Egiptul și Israelul

TAM1897 Q1 20.8Predică ținută joi seara, 4 martie 1897 Tipărită în Buletinul Conferinței Generale, primul trimestru al anului 1897, vol. 2, nr. 1, pp. 20-26.

TAM1897 Q1 20.9Prima noastră lecție ne-a prezentat originea statului; înființarea primului stat din istorie. A doua noastră lecție ne-a prezentat primul exemplu de separare a bisericii de stat din istorie. În acele vremuri îndepărtate, Domnul a arătat clar cât de completă trebuie să fie separarea dintre biserică și stat. În această seară le vom urmări pe amândouă, până când se vor reîntâlni, în aceeași țară.

TAM1897 Q1 20.10Nimrod era fiul lui Cuș; Cuș locuia în Etiopia; Cuș era fiul lui Ham; iar Egiptul era țara lui Ham. Astfel, urmărim genealogia lui Nimrod direct până în Egipt; și putem urmări exemplul său tot până în Egipt. Deși Nimrod a fost primul om care a purtat coroana regală, primul care a purtat titlul și și-a afirmat stăpânirea de rege, totuși în Egipt acel exemplu al lui Nimrod, în toate aspectele sale, a fost urmat cel mai complet, a fost stabilit cel mai pe deplin.

TAM1897 Q1 20.11În Egipt nu a existat un rege decât după vremea lui Nimrod; abia după ce acesta uzurpase locul și autoritatea de rege. Căci, vă amintiți, când Nimrod a făcut acest lucru, a fost împotriva lui Dumnezeu, împotriva concepției poporului despre Dumnezeu și împotriva cunoașterii pe care o aveau despre El. La acea vreme, poporul știa că, prin aceasta, Nimrod lua locul lui Dumnezeu; iar numele său indică concepțiile care predominau atunci cu privire la această acțiune. În Egipt s-a urmat aceeași cale. Documentele egiptene atestă că primii conducători ai Egiptului au fost zeii, următorii au fost semizeii, adică jumătăți de zei; după aceștia au urmat regii înșiși, care erau oameni.

TAM1897 Q1 20.12Astfel, se poate observa că în acea țară procedura era identică cu cea din Șinear. În Egipt, regele, în mod intenționat și declarat, din proprie inițiativă, se așeza în locul lui Dumnezeu în fața poporului. Oamenii îl priveau ca atare. Soarele era zeul; regele Egiptului era fiul soarelui. El era Dumnezeu pentru popor. Oamenii trăiau din suflarea lui. El era suflul lor de viață. Își trăgeau spiritul de la el. Pentru ei, el era „dătătorul de viață, asemenea soarelui etern”. (Vezi „Imperiile Bibliei”, cap. 7, par. 27, 38, 43, 44, 49, 64, 71-83, 96, 102; cap. 14, par. 15, 16.) Astfel, în Egipt, regele nu era pur și simplu reprezentantul, viceregele zeului; el era întruchiparea lui Dumnezeu. Viața lui Dumnezeu locuia în rege și ajungea la popor prin intermediul regelui. Astfel, regele era viața poporului, deoarece în el era reprezentat marele zeu atotpătrunzător, soarele. Nu exista niciun atribut al lui Dumnezeu pe care regele să nu-l reprezinte în fața poporului. Așa era sistemul regalității și al guvernării în Egiptul antic.

TAM1897 Q1 21.1Acum să ne întoarcem la Caldeea, când Dumnezeu a separat biserica de stat, așa cum am citit în lecția anterioară, când i-a spus lui Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta.” Și țineți minte că abia după ce Avraam s-a despărțit de ultima dintre rudele sale, Domnul i-a arătat țara. Avraam s-a despărțit mai întâi de țara sa; în al doilea rând, de casa tatălui său; și în al treilea rând, de rudele sale. Abia după ce Lot s-a dus în valea Sodomei, Dumnezeu i-a arătat lui Avraam țara. Geneza 13:14, 15. Când chemarea lui Dumnezeu i-a fost adresată lui Avraam și el s-a despărțit de țara sa — cu inima, cu sufletul și cu tot ce avea —, de casa tatălui său și de tot neamul său, și a rămas acolo unde Domnul voia ca el să stea, atunci Domnul i-a zis: „Ridică-ți ochii, și, din locul în care ești, privește spre mează noapte și spre mează zi, spre răsărit și spre apus; căci toată țara pe care o vezi, ți-o da ție și seminței tale în veac.” O voi da ca stăpânire veșnică.

TAM1897 Q1 21.2Acum vă întreb: când Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-și ridice ochii și să privească, a văzut Avraam mai mult decât ar fi văzut dacă și-ar fi ridicat ochii fără ca Dumnezeu să-i spună să o facă?

TAM1897 Q1 21.3(Adunarea) Da.

