Din Babilon și Egipt · Solia Îngerului al Treilea – 1897

TAM1897 Q1 45.8Predică ținută luni seara, 15 martie 1897 Publicată în Buletinul Conferinței Generale, primul trimestru al anului 1897, vol. 2, nr. 1, pp. 45-54.

TAM1897 Q1 45.9În lecția noastră de aseară am ajuns la un moment din istoria lui Iuda în care necazurile venite din Asiria inundau țara ca un potop. Ei doreau să scape de ele, iar Domnul îi chema să-L caute din toată inima, ca El să-i elibereze. Ei se străduiau, prin coaliții, confederații și alianțe cu Egiptul, să se elibereze singuri.

TAM1897 Q1 45.10Astfel a continuat până când au ajuns la un moment din viața lui Ezechia în care orice ajutor din partea Egiptului a fost complet întrerupt, nu pentru că el a vrut asta, ci pentru că așa s-a întâmplat. Împăratul Asiriei ocolise între Ierusalim și Marea Mediterană și s-a așezat între oștirile Egiptului și ale Ierusalimului, astfel încât să împiedice forțele lui Iuda și ale Egiptului să se unească. Astfel, el putea să învingă pe oricare dintre ele separat.

TAM1897 Q1 45.11Prima dată când Sanherib a venit împotriva Ierusalimului, a făcut același lucru, iar Ezechia a greșit atât de mult încât în Scripturi este scris că a ieșit în întâmpinarea împăratului Asiriei și i-a spus: „Am greșit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.” Iar împăratul Asiriei i-a impus treizeci de talanți de aur și trei sute de talanți de argint, iar Ezechia a fost nevoit să jefuiască Casa lui Dumnezeu pentru a plăti tributul.

TAM1897 Q1 45.12Cauza acestui necaz a fost faptul că locuitorii din Ekron se răzvrătiseră împotriva asirienilor; însă împăratul din Ekron era credincios împăratului Asiriei și nu a vrut să se alăture poporului în răzvrătirea lor. Atunci poporul l-a luat prizonier cu forța și l-a dus la Ierusalim, unde l-a predat lui Ezechia pentru a fi păzit în siguranță. Iar Ezechia l-a primit. Ezechia era atât de solidar cu răzvrătirea lor împotriva împăratului Asiriei, încât era dispus să se alăture în această măsură.

TAM1897 Q1 45.13Împăratul Asiriei a venit și a cucerit Ekronul. Apoi s-a îndreptat spre Ierusalim pentru a-l lua pe împăratul din Ekron și a-l repune pe tronul său din Ekron. Ezechia a întărit cetatea și a construit fortificații și toate mijloacele de apărare necesare; dar asta nu a fost de ajuns, nu i-a salvat; pentru că Dumnezeu nu-i putea salva în felul acela. Voi citi relatarea lui Sennacherib despre acea campanie, precum și relatarea biblică. Aceste două relatări sunt împletite în cartea „Empires of the Bible”, la pagina 322 și pe următoarele trei pagini. Încep să citesc de la paragraful 15. Sennacherib povestește cum s-au răzvrătit locuitorii din Ekron și cum l-au prins pe regele lor și l-au făcut prizonier. El spune:—

TAM1897 Q1 46.1Preoții șefi, nobilii și locuitorii din Ekron, care pe Padiah, regele lor (care îmbrățișase credința și cultul Asiriei), îl puseseră în lanțuri de fier și îl predaseră lui Ezechia, regele lui Iuda, și care se purtaseră cu ostilitate față de zeitate; acești oameni erau acum îngroziți în inimile lor.

TAM1897 Q1 46.2El a cucerit cetatea și continuă spunând: „Ezechia, împăratul lui Iuda, nu s-a supus jugului meu.” Apoi Biblia spune: De aceea, „Sanherib, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva tuturor cetăților întărite din Iuda, și a pus stăpînire pe ele.” Apoi Sennacherib spune:—

TAM1897 Q1 46.3Patruzeci și șase dintre acele cetăți, fortărețe puternice, și cetățile din teritoriul lor, care erau nenumărate, cu mașini de război le-am asediat, le-am cucerit, le-am jefuit și le-am socotit drept pradă... Două sute de mii o sută cincizeci de oameni, mici și mari, bărbați și femei, cai, iepe, măgari, cămile, boi și oi fără număr, i-am luat din mijlocul lor și i-am împărțit ca pradă.

TAM1897 Q1 46.4Apoi Biblia spune:—

TAM1897 Q1 46.5Ezechia, văzînd că a venit Sanherib și că are de gînd să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s'a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă cari erau afară din cetate. Și ei au fost de părerea lui. S'au strîns o mulțime de oameni, și au astupat toate izvoarele și pîrîul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. „Pentruce”, ziceau ei, „să găsească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?” Ezechia s'a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat și l-a ridicat pînă la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi.

TAM1897 Q1 46.6Acum, Sanherib spune:—

TAM1897 Q1 46.7Pe el [Ezechia] însuși, ca pe o pasăre în cușcă, în Ierusalim, cetatea lui regală, l-am închis; am ridicat turnuri de asediu împotriva lui (căci el dăduse poruncă să se refacă zidurile de apărare ale porții mari a cetății sale).

TAM1897 Q1 46.8Iar acum Biblia spune:—

TAM1897 Q1 46.9A pus căpetenii de război peste popor, și i-a adunat la el pe locul deschis dela poarta cetății. Vorbindu-le inimii, a zis: „Întăriți-vă și îmbărbătați-vă. Nu vă temeți și nu vă spăimîntați înaintea împăratul Asiriei și înaintea întregei mulțimi care este cu el; căci cu noi sînt mai mulți decît cu el. Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta și va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

TAM1897 Q1 46.10Toate acestea erau destul de adevărate, numai dacă el ar fi fost nevinovat în această chestiune; dar, având în vedere că Padiah, împăratul Ecronului, se afla în acel moment în închisoare la Ierusalim, Domnul nu a putut să-și dea aprobarea asupra lui Ezechia în ceea ce privește calea pe care o urmase pentru a apăra cetatea. În consecință, Sennaherib spune:—

TAM1897 Q1 46.11Pe Ezechia însuși l-a copleșit teama de ocara măreției mele; și pe Urbi, și pe propriii lui soldați, și pe ceilalți soldați pe care îi făcuse să intre în Ierusalim, cetatea lui regală.

TAM1897 Q1 46.12Apoi Biblia spune:—

TAM1897 Q1 46.13Și împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur. Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile casei împăratului. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, și a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise ușile și ușiorii Templului Domnului.

TAM1897 Q1 46.14Iar despre aceasta spune Sanherib:—

TAM1897 Q1 46.15La tributul anterior, plătit anual, am adăugat tributul de alianță al domniei mele și i l-am impus... Muncitorii, soldații și constructorii, pe care îi adunase în interiorul Ierusalimului, orașul său regal, pentru fortificarea acestuia, plăteau acum tribut. Cu treizeci de talanți de aur, 800 de talanți de argint; țesături, stacojii, brodate; pietre prețioase de dimensiuni mari; canapele din fildeș, tronuri mobile din fildeș, piei de bivoli, lemn de dan, lemn de ku, o mare comoară de tot felul; și fiicele sale, eunucii din palatul său, muzicieni bărbați și muziciene; către Ninive, cetatea mea regală, a trimis după mine. Și pentru a plăti tribut și a-și arăta supunerea, și-a trimis trimisul. Orașele sale pe care le-am jefuit le-am tăiat din împărăția sa și le-am dat lui Mitinti, împăratul Asdodului, lui Padiah, împăratul Ecronului, și lui Zilli-Bel, împăratul Gazei. I-am micșorat împărăția.

