.8Acesta este acel Moise care a zis copiilor lui Israel: Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un profet ca mine; pe el să-l ascultați. Acesta este cel care a fost în biserica din pustie. (traducere literală din KJV)

TAM1897 Q1 34.9Atunci, ce era Israelul în pustie? — Biserica. Ce urma să fie după ce aveau să treacă râul și să intre în țară? — Biserica. Ce însemna acea afirmație, dacă nu că trebuie să existe o separare între biserică și stat? — la fel cum, atunci când l-a scos pe Avraam din țara aceea, Domnul a învățat lumea separarea dintre biserică și stat, și la fel cum a arătat prin Avraam că separarea dintre biserică și stat trebuie să înceapă în inima fiecăruia.

TAM1897 Q1 34.10Dacă nu sunt separat în inima mea de stat, va exista o uniune între biserică și stat oriunde m-aș afla. Astfel, chiar dacă nu dețin o funcție în stat sau nu candidez pentru o funcție acolo, voi fi un politician în biserică; și voi candida pentru o funcție acolo și voi trage sforile acolo. Așa că, dacă un om nu este separat în inima sa de stat și totuși aparține bisericii, ar fi mai bine să ia parte la politica lumii și să fie politician acolo, decât să-și aducă politica în biserică.

TAM1897 Q1 34.11Așadar, când Domnul l-a chemat pe Avraam, i-a spus, în primul rând: „Ieși din țara ta”. Iar acum, că Avraam s-a înmulțit și a devenit Biserica, iar acea Biserică este pe cale să intre în slujba specială a Domnului înaintea națiunilor, El declară că acea Biserică nu trebuie socotită printre națiuni; ea trebuie să locuiască de una singură. Puteți vedea cât de mult a dorit Domnul ca poporul să se țină de aceasta, pentru că știa ce erau neamurile; și știa cum ajunseseră neamurile în acea stare. El a vrut ca biserica Sa să trăiască de una singură, să nu aibă alt stăpân decât pe El însuși, nicio lege în afară de legea Sa, nicio legislație de niciun fel în afară de Cuvântul Domnului, nicio guvernare în afară de cea a Domnului.

TAM1897 Q1 35.1Dumnezeu a intenționat, când i-a adus în țară, să fie Capul Bisericii. Isus Hristos era Capul Bisericii, desigur, la fel de cu adevărat cum este și acum. Știți din lecțiile pe care le-am studiat cum a ajuns poporul la regalitate, la monarhie și așa mai departe; s-a întâmplat prin îndepărtarea de El, prin faptul că nu L-au recunoscut pe Dumnezeu ca singurul lor Conducător, iar legea Sa ca singura lege. Au devenit idolatri și astfel au pierdut guvernarea lui Dumnezeu asupra lor și puterea legii Sale asupra lor; și, odată ce s-au separat de Dumnezeu, a trebuit să existe o guvernare printre ei pentru a satisface ambiția celor care doreau să-și stăpânească semenii și pentru a-i proteja de ei înșiși în sălbăticia lor, din cauza faptului că se îndepărtaseră de Dumnezeu.

TAM1897 Q1 35.2Dar Domnul a separat Israelul de toate popoarele și guvernele, pentru Sine. Domnul a pornit Israelul acum exact de unde l-a pornit pe Avraam, pentru a fi separat de regii și conducătorii din jurul lor, de toate felurile de guvernare pământească din jurul lor. El a vrut ca poporul Său să locuiască singur și să nu fie de așa natură încât să poată fi socotit în rândul vreuneia dintre națiuni, astfel încât, atunci când națiunile s-ar uita la ei, să vadă că Israelul nu putea fi socotit ca fiind de același fel cu ele.

TAM1897 Q1 35.3El a vrut ca Israelul să se prezinte în fața lumii atât de distinct – iar acest lucru i-ar face să se deosebească de toate celelalte națiuni – încât toate națiunile care s-ar uita la ei să spună: „Asta este ceva unic; nu este genul de guvernare pe care îl avem noi. Ei nu au rege; fiecare pare să se descurce fără niciun conducător.” Și ar începe să cerceteze acest lucru; ar spune: „Care este cauza acestui lucru? Cum se face că vă descurcați fără toată această recuzită a unui rege, a armatelor, a impozitelor și a tuturor acestor lucruri pe care noi trebuie să le îndurăm?” Răspunsul ar fi: „Ei bine, Dumnezeu este regele nostru. Și nu este nevoie de cheltuieli nici pe departe atât de mari pentru a conduce guvernarea Lui, cât este nevoie pentru a o conduce pe a voastră; pentru că noi nu avem astfel de necazuri precum voi. Da; nu avem impozite, iar El este atât de bun încât ne place să-I dăm tot ce avem, pentru a susține și a răspândi binecuvântările guvernării Sale.”