TAM1897 Q1 21.4A văzut, așadar, ceva ce nu ar fi putut vedea dacă Dumnezeu nu i-ar fi spus să privească. Și când Dumnezeu i-a spus să-și ridice ochii și să privească, ceea ce a văzut a fost țara pe care Dumnezeu i-o promisese. În acel moment, Dumnezeu i-a arătat țara făgăduită, și aceea era țara spre care Domnul îl chemase. El nu i-a dat-o în acel moment, „nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpînire lui, și seminței lui după el.” Și el privea mereu spre acea țară cerească; acea țară care are o cetate cu temelii, al cărei ziditor și făuritor este Dumnezeu. Exista „făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea”; iar Avraam a primit-o „prin neprihănirea credinței”. Atunci, când Dumnezeu i-a spus lui Avraam să o privească și că i-o va da lui și sămânței lui ca stăpânire veșnică, ce a văzut el? Lumea?

TAM1897 Q1 21.5(Voci) El a văzut lumea viitoare.

TAM1897 Q1 21.6Și aceea este țara care i-a aparținut de atunci încolo. „Și dacă sînteți ai lui Hristos, sînteți «sămînța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” Și aceasta este țara voastră și a mea. Și, o!, când te gândești ce idei înguste, ce idei cu totul nevrednice trebuie să aibă cel care se mulțumește cu orice altă țară, sau are vreo înclinație spre orice altă țară, sau are vreo afecțiune, oricare ar fi ea, pentru orice altă țară. Cum poate cineva să facă așa ceva, când are ochii ațintiți asupra acelei țări pe care Dumnezeu i-a arătat-o și spre care îl cheamă!

TAM1897 Q1 21.7Avraam a murit. Isaac a trăit și a murit. Iacov și familia lui au fost duși în Egipt, așa cum Domnul i-a spus lui Avraam: „sămînța ta va fi străină într'o țară, care nu va fi a ei”, iar aceea era Egiptul. Acum gândiți-vă cu atenție. Nu uitați această expresie pe care Domnul ne-o dă cu privire la Egipt, căci ea ne va fi de folos în lecțiile viitoare. Țara în care urmau să fie străini și să slujească Domnului era Egiptul. Au locuit acolo sute de ani — într-o țară care nu era a lor. Și amintiți-vă că era Egiptul pe care l-am schițat, în care regele se afla în locul lui Dumnezeu și era Dumnezeu pentru popor.

TAM1897 Q1 21.8Să aruncăm o privire mai atentă asupra acestei biserici pentru un moment și să vedem ce făcea Domnul cu ea. Avem în fața noastră în această seară o hartă care ne arată țara. Iată Caldeea, de unde a fost chemat Avram; și el s-a dus aici, în Mesopotamia, la Haran, unde a murit tatăl său. Acolo a fost despărțit de casa tatălui său, iar apoi a ajuns în țara unde a fost despărțit de Lot.

TAM1897 Q1 21.9În timp ce Avram se afla în această țară, s-a scris istoria, prin cuceririle națiunilor din Răsărit spre vest, până la granițele Egiptului. Dar, până în momentul în care Israelul a plecat în Egipt, sau puțin înainte de acea perioadă, Imperiul Egiptean se întindea peste toată această țară din Răsărit. Acesta se întindea peste tot Egiptul, coborând până în Etiopia, cuprinzând toată granița sudică și vestică a Asiei Mici, până în Armenia, Asiria și Șinear; astfel încât Imperiul Egiptean acoperea întreaga regiune estică, lumea cunoscută la acea vreme. Imperiul Egiptean, la vremea sa, era la fel de universal precum a fost Imperiul Roman la vremea sa, sau oricare dintre celelalte națiuni care au urmat.

TAM1897 Q1 21.10Acum, în timp ce istoria se scria din Est, iar regii acestor țări cucereau întreaga regiune vestică, chiar până la granițele Egiptului, Dumnezeu și-a așezat biserica în țara Canaanului pentru a păstra vie cunoașterea adevăratului Dumnezeu printre națiunile care treceau încoace și încolo pe acolo. Iar când regatul egiptean s-a întins peste toată această țară, iar sediul imperiului mondial era chiar capitala Egiptului, Dumnezeu și-a dus poporul în Egipt, astfel încât ambasadorii și guvernatorii tuturor popoarelor, trecând din toate aceste țări spre centrul guvernării lor, care era Egiptul, să intre în contact cu poporul lui Dumnezeu.

TAM1897 Q1 21.11În Egipt, Domnul și-a așezat poporul în Goshen, pe calea de trecere dintre aceste națiuni păgâne și capitala Egiptului, astfel încât popoarele, ambasadorii și guvernatorii lor să treacă prin Goshen, țara locuită de poporul lui Dumnezeu, și să li se atragă atenția asupra adevăratului Dumnezeu.

TAM1897 Q1 22.1Tot în Egipt, Iosif se afla lângă tron, astfel încât ambasadorii care veneau în Egipt trebuiau să se întâlnească cu Iosif, care le transmitea cunoașterea adevăratului Dumnezeu. După moartea lui Iosif, cunoașterea despre el și influența sa au rămas în capitala Egiptului până la venirea lui Moise. Atunci Moise se afla în palat și lângă tron. Nu doar lângă el, așa cum fusese Iosif; ci Moise stătea pe prima treaptă a tronului, căci era fiul fiicei lui Faraon. Fiica lui Faraon era soția lui Faraon; iar Moise, fiind fiul fiicei lui Faraon, era moștenitor de două ori legitim al tronului. Dacă soția lui Faraon nu ar fi fost fiica lui, primul ei fiu adoptiv ar fi fost moștenitorul tronului. Pe de altă parte, dacă Faraon ar fi avut o altă soție și niciun alt copil, fiica sa ar fi fost moștenitoarea tronului. Dar, întrucât fiica lui Faraon era soția lui Faraon, atunci fiul ei adoptiv era moștenitor dublu al tronului. Nu exista nicio îndoială cu privire la dreptul său de moștenitor al tronului Egiptului, care era atunci tronul lumii.