TAM1897 Q1 46.16Aceasta este povestea completă a acelui verset din Scripturi în care se spune că Ezechia a trimis la împăratul Asiriei și a zis: „Am greșit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.”

TAM1897 Q1 46.17La ceva timp după aceasta, Ezechia a trimis ambasadori în Egipt, iar Egiptul a încheiat o alianță cu Ezechia și a trimis o armată. Sanherib a aflat despre aceasta la timp pentru a-și așeza armata între Egipt și Ierusalim. Apoi a trimis mai întâi un mesaj la Ierusalim către Ezechia, cerându-i să se predea și să aștepte până se va întoarce el din Egipt; atunci va veni și îi va lua pe toți în captivitate într-o țară asemănătoare cu a lor, care va fi la fel de bună ca a lor. Dar Ezechia le-a poruncit să nu răspundă deloc, iar mesagerul s-a întors la Lachis și a aflat că împăratul plecase la Libna, iar acolo i s-a făcut raportul.

TAM1897 Q1 46.18Apoi Sennaherib a auzit că oștirile Egiptului se apropiau și a trimis din nou o scrisoare la Ierusalim, spunând ce putea face el și ce nu putea face Domnul; și că Ezechia nu trebuia să se bazeze pe Domnul, deoarece Domnul nu-i putea izbăvi din mâinile lui; și că, după ce va termina cu împăratul Egiptului, va veni și Ierusalimul va trebui să suporte consecințele.

TAM1897 Q1 46.19Până atunci, Ezechia învățase să se încreadă în Domnul; căci nu avea pe nimeni altcineva în care să se încreadă. A fost nevoit, în cele din urmă, să se încreadă în Domnul. De aceea s-a dus la templu, a așezat scrisoarea lui Sennacherib înaintea Domnului și I-a spus: „Iată-o acum; noi nu putem face nimic. Doamne, ia Tu lucrurile în mâinile Tale pentru noi.” Și Domnul a făcut așa. În acea noapte, oștirile lui Sennacherib au fost ucise, iar el s-a întors acasă, la Ninive. Astfel că, în cele din urmă, prin toate aceste vremuri grele, prin aceste nenorociri care s-au abătut asupra lor și care i-au izolat atât de complet încât nu puteau primi ajutor nici din Egipt, nici de nicăieri altundeva, au fost aduși acolo unde Domnul îi voia de la început – acolo unde El îi putea elibera.

TAM1897 Q1 47.1Dacă s-ar fi bazat pe Domnul tot timpul așa cum au făcut-o atunci, Domnul ar fi făcut tot timpul ceea ce a făcut pentru ei atunci. Nu ar fi fost niciodată supuși Asiriei și nu ar fi avut nimic de-a face cu Egiptul. Nu ar fi fost niciodată jefuiți și duși în captivitate. Ar fi rămas mereu poporul Domnului și împărăția Lui, trăind singuri, fără a fi socotiți printre neamuri.

TAM1897 Q1 47.2Nu este nevoie să urmăresc în detaliu istoria lui Iuda. Este din nou istoria celor zece triburi. Ar însemna doar să repet istoria pe care am menționat-o aseară, până când am ajunge la momentul în care Domnul l-a trimis pe profetul Său la Zedechia, ultimul rege, și a spus: „La o parte cu mitra, jos cununa înpărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea, și în mîna căruia o voi încredința.”

TAM1897 Q1 47.3La scurt timp după aceea, tot poporul a fost dus în captivitate la Babilon — cu excepția celor mai săraci din țară, care nu aveau nimic. Aceștia au fost lăsați în țară, ca să o stăpânească după cum doreau. Astfel, în acea vreme era un avantaj să fii sărac și să nu ai nimic; iar aceasta a fost scrisă pentru înțelegerea tuturor oamenilor care trăiesc acum pe pământ. În prezent, nu este o binecuvântare să fii bogat și să deții proprietăți mari. Și vor veni în curând zilele când cei săraci și cei care nu au nimic vor fi cei mai bine situați în această lume. Așa a fost când Ierusalimul a fost distrus în acea zi, iar oamenii au fost duși în captivitate la Babilon sau uciși.

TAM1897 Q1 47.4În acea vreme, cei care nu aveau nimic puteau avea locuințe pretutindeni în țară; căci aveau toată țara la dispoziție. Toți ceilalți au fost duși în captivitate. Și așa va fi din nou. Cei care se agață de bunurile acestei lumi, cei care vor să fie bogați, vor fi duși în captivitate de bogățiile lor și vor pieri odată cu întreaga lume. Atunci cei săraci în bunurile acestei lumi, care nu au nimic, pentru că au pus totul în slujba lui Dumnezeu, vor locui în țara Domnului, când toți cei care locuiesc în țările pământului vor fi duși în captivitate, iar întregul pământ va fi distrus.

TAM1897 Q1 47.5Această relatare despre apostazia lui Israel și distrugerea sa nu a fost scrisă degeaba. Osea și profețiile la care s-a făcut referire aseară nu au fost scrise degeaba. Capitolul al optulea din Isaia nu a fost scris degeaba. Aceste cuvinte au fost scrise pentru noi și trebuie să le luăm în seamă în zilele noastre.

TAM1897 Q1 47.6Acum ajungem la zilele de pe urmă ale lui Iuda. Citiți cărțile lui Ieremia și Ezechiel. Ele sunt astăzi adevăr prezent pentru adventiștii de ziua a șaptea, la fel de mult ca și cartea Apocalipsei. Ieremia și Ezechiel sunt scrise pentru noi, cei asupra cărora au venit sfârșiturile lumii, deoarece aceste cărți au fost scrise în zilele în care a venit sfârșitul lui Iuda; iar distrugerea Ierusalimului și vremurile care au însoțit-o sunt pur și simplu consemnate pentru a arăta tuturor oamenilor lumii vremurile în care sfârșitul lumii și distrugerea ei sunt aproape, și pentru a-i avertiza cu privire la evenimentele care vor însoți acest sfârșit și la necazurile care îl vor însoți.

TAM1897 Q1 47.7Israel a ales un rege împotriva protestului Domnului. Când s-au despărțit, cele zece triburi au ajuns în punctul în care au fost nevoite să spună: „Nu avem rege”; iar Domnul a spus: „Eu voi fi regele vostru”. Din nou au spus: „Nu; trebuie să avem un rege”. Și au avut încă unul, iar acela a fost ultimul. Apoi nu au mai avut nici rege, nici împărăție; ci au fost duși în captivitate și s-au pierdut pentru totdeauna, pentru că nu L-au vrut pe Domnul ca rege al lor.

TAM1897 Q1 47.8Iuda a mai zăbovit o vreme, iar apoi a venit ceea ce am citit acum un moment: „La o parte cu mitra, jos cununa înpărătească”, Iuda nu mai poate avea un rege. Ea este nevoită să spună: „Nu avem rege”. Ea va merge în captivitate la Babilon. Poporul și triburile, ca atare, nu au mai avut regi până la venirea adevăratului lor Rege, al cărui drept este să domnească și să stăpânească; și chiar și atunci erau atât de hotărâți, atât de plini de același spirit care L-a respins pe Dumnezeu în zilele lui Saul, încât nu au vrut ca Domnul să domnească peste ei; L-au respins și au ales un rege al acestei lumi — „Noi n'avem alt împărat decît pe Cezarul!”.