TAM1897 Q1 35.4Iar când poporul Său le-ar spune asta păgânilor, aceștia ar zice: „Cu siguranță această națiune este un popor înțelept și cu pricepere; și ce națiune de pe pământ este atât de mare, încât să aibă judecăți atât de înțelepte, atât de bune, precum toată această lege? Și ce națiune are un Dumnezeu atât de aproape de ea precum este Domnul Dumnezeul tău, în toate lucrurile pentru care Îl chemăm?” Aceasta este ceea ce a intenționat Domnul. Și El a spus: Israel „locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri.” El a intenționat să învețe întreaga lume separarea dintre biserică și stat, nu numai în cadrul bisericii, ci și printre națiuni, atât în ceea ce privește statele, cât și în ceea ce privește biserica însăși.

TAM1897 Q1 35.5Priviți doar aici în Scriptură și veți vedea asta. Deuteronomul 4. Câteva versete spun tot ceea ce am schițat. Începând cu primul verset, citind până la al optulea:—

TAM1897 Q1 35.6Acum, Israele, ascultă legile și poruncile pe cari vă învăț să le păziți. Împliniți-le, pentruca să trăiți, și să intrați în stăpînirea țării pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul părinților voștri. Să n'adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu, și să nu scădeți nimic din ele; ci să păziți poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu. Ați văzut cu ochii voștri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor: Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău pe țoti aceia cari se duseseră după Baal-Peor. Iar voi, cari v'ați alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sînteți toți vii astăzi. Iată, v'am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpînire. Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!” Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori Îl chemăm? Și care este neamul acela așa de mare încît să aibă legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v'o pun astăzi înainte?

TAM1897 Q1 35.7Atunci mai era oare loc pentru elaborarea vreunui fel de lege sau legislație în rândul lui Israel? — „Să n'adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu, și să nu scădeți nimic din ele.” Ei trebuiau să facă exact asta. Legile lor erau toate făcute pentru ei. Legislația lor era completă și perfectă; și atâta timp cât o aveau, nu aveau nevoie de alta, iar imediat ce se întâmpla să aibă nevoie de alta, aceasta era dovada în sine că L-au părăsit pe Dumnezeu.

TAM1897 Q1 35.8Atâta timp cât aveau nevoie de orice fel de legislație, din proprie inițiativă, între ei, aceasta era dovada că L-au părăsit pe Dumnezeu, că Legea Lui nu le mai era de ajuns și că guvernarea Lui nu le mai era suficientă. Exact așa stau lucrurile și cu toate celelalte popoare păgâne. Așa stau lucrurile cu toate națiunile. Așa au devenit ele păgâne. Și știți că Israel a parcurs exact același drum. L-au uitat pe Dumnezeu și au căzut în idolatrie, iar apoi au spus: „Trebuie să avem un rege, ca să fim ca toate națiunile”. Dar nu uitați că a trebuit să-L respingă pe Dumnezeu înainte de a putea avea un rege; și, respingându-L pe Dumnezeu pentru a fi ca națiunile, ca păgânii — aceasta este ideea literală —, respingându-L pe Dumnezeu pentru a fi ca națiunile, au ajuns să fie ca națiunile care L-au respins pe Dumnezeu. Știți acest lucru din întreaga istorie care a urmat.

TAM1897 Q1 35.9Este perfect clar, așadar, că nu este voia lui Dumnezeu, nu este în interesul poporului Său, ca ei să fie ca neamurile. Nu este voia lui Dumnezeu, nu este spre binele poporului, ca ei să aibă vreun fel de guvernare asemănătoare cu cea a neamurilor din jurul lor. Știți că acestea nu au izvorât din urmarea lui Dumnezeu, ci au izvorât din apostazie. Din toate acestea, este perfect clar că Dumnezeu nu a intenționat ca poporul Său să-și înființeze singur o formă de guvernare între ei.

TAM1897 Q1 36.1Domnul nu a intenționat ca ei să-și înființeze o formă de guvernare asemănătoare cu cea a națiunilor din jurul lor. Când El spune: „Să n'adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu, și să nu scădeți nimic din ele”, puteți vedea că El i-a împiedicat astfel să adopte orice fel de lege, orice urmă de legislație de orice fel, și le-a interzis astfel să-și înființeze vreodată vreo formă de guvernare între ei.