TAM1897 Q1 22.2În acea vreme, regele Egiptului avea aproximativ optzeci de ani, astfel încât nu mai rămânea decât puțin timp până când Moise urma să-și ocupe locul care i se cuvenea de două ori pe tron și să dețină toată puterea Imperiului Egiptean care acoperea lumea. Și tot în acea perioadă se apropia momentul împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam, iar Moise a crezut în ea și, prin urmare, a respins în mod deliberat și total tronul, precum și toată puterea și gloria Egiptului — el „n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon”.

TAM1897 Q1 22.3Moise credea că se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam. Și, apropo, ar fi bine să ne hotărâm dacă credem sau nu acest lucru; pentru că, dacă suntem siguri că îl credem, vom vedea mai mult în credința lui Moise în aceasta. Deschideți la Faptele Apostolilor 7:17:—

TAM1897 Q1 22.4Când s-a apropiat vremea făgăduinței pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt. (traducere literală din KJV)

TAM1897 Q1 22.5În vremea în care s-a născut Moise, Faraon a hotărât să distrugă poporul, ca să nu se înmulțească și să devină atât de puternic încât să poată ieși din țară. Ideea este că Egiptul nu-i avea doar pe evrei ca popor străin, ci avea o mulțime de popoare străine — captivi care fuseseră aduși din alte țări în Egipt. Așadar, în acea vreme, aproximativ o treime din populația Egiptului era formată din străini. Cuvântul ebraic care descrie înmulțirea poporului semnifică faptul că acesta „roia” ca albinele sau peștii. Când Faraon a văzut că poporul se înmulțea atât de abundent și că țara era, pe deasupra, atât de plină de străini, s-a temut că aceștia vor prelua controlul asupra țării într-o revoltă pentru a părăsi țara.

TAM1897 Q1 22.6Un alt factor care a condus la aceasta a fost faptul că, pe vremea când poporul lui Israel se afla în Egipt – în perioada în care Imperiul Egiptean se întindea peste tot Orientul –, autoritățile statului au întreprins o încercare sistematică de a obliga întregul imperiu să se închine exclusiv soarelui. Diferite forme de închinare la soare erau răspândite în acel imperiu, dar s-a depus un efort din partea întregii puteri a imperiului pentru a elimina orice formă de închinare la soare, cu excepția simplului disc al soarelui de pe cer sau a unei imagini a discului solar afișate în fața lor. Acum, Israelul, desigur, nu s-a supus acelui edict. Ei nu voiau să se închine soarelui. Ei au apărat adevărul lui Dumnezeu, iar faptul că au făcut acest lucru era un aspect care încă se afla în mintea acestui rege. Un alt rege fusese cel care încercase să impună închinarea la soare; dar când acest rege a venit la putere, acel lucru îi stătea în minte și constituia baza pe care el putea raționa că, dacă acest popor ar fi avut ocazia, ar fi luat inițiativa de a părăsi țara.

TAM1897 Q1 22.7Acum, despre acea perioadă, relatarea nu menționează doar că „poporul a crescut și s-a înmulțit”, ci și că „se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam”. Ce promisiune îi făcuse Dumnezeu cu jurământ lui Avraam? Care era promisiunea lui Dumnezeu față de Avraam? — Să-i dea țara pe care o văzuse. Ce țară era aceea?

TAM1897 Q1 22.8(Voci) Lumea.

TAM1897 Q1 22.9Ce lume?

TAM1897 Q1 22.10Lumea viitoare.

TAM1897 Q1 22.11Acesta este cuvântul lui Ștefan: „Se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam.” Așa a fost? Credeți asta? Credeți că se apropia timpul în care Dumnezeu urma să-i dea lui Avraam țara pe care i-o arătase? Se spune: „Lui Avraam”. Vor fi și alții acolo, dar era pentru Avraam. Nu pentru altcineva fără Avraam; ci pentru Avraam și sămânța lui. „Nu zice: «Și semințelor» (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: «Și seminței tale», adică Hristos.”

TAM1897 Q1 22.12Era oare aproape timpul promisiunii, atunci, când Dumnezeu urma să-i dea lui Avraam și lui Hristos țara pe care Dumnezeu i-o arătase lui Avraam? Nu vă întreb dacă v-ați gândit vreodată la asta sau nu. Vă întreb dacă credeți ceea ce scrie aici. Nu voi încerca să explic acest lucru. Nu este nevoie să fie explicat odată ce credem în el, pentru că așa scrie. Știți destul de bine, fără a vă referi la versete, din cunoștințele voastre biblice, că Dumnezeu a făcut această promisiune de fiecare dată lui Avraam și sămânței sale. Niciodată sămânței fără Avraam. Niciodată lui Avraam fără sămânță — și „nu semințelor”, ci sămânței tale. Atunci, când s-a apropiat timpul promisiunii de a-i da aceasta lui Avraam, cui altcuiva i-a venit? — Lui Hristos. Cum urma să vină la Avraam? — Prin Hristos.

