Capitolul 10 — Strigătul de la miezul nopții

GSAM 160.1„La miezul nopții, s'a auzit o strigare: «Iată mirele, ieșiți-i în întîmpinare!» Atunci toate fecioarele acelea s'au sculat și și-au pregătit candelele.”¹

GSAM 160.2Am vorbit deja despre perioada de așteptare prezentată în această parabolă a „celor zece fecioare” și vom acorda acum o atenție specială acelei părți a ei prezentate în textul de mai sus, denumită de poporul adventist „strigătul de la miezul nopții”. Un scriitor de seamă pe această temă, într-o revistă numită Midnight Cry, din 3 octombrie 1844, spune:—

GSAM 160.3„Dar cum am ajuns în această noapte de așteptare? Pentru că am început viziunea [viziunea celor două mii trei sute de zile] în primăvară, în loc de toamnă, în anul 457 î.Hr. Ne-au lipsit șase luni și câteva zile ca să ajungem în portul destinat. Acest lucru ne-a aruncat în noaptea de așteptare, de șase luni.”

GSAM 160.4Un alt autor, S. S. Snow, în numărul din 22 august 1844 al revistei Cry, vorbind despre cele două mii trei sute de zile, a spus:—

GSAM 160.5„Ele au început odată cu emiterea decretului de restaurare și reconstrucție a Ierusalimului. Decretul a fost emis inițial de Cir, reînnoit de Darius și finalizat de Artaxerxe Longimanus în al șaptelea an al domniei sale. Acesta a fost promulgat și a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.Hr., când Ezra, ajuns la Ierusalim prin mâna binefăcătoare a Domnului, a restabilit comunitatea evreiască, a numit magistrați și judecători și a început construirea zidului.”²

GSAM 160.6Întrucât perioada viziunii era de două mii trei sute de ani întregi, ar fi fost nevoie de întregul an 457 și de întregul an 1843 pentru a ajunge la două mii trei sute, iar dacă decretul nu a fost emis decât în luna a șaptea a anului 457 î.Hr., se învăța că perioada nu se va încheia decât în luna a șaptea a anului 1844. Întrucât respectarea zilei a zecea a lunii a șaptea părea să fie evenimentul care marca începutul perioadei, s-a demonstrat în mod concludent că în ziua a zecea a lunii a șaptea (conform calendarului evreiesc), 22 octombrie 1844, cele două mii trei sute de zile se vor încheia, iar timpul pentru curățirea sanctuarului va sosi. Toate dovezile folosite pentru încheierea perioadei în 1843 se aplicau cu aceeași forță și calculului pentru 1844, aducând cu ele certitudinea că descoperiseră ceea ce părea a fi o soluție sigură pentru cauza dezamăgirii lor. Modul în care adventiștii au proclamat „adevăratul strigăt de la miezul nopții”, așa cum era denumit atunci, nu poate fi ilustrat mai bine decât prin citarea din scrierile celor care erau implicați în mod proeminent în lucrarea de la acea vreme.

GSAM 161„Ieșiți-i în întîmpinare”

GSAM 161.1În numărul din 3 octombrie 1844 al revistei The Cry a apărut un articol scris de George Storrs, sub titlul „ieșiți-i în întîmpinare”, în care acesta spunea:—

GSAM 161.2„Îmi iau pana în mână cu sentimente pe care nu le-am mai trăit niciodată. Fără nicio îndoială, în mintea mea, a zecea zi a lunii a șaptea va fi martora revelației Domnului nostru Isus Hristos în norii cerului. Ne aflăm la doar câteva zile de acel eveniment — un moment îngrozitor pentru cei nepregătiți, dar glorios pentru cei care sunt gata.