TAM1897 Q1 36.2Și din aceasta reiese perfect clar că, atunci când au simțit nevoia vreunei forme de guvernare între ei, în care trebuiau să aibă legi și conducători alții decât Dumnezeu, acest lucru era în sine o dovadă certă că L-au uitat pe Dumnezeu; că s-au îndepărtat de El; că guvernarea Sa nu era suficientă; că puterea Sa nu se afla asupra lor pentru a-i ține pe calea cea bună, și astfel trebuiau să creeze și să instituie o formă proprie de guvernare, pentru a se proteja de ei înșiși.

TAM1897 Q1 36.3Astfel, vedeți că nu era conform voinței Domnului ca poporul Său, trăind singur, să aibă o guvernare proprie între ei. Nu era voia Lui ca ei să locuiască printre națiuni și să aibă o guvernare ca a națiunilor; pentru că, atunci când s-ar fi apucat să-și creeze o guvernare proprie pentru a se guverna între ei, aceasta ar fi fost exact ca guvernările națiunilor, deoarece toți erau oameni, iar omenirea este la fel peste tot. Așadar, când Israel s-a apucat să înființeze o guvernare pentru a se conduce singur, aceasta a fost asemănătoare cu cele din jurul său și nu putea fi altfel. Era păgână. Și va fi întotdeauna păgână oriunde se va încerca acest lucru.

TAM1897 Q1 36.4„Să n'adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu, și să nu scădeți nimic din ele; ci să păziți poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu.” Dumnezeu dorește ca poruncile Sale, Legea Sa, guvernarea Sa să fie suficiente pentru poporul Său. Și este suficient pentru poporul Său. Asta este stabilit. Întotdeauna va fi suficient pentru poporul Său. Dar nu este suficient pentru cei care nu o au; nu este suficient pentru cei care se despart de Dumnezeu și de legea și guvernarea Sa. Guvernarea Sa nu este suficientă pentru ei, atunci, pentru că nu o au; și dacă își fac una proprie, aceasta este exact ca cea a păgânilor.

TAM1897 Q1 36.5Ați văzut cu ochii voștri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor: Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău pe țoti aceia cari se duseseră după Baal-Peor. Iar voi, cari v'ați alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sînteți toți vii astăzi. Iată, v'am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpînire. Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor.

TAM1897 Q1 36.6„aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor.” Nu doar în ochii Mei; ci faceți aceasta, și toate neamurile, păgânii, vor spune că sunteți înțelepți. Neamurile, păgânii, vor spune că aveți judecată sănătoasă.

TAM1897 Q1 36.7Iată, v'am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpînire. Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!” Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori Îl chemăm? Și care este neamul acela așa de mare încît să aibă legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v'o pun astăzi înainte? Numai, ia seama asupra ta, și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe cari ți le-au văzut ochii, și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. Adu-ți aminte de ziua cînd te-ai înfățișat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb.

TAM1897 Q1 36.8Nu uita ce ai văzut și auzit, dar mai ales nu uita ce ai auzit când ai stat în fața muntelui Horeb în acea zi. Ce au auzit ei? — O, Legea lui Dumnezeu; poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus au auzit în acea zi; o voce din cer a proclamat răscumpărarea și creația, ca oamenii să nu păcătuiască. Dar Israel L-a uitat pe Dumnezeu, a devenit idolatru și a zis: „Fă-ne un împărat; fă-ne un împărat, ca toate neamurile.” Dar despre acea vreme, când erau neîntinați, Domnul a spus mai târziu (Psalmul 81:13-16):—

TAM1897 Q1 36.9O! de M'ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într'o clipă aș înfrunta pe vrăjmașii lor, Mi-aș întoarce mîna împotriva protivnicilor lor; ceice urăsc pe Domnul l-ar linguși, și fericirea lui Israel ar dăinui în veci. L-aș hrăni cu cel mai bun grîu, și l-aș sătura cu miere din stîncă.

TAM1897 Q1 36.10Acum Domnul spune despre noi că ne-a izbăvit din puterea întunericului și ne-a mutat în împărăția Fiului Său preaiubit. Împărăția lui Dumnezeu este restabilită în mijlocul poporului Său, iar „împărăția lui Dumnezeu este în voi” și se află printre voi, fiind în fiecare și în toți. Acum, împărăția lui Dumnezeu este o împărăție desăvârșită, pentru că împăratul este un împărat desăvârșit, pentru că legea acelei împărății este o lege desăvârșită. Atunci, un împărat desăvârșit, o lege desăvârșită și o împărăție desăvârșită sunt suficiente pentru voi? Oare? Este asta de ajuns pentru un om? — O, da, cu siguranță! Ar trebui să fie de ajuns pentru un om?

