Capitolul 11 — Mesajul celui de-al doilea înger

GSAM 171.1„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei.»”¹

GSAM 171.2„Atunci stăpînul casei s'a mîniat, și a zis robului său: «Du-te degrab în piețele și ulițele cetății, și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.»”²

GSAM 171.3Domnul, prin pastorii Săi, a zguduit lumea cu mesajul: „A venit ceasul judecății Lui” — un mesaj în jurul căruia tot poporul Său mărturisit s-ar fi putut uni, dacă ar fi vrut. Aceasta a fost prima chemare la „cină” de nuntă. Ea fusese vestită „celor poftiți”.³ Deoarece această chemare a fost ignorată sub diverse pretexte, a fost lansată o a doua chemare, corespunzătoare mesajului celui de-al doilea înger.⁴ Prin această chemare, Domnul a ales un popor care să meargă până la sfârșitul timpului cu lumina adevărului Său care avansează.

GSAM 171A doua chemare la Cina de nuntă

GSAM 171.4Al doilea mesaj — cel care urmează strigătului din ceasul judecății — spune: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei.” Iar a doua chemare la cină sună astfel: „Du-te degrab în piețele și ulițele cetății, și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.” În fiecare dintre aceste pasaje biblice, poporul care se mărturisește al Domnului este numit „cetate”. Cu crezurile lor contradictorii și confuze, ei sunt numiți „Babilon”. Din alt pasaj biblic care se referă la vremurile de pe urmă, vedem că, chiar înainte de venirea Domnului, poporul Său este chemat să iasă din „Babilon”: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urîte... Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei.”⁵

GSAM 172„Amintește-ți cum ai auzit”

GSAM 172.1În mesajul adresat bisericii din Sardes citim: „Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.”⁶ Biserica din Sardes pare să fi ieșit la lumină prin Reformă, după perioada întunecată a lucrării „Izabelei” — biserica apostată. Bisericii din Sardes i s-a spus că fusese o biserică vie; dar când a auzit și a respins doctrina venirii Domnului, s-a pus într-o situație în care era expusă să fie surprinsă de acel eveniment ca de un „hoț noaptea”. Așa cum afirmă apostolul Pavel în 1 Tesaloniceni 5:1-5, aceasta va fi starea celor care strigă: „Pace și liniște”, atunci când venirea Domnului va fi aproape. Cei care urmează lumina adevărului sunt numiți „fii ai zilei”, iar Domnul nu va veni asupra lor ca un hoț.

GSAM 172.2În această descriere profetică a celor șapte biserici, vedem că decăderea bisericii din Sardes este urmată imediat de biserica din Filadelfia, sau (așa cum semnifică cuvântul) de iubire frățească. Astfel erau, într-adevăr, cei 50.000 de credincioși care, prin mesajul celui de-al doilea înger, au fost scoși din toate bisericile diverse și uniți într-o singură legătură de iubire frățească pe baza marelui adevăr fundamental al venirii imediate a lui Hristos.

GSAM 173Cum a fost proclamat al doilea mesaj

GSAM 173.1Midnight Cry din 12 septembrie 1844 conține o declarație făcută de pastorul J. V. Himes cu privire la mesajul celui de-al doilea înger și la circumstanțele care au dus la proclamarea acestuia. Scrisoarea sa este datată la McConnelsville, Ohio, 29 august 1844, și spune:—

GSAM 173.2„Când am început lucrarea împreună cu fratele Miller în 1840, el ținea prelegeri de nouă ani. În acea perioadă, el era aproape singur. Dar eforturile sale fuseseră neîncetate și eficiente în a-i trezi pe cei care se declarau credincioși la adevărata speranță a poporului lui Dumnezeu și la pregătirea necesară pentru venirea Domnului; precum și în a-i trezi pe toți cei neconvertiți, indiferent de statutul lor social, la conștientizarea stării lor pierdute și la datoria pocăinței imediate și a convertirii la Dumnezeu, ca pregătire pentru a-L întâmpina pe Mire în pace la venirea Sa. Acestea erau marile obiective ale eforturilor sale. El nu a încercat să convertească oamenii la o sectă sau la un curent religios anume.