TAM1897 Q1 47.9Este aceeași poveste. Când L-au respins pe Dumnezeu, au făcut-o în ciuda protestului Său și au ales un rege pe nume Saul. Domnul a văzut în aceasta respingerea lor față de Isus, Regele lor, și alegerea lui Cezar și a lui Baraba. Respingerea lor față de Hristos și alegerea lui Cezar nu a fost decât logica firească a respingerii lor față de Dumnezeu și a alegerii lui Saul. Când L-au respins și l-au ales pe Saul, Domnul știa că Îl vor respinge și îl vor alege pe Cezar. Iar ultimul pas era cuprins în primul.

TAM1897 Q1 47.10De aceea a spus Domnul: „Samuel, ei nu te resping pe tine, ci pe Mine, ca să nu mai domnesc peste ei”; iar aceasta înseamnă același lucru pentru adventiștii de ziua a șaptea. Dumnezeu vrea să fie Conducătorul poporului Său, vrea să fie Regele poporului Său. Va fi El asta? Va fi domnia Sa de ajuns? Va fi oare guvernarea Lui suficientă pentru poporul Său? Aceasta este întrebarea acum, așa cum a fost și atunci. Nu a fost suficientă pentru ei atunci; pentru că nu s-au supus Lui din toată inima. Au căzut în formalism și au devenit atât de asemănători cu lumea, încât au ajuns la idolatria lumii. Trebuiau să aibă un rege, ca și ceilalți păgâni. Și aceeași poveste se repetă astăzi. Dacă Dumnezeu nu este un conducător suficient pentru adventiștii de ziua a șaptea, este pentru că ei nu cred în El din toată inima. Este pentru că seamănă atât de mult cu păgânii, încât trebuie să aibă o guvernare păgână și o putere păgână pentru a se proteja de ei înșiși și pentru a se conduce singuri. O, să asculte astăzi adventiștii de ziua a șaptea cuvântul Domnului: „Eu voi fi Regele tău”.

TAM1897 Q1 48.1Iuda, așa cum am spus acum un moment, a fost dusă în captivitate la Babilon, iar câțiva dintre cei mai săraci au rămas în țară. Acolo ar fi trebuit să rămână. Dar au plecat în Egipt de bunăvoie. Din nou, împotriva protestului Domnului, au plecat în Egipt. Astfel, tot poporul Domnului a fost împrăștiat printre păgâni, în Babilon și în Egipt. Și astfel, de atunci încoace, toate Scripturile vorbesc despre aducerea poporului Său din Babilon și din Egipt; și așa este și acum.

TAM1897 Q1 48.2Astăzi, cuvântul este: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” Este vorba de Babilon. Iar în capitolul al unsprezecelea din cartea Apocalipsei se vorbește despre ceea ce este „numit spiritual Egipt”; iar cei care obțin victoria asupra fiarei, asupra chipului ei, asupra semnului și asupra numărului numelui ei „cântă cântarea lui Moise” – nu ceva asemănător – ci „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu”. Care era cântarea lui Moise? — Cântarea eliberării din Egipt. Așadar, când cei care biruiesc fiara, chipul ei, semnul ei și numărul numelui ei cântă cântarea lui Moise, o fac pentru că au fost eliberați din Egipt. Pentru că, astăzi și până la sfârșitul lumii, „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” Există astăzi un Babilon și un Egipt. Astăzi există poporul lui Dumnezeu în Babilon și în Egipt. Și astăzi Domnul cheamă: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu”; și: „Din Egipt am chemat pe fiul Meu”.

TAM1897 Q1 48.3Priviți din nou: Unde era Nimrod? — Era în Babilon și stăpânea împărăția Babilonului. Unde era Avraam? — Era în țara stăpânită de împărăția întemeiată de Nimrod. Dar Dumnezeu l-a chemat să iasă din acea țară. Acea țară era Babilonul atât spiritual, cât și fizic. Și mai mult decât atât: Nimrod era fiul lui Cuș, iar Cuș era fiul lui Ham, iar Egiptul este țara lui Ham. Așa că în Nimrod se regăseau atât Egiptul, cât și Babilonul. Iar când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, l-a chemat să iasă atât din Egipt, cât și din Babilon. Și „dacă sînteți ai lui Hristos, sînteți «sămînța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință”. Și voi sunteți chemați să ieșiți atât din Egipt, cât și din Babilon.

TAM1897 Q1 48.4O, să ne apucăm cu toții să studiem Biblia și să o citim pentru ceea ce spune ea, pentru semnificațiile spirituale care se găsesc acolo. Atunci întreaga Biblie, de la primul verset până la ultimul, va fi un lucru viu și strălucitor pentru fiecare dintre noi.

TAM1897 Q1 48.5Apoi i-am găsit pe israeliți în Egipt, iar Domnul i-a chemat din nou din Egipt. Apoi L-au respins pe Domnul, iar sfârșitul a fost că au ajuns în captivitate la Babilon și s-au întors din nou în Egipt. Iar când a venit Isus, L-au respins și l-au ales pe Cezar. Apoi a apărut biserica creștină și a avut loc apostazia bisericii, care a creat un alt Babilon, iar Dumnezeu a chemat oamenii să iasă din acel Babilon. În vremea Reformei, El i-a chemat să iasă din acel Babilon. Apoi a apărut protestantismul, creștinismul reformat, care a căzut în apostazie și acum face un chip al fiarei, ceea ce readuce Babilonul – mama și fiicele – alăturat guvernelor lumii. Și totuși Dumnezeu cheamă: „Ieșiți din Babilon, «Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu».”

TAM1897 Q1 48.6Filozofia care a provocat apostazia în Biserica creștină; învățătura falsă, păgână, care a fost introdusă în școlile creștine și a determinat apostazia, a venit din Egipt. Această filozofie egipteană a pervertit școlile creștine, a provocat apostazia și a zidit Biserica Romei, care astăzi este atât Babilon, cât și Egipt. Și astfel se face că astăzi, în adevărul prezent viu, Domnul Își cheamă poporul să iasă atât din Babilon, cât și din Egipt.

TAM1897 Q1 48.7Dar Domnul vrea totul. El vrea să domnească peste toate. El vrea ca împărăția Sa să fie peste toate. El vrea ca așa să fie în biserică; vrea ca așa să fie în școală; vrea ca așa să fie în instituțiile editoriale; vrea ca așa să fie pretutindeni, acolo unde este pomenit numele Său. Îi veți permite să facă așa?

TAM1897 Q1 48.8Dacă da, voi, fiecare pentru sine, trebuie să începeți prin a-I lăsa Domnului tot locul din propria voastră inimă. Lăsați-L pe acel Rege să domnească acolo în propria Sa împărăție, în împărăția Sa a Duhului. Această domnie și această împărățire trebuie să fie atât de depline și absolute încât să nu recunoașteți niciun alt rege, niciun alt stăpân, în afară de Dumnezeu, și nicio altă lege, în afară de cea a lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 48.9Atunci, și numai atunci, vom fi eliberați din Egipt și din Babilon. Și atunci, după ce vom fi eliberați astfel din Egipt și din Babilon, se va putea spune cu adevărat, și Domnul va spune atunci întregului univers: „Aici … cari păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” — nu cei care au încercat din răsputeri — ci va fi mărturia lui Dumnezeu în fața universului, arătând spre un popor de pe pământ care păzește poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Acel timp este aproape, iar Dumnezeu cheamă un popor din Babilon și din Egipt pentru ca acest lucru să se împlinească și pentru ca El să poată atesta: „Iată un popor care Îmi va permite să-l conduc și care nu are nevoie de niciun alt conducător, de nicio altă lege și de nicio altă guvernare în afară de cea a lui Dumnezeu”.