TAM1897 Q1 36.11Și dacă toate acestea nu sunt suficiente pentru un om, problema este la împărăție sau la om? — Știți că problema poate fi doar la om. Dar să presupunem că omul se declară creștin. Problema este tot la om sau la împărăție?

TAM1897 Q1 36.12(Voci) La om.

TAM1897 Q1 36.13Să presupunem că el se declară adventist de ziua a șaptea, iar împărăția lui Dumnezeu nu îi este de ajuns; să presupunem că aduni o mulțime dintre ei, iar împărăția lui Dumnezeu nu le este de ajuns, ci trebuie să aibă o împărăție a lor, o altă împărăție; trebuie să înființeze un guvern, să se impoziteze singuri, să-și aleagă conducători dintre ei pentru a se guverna singuri; sunt ei copiii lui Dumnezeu? Este împărăția desăvârșită a lui Dumnezeu suficientă pentru ei? Aparțin ei guvernării lui Dumnezeu? Este guvernarea lui Dumnezeu suficientă pentru ei? Se află împărăția lui Dumnezeu în ei? Se află? Cum ar putea fi așa, când împărăția desăvârșită, împăratul desăvârșit și legea desăvârșită nu sunt suficiente pentru ei?

TAM1897 Q1 37.1Vedeți, așadar, că separarea dintre biserică și stat, chiar și în rândul adventiștilor de ziua a șaptea, începe în inimă; și trebuie să înceapă acolo, la fiecare om, pretutindeni, altfel nu poate exista separare între biserică și stat acolo unde se află el. Dacă niciun om din secolul al IV-lea, din Imperiul Roman, nu ar fi avut o uniune între biserică și stat în propria inimă, nu s-ar fi format papalitatea în secolul al IV-lea. Dacă ar fi avut doar biserica, numai biserica, în inima sa, și nimic din stat, niciunul dintre principiile statului, doar biserica — Dumnezeu, împărăția Sa, legea Sa, neprihănirea Sa, El singur domnind acolo — ar fi putut exista vreodată o papalitate?

TAM1897 Q1 37.2(Voci) Nu.

TAM1897 Q1 37.3Atunci, care este lucrul esențial pe care trebuie să-l evităm întotdeauna? — Orice uniune între biserică și stat în inimă. Care este, așadar, singura garanție sigură împotriva papalității? — Este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea. Este să „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău”. Înseamnă să întorci spatele Egiptului. Înseamnă să „locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri.”

TAM1897 Q1 37.4Voi citi acum din „Imperii ale Bibliei”, de la pagina 152 încolo, câteva citate pe care le-am inserat acolo din „Patriarhi și profeți”, împreună cu versete biblice, referitoare tocmai la acest subiect. Mai întâi voi citi câteva cuvinte ale mele; dar vă voi spune când voi citi cuvintele din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 37.5„Este un popor care locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri.” Domnul nu a intenționat niciodată ca poporul Său să fie organizat într-un regat, un stat sau un guvern, asemenea popoarelor acestei lumi. Ei nu trebuiau să fie ca neamurile din jurul lor. Ei trebuiau să fie separați pentru Dumnezeu „de toate popoarele de pe fața pămîntului”. „Este un popor care … nu face parte dintre neamuri.”

TAM1897 Q1 37.6Acum, dacă mă consider parte a statului german, înseamnă că mă număr printre națiuni? Dacă mă consider parte a guvernului englez, o parte a acestuia, un cetățean loial și patriotic, care ar lupta pentru steag, înseamnă că mă număr printre națiuni? Și dacă lupt pentru acel steag, steagul meu, steagul meu britanic, iar fratele meu adventist de ziua a șaptea de aici aparține Statelor Unite și este loial și patriotic, iar cele două națiuni intră în război, iar el trebuie să respingă invaziile și are loc un conflict, atunci eu sunt de o parte, iar fratele meu este de cealaltă parte, și fratele luptă împotriva fratelui. A rânduit Dumnezeu asta? — Știți că nu. Atunci a vrut El să spună ceva când a spus că poporul va locui singur și nu va fi socotit printre națiuni?

TAM1897 Q1 37.7Mai citesc puțin din propria mea scriere din „Imperii ale Bibliei”: — Guvernarea lor urma să fie o teocrație pură și simplă — Dumnezeu era singurul lor Rege, singurul lor Conducător, singurul lor Legiuitor. Era, într-adevăr, o organizație bisericească, începând cu organizarea „bisericii din pustie”; și urma să fie separată de orice idee de stat. Sistemul format în pustie prin Moise și continuat în Canaan prin Iosua era menit să fie perpetuu.

