Știința mântuirii. – Nr. 1

TAM1897 D 46.2Predică ținută vineri seara, 12 februarie 1897 Tipărită în Buletinele zilnice ale Conferinței Generale din 16 februarie 1897, vol. 1, nr. 3, pp. 46-47 și din 17 februarie 1897, vol. 1, nr. 4, pp. 49-53.

TAM1897 D 46.3TOATĂ LUMEA știe că trăim într-o epocă foarte științifică, cel puțin cu numele, în declarații și în aspirații. Dumnezeu dorește ca poporul Său să țină mereu pasul cu vremurile. Mai mult decât atât: El dorește ca poporul Său să fie mereu cu un pas înaintea vremurilor. În mod special, El dorește ca poporul Său să fie mereu reformatori, iar pentru ca o persoană să fie reformator, ea trebuie să fie cu un pas înaintea vremurilor. Deoarece aceasta este o epocă deosebit de științifică, atât în declarații, cât și în alte privințe, cauza lui Dumnezeu, poporul Său, trebuie să fie științifică pentru a răspunde cerințelor epocii. Aceasta este enunțarea tezei pe care vă invit să o studiați în această seară. Domnul dorește ca voi și eu să acceptăm această teză, să o studiem și să construim pe baza ei, până când se va demonstra în noi, în fața lumii, că această teză este corectă din punct de vedere științific. Dacă voi și cu mine, dacă toți cei care mărturisesc numele lui Hristos, facem asta, atunci acel lucru va fi împlinit de Domnul. Lumea va vedea asta, și lumea o va vedea indiferent dacă voi și cu mine avem parte de ea sau nu. Pentru că, dacă voi și cu mine nu avem parte de ea, vor avea parte de ea aceia care Îi vor permite Domnului să facă acea demonstrație prin ei; iar dacă voi și cu mine nu-I vom permite să o facă, o vom rata.

TAM1897 D 46.4Dar voi spuneți: „Mântuirea este lucrarea poporului lui Dumnezeu. Mântuirea este singura cauză a Domnului.” Asta au spus și ceilalți frați. Asta am avut în lecția de astăzi după-amiază și ceea ce am avut în toate lecțiile din Epistola către Evrei. Este lecția pe care am avut-o și în alte pasaje din Scriptură. Iar Scriptura spune că nu trebuie să cunoaștem nimic altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit. Voi spuneți asta; da, și eu spun asta. Eu spun că lucrarea poporului lui Dumnezeu — tot ceea ce reprezintă cauza lui Dumnezeu în lume — este lucrarea mântuirii. Și acest lucru este în deplină concordanță cu ceea ce am afirmat deja. Prin urmare, mântuirea este știință.

TAM1897 D 46.5Mai mult decât atât: mântuirea nu este pur și simplu știință, nu este doar o știință; ea este capul, cheia, centrul tuturor științelor. Este cea mai științifică dintre toate lucrurile cu care se ocupă mințile oamenilor în această lume. Astfel încât, atunci când poporul lui Dumnezeu va accepta mântuirea lui Dumnezeu așa cum este ea în Dumnezeu; când cauza mântuirii Sale în lume va reprezenta cu adevărat ideile Sale despre mântuire, atunci va fi revelată lumii știința care este deasupra tuturor celorlalte științe. Atunci poporul lui Dumnezeu va putea sta chiar în fața regilor științei, fără să se rușineze, într-o epocă științifică.

TAM1897 D 47.1Acum, sunt pe deplin dedicat acestui adevăr. Și vreau să vedeți cât de deplin adevărat este acest lucru. Voi și cu mine suntem dedicați mântuirii lui Dumnezeu. Și vreau să vedeți prin Biblie — cartea tuturor adevărurilor — că mântuirea este știință. Atunci veți fi, alături de mine, dedicați acestui adevăr.

TAM1897 D 47.2În primul rând, așadar, vreau să gândiți cu luciditate și să vedeți singuri nu doar că mântuirea este știință, ci că este cea mai înaltă dintre toate științele.