TAM1897 Q1 48.10Acum, aruncați din nou o privire asupra acestui lucru. Dumnezeu l-a pornit pe om la drum cu prima dintre toate poruncile prezentă alături de el și vie în el: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta.” Omul a ales o altă cale, a ascultat de altcineva care vorbea și astfel a pierdut totul. Dumnezeu l-a pus din nou pe picioare și i-a redat privilegiul de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, mintea și puterea sa. În scurt timp, descendenții săi s-au îndepărtat atât de mult de Dumnezeu, încât Domnul nu mai avea deloc loc în viețile lor, iar oamenii au trebuit să fie șterși de pe fața pământului printr-un potop. Au rămas doar opt suflete dispuse să-L primească pe Domnul în viețile lor.

TAM1897 Q1 49.1Domnul și-a reluat lucrarea pe pământ cu acești opt oameni. Pentru ei, prima dintre toate poruncile a fost: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta.” Dar ei s-au îndepărtat de aceasta, au avut alți dumnezei, iar de la idolatrie au trecut la monarhie. S-a organizat un stat — primul stat din lume. Acesta a fost rodul apostaziei.

TAM1897 Q1 49.2Din acel stat rău, Dumnezeu și-a chemat din nou poporul și a început o nouă rasă de ființe. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din țara aceea, din neamul său și din casa tatălui său, către o țară pe care urma să i-o arate. Și nu i-a dat nici măcar un loc pe pământ pe care să-și pună piciorul; dar i-a promis că i-o va da lui și urmașilor lui după el, când încă nu avea niciun copil. Astfel, Dumnezeu l-a chemat din țara aceea în care locuia și nu i-a dat nicio țară în lume. De aceea, Avraam, prietenul lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, a rămas fără nicio țară în această lume, și „dacă sînteți ai lui Hristos, sînteți «sămînța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință”.

TAM1897 Q1 49.3Trebuie să umblăm pe urmele credinței tatălui nostru Avraam, pe care o avea el, fiind încă necircumcis. Ești fără țară în această lume? Domnul te cheamă din țara ta, spre țara pe care ți-o arată. Este țara cerească. O vei accepta?

TAM1897 Q1 49.4Descendenții lui Avraam au mers în Egipt, iar Dumnezeu i-a despărțit de acea țară. Moise a fost marele exemplu al acelei epoci. El era moștenitorul tronului. Dar a întors spatele acestuia și a mers cu Dumnezeu; și a trebuit să-i întoarcă spatele pentru a merge cu Dumnezeu.

TAM1897 Q1 49.5Dumnezeu și-a eliberat poporul și le-a spus: „Este un popor care locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri.” Dar ei s-au îndepărtat de Dumnezeu și și-au pus un împărat și un stat asemenea păgânilor din jurul lor; și ce a ieșit din asta? Le-a adus vreun bine? Domnul nu i-a părăsit; dar acel lucru le-a adus vreun bine? A fost o coborâre continuă, în jos, în jos, în jos, până când s-au împărțit, iar apoi amândouă au ajuns la nimic; și de atunci și până astăzi au fost „rătăcitori printre neamuri”. Nu au fost socotiți printre neamuri, chiar dacă au încercat.

TAM1897 Q1 49.6Astfel, când a venit Hristos, El a ridicat din nou o familie spirituală. Dar a venit din nou apostazia, iar biserica a alunecat în idolatrie și păgânism și a instituit din nou o guvernare — biserică și stat. A fost papalitatea; și ce se va întâmpla cu ea? — Știți că va „merge spre pierzare”. Apoi Dumnezeu a înființat din nou o familie spirituală în protestantismul creștin. Dar aceasta a căzut în apostazie, s-a alăturat mamei curvelor și ridică chipul fiarei — un stat pe pământ care pretinde că este Împărăția lui Dumnezeu; și ce se va întâmpla cu toate acestea? — Știți că vor fi distruse cu o distrugere veșnică.

TAM1897 Q1 49.7Ce s-a întâmplat cu împărăția lui Nimrod? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția Egiptului? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția Asiriei? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția celor zece triburi? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția lui Iuda? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția Babilonului? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția Medo-Persiei? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția Greciei? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu împărăția Romei? — A fost distrusă. Ce s-a întâmplat cu cele zece care au urmat? — Vor fi distruse. Ce s-a întâmplat cu papalitatea care s-a înființat pe ruinele Romei? — Urmează să fie distrusă. Ce se va întâmpla cu împărăția care este făcută după chipul acesteia, în Statele Unite? — Va fi distrusă.

TAM1897 Q1 49.8Domnul vrea să ne arate că nu dorește ca poporul Său să aibă vreo legătură cu aceste lucruri. Nu este aceasta lecția pe care o conține? Vrea El ca poporul Său să-și îndrepte afecțiunea spre ceea ce piere? De la Adam și până acum, Dumnezeu a chemat oamenii să-I permită să domnească, ca El să fie regele lor; ca poporul să iasă din țara sa, de la neamul său, din casa tatălui său, și să locuiască singur, fără a fi socotit printre neamuri. Va găsi El vreodată un popor care să-I lase să facă după voia Sa?

TAM1897 Q1 49.9(Voci) Da.

TAM1897 Q1 49.10Da; știm că va avea un astfel de popor, pentru că așa spune Cuvântul lui Dumnezeu. Dar va avea El acel popor printre cei care acum se declară a fi poporul Său? Aceasta este întrebarea. Veți fi voi unul dintre aceștia? Vreți să fiți unul dintre aceștia? — Spuneți: „Da”. Atunci veți ieși din țara voastră, de lângă rudele voastre și din casa tatălui vostru? Veți locui singuri și nu veți fi socotiți printre neamuri? Îl veți avea pe Dumnezeu ca rege al vostru și nu veți avea alt rege? Veți avea guvernarea lui Dumnezeu ca guvernare a voastră și nu veți avea nevoie de altă guvernare?

TAM1897 Q1 49.11Nu că te-ai răzvrăti împotriva vreunei alte guvernări; pur și simplu nu ai nevoie de nicio altă guvernare, pentru că ai cea mai bună guvernare — guvernarea care este perfectă. Dacă acea guvernare se află în viața ta, nu vei avea nevoie de nicio guvernare de pe pământ care să te conducă, iar guvernele nu vor avea nicio problemă sau dificultate cu tine. Asta este tot ce cere Domnul. Îi vei permite să o aibă în viața ta?

TAM1897 Q1 50.1Chiar în solia îngerului al treilea se spune că prin ea și cu ajutorul ei, Dumnezeu își propune să „stabilească creștinismul pe o bază veșnică”. Atunci, la fel de sigur cum, prin Solia Îngerului al Treilea, Dumnezeu întemeiază creștinismul pe o bază veșnică, acesta va fi un creștinism care nu va avea nicio legătură cu nimic de pe acest pământ. Va fi legat numai de Dumnezeu; numai de Cuvântul Său veșnic; luminat de Duhul Său veșnic; învățat de Cel a cărui obârșie se suie până în zilele veșniciei; și astfel va fi condus către Dumnezeul veșnic, ca El să domnească, iar sub el vor fi brațele veșnice.