TAM1897 Q1 37.8Acum citesc din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 37.9Conducerea lui Israel se făcea în numele și prin autoritatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Moise, a celor șaptezeci de bătrâni, a mai marilor și a judecătorilor era doar de a aplica legile date de Dumnezeu; ei nu aveau puterea de a da legi națiunii.

TAM1897 Q1 37.10Cine nu avea autoritatea de a legifera pentru națiune?

TAM1897 Q1 37.11(Voci) Biserica.

TAM1897 Q1 37.12Din câți era alcătuită biserica? Cuprindea una, două, zece, douăsprezece sau vreo cincizeci de persoane? — Da. Atunci aveau ei, sau vreunul dintre ei, vreo autoritate să legifereze pentru ceilalți, sau chiar pentru ei înșiși? — Nu aveau.

TAM1897 Q1 37.13Israele, ascultă legile și poruncile pe cari vă învăț să le păziți. Împliniți-le, pentruca să trăiți, și să intrați în stăpînirea țării pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul părinților voștri. Să n'adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu, și să nu scădeți nimic din ele.

TAM1897 Q1 37.14Citez din nou din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 37.15Aceasta a fost și a rămas condiția existenței lui Israel, ca națiune.

TAM1897 Q1 37.16Atunci când Israel s-a abătut de la aceasta și a făcut pasul de a forma un regat și de a fi ca neamurile, ce a însemnat aceasta? — Pierderea existenței. Nu uitați asta.

TAM1897 Q1 37.17Iată un alt paragraf pe care l-am scris și pe care doresc să-l repet acum:—

TAM1897 Q1 37.18Principiile guvernării lui Israel erau exclusiv cele ale unei teocrații pure. În orice guvernare, doar loialitatea cetățenilor față de principiile guvernării poate asigura succesul acesteia.

TAM1897 Q1 37.19Acest lucru este recunoscut universal. Despre ce guvernare vorbim aici? — Despre guvernarea lui Dumnezeu. Cetățeni ai cărei guvernări erau ei? — Ai guvernării lui Dumnezeu. Atunci, loialitatea față de principiile acelei guvernări era singurul lucru care putea face ca acea guvernare și acea conducere să aibă succes, chiar și în cazul lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 37.20Numai prin prezența constantă a lui Dumnezeu alături de Israel, guvernarea stabilită acolo putea avea succes. Loialitatea față de principiile acelei guvernări, prin urmare, din partea poporului, cerea ca fiecare dintre oameni să caute în mod constant prezența statornică a lui Dumnezeu alături de sine, ca singurul Rege, Conducător și Legiuitor, în toată conduita vieții sale de zi cu zi. Dar „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!”. „Prin credință” Dumnezeu locuiește în inimă și domnește în viață. Prin urmare, principiul fundamental, ba chiar însăși existența guvernării lui Israel, se baza pe o credință vie și statornică din partea poporului lui Israel.

TAM1897 Q1 38.1Și tocmai aici a eșuat Israelul. De fapt, acesta este singurul punct în care putea eșua. Ei nu au rămas în credință; nu au rămas loiali Regelui și guvernării lor. Oamenii care au intrat în țară, care, prin credință, au traversat râul Iordan pe uscat când râul era în plină viitură, prin a căror credință zidurile Ierihonului s-au prăbușit complet după ce l-au înconjurat timp de șapte zile și au strigat strigătul victorios al credinței — acești oameni au crezut în Domnul, iar El a fost cu ei în putere. Dar a survenit o schimbare. Poporul și-a pierdut puritatea credinței și a căzut în formalism. Povestea ne este relatată în câteva versete concise din Scripturi. „Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua, și în tot timpul vieții bătrînilor cari au trăit după Iosua și cari văzuseră toate lucrurile mari, pe cari le făcuse Domnul pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani. … Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui, și s'a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, și au slujit Baalilor. Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari-i înconjurau; s'au închinat înaintea lor, și au mîniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul, și au slujit lui Baal și Astarteelor.” — „Imperii ale Bibliei”, pp. 153, 154.

TAM1897 Q1 38.2Exact așa au procedat și în vremea lui Nimrod. Care a fost consecința în vremea lui Nimrod? — L-au pus pe unul dintre ei împărat, după ce L-au respins pe Dumnezeu ca împărat. Este oare de mirare, atunci, că și cu Israel, acum, în vremea aceasta, consecința a fost aceeași?