TAM1897 Q1 22.13S. H. Lane. — Când promisiunea a fost repetată lui Isaac și lui Iacov, nu a fost limbajul același?

TAM1897 Q1 22.14Da. A fost întotdeauna același.

TAM1897 Q1 22.15S. H. Lane.—Atunci întrebarea ar fi: a trebuit neapărat ca Avraam să fie acolo pentru a împlini declarația lui Ștefan?

TAM1897 Q1 23.1Da, pentru că se spune tot timpul: „Ție și sămânței tale”. Dar vor urma și alte versete care vor confirma acest lucru.

TAM1897 Q1 23.2Doar un cuvânt acum. Iacov a murit în Egipt, a fost dus în țară și a fost îngropat acolo. Iosif a murit în Egipt, dar a spus: „Nu mă îngropați; nici măcar acolo, în țară”. Iosif nu a vrut ca ei să-l ducă în Palestina, unde fusese dus Iacov și unde fusese îngropat. Iosif a spus: „Dumnezeu vă va cerceta. Păstrați-mi trupul, iar când Dumnezeu vă va cerceta, luați-mă cu voi. Luați-mi oasele cu voi.” Și așa au făcut. Iar când aveau să ajungă în țară, la ce țară se referea Dumnezeu în promisiunea făcută lui Avraam?

TAM1897 Q1 23.3(Adunarea) Lumea viitoare.

TAM1897 Q1 23.4Nu vedeți că Iosif nu s-a așteptat niciodată să fie îngropat în această lume?

TAM1897 Q1 23.5Priviți lucrurile din altă perspectivă. Se spune că „se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam”. Dumnezeu jurase să-i dea lui Avraam țara pe care i-o arătase, ca stăpânire veșnică. Dar Avraam era acum mort și era mort de sute de ani. Cum ar fi putut atunci Dumnezeu să-i dea țara lui Avraam, când acesta era mort? Evident că nu putea. Așadar, întrucât Dumnezeu jurase să-i dea țara lui Avraam; întrucât se apropia acum timpul pe care Dumnezeu i-l jurase lui Avraam; și întrucât Avraam era acum mort, este cert că țara nu putea fi dată lui Avraam cât timp era mort; și este la fel de cert că se apropia timpul când Avraam urma să fie înviat din morți, pentru ca Dumnezeu să-i poată da țara pe care jurase să i-o dea ca stăpânire veșnică. Prin urmare, nu înțelegeți de ce Iosif nu a vrut ca trupul său să fie îngropat — nici măcar în țara Canaanului, așa cum fusese cel al lui Iacov? Adevărul este că Iosif credea că se apropia momentul pe care Dumnezeu i-l jurase lui Avraam că îi va da țara, iar Iosif se aștepta să intre în stăpânirea moștenirii împreună cu Avraam.

TAM1897 Q1 23.6(Voce) Oare acea promisiune nu se referea la promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, menționată în capitolul al cincisprezecelea din Geneza?

TAM1897 Q1 23.7Da, este exact aceea, slavă Domnului. Așadar, Iosif a murit, a fost îmbălsămat în Egipt și a fost pus într-un sicriu, iar când Israel a părăsit Egiptul, oasele lui Iosif au fost purtate împreună cu ei timp de patruzeci de ani în pustie; și în tot acest timp, trupul lui Iosif a fost alături de ei, acolo, sub ochii lor, zi de zi, și a fost o mustrare pentru necredința lor.

TAM1897 Q1 23.8Am constatat că mulți oameni, citind acel verset din discursul lui Ștefan, îl explică într-un fel, în alt fel și în altul, în loc să creadă ceea ce spune, în loc să se uite la promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam și pe care i-a jurat-o, de a-i da țara pe care i-a arătat-o. Dar ați fost de acord că țara pe care Dumnezeu i-a arătat-o lui Avraam era lumea, și nu această lume, ci lumea viitoare? Aceasta este țara pe care Dumnezeu a jurat să i-o dea; și aceasta este țara pe care el o aștepta. Aceasta este țara care avea o cetate pe care el o aștepta, al cărei ziditor și făuritor este Dumnezeu. Și el nici nu se gândea la o ocazie de a se întoarce în cealaltă țară, din care ieșise.