TAM1897 Q1 50.2Știu, și știți și voi, că există unii dintre frați care nu consideră că acest lucru este corect. Acum doi ani a fost predicat și a fost publicat în BULLETIN. De mulți nu a fost acceptat. De unii nu este acceptat încă. Se consideră că este cu totul greșit. Dar la ultima Conferință Generală, ni s-au citit două mărturii — scrise special pentru această Conferință, iar una dintre ele, constat, este tipărită în BULLETIN nr. 4; următoarea nu este încă tipărită, dar va fi, presupun, în curând — mustrând pe adventiștii de Ziua a Șaptea pentru implicarea lor în chestiuni politice. Citesc aici un pasaj care vă va arăta ideea acestuia:—

TAM1897 Q1 50.3Domnul Isus este dezamăgit de poporul Său. El este Căpitanul, iar ei trebuie să se alinieze sub stindardul Său. Ei nu au timp, înțelepciune sau putere de irosit pentru a lua partea unor partide politice. Oamenii sunt agitați de o activitate intensă venită de jos, iar fiii și fiicele lui Dumnezeu nu trebuie să-și folosească influența în această luptă politică. Dar ce fel de spirit pune stăpânire pe poporul nostru, când cei care cred că ne aflăm acum sub solia îngerului al treilea, ultima solie de milă pentru lume, frați în aceeași credință, apar purtând insignele partidelor politice opuse, proclamând sentimente contrare și declarându-și opiniile împărțite?

TAM1897 Q1 50.4Acum pun această întrebare sub forma unei afirmații: Dacă ceea ce s-a predicat acum doi ani cu privire la acest subiect al guvernului și al bisericii ar fi fost acceptat și urmat de toți adventiștii de ziua a șaptea, ar fi putut oare să apară vreun loc pentru acea mărturie? — În mod evident, nu. Atunci oare acele lecții cereau ceva greșit, atunci când chemau poporul lui Dumnezeu la o poziție în care I-ar fi fost imposibil să le găsească vreo vină? Mă refer la acest punct anume. Mă refer la faptul că, atunci când din Cuvântul lui Dumnezeu este prezentată o linie de adevăr care, dacă poporul Său ar accepta-o înaintea lui Dumnezeu și a lumii, i-ar așeza într-o atitudine în care ar fi imposibil ca Domnul să le găsească vreo vină în lucrurile legate de acea linie de adevăr, nu este oare sigur să acceptăm asta ca fiind adevărul? Cum ar putea fi greșit?

TAM1897 Q1 50.5Dar aceasta este doar una dintre mărturii. Cealaltă mărturie conține pagină după pagină de mustrări de același fel, adresate poporului Său, pentru că s-a implicat în discuțiile politice din ultima campanie; astfel încât, în două mărturii succesive, Domnul a fost nevoit să trimită mustrări poporului Său pentru că a făcut tocmai lucrul de care ar fi fost ferit, dacă ar fi acceptat mesajul dat cu optsprezece luni înainte de începerea campaniei. De ce, atunci, a trimis Domnul acel mesaj poporului Său cu optsprezece luni înainte de a exista vreun motiv pentru ca ei să urmeze calea opusă? Oare nu a vrut El ca poporul Său să fie pregătit atunci când acel timp de confuzie și dezbatere avea să vină asupra lor, astfel încât să cunoască calea cea dreaptă și să nu fie derutați împreună cu ceilalți care erau derutați, și astfel să nu ia parte la lucrurile pe care El este obligat să le mustre?

TAM1897 Q1 50.6Nu cer acum ca cineva să accepte acest lucru doar pentru că se află acolo. Cer ca oamenii să îl accepte, să îl studieze, să se roage asupra lui, să îl analizeze și să îl accepte pentru că este adevărul și va scuti poporul lui Dumnezeu de posibilitatea ca El să fie vreodată nevoit să-i mustre sau să-i corecteze cu privire la un astfel de aspect. Totuși, știu că există frați care încă mai cred că totul este greșit; și spun că aceasta cerea ca poporul nostru să adopte o poziție extremă și că, de fapt, adopta o poziție extremă. Poate fi oare o poziție extremă aceea care plasează poporul lui Dumnezeu acolo unde El dorește ca acesta să stea, astfel încât să fie complet liber de toate aceste lucruri confuze care tulbură lumea?

TAM1897 Q1 50.7Anul acesta, aceeași linie de gândire s-a manifestat într-un alt mod. Versetele biblice la care s-a făcut referire acum doi ani nu au mai apărut deloc în lecțiile din acest an. Atunci era Evanghelia; acum este Evanghelia; căci este pur și simplu Evanghelia care pătrunde întreaga Biblie, și nu poți atinge Biblia nicăieri fără să găsești că ea spune asta.

TAM1897 Q1 50.8Mai este un aspect pe care trebuie să-l luăm în considerare. Dacă ne implicăm în chestiuni politice și în discuții politice, diferite persoane vor adopta poziții diferite, în partide politice opuse, proclamând sentimente contrare și declarându-și opiniile divergente, în timp ce se prezintă ca frați. Care este ultimul pas în activitatea politică? — Războiul, desigur. Atunci, ce se află la început? — Pur și simplu ceea ce se află la sfârșit — războiul. Acesta este spiritul, de la început până la sfârșit. Pot frații în Hristos, care sunt una în Hristos, să se angajeze în ceva care îi va determina să se dezbine, în spiritul antagonismului? Pot oare? — Nu; nu dacă vor să rămână una în Hristos. Ei trebuie să caute unitatea, să caute unitatea Duhului, „căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii”.

TAM1897 Q1 50.9Unii au fost dispuși să urmeze logica aceasta și să admită că, în cele din urmă, este permis chiar și creștinilor, oricărui creștin, adventiștilor de ziua a șaptea sau altora, să lupte. Nu să se lupte între ei, desigur, ci să lupte pentru țara lor și să se angajeze în război pentru a menține guvernarea civilă. Dar unde este țara creștinului? Unde este guvernul creștinului? Puteți spune?

TAM1897 Q1 50.10(Voci) „Nu este din această lume.”

TAM1897 Q1 50.11Nu este din această țară și nu este din această lume. Împărăția și țara noastră nu sunt din această lume. Dar pot creștinii să lupte pentru țara lor cu arme ale războiului trupesc? Împăratul acelei țări a îngăduit să fie răstignit, omorât și îngropat departe de privirile oamenilor, mai degrabă decât să ridice mâna pentru a lupta pentru țara sa. Atunci poate oare ceva, a cărui logică merge până în acest punct, să fie adevărat de la bun început?

TAM1897 Q1 51.1Dar asta nu este tot. Dacă noi, ca adventiști de ziua a șaptea, vrem să predicăm aceste principii și să ne ținem de ele, trebuie să facem un pas important, ca să fim drepți față de guvernul Statelor Unite, față de statul Michigan și de alte câteva state, pentru ca noi să fim văzuți în lumina corectă.

TAM1897 Q1 51.2O spun din nou, pentru ca voi să înțelegeți despre ce vorbesc. Dacă se va ajunge la situația în care vom accepta principiul că creștinii pot lupta, pot ridica brațul drept pentru a-și apăra țara, guvernul și tot ce ține de acestea, atunci denominația, ca să fie dreaptă față de ea însăși și mai ales față de guvernul Statelor Unite și de mai multe state, trebuie să proclame public acest lucru și să respingă și să inverseze cursul pe care l-a urmat odată denominația ca atare.

TAM1897 Q1 51.3Am aici două mici documente tipărite în 1865, dar ceea ce este scris în ele s-a întâmplat în 1864. Unul dintre ele se intitulează „Punctele de vedere ale adventiștilor de ziua a șaptea cu privire la purtarea armelor, așa cum au fost prezentate guvernatorilor mai multor state și șefului poliției militare (Provost-Marshal General) [adică al Statelor Unite], împreună cu o parte din Legea privind înrolarea”.