TAM1897 D 47.3Cuvântul „știință” înseamnă, literalmente, cunoaștere. Știința botanicii este cunoașterea botanicii. Știința astronomiei este cunoașterea astronomiei. Așa că un om de știință a definit știința ca fiind „produsul gândirii”. Toată cunoașterea — știința — pe care o are lumea despre astronomie este produsul gândirii lumii cu privire la subiectul astronomiei.

TAM1897 D 47.4Mântuirea înseamnă cunoașterea lui Dumnezeu: „Și viața vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.” Este, așadar, o știință. Dar această cunoaștere nu este produsul gândirii omului: este produsul gândirii lui Dumnezeu. Căci „„Lucruri, pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s'au suit, așa sînt lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-l iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adînci ale lui Dumnezeu.” Prin urmare, mântuirea, fiind produsul gândirii lui Dumnezeu, nu este doar știință, ci este cea mai înaltă dintre toate științele.

TAM1897 D 47.5Din nou: Ceea ce este recunoscut de lume ca știință — științele naturale — este produsul gândirii omenești. Oamenii gândesc cu mintea. Prin urmare, oamenii se ocupă de toate aceste științe cu mintea. Dar mântuirea se ocupă de mintea însăși. Care este, așadar, cea mai înaltă? Care este cea mai înaltă — cea care se ocupă de toate celelalte lucruri, sau cea care se ocupă de cea care se ocupă de toate celelalte lucruri? — Cu siguranță cea din urmă. Atunci, întrucât oamenii se ocupă de toate celelalte științe cu ajutorul minții, iar mântuirea se ocupă de mintea însăși, este perfect clar nu numai că mântuirea este știință tot atât de sigur cum este orice altă știință, ci și că este o știință superioară tuturor celorlalte științe. Este cea mai înaltă știință care poate fi cunoscută de mintea omului.

TAM1897 D 47.6Și încă o dată: mântuirea se ocupă de minte. Dar cine este cel care, în mântuire și prin mântuire, se ocupă de minte? — Este Dumnezeu Însuși. Atunci, întrucât Dumnezeu Însuși este Cel care elaborează, Cel care face cunoscută această știință; și întrucât această știință este produsul gândirii lui Dumnezeu; rezultă că știința mântuirii este cea mai înaltă, cea mai profundă, cea mai cuprinzătoare știință cunoscută, nu numai de mintea omului, ci de întregul univers.

TAM1897 D 47.7Să citim câteva versete din Scriptură. „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înoirea minții voastre.” Romani 12:2. „Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu.” Romani 7:25. „Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit, și ne-a dat pricepere.” „avem gîndul lui Hristos.” Singura cale prin care Domnul poate ajunge la noi este prin minte. El se ocupă de noi numai prin minte. El ne guvernează numai prin mințile noastre. Priviți: „cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.” Iar prima dintre toate poruncile este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn; … Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău.” „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămîntești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună.” Mintea carnală care nu se poate supune legii lui Dumnezeu — nu poate — trebuie schimbată, trebuie înlocuită cu o altă minte care slujește întotdeauna legii lui Dumnezeu. Această schimbare a minții este mântuirea. Această înnoire a minții este săvârșită de Dumnezeu în lucrarea mântuirii Sale și nu poate fi săvârșită de nimeni altcineva. De aceea, aceasta este cea mai înaltă dintre toate științele — cea mai înaltă cunoscută de mintea omului, cea mai înaltă cunoscută de univers.

TAM1897 D 47.8Nu începeți oare să înțelegeți de ce Mărturiile vorbesc despre „știința mântuirii”?

TAM1897 D 49.1Acum vreau să vedeți că și alții gândesc la fel. Vreau să vedeți că nu sunt singur în această privință. Vreau să vedeți că pentru această poziție avem autoritate — autoritate științifică — adică autoritatea unor persoane care înțeleg știința.