TAM1897 Q1 38.3Neavând prezența lui Dumnezeu în inimă care să-i despartă chiar și de ei înșiși și să-i facă astfel diferiți de celelalte popoare, erau atât de asemănători cu neamurile din jur, încât era destul de firesc ca ei să se alăture acestora în închinarea la zeii lor. Când, ca urmare a apostaziei lor, povara propriilor fapte și opresiunile păgânilor au devenit atât de grele încât nu le mai puteau suporta, se întorceau la Domnul din toată inima, își puneau încrederea numai în El și astfel găseau în El o eliberare glorioasă de păcatele lor și de toți asupritorii lor. Dar, odată eliberați, ei nu au reușit să cultive și să caute în continuare prezența Domnului și Izbăvitorului lor; de aceea, religia lor a devenit din nou formală, iar ei au adoptat curând din nou obiceiurile păgânilor și le-au adorat zeii.

TAM1897 Q1 38.4Dacă și-ar fi îndreptat inimile spre Domnul și ar fi avut încredere în El tot timpul, așa cum au făcut în aceste momente de reformă, ar fi descoperit că El era pentru ei tot timpul exact ceea ce era în acele ocazii. Atunci întreaga lor cale ar fi fost așa cum El și-a dorit întotdeauna să fie — un progres continuu înainte și în sus, crescând în har și în cunoașterea Domnului, Mântuitorul nostru. Atunci ar fi fost o lumină strălucitoare pentru toate neamurile.

TAM1897 Q1 38.5În loc ca aceste experiențe repetate să-i aducă în punctul în care să nu mai aibă încredere în ei înșiși definitiv și pentru totdeauna, ci să se încreadă numai în Domnul, ei au ajuns de fapt în starea în care, în cele din urmă, nu au mai avut încredere în Domnul și și-au propus să se încreadă în totalitate în ei înșiși. În necredința și apostazia lor, ei vedeau în raidurile continue ale păgânilor, prin care țara era jefuită și poporul oprimat, doar o dovadă că, practic, guvernarea lui Dumnezeu eșuase. — „Imperii ale Bibliei”, pp. 154, 155.

TAM1897 Q1 38.6Citez din nou din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 38.7Au pus toate relele — rezultatul propriilor lor păcate și nebunii — în sarcina guvernării lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 38.8Vedeți, așadar, care este problema atunci când un popor care se mărturisește a fi al Domnului are nevoie de o altă guvernare decât a Lui. S-au îndepărtat de Dumnezeu; au căzut în rău; suferă nenorociri de tot felul; și pe acestea le atribuie guvernării lui Dumnezeu. Guvernarea lui Dumnezeu nu era suficient de bună pentru ei; nu făcea destul pentru ei. De ce? — Pentru că nu o aveau.

TAM1897 Q1 38.9Citesc mai departe din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 38.10Treptat, și-a pierdut respectul față de Dumnezeu și a încetat să mai prețuiască onoarea de a fi poporul Său ales. Ademeniți de luxul și fastul domnitorilor păgâni, izraeliții s-au săturat de simplitatea lor. Invidia și gelozia s-au ivit între seminții. Dezbinarea lăuntrică i-a făcut slabi; au fost expuși fără încetare atacurilor vrăjmașilor lor păgâni, iar poporul a ajuns la părerea că semințiile trebuie să se unească sub o conducere puternică, centrală, pentru a-și menține poziția între păgâni. Cu cât se îndepărtau mai mult de Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult doreau să scape de stăpânirea Domnului lor divin, și așa s-a răspândit pretutindeni în Israel dorința după monarhie.

TAM1897 Q1 38.11Voi citi acum din ceea ce am scris în „Imperii ale Bibliei”:—

TAM1897 Q1 38.12Era aceeași poveste repetată a Babilonului și a Egiptului. Arhiînșelătorul i-a sedus spre idolatrie, iar de la idolatrie spre monarhie, pentru a-și asigura supremația asupra lor și, prin influențe pământești, să-i abată de la slujirea lui Dumnezeu sau, prin forță, să-i împiedice să-L slujească.

TAM1897 Q1 38.13Și știți că Israelul i-a persecutat pe profeți, a interzis predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, la fel cum a făcut orice altă națiune păgână de pe pământ, de pe vremea lui Nimrod până în seara aceasta, și la fel cum va face orice altă națiune păgână, chiar dacă va fi înființată de adventiștii de ziua a șaptea.

TAM1897 Q1 38.14Acum citez din nou din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 38.15Dumnezeu dorea ca poporul Său să privească la El ca fiind unicul Legiuitor și unicul Izvor de putere. Simțind dependența lor de Dumnezeu, ei aveau să fie continuu atrași tot mai aproape de El. Aveau să fie înălțați, înnobilați și făcuți corespunzători pentru înaltul destin la care El îi chemase ca popor ales al Său. Dar prin așezarea unui om pe tron, gândurile lor erau îndepărtate de Dumnezeu.

TAM1897 Q1 38.16Și nu-mi pasă dacă este un adventist de ziua a șaptea; acest lucru tinde să îndepărteze mințile oamenilor de Dumnezeu.