GSAM 161.3„«Iată mirele» în acest an; «ieșiți-i în întîmpinare». Am terminat cu bisericile nominale și cu toți cei răi, decât în măsura în care acest strigăt îi poate atinge. Sarcina noastră este acum să trezim fecioarele «cari și-au luat candelele, și au ieșit în întîmpinarea mirelui». Unde ne aflăm acum? Dacă viziunea «zăbovește, așteaptă-o». Nu este acesta răspunsul nostru încă din martie sau aprilie trecut? — Da. Ce s-a întâmplat în timp ce Mirele a întârziat? — Toate fecioarele au ațipit și au adormit, nu-i așa? Cuvintele lui Hristos nu au dat greș; și «Scriptura nu poate fi desfințată». Nu ne folosește la nimic să ne prefacem că am fost treji; am ațipit, nu în ceea ce privește venirea lui Hristos, ci în ceea ce privește timpul. Am intrat în timpul de așteptare; nu știam «cât timp» va întârzia, și în această privință am ațipit. Unii dintre noi au spus în somn: «Nu mai stabiliți alt moment!», așa că am adormit. Acum problema este să ne trezim. Doamne, ajută-ne, căci deșert este ajutorul omului. Vorbește Tu însuți, Doamne. O, de-ar «face cunoscut» «Tatăl» acum momentul!

GSAM 162Miezul nopții al mesajului

GSAM 162.1„Cât durează perioada de așteptare? — O jumătate de an. De unde știi? — Pentru că Domnul nostru spune: «la miezul nopții», în timp ce Mirele întârzia. Viziunea se referea la «două mii trei sute de seri și dimineți», adică zile. O «seară», sau noapte, reprezintă jumătate dintr-una dintre acele zile profetice și, prin urmare, înseamnă șase luni. Aceasta este durata totală a perioadei de așteptare. Strigătul puternic al timpului din prezent a început pe la mijlocul lunii iulie și s-a răspândit cu mare rapiditate și putere, fiind însoțit de o manifestare a Duhului, cum n-am mai văzut niciodată pe vremea când strigătul era «1843». Acum este literalmente: «Ieșiți-i în întîmpinare». Există o renunțare la tot ceea ce niciodată nu mi-am imaginat că s-ar putea vedea. Când acest strigăt pune stăpânire pe inimă, fermierii își părăsesc fermele, lăsându-și recoltele în urmă. Există un strigăt puternic însoțit de lacrimi și o consacrare a tuturor lucrurilor lui Dumnezeu, cum n-am mai văzut niciodată. Există o încredere în acest adevăr cum n-a fost simțită niciodată în strigătul anterior, în același grad, și o glorie plină de lacrimi sau de topire în el, care depășește orice înțelegere, cu excepția celor care au simțit-o.

GSAM 162.2„Pe acest adevăr prezent, eu, prin har, îndrăznesc să risc totul și simt că a mă lăsa pradă îndoielii cu privire la el ar însemna să-L jignesc pe Dumnezeu și să atrag asupra mea «o pierzare năpraznică». Sunt convins că acum «oricine va căuta să-și scape viața», acolo unde acest strigăt a fost rostit cu sinceritate, lăsându-se pradă gândului «dacă nu se va întâmpla» sau de teama de a se aventura în acest adevăr, «o va pierde». Este nevoie de aceeași credință care l-a determinat pe Avraam să-l jertfească pe Isaac, pe Noe să construiască arca, pe Lot să părăsească Sodoma, pe copiii lui Israel să stea toată noaptea așteptând plecarea lor din Egipt, pe Daniel să intre în groapa cu lei sau pe cei trei evrei în cuptorul aprins. Ne-am imaginat că vom intra în împărăție fără o astfel de încercare a credinței, dar sunt convins că nu este așa. Acest ultim adevăr aduce cu sine o astfel de încercare, și nimeni nu se va aventura în ea decât cei care îndrăznesc să fie considerați proști, nebuni sau orice altceva pe care sodomiții antediluvieni, o biserică călduță sau fecioarele adormite sunt dispuși să le arunce asupra lor. Încă o dată aș striga: «Scapă-ți viața»; «să nu te uiți înapoi»; «Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot.»”

GSAM 163Stânca plată a lui Storrs

GSAM 163.1În Midnight Cry din 10 octombrie 1844 a apărut, sub pana lui George Storrs, următorul text, sub titlul „Finalul”, dar numit de adventiști „Stânca plată a lui Storrs”:—

GSAM 163.2„Cum să fim pregătiți pentru acea zi? — Să credem adevărul lui Dumnezeu și să ne aventurăm pe calea lui, printr-o credință puternică care Îi aduce slavă lui Dumnezeu. Trebuie să avem aceeași stare sufletească pe care am avea-o dacă am ști că vom muri în acea zi, aceeași consacrare deplină față de Dumnezeu și aceeași detașare față de lume.