TAM1897 Q1 51.4La acea vreme, adventiștii de ziua a șaptea, prin intermediul Comitetului Conferinței Generale, au declarat guvernului Statelor Unite, precum și guvernelor statelor Illinois, Michigan, Pennsylvania, Wisconsin și încă unul sau două state, că adventiștii de ziua a șaptea, în calitate de creștini și tocmai pentru că erau creștini, nu puteau accepta ca creștinii să poarte arme sau să lupte în niciun fel de circumstanțe. Celălalt document conține extrase din scrierile și publicațiile adventiștilor de ziua a șaptea, pentru ca guvernul să fie îndreptățit să accepte ca autentică acea pledoarie din partea denominației.

TAM1897 Q1 51.5Acum, dacă această hotărâre urmează să fie revocată și trebuie să acceptăm punctul de vedere conform căruia creștinii pot lupta, fie și numai în anumite împrejurări, pentru guvern sau orice alt scop, atunci avem datoria față de guvernul Statelor Unite ca Comitetul Conferinței Generale, reprezentând denominația, să se prezinte în fața guvernului Statelor Unite și să le spună că ne-am schimbat punctele de vedere; și să meargă la guvernatorii acestor state și să le spună că ne-am schimbat punctele de vedere; astfel încât înregistrările să reflecte noile noastre opinii revizuite cu privire la acest subiect.

TAM1897 Q1 51.6Acum, nu cred nici măcar o clipă că ar trebui să ne ținem de ceva ce s-a făcut, pur și simplu pentru că s-a făcut. Dar dacă ceea ce s-a făcut a fost corect, atunci să ne ținem de asta. Și spun acum că, dacă punctele noastre de vedere urmează să se schimbe în această privință, avem datoria față de aceste guverne să le informăm despre acest fapt, astfel încât ele să nu ne considere altfel decât ceea ce suntem cu adevărat. Este doar o chestiune de corectitudine față de guverne; deoarece, ca denominație, ne-am înregistrat oficial ca susținând poziția opusă.

TAM1897 Q1 51.7Acum doi ani, când au fost date acele lecții, nu știam că aceste documente existau. Nu am știut de existența lor până pe la începutul anului 1897. Cineva mi le-a trimis într-un plic, și asta este tot ce știu despre ele. Au fost tipărite în 1865 de „Steam Press of the Seventh-day Adventist Publishing Association, Battle Creek, Mich.” Numele membrilor Comitetului Conferinței Generale figurează semnate pe documentele prezentate guvernului Statelor Unite, iar numele membrilor Comitetelor Conferințelor de Stat figurează semnate pe documentele prezentate guvernatorilor statelor.

TAM1897 Q1 51.8Acum vă voi citi câteva extrase care au fost tipărite atunci din documente, publicații și ziare ale adventiștilor de ziua a șaptea, ca dovadă pentru guvernul Statelor Unite și ca dovadă pentru guvernatorii statelor, că poziția adoptată de Comitetul Conferinței Generale a denominației era poziția lor recunoscută, și nu una inventată pentru ocazie, pentru a scăpa de recrutare sau pentru a scăpa de consecințele care se abăteau asupra țării din cauza războiului. Această chestiune a fost prezentată ca dovadă pentru aceste autorități că era un principiu al adventiștilor de ziua a șaptea și că ei îl respectau deoarece era creștinism.

TAM1897 Q1 51.9Voi citi câteva fragmente din acesta, și veți vedea ceea ce am văzut eu imediat ce l-am citit — și anume că, dacă aș fi avut acel document în fața mea acum doi ani în acest Tabernacol, nu aș fi putut preda principiile conținute în el mai clar decât am făcut-o în lecțiile pe care le-am ținut și care au fost publicate în BULLETIN. Iată un fragment dintr-un articol scris în „Signs of the Times” de către pastorul James White, în 1853:—

TAM1897 Q1 51.10Biserica care se numește a lui Hristos s-a îndepărtat de brațul adevăratului ei soț și acum se sprijină pe brațul puternic al legii. Ea caută protecție și vrea să fie hrănită de guvernele corupte ale lumii, fiind reprezentată în mod corespunzător de fiicele desfrânate ale bătrânei mame, aceasta fiind un simbol al Bisericii Catolice. Așa cum femeia ar trebui să rămână alături de soțul ei, tot așa ar trebui biserica să rămână alături de Hristos și, în loc să caute protecție în brațul legii, să se sprijine numai pe brațul puternic al Iubitului ei. Biserica este căsătorită nelegitim cu lumea. Acest lucru se poate observa în diversele departamente ale guvernului civil. Chiar și în departamentul de război, pretinsul slujitor al lui Isus Hristos este văzut batjocorind pe Dumnezeul păcii cu rugăciunile sale pentru succes în luptă.

TAM1897 Q1 51.11Iată, din nou, un fragment citat din „Review and Herald” din 9 mai 1854:—

TAM1897 Q1 52.1Indiferent dacă aceste lucruri sunt iminente sau nu [este vorba despre venirea Domnului], faptul rămâne: un spirit de război se răspândește, un spirit de ură și de amăgire. Influența sa contaminantă este cea de care ne temem — este influența demoralizantă a familiarizării cu ideile de război și vărsare de sânge, este entuziasmul nesănătos, spiritul amar de partid, care este rău și face ca răul să se răspândească.

TAM1897 Q1 52.2Să nu se spună că nu există niciun pericol pentru ucenicii lui Hristos din aceste cauze. Există pericol; pentru că „Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” Astfel sunt simpatiile misterioase și inexplicabile care leagă omul de om, care interzic un interes separat și izolat, încât preluăm inconștient tonul predominant și nu ne dăm seama decât atunci când mintea este deja deformată și tulburată; și astfel, aflându-se într-o stare nesănătoasă, ea este gata să primească și să conceapă răul. Flagelul moral este mai distrugător chiar decât ciuma.

TAM1897 Q1 52.3Un alt fragment reprodus din „Review and Herald” din 31 iulie 1856:—

TAM1897 Q1 52.4Isus a spus: „Tu vino după Mine”. Care este, dragă frate, dragă soră, etalonul vostru de credință? Nu este oare Biblia? Spuneți: „Da”. Atunci vom merge acolo, ca să aflăm dacă Îl urmăm pe Isus sau nu. Voi păși înaintea voastră pe calea voastră și voi discuta cu voi; iar această cale este fiecare faptă a vieții noastre. Mai întâi, vom privi în ansamblu și vom întreba: „Vă comportați ca lumea?” Dar voi întrebați: „Ce vrei să spui?” Voi încerca să vă explic. Vă alăturați lumii în maximele și legile ei? Dacă da, calea voastră nu este cea pe care a pășit Isus. Isus a spus: „Ei (ucenicii) nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume.” Când L-ați văzut pe Isus în sala de judecată a lui Cezar? — Niciodată, ci doar când a fost dus ca un miel la tăiere.

TAM1897 Q1 52.5Dar noi vrem legi bune, și este datoria noastră să găsim oameni buni care să le elaboreze și să le pună în aplicare.

TAM1897 Q1 52.6Într-adevăr, vrem legi bune; și Isus nu ne-a lăsat să-L urmăm fără ele. El spune: „cuvîntul, pe care-l auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M'a trimes.” Ioan 14:24.

TAM1897 Q1 52.7Psalmistul spune: „Legea Domnului este desăvîrșită, și înviorează sufletul.” Psalmul 19:7. Pavel spune: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16, 17. Ce mai vrei? Sau ce vrei mai puțin, dragă frate?