TAM1897 D 49.2Dacă v-aș putea aduce în această seară dovezi că cei care înțeleg toate celelalte științe mai bine decât oricine altcineva din această lume mărturisesc că sunt mai interesați de această știință decât de toate celelalte științe la un loc, că văd în ea mai multe aspecte demne de atenția lor decât în toate celelalte științe la un loc, n-ați spune atunci că am dreptate să vorbesc așa cum o fac — dintr-un punct de vedere științific? Ei bine, am tocmai un astfel de grup — un grup care înțelege toate celelalte științe, și am dovada clară că ei sunt mai interesați de aceasta decât de toate celelalte la un loc.

TAM1897 D 49.3În 1 Petru 1:10-12, apostolul vorbește despre mântuire, iar acolo citesc următoarele:—

TAM1897 D 49.4Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v'au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer și în cari chiar îngerii doresc să privească.

TAM1897 D 49.5În ce lucruri doresc îngerii să privească? — Mântuirea lui Dumnezeu atunci când este propovăduită cu Duhul Sfânt trimis din cer. Cuvântul grecesc pentru „a dori” înseamnă aici „a-și îndrepta inima spre”. Iar cuvântul grecesc pentru „a privi” înseamnă „a te apleca asupra unui lucru pentru a-l privi; a privi cu capul aplecat în față; a cerceta cu trupul aplecat; a examina cu atenție, a inspecta cu curiozitate — ca cineva care dorește să cunoască ceva”. Aceasta este atitudinea îngerilor față de subiectul mântuirii.

TAM1897 D 49.6Acum, oare îngerii înțeleg și alte științe — biologia, geologia, ihtiologia, astronomia — toate celelalte științe? Știți că da. Toată lumea știe că îngerii înțeleg pe deplin toate celelalte științe. Toată lumea știe că se poate afirma fără nicio îndoială că toți îngerii înțeleg toate celelalte științe infinit mai bine decât înțelege sau a înțeles vreodată vreun om o singură știință. Dar îngerii sunt mai interesați de subiectul mântuirii decât de toate celelalte științe. Cei care știu cel mai mult despre toate celelalte sunt cei mai interesați de aceasta. Ei bine, ați fost de acord cu mine mai devreme că, dacă aș putea cita o astfel de autoritate, ați spune că suntem în siguranță adoptând această poziție. Haideți, atunci, suntem în siguranță. Ne aflăm în cea mai bună companie — da, în cea mai bună companie științifică. Există o autoritate concludentă în această privință, o autoritate științifică.

TAM1897 D 49.7Acum, nu fac un joc de cuvinte cu termenul „știință” aici, în această seară. Folosesc cuvintele „știință” și „științific” în legătură cu mântuirea ca pe un termen absolut veridic. Mântuirea lui Dumnezeu este cu adevărat un lucru științific, nu pe nedrept numit astfel, ci autentic, suprem de științific. Așa că nu vă faceți deloc ideea că fac un joc de cuvinte cu termenul „știință” sau „științific”. Îl folosesc în mod veridic, pentru că este corect în acest context.

TAM1897 D 49.8Dar asta nu este tot: nu numai că îngerii doresc să cerceteze acest lucru, ca niște ființe care vor să cunoască ceva; ci ei chiar ajung să cunoască ceva. Ei învață cercetând acest lucru și studiindu-l. Deschideți la Efeseni 3:8-11 și veți vedea această idee exprimată:—

TAM1897 D 50.1Da, mie, care sînt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, și să pun în lumină înaintea tuturor [las deoparte cuvântul „oameni”, pentru că acesta este adăugat] care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentruca [Iată, deci: trebuie să vestesc bogățiile nepătrunse ale lui Hristos ca să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia tainei care a fost ascunsă în Dumnezeu, și aceasta este cu scopul, cu intenția] domniile și stăpînirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul vecinic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.