GSAM 163.3„Nu pot ilustra mai bine ceea ce vreau să spun decât să-mi imaginez o stâncă mare și plată în mijlocul oceanului. Un prinț glorios și puternic face o promisiune că, la un moment dat, va trimite un vapor splendid pentru a-i duce într-o țară glorioasă pe toți cei pe care îi va găsi acolo, având dovada că au crezut pe deplin în cuvântul său. Mulți se aventurează spre stâncă. Unii, odată ajunși în siguranță pe stâncă, taie frânghia, iar ambarcațiunea cu care au venit acolo se îndepărtează de ei, iar ei nu-i mai acordă nicio atenție, ci așteaptă sosirea vaporului. Ei nu se îndoiesc de adevărul promisiunii și își riscă totul pe ea. Alții, care ajung acolo, consideră că este suficient faptul că se află pe stâncă. Dar vor să fie «înțelepți» și să nu-și asume un risc prea mare.

GSAM 164.1„«După credința ta să-ți fie făcut» se auzise încă înainte de ora la care era așteptat vaporul. Ziua sosește. Cei prudenți, poate, intenționează să-și dezlege bărcile și să le lase să plutească în larg, dacă văd vaporul venind. Acesta apare la orizont; dar acum este prea târziu să-și dezlege bărcile fără a fi descoperiți; și, în plus, aceeași prudență le-ar dicta acum să nu-și lase bărcile să plutească în larg până când nu sunt siguri că nu se înșeală în privința navei care se apropie. Acum se apropie atât de mult încât nu mai pot să le dezlege fără a fi descoperiți.

GSAM 164.2„Vaporul ajunge la stâncă. «Care este dovada că ați avut încredere deplină în promisiunea sosirii vaporului?» — «Bărcile noastre sunt dezlegate și au plutit departe de noi, astfel încât nu am fi putut ajunge la țărm și am fi pierit dacă vaporul nu ar fi sosit, pentru că este o stâncă pe lângă care nu trece niciodată vreo altă navă.» «Este de ajuns», strigă comandantul vaporului; «urcați la bord; o astfel de încredere nu va fi dezamăgită.»

GSAM 164.3„Cei care își țineau bărcile legate de stâncă se înghesuie acum în jurul vaporului și se străduiesc să urce la bord. Comandantul întreabă: «Ce înseamnă bărcile acelea pe care le văd legate de stâncile de acolo, sau ale căror frânghii au fost tăiate abia de când am apărut la vedere?» Ei răspund: «Am crezut că ar fi prudent, astfel încât, dacă vaporul nu ar fi sosit, să avem cu ce să ne întoarcem la țărm.» «Ați luat măsuri pentru trup, deci», strigă comandantul, «așa-i, și astfel v-ați îndoit de cuvintele mele? După credința voastră să vi se facă. Dovezile sunt împotriva voastră. Ați luat măsuri pentru a vă întoarce, iar acum trebuie să culegeți rodul necredinței voastre.» Așa că «n'au putut să intre din pricina necredinței lor.» O, ce stare îngrozitoare de disperare!

GSAM 164.4„Tăiați-vă frânghiile acum, fraților; lăsați bărcile să plutească până dispar din vedere; da, grăbiți-vă înainte ca «semnul Fiului omului» să apară. Atunci va fi prea târziu. Riscați acum și riscați totul. O, inima mea suferă pentru voi; nu mai ezitați; împingeți barca aceea, altfel sunteți pierduți; căci «oricine va căuta să-și scape viața, o va pierde», așa spune Isus Hristos, Domnul și Judecătorul nostru. Grăbiți-vă, așadar, încă o dată vă implor, o, grăbiți-vă! Lăsați să plece fiecare barcă cu care vă gândiți acum să scăpați spre țărm «dacă nu vine». Acel «dacă» vă va ruina. Acum este ultima încercare și ispită. Faceți așa cum a făcut Domnul nostru cu ultima ispită a diavolului — «Pleacă, Satano», a spus El. Atunci diavolul L-a părăsit, și «deodată au venit la Isus niște îngeri, și au început să-i slujească». Așa va fi și cu voi când veți fi obținut acest triumf.”