TAM1897 Q1 38.17Citesc mai departe din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 38.18În cazul acesta își puneau nădejdea mai mult în om și mai puțin în puterea dumnezeiască —

TAM1897 Q1 39.1Aveau nevoie de protecție împotriva păgânilor? — Da. Nu-i atacau oare păgânii și nu făceau raiduri împotriva lor? — Da. Aveau nevoie de protecție? — Da. De ce au înființat o guvernare? — Pentru protecție — pentru protecție împotriva raidurilor păgânilor.

TAM1897 Q1 39.2Ce le-a spus Domnul dacă Îl vor asculta și Îi vor respecta legile? În timpul sărbătorilor, toți bărbații își puteau părăsi casele și se puteau îndrepta spre Ierusalim, fără ca nimeni să le facă rău sau să le râvnească pământurile. Dar când se îndepărtau de Dumnezeu și nu mai beneficiau de protecția Lui, nu puteau părăsi casele fără ca păgânii să pătrundă în ele. Și chiar și atunci când erau toți acasă, păgânii dădeau buzna peste ei. Când grâul lor era copt și gata de recoltat, păgânii veneau și îl luau pe tot, chiar și atunci când toți bărbații erau acasă. Iar când strugurii erau copți și gata de cules, păgânii veneau și îi culegeau pe toți. De ce? — Pentru că poporul se îndepărtase de Dumnezeu, iar El nu-i putea binecuvânta în timpul îndepărtării lor așa cum i-ar fi binecuvântat atunci când erau alături de El, deoarece a face acest lucru nu ar fi făcut decât să-i încurajeze în îndepărtarea lor.

TAM1897 Q1 39.3Așadar:—

TAM1897 Q1 39.4Prin așezarea unui om pe tron, gândurile lor erau îndepărtate de Dumnezeu. În cazul acesta își puneau nădejdea mai mult în om și mai puțin în puterea dumnezeiască, iar greșelile împăratului aveau să-i ducă la păcat și să îndepărteze națiunea de Dumnezeu.

TAM1897 Q1 39.5În consecință, i-au spus lui Samuel: „pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.”

TAM1897 Q1 39.6Acum citez din nou din „Patriarhi și profeți”, un alt pasaj care se aplică chiar și în prezent:—

TAM1897 Q1 39.7Și totuși, [Unde ne duce asta? — În prezent.] dorința puternică de a se conforma practicilor și obiceiurilor lumești există și în mijlocul pretinsului popor al lui Dumnezeu. Pe măsură ce se depărtează de Dumnezeu, oamenii urmăresc onorurile și câștigurile lumii. Creștinii caută continuu să imite deprinderile celor care se închină dumnezeului lumii acesteia. Mulți susțin că vor avea o influență mai mare asupra celor nelegiuiți dacă se unesc cu oamenii din lume și imită felul lor de viețuire.

TAM1897 Q1 39.8Asta a spus și Israelul.

TAM1897 Q1 39.9Dar toți cei care fac astfel se despart de Izvorul puterii lor. Devenind prieteni ai lumii, ei ajung vrăjmași ai lui Dumnezeu. De dragul onorurilor lumești, ei sacrifică demnitatea nespusă la care i-a chemat Dumnezeu, și anume de a vesti virtuțile „Aceluia care ne-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată”. — „Patriarhi și profeți”, cap. 59, par. 13.

TAM1897 Q1 39.10Acum citesc mai departe, despre Israelul de odinioară:—

TAM1897 Q1 39.11„Ca toate neamurile”. Izraeliții nu-și dădeau seama că era un privilegiu deosebit și o binecuvântare să se deosebească în privința aceasta de toate neamurile. Dumnezeu îi separase pe izraeliți de toate neamurile, pentru a face din ei propria Sa comoară. Dar ei, disprețuind această înaltă onoare, doreau cu nerăbdare să imite felul de a fi al păgânilor.

TAM1897 Q1 39.12Citesc în continuare din „Patriarhi și profeți”:—

TAM1897 Q1 39.13Timpul celei mai mari prosperități a lui Israel fusese acela în care Domnul fusese recunoscut ca Împărat — când legile și guvernarea instituite de El fuseseră privite ca întrecându-le pe ale celorlalte națiuni.