TAM1897 D 50.2Care este „scopul” pentru care oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru? — Pentru ca domniilor și stăpânirilor „din locurile cerești” („în cer”, după cum redau alte traduceri; aceasta este corect) să le fie cunoscută înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. Îngerii, domniile și stăpânirile doresc cu ardoare să cerceteze această Evanghelie a mântuirii atunci când este propovăduită cu Duhul Sfânt trimis din cer. Ei o cercetează și o studiază. Și pe măsură ce studiază, ei află noi revelații despre înțelepciunea lui Dumnezeu — înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu — potrivit planului Său veșnic pe care l-a hotărât în Hristos Isus, Domnul nostru. Știți din alte pasaje biblice că această taină a lui Dumnezeu, acest plan veșnic, este revelat în Evanghelie. Știți că domniile și stăpânirile din cer nu sunt veșnice într-un anumit sens — ele nu sunt de la veșnicie la veșnicie. Ele sunt de la un anumit moment până la veșnicie, așa cum suntem și noi. Gabriel este veșnic doar de la momentul în care a fost creat. El nu este de la veșnicie la veșnicie.

TAM1897 D 50.3Dar Dumnezeu este de la veșnicie la veșnicie. Acum, de la veșnicie la veșnicie a existat, există un plan — planul Său veșnic, care a fost stabilit în Hristos Isus, Domnul nostru. Cât timp le va lua îngerilor să pătrundă în profunzimea acestui plan veșnic, să-l studieze pe deplin? — Până în veșnicie. Acest lucru este destul de clar. Atunci, întrucât acest plan este revelat în Evanghelie, este făcut cunoscut prin taina lui Dumnezeu, care este: „Hristos în voi, nădejdea slavei”, este destul de clar că îngerii îl studiază. Și pe măsură ce îl cercetează, ei văd acolo revelată înțelepciunea multiformă a lui Dumnezeu, potrivit planului Său veșnic. Ei doresc să-l cerceteze. O fac și astfel învață.

TAM1897 D 50.4Ei bine, atunci, întrucât ei înțeleg toate celelalte științe mai bine decât orice om înțelege vreuna dintre ele, când sunt mai interesați de aceasta decât de toate celelalte și învață din aceasta; nu este acesta un fapt pe care voi și cu mine ne putem baza cu încredere? Atunci, nu este și acesta un subiect mai demn de gândirea noastră, de gândirea noastră cea mai înaltă, decât toate celelalte la un loc? Și nu putem oare să ne îndreptăm inimile spre aceasta și să ne dedicăm întregul suflet acesteia fără a fi neștiințifici? O, ba da, putem, putem! Să o facem.

TAM1897 D 50.5Acum, nu mă înțelegeți greșit. Nu lansez un atac asupra celorlalte științe. Nu spun că toate celelalte științe ar trebui ignorate, considerate ca niște focuri fatue și nedemne de nicio atenție. Nu; spun că aceasta este mai mare decât toate celelalte; și că orice studiem în ele trebuie studiat subordonat acestei științe care este mai mare decât ele. Spun doar că toate celelalte trebuie să ocupe un loc secundar, cel puțin, față de aceasta, dacă vrem să fim științifici.

TAM1897 D 50.6Gândiți-vă la asta! Luați propriile noastre minți naturale cu care abordăm celelalte științe. Aș fi eu, ar fi oare vreun om, strict științific dacă și-ar dedica gândirea cea mai bună și mai înaltă unei științe, când ar avea cea mai înaltă autoritate posibilă că există una superioară la îndemâna sa? Ar fi asta științific? — Nu. Ei bine, atunci, vedem până aici că aceasta este o știință; că este cea mai înaltă știință. Atunci, orice om care nu-și dedică gândirea sa cea mai înaltă, gândirea sa cea mai bună și toate puterile sale, în primul rând acestei științe, și nu o lasă să conducă toate celelalte științe, prin însăși natura lucrurilor, nu este științific.

TAM1897 D 50.7Și nici înțelept nu este. Căci ce este această știință? — Mântuirea. Foarte bine. Și este viața veșnică. Să presupunem că îmi dedic toată viața, toate puterile mele, altor științe, neglijând-o pe aceasta sau considerând-o inferioară; o voi obține oare? — Nu. Cât timp voi avea atunci să studiez celelalte științe? — Cel mult doar câțiva ani. Apoi, munca mea asupra acestor științe se va încheia pentru totdeauna și nu voi mai avea niciodată șansa să le studiez.