GSAM 165Lucrarea rapidă a strigătului de la miezul nopții

GSAM 165.1În ceea ce privește rapiditatea, puterea și efectul mesajului „strigătului de la miezul nopții”, ne facem o idee corectă din cuvintele lui N. Southard, redactorul ziarului din care am citat anterior — Midnight Cry. În numărul din 31 octombrie 1844, el spune:—

GSAM 165.2„La început, stabilirea unui moment precis a fost, în general, contestată; dar părea să existe o putere irezistibilă care însoțea proclamarea sa, care a doborât totul în calea sa. A măturat țara cu viteza unei tornade și a ajuns la inimile oamenilor din locuri diferite și îndepărtate aproape simultan, într-un mod care poate fi explicat doar prin presupunerea că Dumnezeu era prezent în ea. Pretutindeni s-a produs cea mai profundă cercetare a inimii și umilire a sufletului înaintea Dumnezeului cerului. Ea a produs împuținarea iubirii pentru lucrurile din lumea aceasta, o aplanare a controverselor și certurilor, o mărturisire a păcatelor, o prăbușire înaintea lui Dumnezeu și rugăciuni de pocăință din inimi zdrobite, către El, pentru iertare și primire. Ea a produs o așa mâhnire de sine și umilință în suflet cum niciodată nu se mai văzuse. Așa cum Dumnezeu profetizase prin Ioel, că va fi atunci când ziua cea mare a Domnului urma să fie la uși, ea a produs o sfâșiere a inimilor și nu a hainelor și o întoarcere la Domnul cu post, cu plânset și bocet. Așa cum Dumnezeu spusese prin Zaharia, un spirit de îndurare și de rugăciune s-a revărsat peste copiii Săi; au privit spre Acela pe care L-au străpuns, a fost un mare bocet în țară, fiecare familie separat, iar soțiile separat; și aceia care Îl așteptau pe Domnul și-au amărât sufletele înaintea Lui.”

GSAM 166Poporul mișcat de o putere supranaturală

GSAM 166.1Din nou, despre această proclamație cutremurătoare, el spune:—

GSAM 166.2„Ni s-a părut că a fost atât de independentă de intervenția omenească, încât nu am putut decât să o considerăm o împlinire a «strigătului de la miezul nopții», după întârzierea Mirelui și adormirea și somnul fecioarelor, când toate trebuiau să se scoale și să-și pregătească candelele. Și se pare că ultima lucrare a fost împlinită; căci niciodată până atunci grupurile care așteptau venirea Domnului nu au fost într-o stare atât de bună de pregătire pentru venirea Domnului.”

GSAM 166Renunțarea la bunurile lumești

GSAM 166.3Sub influența proclamării emoționante a doctrinei venirii, mulți s-au despărțit de bunurile lor lumești, folosindu-și averea pentru a-i susține pe predicatori în munca lor, pentru a distribui ziarele și broșurile tipărite sau pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor nevoiași, oferind astfel lumii cea mai bună dovadă a sincerității și a seriozității lor; în timp ce cei care s-au agățat de bunurile lor pământești și nu au făcut niciun sacrificiu special pentru această lucrare au fost considerați de oamenii lumii ca nefiind cu adevărat credincioși în ceea ce mărturiseau. Ca exemplu, voi da două cazuri, câte unul pentru fiecare dintre cele două poziții.

GSAM 166Un câmp de cartofi

GSAM 166.4Primul este cel al unui credincios care locuia în New Ipswich, N.H., pe nume Hastings, care avea un câmp mare de cartofi minunați pe care i-a lăsat nescoși. Vecinii lui erau îngrijorați în privința lor și au venit la el oferindu-se să-i scoată și să-i pună în pivniță pentru el gratuit, dacă le-ar permite, „pentru că”, spuneau ei, „s-ar putea să ai nevoie de ei”. „Nu!”, a răspuns domnul Hastings, „voi lăsa acel câmp de cartofi să propovăduiască credința mea în venirea iminentă a Domnului.”

GSAM 167.1În toamna aceea, după cum se poate afla din ziarele Claremont (N.H.) Eagle, New York True Sun și din diverse alte publicații, recolta de cartofi a fost aproape în totalitate pierdută din cauza „putregaiului cartofilor”. Așa cum se menționează în ziarul Sun: „Cât de dureros este să aflăm că recolte întregi din acest prețios aliment au fost distruse de putregai. Un corespondent al unui ziar din Philadelphia spune că recolta de cartofi din acel stat este ruinată. Singura regiune din care se aud puține plângeri este Maine, dar chiar și acolo recolta nu a scăpat de boală.”