TAM1897 Q1 23.9Tot timpul, jurământul lui Dumnezeu a fost să-i dea acea țară lui Avraam și sămânței sale. Nu adăugați „semințe” la aceasta, când Dumnezeu a îndepărtat-o; nu adăugați un „s” la aceasta, când Dumnezeu a îndepărtat-o. „Nu zice: «Și semințelor» (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: «Și seminței tale», adică Hristos.” Erau mulți dintre ei, asta este adevărat. Trei milioane au ieșit din Egipt, dar aceștia nu sunt cei despre care vorbea Dumnezeu când a spus: „Ție și sămânței tale”, care era „ca și cum ar fi unul singur” și „care este Hristos”. Înțelegeți asta? Nu lăsați mulțimea lui Israel să vă intre în minte când citiți cuvintele: „Ție și sămânței tale”. Când Dumnezeu elimină litera „s”, nu avem voie să o punem acolo deloc. Nu trebuie să o punem acolo nici măcar în gândurile noastre. Cine era sămânța? — Hristos. Când spune: „Ție și sămânței tale”, voi și eu nu trebuie să citim asta în alt fel decât: „Ție și lui Hristos o voi da, ca moștenire veșnică”. Nu trebuie să punem pe nimeni altcineva decât pe Hristos acolo, decât prin Hristos. Ție și lui Hristos vi-o voi da.

TAM1897 Q1 23.10Ștefan spune că „se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu o făcuse cu jurământ lui Avraam”. Ștefan a luat asta din Biblie. Vreau să vedeți că aceasta nu a fost o inspirație specială a Duhului Sfânt dată lui Ștefan tocmai atunci, ci totul se afla deja în Biblie, iar Duhul Sfânt le-a revelat-o celorlalți prin Ștefan, aducându-i aminte de lucrurile pe care le citise înainte în Biblie. Vă rog să deschideți la capitolul al șaselea din Exod. Acest lucru este atât de clar în Scriptură, încât nu există nicio posibilitate de a-l răstălmăci. Acesta este timpul eliberării lui Israel, iar Domnul urma să o facă. Exod 6:1-5:—

TAM1897 Q1 23.11Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mînă puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mînă puternică îl va sili să-i izgonească din țara lui.” Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, și i-a zis: Eu sînt Domnul. Eu M'am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca „Domnul.” De asemenea Mi-am încheiat legămîntul Meu cu ei, ca să le dau țara Canaan, țara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe cari-i țin Egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legămîntul Meu.

TAM1897 Q1 23.12Care era legământul Său? — Să le dea țara. Ce reprezenta țara aceea? Ce era ea? — Țara, lumea, pe care Domnul i-a arătat-o lui Avraam și a jurat să i-o dea ca stăpânire veșnică.

TAM1897 Q1 24.1(Voci) Lumea viitoare.

TAM1897 Q1 24.2Acum El spune: „Mi-am adus aminte de legămîntul Meu.” Ce însemna aceasta? „Mi-am adus aminte de legământul Meu.” Oare îl uitase? — Nu; ci că venise acum timpul să împlinească ceea ce promisese. Vă amintiți că în capitolul al optsprezecelea din Apocalipsa se spune: —

TAM1897 Q1 24.3Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentrucă păcatele ei s'au îngrămădit, și au ajuns pînă în cer; și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiți-i cum v'a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cît faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!” Pe cît s'a slăvit pe sine însăș, și s'a desfătat în risipă, pe atît dați-i chin și tînguire! Pentrucă zice în inima ei: „Șed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, și nu voi ști ce este tînguirea!” Tocmai pentru aceea, într'o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.

TAM1897 Q1 24.4Când Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei, a sosit timpul în care ea este judecată. Când și-a adus aminte de legământul Său, ce timp sosise? — Sosise timpul să împlinească jurământul. Dar care era legământul cu Avraam, Isaac și Iacov? — Era acela de a le da țara aceea ca stăpânire veșnică și de a o da lor și sămânței lor. Cine era sămânța? — Hristos.

TAM1897 Q1 24.5De aceea spune copiilor lui Israel: Eu sînt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu cari vă apasă Egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor, și vă voi scăpa cu braț întins și cu mari judecăți. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, și veți cunoaște că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu cari vă apasă Egiptenii.

TAM1897 Q1 24.6Dacă Israel ar fi crezut asta, ar mai fi avut vreodată nevoie să încheie acea înțelegere la Sinai? Înainte chiar de a porni cu ei din Egipt, El a spus: „Eu voi fi Dumnezeul vostru, voi veți fi poporul Meu. Veți ști că Eu sunt Domnul.”

TAM1897 Q1 24.7Eu vă voi aduce în țara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpînire; Eu, Domnul.

TAM1897 Q1 24.8„Se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu o făcuse cu jurământ lui Avraam.” Te voi duce în țara pe care am jurat să ți-o dau. Care este, atunci, acea promisiune? În ce țară voia Dumnezeu să-i ducă pe israeliți? Ce țară era pregătită pentru ei? — Lumea viitoare. Acum, nu încercați să explicați toate acestea. Nu am nicio explicație pentru asta. Iată ce spune Cuvântul, și eu îl cred. Nu este nevoie să fie explicat. Trebuie doar să fie crezut. Nu, nu încercați să-l explicați nici măcar vouă înșivă. Dacă este ceva nou pentru voi, dacă ați avut alte idei despre asta, nu încercați să le potriviți cu aceasta. Renunțați la toate și vedeți ce spune aceasta.

TAM1897 Q1 24.9Vă întreb din nou. Ce țară a jurat Dumnezeu că le va da lui Avraam, Isaac și Iacov?

TAM1897 Q1 24.10(Adunarea) Lumea viitoare.