TAM1897 D 50.8Dar dacă mă ocup mai întâi de aceasta și le las pe celelalte pe un plan secund până când o pun în siguranță pe aceasta, voi avea atunci ocazia să le studiez pe celelalte? — Da. Cât timp? — Până în eternitate. Ah, nu este aceasta atunci calea înțeleaptă? Nu este aceasta singura cale înțeleaptă? Și nu este aceasta singura cale științifică și rațională? — Cu siguranță că da. Haideți, atunci, să fim științifici, în mod strict, în mod suprem.

TAM1897 D 50.9Acum să privim puțin mai departe. În acel prim pasaj pe care l-am analizat despre îngeri, acesta începea cu profeții, astfel: „Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare”, atunci când au mărturisit dinainte despre suferințele lui Hristos și despre slava care urma să vină.

TAM1897 D 51.1Acum, prin profeți a fost consemnată în scris, așa cum o avem aici, această știință a mântuirii, acest produs al gândirii lui Dumnezeu cu privire la subiectul mântuirii. Această carte a științei, această știință a mântuirii, a venit prin profeți. Știau ei ceva despre celelalte științe? — Da.

TAM1897 D 51.2Putem găsi acest lucru în numeroase locuri — mai multe decât am avea timp să observăm în această seară. Dar ne vom opri asupra a două sau trei puncte, pentru a conștientiza faptul că ei aveau într-adevăr cunoștințe despre acestea.

TAM1897 D 51.3În capitolul al cincisprezecelea din 1 Corinteni se găsește o afirmație științifică care a fost făcută cu aproximativ 1.700 de ani înainte de a fi descoperită de știință. A existat acolo de-a lungul tuturor acestor veacuri, dar oamenii de știință din domeniul respectiv nu au ajuns la ea prin propriul proces de gândire. Este afirmația unui adevăr din astronomie. Oricine a crezut afirmația din Biblie a știut-o tot timpul, desigur, chiar dacă nu a auzit niciodată cuvântul „astronomie”; dar știința omului nu o cunoștea și a descoperit-o abia după atâta timp.

TAM1897 D 51.4O altă reflecție: Când acel scriitor biblic a făcut acea afirmație științifică despre care, 1.700 de ani mai târziu, oamenii de știință au constatat că este corectă din punct de vedere științific, nu era oare la fel de adevărată ca afirmație științifică tot timpul, așa cum a fost după descoperirea ei? — Cu siguranță. Atunci nu era așa și atunci când scriitorul a scris-o? — Desigur. Pasajul este 1 Corinteni 15:41:—

TAM1897 D 51.5Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, și alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebește în strălucire de altă stea.

TAM1897 D 51.6Acest lucru nu era cunoscut acum o sută de ani, deoarece cu aproximativ atâta timp în urmă, un om care se considera un astronom de seamă și era considerat astfel printre colegii săi, a criticat această afirmație ca fiind incorectă și ca fiind o dovadă a ignoranței scriitorilor biblici; deoarece el credea (adică, scriitorul biblic credea) că o stea se deosebește de alta în strălucire, în luminozitate, în loc să se deosebească prin distanță. Aceasta este afirmația acestui critic cu privire la acest subiect. Ideea lui era – și el vorbea în numele științei astronomiei – că singurul motiv pentru care o stea ni se pare mai strălucitoare și mai frumoasă decât alta este că una se află mai aproape de noi decât cealaltă, astfel încât primim mai multă lumină de la ea. Dar astăzi, în toate domeniile științei, se știe că este adevărat că există la fel de multă diferență între stele, în măreția, frumusețea și nuanțele lor, cât există între florile de pe pământ. Așa că, dacă am putea vedea toate florile de pe pământ așezate înaintea noastră într-un câmp vast, cu toată splendoarea și varietatea lor de nuanțe, și apoi am putea vedea stelele cerului la fel de clar cum le vedem pe acestea, am vedea una la fel de variată și de frumoasă ca cealaltă. Acest lucru este cunoscut acum, dar nu era cunoscut atunci când acel pasaj a fost scris către corinteni.