GSAM 167.2Deoarece toamna a fost blândă, iar cartofii domnului Hastings au fost lăsați în pământ până în noiembrie, niciunul dintre ei nu a putrezit. În consecință, el a avut o provizie abundentă atât pentru el însuși, cât și pentru vecinii săi nefericiți, care fuseseră atât de preocupați de bunăstarea lui în luna octombrie precedentă și care, în primăvară, au fost nevoiți să cumpere cartofi de sămânță de la el, fiind bucuroși să plătească un preț bun pentru aceștia. Ceea ce ei credeau că va fi o adevărată calamitate pentru domnul Hastings, Dumnezeu a transformat-o într-o binecuvântare pământească, nu numai pentru el, ci și pentru vecinii săi.

GSAM 167Negarea credinței sale

GSAM 167.3Al doilea caz s-a petrecut chiar în locul meu de reședință. Era vorba despre un membru al bisericii care avea multe de spus la adunări despre venirea Domnului în toamna anului 1844. Era un om cu o avere considerabilă și, printre altele, avea o mulțime de porci la vârsta potrivită pentru a fi păstrați până la piața de primăvară. Un unchi al meu, care nu avea pretenții religioase și a cărui ocupație era cumpărarea și vânzarea de animale, s-a dus la acest adventist mărturisit pentru a-i cumpăra porcii, dar a aflat de la el că acesta nu dorea să-i vândă, întrucât urma să-i păstreze până în primăvara următoare ca „porci pentru îngrășat”. Unchiul a venit la bunicul meu, care era un credincios adventist, și i-a spus: „Omul acela nu crede ceea ce mărturisește.” „De ce?”, a întrebat bunicul. „Pentru că”, a spus unchiul, „el spune că Domnul vine și că lumea se va sfârși în această toamnă, dar vrea să-și păstreze porcii până în primăvara viitoare. Nu are de ce să-mi vorbească; el nu crede niciun cuvânt din toate astea.”

GSAM 168Mijloacele oferite prea târziu

GSAM 168.1Au fost oameni care și-au păstrat mijloacele, luptându-se tot timpul cu convingerea că ar trebui să le folosească pentru a promova lucrarea, până când a fost prea târziu să le investească. Astfel de oameni au venit la cei angajați în tipărirea mesajului, îndemnându-i cu lacrimi să le accepte banii, dar răspunsul a fost: „Ați venit prea târziu! Am plătit pentru toate materialele tipărite pe care le putem distribui înainte de sfârșit. Am închiriat mai multe prese mecanice care funcționează zi și noapte; nu mai avem nevoie de bani.” Un martor ocular mi-a mărturisit că a văzut oameni așezând mii de dolari pe biroul editorului publicației Voice of Truth și, cu sufletul chinuit, implorându-l să-i ia și să-i folosească. Răspunsul a fost: „Ați venit prea târziu! Nu mai vrem banii voștri acum! Nu-i putem folosi!” Atunci ei au întrebat: „Nu pot fi dați săracilor?” Răspunsul a fost același: „Am luat măsuri pentru nevoile imediate ale tuturor celor pe care îi putem ajunge.” Cu sufletul îndurerat, bărbații și-au luat banii înapoi, declarând că mânia lui Dumnezeu se abătea asupra lor pentru lipsa lor de credință și pentru lăcomia care îi determinase să rețină mijloacele destinate cauzei lui Dumnezeu atunci când era nevoie de ele și ar fi fost folosite cu bucurie.

GSAM 168Numirea unor tutori

GSAM 168.2Caracterul și principiile celor care și-au lăsat recoltele neculegate și magazinele părăsite, pentru a împrăștia paginile tipărite sau pentru a vorbi și a se ruga cu oamenii din casă în casă, erau deasupra oricărei critici. Oamenii nu puneau la îndoială faptul că acești bărbați și aceste femei credeau fiecare cuvânt pe care îl rosteau și, în plus, o asemenea putere îi însoțea, încât cei cu inima cinstită nu puteau contrazice sau rezista cuvintelor lor. Mii de oameni au fost astfel conduși să creadă adevărul și au căutat și au găsit mila lui Dumnezeu.