TAM1897 Q1 24.11Vă veți ține de acest răspuns? Ați fost de acord cu puțin timp în urmă că acesta era răspunsul corect. Să nu ne răzgândim acum, pentru binele sufletului nostru.

TAM1897 Q1 24.12(Voce) Ar fi venit răscumpărarea la ei?

TAM1897 Q1 24.13Da; răscumpărarea ar fi venit la ei. Răscumpărarea ar fi venit în lume. Toate acestea ar fi venit. Dar ar fi venit într-un mod diferit de cel în care s-a întâmplat. Lumea ar fi avut o experiență diferită de cea pe care a avut-o. Pierdem din vedere acest lucru când ne uităm la experiența pe care au avut-o ei și credem că aceasta este chemarea pe care Dumnezeu le-a adresat-o. Ei au avut acea experiență îngrozitoare pentru că nu au vrut să creadă în chemarea pe care Dumnezeu le-a adresat-o. Și, fraților, dacă voi și cu mine privim astăzi aceste lucruri care au fost puse înaintea lui Israel atunci, așa cum le-au privit ei, vom face acum ceea ce a făcut Israelul atunci. Israelul nu a văzut atunci ce avea Dumnezeu pregătit pentru ei și, prin urmare, nu a obținut ceea ce El le-a pregătit. Acum, dacă noi nu vedem în aceste lucruri mai mult decât a văzut Israelul, nu vom obține mai mult decât a obținut Israelul. Cu siguranță, dacă privim aceste lucruri așa cum le-a privit Israelul, vom face astăzi la fel cum a făcut Israelul atunci.

TAM1897 Q1 24.14Căci și nouă ni s'a adus o veste bună ca și lor; dar lor cuvîntul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentrucă n'a găsit credință la ceice l-au auzit. Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.

TAM1897 Q1 24.15Oare ne va fi de folos acum aceasta, fiind amestecată cu credința în noi, cei care o ascultăm? Ferească Dumnezeu ca experiența lui Israel să se repete în noi. Acest lucru ni se prezintă pentru ca noi să putem scăpa.

TAM1897 Q1 24.16Să vedem ce nu au văzut ei din cauza necredinței lor în Dumnezeu. Să vedem ce le-a pregătit Dumnezeu și să ne îndreptăm spre aceasta, în loc să privim lucrurile așa cum au făcut-o ei și să nu o obținem, așa cum nici ei nu au obținut-o.

TAM1897 Q1 24.17Deschideți la capitolul al cincisprezecelea din Exod și veți găsi acest lucru exprimat foarte clar. Când Israel a ieșit din Egipt și a trecut Marea Roșie, găsiți aceste cuvinte, în versetul al treisprezecelea:—

TAM1897 Q1 24.18„Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Și ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepți Spre locașul sfințeniei Tale.”

TAM1897 Q1 24.19Acest capitol este cântecul lui Moise. Cei care stau pe Muntele Sion și obțin victoria asupra fiarei, asupra chipului ei și asupra numărului numelui ei, cântă cântecul lui Moise. Nu un cântec inspirat din acela. Nu un cântec asemănător cu acela. Ci ei cântă cântecul lui Moise. Acel capitol al cincisprezecelea din Exod este cântecul nostru.

TAM1897 Q1 24.20Unde a intenționat Dumnezeu să-i ducă? — La „locuința Sa sfântă”. Unde se afla acea locuință sfântă?

TAM1897 Q1 24.21(Adunarea) „cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu.”

TAM1897 Q1 24.22Mai mult. „Popoarele vor afla lucrul acesta, și se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni.”

TAM1897 Q1 24.23E. J. Waggoner. — Așa s-a întâmplat.

TAM1897 Q1 24.24Desigur că s-a întâmplat. Când au ajuns la acea graniță, căpeteniile Edomului au fost uimite. „un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toți locuitorii Canaanului leșină dela inimă.” Ce urma să se întâmple cu locuitorii?

TAM1897 Q1 25.1(Voci) Urmau să se topească.

TAM1897 Q1 25.2E. J. Waggoner.—Deja se topiseră.

TAM1897 Q1 25.3Tocmai când au ajuns acolo, Israel a întrebat: „Ne veți lăsa să trecem prin țara voastră?” Ce au răspuns ei? — „Nu, domnule.” Nu li s-a permis să pună piciorul pe pământul lor. Dar dacă ar fi mers direct de la Marea Roșie până la granițele Edomului, tot Edomul ar fi rămas nemișcat de uimire până când ar fi trecut ei. O, Israelul nici până acum nu a descoperit ce a pierdut acolo. Fraților, când vom descoperi ce a pierdut Israelul acolo, aceasta ne va da o inspirație care va aduce puterea lui Dumnezeu, și vom crede lucrul acesta.

TAM1897 Q1 25.4Îi va apuca teama și spaima; Iar văzînd măreția brațului Tău, Vor sta muți ca o piatră, Pînă va trece poporul Tău, Doamne! Pînă va trece Poporul, pe care Ți l-ai răscumpărat.