TAM1897 Q1 52.8Următorul pas pe care îl ceri de la reprezentantul tău este să promulge legi care, dacă sunt încălcate, sunt aplicate cu sabia, o armă necreștină. Legile respective constituie esența, vitalitatea și ființa guvernului respectiv, din care el face parte, guvern care își poate menține suveranitatea doar prin arsenale sau instrumente ale morții, flote mari și forțe militare echipate cu armele lor mortale. Apoi îl așezi pe bunul tău frate creștin, urmaș al Domnului păcii, lângă eșafod, pentru a da moartea; sau în fruntea unui corp de soldați, cu un mandat de habeas corpus, pentru a-l arunca din nou în sclavie pe un biet frate, pentru crima de a dori să respire aerul liber al cerului. Sau, dacă el este magistratul șef al națiunii tale, îl urci pe bunul tău episcop pe un cal de război, înarmat din cap până în picioare, general-șef peste toate forțele morții din națiune.

TAM1897 Q1 52.9Aș vrea să vă întreb, dragi urmași ai lui Isus, dacă omul poate justifica uciderea, când Dumnezeu a spus: „Să nu ucizi”? Nu se bazează oare întreaga structură a guvernării umane pe sabie? Nu vor fi oare spulberate în bucăți când va veni Cel căruia îi revine dreptul de a domni în dreptate?

TAM1897 Q1 52.10Dar eu nu sunt în război cu guvernele omenești. Nu, nu. David spune într-un imn de laudă adus lui Dumnezeu: „Omul Te laudă chiar și în mînia lui, cînd Te îmbraci cu toată urgia Ta.” Psalmul 76:10. „Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpînire? Fă binele, și vei avea laudă dela ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău [creștine].” Romani 13:3, 4.

TAM1897 Q1 52.11Dacă, frații mei, țineți minte că creștinii sunt o ceată deosebită, o turmă mică, separată, aleasă din lume, pentru a fi lumini în sau pentru lume, ca lumea, privind faptele lor bune (lumina), să fie îndemnată să se alăture turmei mici, socotită toată ziua ca fiind destinată măcelului, și astfel să-L slăvească pe Tatăl vostru Ceresc, atunci veți putea înțelege pasaje biblice precum Romani 13, și 1 Timotei 1; 2, pe care le voi menționa mai târziu. „Să se certe ciobul cu cioburile pământului” (traducere literală din KJV) [Isaia 45:9]; dar, dacă creștinii vor avea gândirea lui Isus, atunci Îl vor urma pe Isus.

TAM1897 Q1 52.12Am văzut oare unele dintre rezultatele urmării lumii de către creștinii mărturisiți? Fie ca aceasta să ne pregătească atunci să urcăm pe o înălțime, așa cum a făcut Balaam, când Balac l-a chemat să blesteme pe Israel, când a rostit pilda sa și a zis: „Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? Îl văd din vîrful stîncilor, Îl privesc de pe înălțimea dealurilor: Este un popor care locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri.” Numeri 23:8, 9.

TAM1897 Q1 52.13Voi citi acum un alt fragment, reprodus din „Review” din 14 august 1856:—

TAM1897 Q1 52.14V-a acordat Evanghelia lui Isus dreptul de a folosi sabia, de a vă înarma cu arme trupești, de a lua sabia pentru a „vă întreține propria familie”, pentru a-i elibera pe cei asupriți din puterea asupritorului, încălcând astfel porunca a șasea a lui Dumnezeu: „Să nu ucizi”? Isus spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri.”

TAM1897 Q1 52.15Credeți că voi, ca creștini care trăiți sub Evanghelie, aveți permisiunea biblică de a vă amesteca în conflictele politice în orice fel, fie prin legiferare, fie prin aplicarea legilor guvernării omenești? Dacă da, cred că vă înșelați amarnic.

TAM1897 Q1 52.16Asta a afirmat denominația în 1864. Ei au prezentat acest lucru guvernului Statelor Unite, ca dovadă că nu credeau în război, că nu se puteau angaja în purtarea armelor și că, dacă ar fi fost recrutați, nu se putea aștepta ca ei să lupte. Iar guvernul Statelor Unite a ascultat pledoariile lor și a luat măsuri ca aceștia să poată lucra în spitale, unde să-și îndeplinească slujba de slujitori ai Evangheliei, să îngrijească bolnavii și să aducă mântuirea celor pe moarte. Acum, dacă această situație urmează să fie inversată, ar trebui să ne prezentăm cu sinceritate în fața guvernului și să declarăm că ea a fost inversată.

TAM1897 Q1 52.17Continui să citesc:—

TAM1897 Q1 52.18Orice text pe care l-ați cita sau orice argument plauzibil pe care l-ați aduce trebuie verificat prin Scriptura simplă și literală. Este posibil să luăm în considerare toate aceste versete sau argumente pe care le invocați, la momentul potrivit; dar, în primul rând, vom asculta Evanghelia. Pentru creștinii care sunt dispuși să-L urmeze pe Isus, acest lucru ar trebui să fie suficient.

TAM1897 Q1 52.19Isus spune: „Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze.” Ioan 12:26. Dar spuneți voi: „Asta pot face, și pot sluji ca cetățean credincios al țării mele, în politicile și guvernul ei național”? Opriți-vă. Isus spune: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni.” Matei 6:24. „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentrucă nu sînteți din lume, și pentrucă Eu v'am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.” Ioan 15:19.

TAM1897 Q1 52.20Ce parte puteți avea în politicile lumii, dacă „nu sînteți din lume”, ci sunteți urâți de lume și ați fost aleși „din mijlocul lumii”? „Dar trebuie oare să dăm puterea în mâinile celor răi?”, spuneți voi. Nu aveți ce face. Oamenii răi și înșelătorii vor deveni din ce în ce mai răi; iar la sfârșitul lumii, cei răi vor face rău, și niciunul dintre cei răi nu va înțelege. Daniel 12:10. Motivul este că lumea nu este dispusă să se supună lui Dumnezeu sau să-L urmeze pe Isus, nerecunoscând că există un singur Legiuitor. Iacov 4:12.

TAM1897 Q1 53.1Domnul zice: „Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decît o învățătură de datină omenească. De aceea voi lovi iarăș pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa că înțelepciunea înțelepților lui va pieri, și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevăzută.” Isaia 29:13, 14. Cât de minunat este ilustrat acest lucru în purtarea multor teologi de seamă, care, cu puțin timp în urmă, au stat în fruntea renașterilor religioase, a reformelor morale și a societăților pentru pace: conducând Biserica lui Hristos, înarmați cu Evanghelia care aduce la lumină viața și nemurirea; acționând prin rugăminți, rugăciuni și lacrimi; iar acum, chiar în fața Evangheliei, când Isus a spus: „Ați auzit că s'a zis: «Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.» Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celorce vă urăsc, și rugați-vă pentru ceice vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” „Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.” Matei 5:43-45; Luca 6:36. În ciuda acestor versete, vedem starea deplorabilă a bisericilor creștine pe măsură ce acestea se afundă în decăderea morală și se conformează lumii. Cităm câteva dintre numeroasele exemple.

TAM1897 Q1 53.2Urmează câteva declarații ale unor predicatori proeminenți, care vorbesc despre „arme”, „luptă”, „bătălie”, „război” etc. Apoi se continuă astfel:—

TAM1897 Q1 53.3Având în vedere fapte precum acestea, care demonstrează transformarea aurului cel mai pur în ceva mai rău decât zgura, disprețul total față de mărturiile lui Hristos și față de mărturisirea lor anterioară, trebuie să exclamăm: „au urmat pe calea lui Cain! S'au aruncat în rătăcirea lui Balaam.”