GSAM 169.1Păcătosul batjocoritor și creștinul de fațadă, însă, au hotărât că această activitate de distribuire a publicațiilor despre venirea lui Hristos trebuie oprită. Acești oameni care acopereau o comună sau un întreg județ și mergeau din casă în casă cu această doctrină a venirii lui Hristos, neglijându-și afacerile și familiile, trebuie să fie ieșiți din minți, spuneau ei, și, prin urmare, trebuie să li se pună tutori. Așa-zisele dovezi ale unei minți tulburate manifestate de credincioși (fiind pur și simplu o muncă pentru mântuirea semenilor lor, fără mărturia că familiile sufereau din cauza abandonării afacerilor lor) erau dovezi insuficiente de nebunie; în consecință, doar câteva persoane au fost plasate sub tutelă. Judecând după ușurința cu care oponenții de astăzi vorbesc despre acest fapt, s-ar putea crede că au existat multe cazuri; totuși, în toată activitatea mea ca pastor adventist, care acoperă o perioadă de peste cincizeci și șase de ani, am întâlnit doar două cazuri de „milleriți” care au fost plasați sub tutelă. O scurtă mențiune despre acestea nu ar fi deplasată.

GSAM 169Propriul său tutore

GSAM 169.2Primul s-a petrecut în statul New York, la mai puțin de treizeci de mile de locul unde locuiam eu. Un bărbat care a acceptat doctrina adventistă avea o avere de aproximativ 100.000 de dolari. El a dat aproximativ jumătate din această sumă soției și copiilor săi, care nu împărtășeau credința lui. Restul, considera el, îi aparținea și putea să-l folosească după cum credea de cuviință; și, întrucât o parte din acești bani a fost direcționată către cauza adventistă, copiii săi au ridicat obiecții și s-au consultat cu un judecător, pledând ca tatălui lor să i se numească un tutore. După ce judecătorul le-a explicat îndatoririle și puterea unui tutore în administrarea averii, le-a cerut să propună pe cine doreau să numească. După ce s-au consultat între ei o vreme, au decis că nu cunoșteau pe nimeni căruia să îndrăznească să-i încredințeze averea și i-au raportat judecătorului că l-au ales pe tatăl lor ca propriul său tutore. Judecătorul s-a întors către bărbat și i-a spus: „Domnule _____, copiii dumneavoastră v-au ales pe dumneavoastră ca persoana potrivită pentru a vă administra propria avere. Situația dumneavoastră rămâne exact aceeași ca înainte de a fi adus în fața instanței.”³

GSAM 170O situație ridicolă

GSAM 170.1Celălalt caz a fost cel al lui Stockbridge Howland, din Topsham, Maine. El era unul dintre cei mai buni meșteșugari din întreaga regiune, un maestru în construcția de mori și poduri. În cadrul acestei mișcări numite „strigătul de la miezul nopții”, domnul Howland a străbătut călare mai multe comune, împrăștiind ziare și broșuri de la casă la casă, spre marea nemulțumire a oponenților și a batjocoritorilor, care se plângeau că, prin această distribuire de broșuri, își neglija afacerea. Așa că aceștia au obținut imediat numirea unui tutore, care a avut mai mult de lucru decât se aștepta, întrucât domnul Howland îi trimitea toți colectorii de impozite și, de fapt, pe oricine venea cu facturi de plătit; „pentru că”, spunea el, „nu sunt considerat competent să mă ocup de nicio afacere”. La scurt timp după aceea, județul a dorit să construiască un pod peste râul Kennebec — un pod care să reziste torentului de ape învolburate și gheții plutitoare în perioada viiturilor de primăvară. Comisarii județeni și consilierii locali ai orașului au decis că Stockbridge Howland era omul potrivit pentru această lucrare. Când au venit cu caietul de sarcini și un contract pentru ca el să construiască podul, el a spus, ironic: „Domnilor, va trebui să vă adresați tutorelui meu. Știți că nu sunt considerat apt să-mi gestionez propriile afaceri, și totuși veniți la mine să construiesc un pod!” Situația era puțin prea ridicolă pentru oameni cu bun simț, iar tutela a încetat brusc. Este de ajuns să spunem că persecutorii săi și-au exprimat ulterior cele mai umile scuze pentru atitudinea nedreaptă și nejustificată pe care o adoptaseră.