TAM1897 Q1 25.5Ce va face El cu ei? „Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale.” A cui moștenire? — A Domnului. Dar „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rînduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfîrșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor.” Cine conducea Israelul? — Dumnezeu. Spre ce? — Spre „moștenirea Ta”; nu a noastră — a Ta. „Și dacă sînteți ai lui Hristos, sînteți «sămînța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” „Moștenirea Ta, Doamne.” Asta nu este tot. „Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale, În locul, pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne.” Asta nu este tot. „La Templul, pe care mînile Tale l-au întemeiat, Doamne!” Ce sanctuar este acela pe care mâinile Domnului l-au întemeiat?

TAM1897 Q1 25.6(Voci) Adevăratul sanctuar.

TAM1897 Q1 25.7Desigur că este. „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S'a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfînt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.” Acesta este punctul cel mai însemnat al discuției noastre din această seară, nu-i așa? Acolo voia Dumnezeu să ducă pe Israel. Dar ei nu au văzut. Înțelegeți? Acolo vrea El să ne ducă pe noi.

TAM1897 Q1 25.8Vedeți că acolo voia Dumnezeu să-l ducă pe Israel atunci? Dacă da, atunci veți fi gata să mergeți în locul pe care Israelul l-a pierdut. Dar dacă credeți că acela era un sanctuar pământesc ridicat de om, asta este tot ce a văzut Israelul, și asta este tot ce veți vedea și voi. Iar Israelul nu a intrat în țară, și nici voi nu veți intra. Trebuie să vedem mai mult decât a văzut Israelul, altfel nu vom ajunge niciodată mai departe decât a ajuns Israelul. Dar de ce nu a văzut Israelul mai mult decât a văzut? — Pentru că nu a crezut. Dar voi și cu mine trebuie să credem acum ceea ce Israelul nu a crezut atunci, altfel nu vom primi niciodată ceea ce Israelul a pierdut. Dar dacă credem ceea ce Israelul nu a crezut, atunci vom fi duși în moștenirea în care Israelul nu a fost dus, în cortul în care Israelul nu a intrat, în locuința sfântă a lui Dumnezeu, în cetatea care are temelii, al cărei ziditor și făuritor este Dumnezeu.

TAM1897 Q1 25.9Versetul al optsprezecelea: „Domnul va domni în veci de veci.” El vrea să domnească El însuși peste ei; nu mai este Faraon; nu mai este Nimrod; nu mai sunt acești idolatri; nu mai este acest popor răzvrătit. Dumnezeu a vrut să-l conducă pe Israel în țara binecuvântată și să domnească peste ei acolo în veci de veci, dar ei nu au știut acest lucru. O, ce au pierdut ei prin faptul că nu au crezut în Domnul! O, ce am pierdut noi în toți acești ani! Căci, așa cum vă voi citi mâine seară, am fi fost acolo cu mult timp în urmă, dacă L-am fi crezut pur și simplu pe Domnul. Dumnezeu spune așa, și așa este. Nu avem ce căuta în acest cort în seara aceasta. N-avem absolut ce căuta aici, de drept, pentru că n-avem ce căuta în lume. Fiind însă în lume, acesta este locul nostru. Dar n-ar trebui să fim deloc în lume. Ar fi trebuit să fim în Împărăția lui Dumnezeu cu mult timp în urmă. Acesta este un fapt, fraților. În Biblie se găsesc mai multe lucruri decât am putea expune aici în încă o oră, doar pe baza acestui singur gând.

TAM1897 Q1 25.10Moise credea toate acestea. El credea că timpul împlinirii promisiunii era aproape. Dar urma să ocupe în curând tronul Egiptului. Urma să fie rege. Urma să domnească; să dețină o funcție mai înaltă decât cea de primar sau de funcționar al oricărui oraș. Urma să domnească nu doar peste un regat, ci peste un imperiu; imperiul lumii, și acesta era dreptul lui. Îi aparținea printr-un dublu drept. Nu trebuia să candideze pentru această funcție. Urma să-i revină, și nu era nimeni care să-i conteste dreptul. Mai era doar un pas până la tron; doar până la moartea acestui faraon, care avea aproape o sută de ani. Atunci, acest Moise urma să devină rege al lumii, deoarece Imperiul Egiptean se întindea pe tot globul.

TAM1897 Q1 25.11Și Israelul trecea printr-o perioadă grea în acel moment. Israelul era asuprit, persecutat și obligat să muncească la cuptoarele de cărămidă. Moise ar fi putut spune: „Acum poporul nostru este asuprit; este persecutat; suferă pentru cauza Dumnezeului său; dar nu va mai dura mult nici în cel mai rău caz, pentru că Faraonul are aproape o sută de ani și nu mai are mult de trăit. Atunci voi introduce o reformă. Voi pune ordine în această guvernare. Voi domni cu dreptate. Nu ca acești faraoni răi. Eu cred în Dumnezeu. Sunt creștin și sunt cu atât mai potrivit să guvernez tocmai pentru că sunt creștin.” Și el nu numai că le-ar fi putut ridica povara, ci le-ar fi putut oferi și funcții și ar fi putut guverna lumea prin poporul lui Dumnezeu. Nu era oare calea deschisă? Era doar un pas până la tron, iar acel pas trebuia făcut în curând. Dar să vedem ce a făcut acel creștin în astfel de circumstanțe. Deschideți la capitolul al unsprezecelea din Epistola către Evrei. Priviți cu atenție, citiți cu grijă și vedeți ce spune. Versetul al douăzeci și patrulea:—

TAM1897 Q1 26.1Prin credință Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon.