TAM1897 D 51.7Acum, vă întreb: nu era aceasta o afirmație științifică, nu era aceasta afirmarea unui adevăr științific, în ziua în care Pavel a scris-o și a trimis-o la Corint, la fel de cert cum este acum? Faptul că știința a descoperit că aceasta era adevărul nu a făcut-o să fie adevăr, nici nu i-a adăugat o fărâmă la greutatea sa ca adevăr. Descoperirea lor a arătat pur și simplu că au aflat ceva ce era adevărat, dar pe care nu-l știau înainte, pentru că nu credeau în Biblie. Dacă măcar ar fi citit asta în Biblie și ar fi crezut-o și ar fi acceptat-o, ar fi cunoscut acel aspect științific cu mult înainte ca vreun om de știință să-l descopere.

TAM1897 D 51.8Există o altă știință: Sir Isaac Newton stătea într-o zi sub un măr. Un măr a căzut de pe o ramură de lângă el. De multe ori căzuseră mere din copaci înainte. El văzuse mere căzând din copaci și înainte. Dar în acea zi se afla într-o dispoziție meditativă și a început să gândească. De ce a căzut acel măr? Trebuie să fie pentru că Pământul a exercitat o anumită influență asupra lui, atrăgându-l spre sine. Fiind mai mare decât mărul, Pământul l-ar atrage spre sine atunci când acesta se desprindea din copac. El a spus: „Dacă iau acel măr și îl arunc cât de sus pot, el cade din nou pe Pământ. Atunci, dacă influența Pământului a fost cea care l-a adus această mică distanță, atunci când îl arunc cât de sus pot și se întoarce din nou, aceasta este dovada că influența Pământului ajunge atât de departe de Pământ, îl reține pe acel obiect și îl aduce înapoi. Dacă l-aș putea arunca la o milă înălțime și s-ar întoarce, atunci ar fi clar că acea influență ajunge la o milă distanță pentru a aduce obiectul înapoi.” Apoi, a spus el: „Dacă acesta este adevărul, acea influență ar trebui să ajungă până la Lună. Mă întreb dacă ajunge până la Lună? Mă voi duce să văd.” S-a dus acasă și s-a așezat acolo, a luat calculele astronomice privind orbita Lunii și poziția ei și a efectuat o lungă serie de calcule. Dar acestea nu se potriveau. A încercat iar și iar, dar nu se potriveau; nu a reușit să facă acea influență să ajungă până la Lună.

TAM1897 D 52.1A lăsat problema deoparte timp de vreo zece ani, dacă îmi amintesc bine, înainte de a o relua. Într-o zi a fost publicat un nou calcul al orbitei Lunii, care corecta unele inexactități din cifrele anterioare. Când a fost publicat, Newton a spus: „Mă întreb dacă asta îmi va oferi ceea ce caut”. A luat cifrele, s-a apucat de treabă și a efectuat o lungă serie de calcule care, desigur, ne-ar uimi pe voi și pe mine. Dar, în cele din urmă, a ajuns la doar două-trei calcule de sfârșit și a văzut că totul avea să se potrivească. A fost atât de copleșit de acest fapt minunat, încât nu a mai putut să-și termine calculele. Pana i-a căzut din mână și a trebuit să-l roage pe un prieten să termine calculele în locul lui. Prietenul a făcut acest lucru, iar Sir Isaac Newton a demonstrat un fapt științific, sau mai degrabă, o nouă știință. Aceasta se numește gravitație. Și de atunci numele lui a rămas nemuritor.

TAM1897 D 52.2A fost într-adevăr un lucru măreț. Totuși, acest lucru se găsea în Biblie cu două mii cinci sute de ani înainte ca Sir Isaac Newton să-l descopere în natură. Gravitația este pur și simplu echilibrul universului. Este acel principiu, acea lege, așa cum ar spune oamenii de știință, prin care se menține echilibrul universului. Adică, fiecare corp din univers influențează toate celelalte corpuri și se află în echilibru cu ele. Nu numai fiecare corp, ci fiecare particulă de materie din univers atrage și influențează toate celelalte particule de materie din univers.