TAM1897 Q1 39.14Când consider guvernarea și legea lui Dumnezeu superioare celor ale tuturor celorlalte națiuni, cum aș putea avea vreo legătură cu celelalte națiuni? Atunci, dacă trebuie să stabilesc ceva asemănător cu ce au celelalte națiuni pentru a mă guverna pe mine însumi, pentru a mă menține pe calea cea dreaptă, precum și pe cei din jurul meu care sunt exact ca mine, consider oare guvernarea și legile lui Dumnezeu superioare celor pe care urmează să le fac eu? Atunci, când legile Lui sunt considerate de mine ca nefiind superioare celor pe care urmează să le fac eu, unde mă plasează asta pe mine?

TAM1897 Q1 39.15(Voci) Deasupra lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 39.16Exact ca celălalt papă; exact ca Nimrod — punându-mă în locul lui Dumnezeu. Niciun om nu se poate pune în locul lui Dumnezeu fără a se pune deasupra lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 39.17Pe lângă aceasta, am scris ceea ce veți recunoaște ca fiind adevărul:—

TAM1897 Q1 39.18Dar toate acestea au fost uitate acum, în hotărârea lor fermă de a avea un împărat, un guvern, un stat, ca toate neamurile. Împotriva voinței exprimate a Domnului, Israelul voia să fie socotit printre neamuri... O, de-ar fi știut Israelul în acea zi a lor lucrurile care țineau de pacea lor! O, de-ar fi crezut în Domnul și ar fi recunoscut că El cunoștea, mai bine decât ei, calea pe care trebuiau să o urmeze pentru binele lor! Dar, împotriva rugăminții Sale celei mai puternice și a avertismentului Său cel mai solemn, și-au astupat urechile și și-au împietrit inimile, și chiar atunci au pornit pe calea care, cu o logică inexorabilă, a dus la anihilarea lor atât ca națiune, cât și ca popor ales.

TAM1897 Q1 39.19S-a întâmplat, de asemenea, ca triburile să se împartă — cele zece și cele două. Ce s-a întâmplat cu cele zece? — Au urmat o cale continuă a apostaziei, până când au strigat: „N'avem un adevărat împărat.” Atunci Domnul a venit la ei prin profetul Osea și a spus: Eu voi fi Împăratul vostru; întoarce-te la Mine, Israele, tu ai fugit de Mine; Eu voi fi Împăratul vostru. Dar ei nu au vrut să se întoarcă; și au fost duși în captivitate și s-au pierdut pentru totdeauna.

TAM1897 Q1 39.20Când s-a întâmplat aceasta, Osea a scris despre Iuda: „Iuda tot mai domnește cu Dumnezeu și este credincios cu sfinții” (traducere literală din KJV). Dar știți că Iuda a mers pas cu pas, coborând pe calea apostaziei, până când a venit cuvântul: „La o parte cu mitra, jos cununa înpărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea, și în mîna căruia o voi încredința.”

TAM1897 Q1 39.21Domnul a trebuit să-i pună pe păgâni să-i stăpânească pe propriul Său popor. Și când Domnul, prin păgâni, prin guvernarea păgânilor, i-a păzit până când El Însuși a venit la ei, ei tot strigau cuvântul pe care îl rostiseră în zilele lui Saul: „Nu! … ci să fie un împărat.” Iar când Hristos n-a vrut să fie Împăratul lor, L-au răstignit și au strigat: „Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!”

TAM1897 Q1 40.1Când, în ciuda protestului Domnului prin Samuel, au strigat: „Nu! … ci să fie un împărat peste noi”, în acel strigăt Domnul a auzit, și acum este ușor pentru toți să audă, strigătul lor final împotriva Lui: „Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!”. Respingându-L pe Dumnezeu pentru a fi „ca toate neamurile”, au devenit ca toate neamurile care L-au respins pe Dumnezeu.

TAM1897 Q1 40.2Strigătul pe care l-au rostit împotriva lui Hristos la scaunul de judecată al lui Pilat se regăsea în acel strigăt: „să fie un împărat”, care a fost rostit în zilele lui Saul; și Dumnezeu l-a auzit. Aceasta este logica lucrurilor, și nu există nicio cale de a scăpa de ea. Iar dacă tu și cu mine am vrea să scăpăm de ea, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea. Trebuie să ieșim din țara noastră, din neamul nostru și din casa tatălui nostru. Trebuie să întoarcem spatele Egiptului, chiar dacă ne aflăm la un pas de tronul stăpânirii pământești; trebuie să renunțăm la aceasta, să-i întoarcem spatele, să lăsăm totul în urmă și să ne întoarcem la Dumnezeu, cu o credință vie; și apoi trebuie să locuim singuri și să nu fim socotiți printre neamuri.

TAM1897 Q1 40.3Astfel, vedeți că Dumnezeu și-a învățat mereu poporul și neamurile că mântuirea veșnică a poporului Său și a oricărui om depinde de separarea absolută dintre biserică și stat în inimă.