TAM1897 Q1 26.2Ce însemna să refuze să fie numit fiul fiicei lui Faraon? — Să refuze să fie rege. Iată tronul. Mai era doar un pas până la el. Dar, în loc să urce acolo și să se așeze pe tron, el a coborât. A întors spatele tronului Egiptului și tuturor comorilor și plăcerilor Egiptului și și-a îndreptat privirea spre o altă țară; căci venise timpul când Dumnezeu urma să-Și cheme poporul din acea țară în această altă țară. Moise a crezut în Isus Hristos și, prin urmare, a crezut în separarea Bisericii de stat. De aceea s-a separat de stat și a stat din toată inima de partea Bisericii. Dumnezeu l-a chemat din această țară, așa cum l-a chemat la început pe tatăl său, Avraam, din țara sa. Dar asta nu este tot. Ascultați: „A vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale Egiptului?” (citatul lui Jones, traducere literală)

TAM1897 Q1 26.3(Adunarea) Păcat.

TAM1897 Q1 26.4Păcat? El era moștenitorul tronului. Ce a însemnat, atunci, pentru el să-și îndrepte gândul spre tronul Egiptului, spre puterea și plăcerile lumii și ale guvernelor lumii? Ce a însemnat? — Păcat. Așa scrie acolo?

TAM1897 Q1 26.5(Voci) Da.

TAM1897 Q1 26.6Credeți asta?

TAM1897 Q1 26.7(Voci) Da.

TAM1897 Q1 26.8A fost păcat pentru Israel atunci?

TAM1897 Q1 26.9(Voci) Da.

TAM1897 Q1 26.10Ce este acum?

TAM1897 Q1 26.11(Voci) Păcat.

TAM1897 Q1 26.12Fraților, există câteva lucruri în Biblie la care ar trebui să ne gândim. „ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Dar nu uitați că plăcerile la care se face referire aici — plăcerile păcatului — sunt de fapt plăcerile Egiptului; plăcerile de a fi rege al Egiptului, de a deține o funcție în guvernul pământesc, de a stăpâni peste alți oameni. Toate acestea urmau să-i revină prin descendență autentică, prin dreptul de moștenitor. Nu trebuia să se prezinte ca candidat sau să solicite voturi. Îi reveneau în mod natural. Relatarea spune că, dacă ar fi acceptat și s-ar fi bucurat de toate aceste plăceri, ar fi însemnat să se bucure de plăcerile păcatului. Dar el a renunțat la asta. De ce? — „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decît comorile Egiptului.”

TAM1897 Q1 26.13Unde se afla Hristos în raport cu guvernul și tronul egiptean? Era Hristos unul cu Egiptul? — Nu. Ar fi putut Moise să-L aibă atât pe Hristos, cât și tronul Egiptului?

TAM1897 Q1 26.14(Voci) Nu.

TAM1897 Q1 26.15Dar tronul Egiptului îi revenea la fel de firesc cum cad frunzele din copaci. Nu a trebuit să se străduiască pentru a obține o funcție. Nici măcar pentru a fi nominalizat.

TAM1897 Q1 26.16A. F. Ballenger. — Sau să întocmească o petiție.

TAM1897 Q1 26.17Nu. Nici măcar nu a trebuit să găsească un reprezentant care să-i prezinte petiția președintelui.

TAM1897 Q1 26.18Priviți din nou situația. I se oferea Egiptul cu tronul său, cu plăcerile și comorile sale, la fel de natural cum cad frunzele dintr-un copac, fără niciun efort personal din partea sa. Tot ce trebuia să facă era să stea cu mâinile încrucișate, până când regele urma să moară de bătrânețe, iar atunci totul urma să fie al lui. Cu toate acestea, el prefera să fie cu Hristos și să îndure ocara Lui, decât să se afle acolo, pe tronul Egiptului. Și țineți minte în mod special că, pentru a fi cu Hristos, a trebuit să întoarcă spatele tronului și tuturor comorilor și plăcerilor Egiptului.

TAM1897 Q1 26.19Acum, nu spuneți că eu am adăugat asta, că am inventat-o. Observați ce spune Cuvântul și veți vedea că totul se află acolo. Nu este oare chiar acolo?

TAM1897 Q1 26.20(Voci) Da.

TAM1897 Q1 26.21Să citim din nou acest pasaj, iar apoi va fi timpul să încheiem pentru această seară; mâine seară vom studia din nou despre Israel:—

TAM1897 Q1 26.22Prin credință Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiți spre răsplătire.

TAM1897 Q1 26.23„Se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu i-o jurase lui Avraam”, ca să-i dea răsplata binecuvântată. Moise a crezut aceasta și s-a separat de stat, a întors spatele tronului, alegând ocara lui Hristos mai degrabă decât toată puterea, plăcerea și gloria Egiptului. Și nu uitați că a trebuit să întoarcă spatele la toate acestea, pentru a fi părtaș la ocara lui Hristos.