TAM1897 D 52.3În lumea fizică, acesta este pur și simplu faptul corespunzător cu ceea ce am discutat la ora de Biblie din această după-amiază, în ceea ce privește viața. Am constatat că nu poți atinge pe nimeni sau nimic fără ca acest lucru să fie cunoscut în întregul univers. Nici măcar o vrabie nu cade fără voia Tatălui vostru, iar căderea acelei vrăbii se resimte în întregul univers. Acesta este pur și simplu un fapt corespunzător cu cel menționat anterior.

TAM1897 D 52.4Există și un fapt spiritual care corespunde acestor două.

TAM1897 D 52.5Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, și unde voi fugi departe de Fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mîna Ta mă va călăuzi, și dreapta Ta mă va apuca. Psalmul 139:7-10.

TAM1897 D 52.6Când tu și cu mine avem un gând bun, este el perceput undeva în altă parte? Avem un gând rău. Ce este un gând rău? — Păcatul. Unde începe păcatul, atunci? — În gând. Este păcatul meu perceput în vreun alt loc din univers, în afară de mine însumi? Cine îl percepe? — Dumnezeu, prin Duhul Său. O, atunci, există oare vreun fapt spiritual în universul nostru care să nu fie perceput? Care să nu fie simțit? Sau vreun gând, bun sau rău, care să nu fie simțit? Nu vedeți atunci gravitația ca pe o știință? Sir Isaac Newton a descoperit un adevăr în univers care corespunde altor adevăruri ale universului.

TAM1897 D 52.7Legea pe care a descoperit-o Newton este, așa cum am spus, aceea prin care se menține echilibrul universului. Acum voi citi versetul din Scriptură care arată că acest lucru era cunoscut cu două mii cinci sute de ani înainte ca Newton să-l descopere. Isaia 40:12:—

TAM1897 D 52.8Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, și a strîns țărîna pămîntului într'o treime de măsură? Cine a cîntărit munții cu cîntarul, și dealurile cu cumpăna?

TAM1897 D 52.9Când munții și dealurile au fost așezați, ei erau echilibrați unii față de alții. Oare Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât echilibrul lor să fie menținut? Care este denumirea științifică a legii prin care se menține echilibrul lucrurilor? — Gravitația. Despre ce a vorbit, așadar, Isaia? — Despre gravitație. Cu siguranță că da.

TAM1897 D 52.10Un om de știință ilustrează acest fapt prin micuța floare numită ghiocel. Gândiți-vă la două tipuri de flori care se reproduc din sămânță. Una este o floare dreaptă, cealaltă este o floare aplecată. Ați observat la flori mici axe dispuse în jurul unuia central. Acum, la o floare care stă dreaptă și se reproduce din sămânță, axul central este întotdeauna mai scurt decât cele din jur. Dacă este o floare aplecată, axul central este mai lung decât cele din jur. Motivul este că praful de flori — polenul — care se află pe cele din jur trebuie să cadă pe cea centrală, altfel nu poate avea loc reproducerea florii.

TAM1897 D 52.11Acum, la o floare dreaptă care se reproduce din sămânță, acest ax central trebuie să fie mai scurt decât celelalte, astfel încât polenul celorlalte să poată cădea asupra lui. Dacă ar fi mai lung, vedeți că polenul ar cădea mai jos și l-ar rata, și astfel nu s-ar putea forma nicio sămânță. Dacă este o floare aplecată, iar acest ax este mai scurt decât celelalte, polenul va cădea pe alături și, din nou, nu se va putea forma nicio sămânță. Așadar, la orice floare dreaptă care se reproduce din sămânță, axul central este mai scurt decât cele din jur. La orice floare aplecată care se reproduce din sămânță, axul central este mai lung.