TAM1897 Q1 53.4Oare acești oameni Îl urmează pe Isus? Se înarmează ei înșiși și pe adepții lor cu armele Evangheliei? Dau dovadă de încredere deplină în Legea perfectă a lui Dumnezeu? Recunosc ei că există un singur Legiuitor pentru creștin? Îl aud oare pe Pavel spunând: „armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămîntești, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile”? 2 Corinteni 10:4. Țin ei seama, în cele din urmă, de Scripturile pe care pretind că le predau?

TAM1897 Q1 53.5Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea pept împotriva uneltirilor diavolului. De ce? — „Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii și sîngelui.” Nu; aceasta nu este chemarea urmașilor lui Isus. Ci ne luptăm „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutății [spirite rele, nota marginală] cari sînt în locurile cerești.” „De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămîneți în picioare, după ce veți fi biruit totul.” Efeseni 6:11-13.

TAM1897 Q1 53.6Pavel enumeră armele creștine în Efeseni 6:14-18 și spune: Luați „sabia Duhului [nu de oțel], care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri”; îmbrăcați cu această armură cerească și încălțați cu pregătirea Evangheliei păcii, străduindu-vă să vă bucurați de binecuvântarea lui Hristos: — „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! … Ferice de cei împăciuitori [nu de cei ce tulbură pacea], căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” Matei 5:7, 9. Ascultați-l pe Ioan cum se adresează soldaților, când aceștia îl întreabă ce ar trebui să facă. El le răspunde: „Să nu faceți violență nimănui.” Luca 3:14.

TAM1897 Q1 53.7Amintiți-vă că Isus i-a spus lui Petru, când a fost predată această mare doctrină practică pentru toți creștinii, ce să facă cu sabia: „Pune-ți sabia la locul ei; căci toți ceice scot sabia, de sabie vor pieri.” Matei 26:52.

TAM1897 Q1 53.8Dacă creștinii ar umbla în lumina acestor adevăruri, ar fi foarte puțini generali sau soldați creștini care să folosească „cele douăzeci și cinci de puști Sharp ale reverendului Beecher”, chiar dacă la culata fiecăreia ar fi atașată cu ipocrizie o Biblie.

TAM1897 Q1 53.9Ei Îl aud pe Isus spunând: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta … Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s'ar fi luptat.” Ioan 18:36. Creștinii, înarmați astfel cu aceste arme ale Evangheliei și complet dezarmați de cele trupești, fiind cu totul separați de guvernele lumii, pot lăsa lumea, înarmată până în dinți cu arme ale morții, așa cum este ea, să se năpustească pe calea largă, impunându-și legile necreștine cu pedeapsa cu moartea.

TAM1897 Q1 53.10Este un privilegiu de nedescris al rămășiței Bisericii, pe măsură ce privesc istoria trecutului și văd că, deși ucenicii lui Hristos au strigat, la fel ca Pavel: „Din pricina Ta sîntem dați morții toată ziua; sîntem socotiți ca niște oi de tăiat [Romani 8:36]”; în timp ce calea lor a fost udată de lacrimi, îmbibată cu sângele lor și acoperită cu trupurile lor sfâșiate și oasele lor albe ca varul; — este privilegiul lor să exclame împreună cu Balaam, văzând că poporul lui Dumnezeu este un „popor care locuiește deoparte, Și nu face parte dintre neamuri”, „O, de aș muri de moartea celor neprihăniți, Și sfîrșitul meu să fie ca al lor!” Numeri 23:9, 10.

TAM1897 Q1 53.11Mai sunt multe lucruri în această broșură, dar nu este nevoie să mai citesc din ea. Voi citi încă unul sau două pasaje de la Domnul, care sunt destinate nouă, în zilele noastre. Acestea ne-au fost date acum patru ani prin spiritul profeției și ne-au fost citite în acest Tabernacol:—

TAM1897 Q1 53.12„Pentru că Domnul l-a ales pe Iacov, ca să fie al Lui și pentru că Israel este comoara Sa deosebită. Pentru că știu că Domnul este mare și că Domnul nostru este mai presus de toți dumnezeii.” Gândiți-vă, frații și surorile mele, că Domnul a ales un popor, biserica Sa, ca să fie o fortăreață a Lui în mijlocul unei lumi ruinate de păcat și în mijlocul unei lumi răzvrătite, iar voința Sa este ca nicio autoritate să nu fie recunoscută în biserica Sa, nicio lege să nu fie respectată de ea, în afară de autoritatea și de Legea Sa.

TAM1897 Q1 53.13Un alt mesaj ne-a fost transmis la Conferința Generală din acest an. Acesta ne duce înapoi chiar la locul unde a început apostazia și ne aduce față în față cu Dumnezeu, cu adevărul Său și cu tot acest subiect așa cum este el de la Domnul; așa cum El dorește să fie alături de poporul Său astăzi.

TAM1897 Q1 53.14Linia de demarcație dintre poporul lui Dumnezeu, care mărturisește că păzește poruncile, și lume nu mai este atât de clară pe cât era odinioară. Cei care umblă în armonie cu Dumnezeu nu vor fi găsiți participând la adunări politice. Cei care fac acest lucru dovedesc că nu sunt slujitori credincioși ai lui Isus. Au mânuit focul obișnuit atât de mult timp, încât și-au pierdut discernământul. Există un popor care s-a înrolat pentru a sta sub stindardul lui Isus. Ei sunt oastea lui Hristos. Ei s-au angajat să iasă din lume și să fie separați. Ei s-au angajat să folosească sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a duce o luptă agresivă împotriva păcatului și a oricărei nelegiuiri. Trebuie să ne arătăm loialitatea.

TAM1897 Q1 53.15Există un termen guvernamental; există un termen care se aplică cetățeniei. Cui trebuie să ne arătăm loialitatea? Aceasta este întrebarea.

TAM1897 Q1 53.16Trebuie să ne arătăm loialitatea față de Regele nostru, Domnul Isus Hristos. Apostolul Iacov declară: „Deci, oricine vrea să fie prieten cu lumea este dușman al lui Dumnezeu.” Iar iubitul Ioan, ucenicul care, în duh, seamănă cel mai mult cu Isus, a dat avertismentul: „Să nu iubiți lumea, nici lucrurile care sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Nimeni nu va găsi fericirea urmând exemplul lui Adam și îndepărtându-se de Creatorul său.

TAM1897 Q1 54.1Așadar, aceste lecții se încheie exact acolo unde am început — cu Adam și Creatorul său, și cu prima dintre toate poruncile din univers: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta.” Atunci nu vă veți îndepărta de Creatorul vostru. Atunci nu va mai exista apostazie. Atunci nu va mai exista idolatrie. Atunci nu va mai exista niciun guvern înființat după exemplul păgânilor care s-au îndepărtat de Dumnezeu; ci Dumnezeu va fi totul în toți și își va conduce poporul spre acea țară glorioasă pe care i-a arătat-o tatălui nostru Avraam când l-a separat de toate guvernele lumii și l-a ținut separat cât timp a trăit în lume.

TAM1897 Q1 54.2Cel care ne cheamă să urmăm și să pășim pe urmele acelei credințe pe care a avut-o tatăl nostru Avraam, pe când era încă netăiat împrejur, ne va duce atunci în acea țară care este gloria tuturor țărilor; și acolo vom rămâne în prezența Domnului și sub aripile glorioase ale Atotputernicului, pentru totdeauna — iubindu-L pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea; iar El poate arăta spre noi acum, atunci și pentru totdeauna, în prezența universului, și poate spune: „Aici … cari păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”

TAM1897 Q1 54.3Și tot poporul să zică: „Amin! Amin!”