GSAM 173.3„Când am fost convinși de adevărul venirii iminente și am îmbrățișat public această doctrină, am avut aceleași convingeri și am urmat aceeași cale printre diferitele secte, acolo unde am fost chemați, prin providența lui Dumnezeu, să lucrăm. Le-am spus pastorilor și bisericilor că nu era treaba noastră să le destrămăm, să le dezbinăm sau să le tulburăm: aveam un singur scop clar, și anume să dăm «strigătul», avertismentul privind judecata «la ușă», și să-i convingem pe semenii noștri să se pregătească pentru acel eveniment... Pastorii și membrii care au beneficiat de eforturile noastre, dar nu au îmbrățișat sincer doctrina, au înțeles că trebuie fie să adere la această doctrină, să o predice și să o susțină, fie că, în criza care se apropia cu pași repezi, vor avea dificultăți cu credincioșii hotărâți și neclintiți. Prin urmare, au decis să se opună doctrinei și au hotărât, unii printr-o politică, alții prin alta, să suprime subiectul. Acest lucru i-a pus pe frații și surorile noastre din rândul lor într-o situație extrem de dificilă. Cei mai mulți dintre ei își iubeau bisericile și nu se puteau gândi să le părăsească. Dar când au fost ridiculizați, oprimați și, în diverse moduri, lipsiți de privilegiile și bucuriile lor de odinioară, și când «hrana la vremea hotărîtă» le-a fost refuzată, iar cântecul de sirenă «Pace și liniște» le răsuna în urechi de la Sabat la Sabat, s-au dezobișnuit curând de preferințele lor de grup, s-au ridicat în măreția puterii lor, au scuturat jugul și au strigat: «Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu.»

GSAM 174Într-o situație dificilă

GSAM 174.1„Această stare a lucrurilor ne-a pus într-o situație dificilă, (1) deoarece ne aflam chiar la sfârșitul perioadei noastre profetice, în care ne așteptam ca Domnul să-Și adune tot poporul într-unul singur; și (2) întotdeauna predicam o doctrină diferită; iar acum, că circumstanțele se schimbaseră, ar fi fost considerat un semn de necinste din partea noastră dacă ne-am fi alăturat strigătului de separare și de rupere a bisericilor care ne primiseră pe noi și mesajul nostru. Prin urmare, am ezitat și am continuat să acționăm conform poziției noastre inițiale, până când biserica și pastorii au dus problema atât de departe încât am fost obligați, din frica lui Dumnezeu, să luăm o poziție de apărare a adevărului și a copiilor lui Dumnezeu călcați în picioare.

GSAM 174Un exemplu apostolic pentru calea noastră

GSAM 174.2„«În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu, și căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămîneau împietriți și necredincioși, și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărțit pe ucenici de ei, și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran.»⁷ Abia când «unii rămîneau împietriți» și «vorbeau de rău Calea Domnului [venirea Domnului] înaintea norodului», frații noștri au fost îndemnați să iasă și să se separe de biserici. Ei nu au putut suporta această «vorbire rea» a «slujitorilor răi», iar bisericile care puteau urma calea opresiunii și a «vorbirii rele» față de cei care așteptau «speranța binecuvântată» nu erau pentru ei altceva decât fiicele Babilonului mistic. Ei le-au proclamat astfel și au intrat în libertatea Evangheliei. Și deși s-ar putea să nu fim cu toții de acord cu privire la ceea ce constituie Babilonul, suntem de acord cu privire la separarea imediată și definitivă de toți cei care se opun doctrinei venirii și a Împărăției lui Dumnezeu care este aproape. Credem că este o chestiune de viață și de moarte. Este moarte să rămâi legat de acele grupuri care vorbesc cu ușurință despre venirea Domnului sau se opun acesteia. Este viață să ieși din orice tradiție omenească, să te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu și să aștepți zilnic arătarea Domnului. De aceea, le spunem acum tuturor celor care sunt în vreun fel prinși în jugul robiei: «Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.»”⁸

GSAM 175Opoziție inexplicabilă

GSAM 175.1Wm. Miller vorbește astfel despre conflictul care exista la acea vreme între biserici și adventiști:—

GSAM 175.2„Este cu totul nenatural și inexplicabil ca bisericile creștine să excludă această doctrină și pe membrii ei din cauza acestei speranțe binecuvântate. Știu că unele biserici baptiste spun că nu îi exclud din cauza credinței lor, ci din cauza comuniunii lor cu credincioșii adventiști. Atunci, dacă nu este din cauza credinței lor într-un Mântuitor care va veni, de ce sunt eu exclus de la amvonurile lor, eu care nu am avut comuniune decât cu o biserică baptistă? Este un pretext fals. Dar acesta nu poate fi pretextul metodiștilor și al presbiterienilor; pentru că ei cred în comuniunea mixtă. Atunci pentru ce îi exclud? Am auzit de unii care au fost excluși pentru că «cântau» melodii despre A Doua Venire; alții pentru nebunie, când tot ce s-a dovedit împotriva lor era faptul că îl așteptau pe Hristos. O, Dumnezeule, «iartă-i, căci nu știu ce fac.»”