TAM1897 D 53.1Ghiocelul se reproduce din sămânță. Și deși este o floare dreaptă, totuși axul central este mai lung decât cele din jur. Cum se poate asta? Voi repeta ca să înțelegeți mai clar: Ghiocelul este, propriu-zis, o floare dreaptă și se reproduce din sămânță. Axul central ar trebui, așadar, să fie mai scurt decât celelalte. Dar este mai lung. Cum se poate atunci să se reproducă din sămânță? Domnul a avut grijă de acest lucru. El a rânduit astfel încât, deși este o floare dreaptă, totuși să se aplece și să se lase în jos. De aceea, axul central este mai lung decât celelalte, în cazul acestei flori care stă în picioare. Ea crește și stă dreaptă până când înflorește și este coaptă și gata pentru reproducere. Abia atunci își lasă capul în jos, iar când polenul a căzut la locul lui, mica floare se ridică din nou și stă în picioare.

TAM1897 D 53.2Acum, asta este frumos în sine; dar aici intervine ilustrarea legii gravitației. Acest om de știință îmi spune că ceea ce face ca floarea să se aplece, să-și plece capul, este atracția Pământului. Asta este corect. Ce face ca un măr să cadă? — Greutatea. Dar greutatea este pur și simplu gravitația — de la cuvântul latin gravus, care înseamnă greutate. Ce face ca acea floare care stă dreaptă să-și plece capul? — Greutatea Pământului. Dar de ce greutatea Pământului nu face ca acea floare să-și plece capul mai devreme? — Ah, când Dumnezeu a creat acea mică floare, El a echilibrat Pământul, ba chiar a echilibrat universul, în funcție de nevoile ei. Când Dumnezeu a creat acel mic și modest ghiocel, El a ținut universul în echilibru și l-a adaptat la nevoile acelei mici flori! Și dacă Dumnezeu are grijă de acea mică floare, nu va avea El cu atât mai mult grijă de voi, puțin credincioșilor?

TAM1897 D 53.3Acum, acest om de știință îmi spune că, dacă Pământul — și, desigur, universul — ar fi fost cu o singură livră sau cu o singură uncie mai greu decât este, ar fi făcut ca ghiocelul să-și lase capul în jos înainte de vreme; pentru că, fiind mai greu, ar fi exercitat o influență mai mare asupra lui. Și, în acel caz, primul ghiocel ar fi fost și ultimul. Dar pentru ca acel mic ghiocel să poată trăi și să înveselească omenirea până la sfârșitul lumii, Dumnezeu a stabilit universul exact în funcție de nevoile acelei flori, astfel încât, atunci când vine momentul exact al nevoii ei, greutatea este exact suficientă pentru a o apleca. Apoi, în timp ce atârnă pentru ca reproducerea să aibă loc, o altă forță vine din rădăcini, iar tulpina devine puțin mai rigidă, și floarea învinge gravitația și stă din nou dreaptă, ca înainte.

TAM1897 D 53.4Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, și a strîns țărîna pămîntului într'o treime de măsură? Cine a cîntărit munții cu cîntarul, și dealurile cu cumpăna?

TAM1897 D 53.5Cine a stabilit echilibrul universului? — Dumnezeu. Isaia a afirmat acest lucru cu aproape două mii cinci sute de ani înainte ca Sir Isaac Newton să-l descopere. Nu era oare un fapt științific atunci când Isaia l-a scris? — Da. Nu a fost consemnat de-a lungul tuturor acelor veacuri? — Da. Nu a fost oare un adevăr științific tot timpul? — A fost. A devenit oare un adevăr științific abia când l-a descoperit Newton? — Nu; oamenii de știință au aflat ceva ce nu știau înainte, dar acel adevăr se afla în Biblie tot timpul.

TAM1897 D 53.6Gândiți-vă la aceste lucruri. Dumnezeu vrea ca noi să facem asta. El vrea ca voi și cu mine să vedem că mântuirea, Cuvântul pe care ni l-a dat și asupra căruia El ne cheamă să ne îndreptăm gândirea cea mai înaltă, nu este o chestiune secundară, măruntă și îngustă, ci cel mai mare lucru pe care lumea îl poate cunoaște vreodată. Este cel mai mare lucru pe care știința lumii îl poate cunoaște vreodată. Este cea mai importantă știință pe care lumea o poate cunoaște vreodată.

TAM1897 D 53.7Totuși, nu trebuie să o studiem pentru a fi științifici. Trebuie să o studiem pentru a fi mântuiți; iar a fi mântuit este științific.