GSAM 176Storrs despre atitudinea bisericilor

GSAM 176.1George Storrs a vorbit despre atitudinea bisericilor față de adventiști, în felul următor:—

GSAM 176.2„Care dintre ele, în acest moment, nu spune: «Șed ca împărăteasă»? Și care dintre ele nu se mulțumește cu ideea că într-o zi vor realiza cucerirea lumii și că aceasta va fi supusă credinței lor? Care dintre ele va permite ca un suflet să rămână printre ele în pace, care își mărturisește deschis și fără teamă credința în venirea lui Hristos care este la ușă? Oare condiția pentru a rămâne printre ele fără a fi deranjat nu este aceea de a te «abține cu desăvârșire» de la o exprimare publică a credinței în venirea Domnului în acest an, oricare ar fi convingerile tale cu privire la acest subiect și oricât de important ți s-ar părea să strigi: «Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-i slavă, căci a venit ceasul judecății Lui»?”

GSAM 176Mărturia lui Mansfield

GSAM 176.3L. D. Mansfield, scriind din Oneida, N.Y., la 21 martie 1844, mărturisește astfel:—

GSAM 176.4„Dumnezeu lucrează în mințile copiilor Săi dragi, care Îl așteaptă pe Domnul din ceruri, și îi călăuzește nu numai să dea ascultare îngerului «cu o Evanghelie vecinică, pentruca s'o vestească», zicând: «a venit ceasul judecății Lui», ci și să se supună poruncii care urmează: «Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu!» Sunt mai convins ca niciodată că organizațiile religioase de astăzi constituie o parte nu neglijabilă din acel Babilon care urmează să fie dărâmat cu violență și să nu mai fie găsit deloc... Mi se pare, totuși, că în unele dintre aceste organizații asemănarea cu cornul cel mic este cea mai izbitoare. Câteva exemple vor ilustra această chestiune.

GSAM 176Manifestarea spiritului de gloată

GSAM 176.5„Un frate care lucra cu mare succes în această regiune, vestind venirea Domnului, stabilise o întâlnire pentru a ține o prelegere într-un anumit loc, la o oră dată. Domnul a rânduit astfel încât el se afla la șaisprezece mile de locul întâlnirii, dar un pastor _____ era prezent, în fruntea unei mulțimi furioase, cu gudron și pene, cu scopul de a le aplica acelui slujitor al Dumnezeului Cel Preaînalt. Același pastor a început, la scurt timp după aceea, o întâlnire de lungă durată, dar totul era la fel de rece și de înghețat ca ghețarul din Nord — niciun suflet nu s-a trezit sau nu s-a convertit. În cele din urmă, pastorul a spus că credea că va trebui să «se așeze pe banca penitenților».

GSAM 177.1„Un lider de grup din acest sat le-a spus celor din grupul său, de când ținem adunări aici, că dacă vreun om ar intra în casa lui și ar spune că crede că Hristos va veni anul acesta, l-ar da afară.”

GSAM 177Datoria față de biserici

GSAM 177.2Vom prezenta în acest moment o mărturie dintr-un discurs adresat conferinței adventiste a credincioșilor adunați la Boston, Massachusetts, datată 31 mai 1844 și semnată de Wm. Miller, Elon Galusha, N. N. Whiting, Apollos Hale și J. V. Himes. Ei spun:—

GSAM 177.3„Putem spune câteva cuvinte și despre datoria noastră față de biserici. Pericolul aici, ca și în majoritatea celorlalte cazuri, ni se pare că se află în extreme. Prima formă a pericolului este aceea de a permite autorității bisericii cu care suntem asociați să ne impună tăcerea într-o astfel de chestiune de datorie. Nu avem nicio îndoială că mii de oameni s-au adus singuri sub condamnarea lui Dumnezeu cedând pretențiilor nebiblice ale bisericilor lor în această chestiune; aceștia, dacă ar fi fost hotărâți și credincioși, s-ar afla acum într-o situație mult mai sigură și ar fi mai utili, chiar dacă ar fi fost chemați să sufere.

GSAM 177.4„A doua formă de pericol este aceea de a ceda unui spirit de răzbunare împotriva bisericilor din cauza nedreptății lor față de noi și de a purta un război fără discernământ împotriva tuturor acestor organizații. În ceea ce privește datoria adventiștilor față de bisericile cu care ar putea fi asociați, dacă am fi chemați să o facem, nu am putea da îndrumări care să se aplice în mod general. Ei trebuie să acționeze în frica lui Dumnezeu, așa cum o cer circumstanțele cazului.

GSAM 178.1„Ar trebui, totuși, să fim hotărâți în îndeplinirea datoriei noastre, mărturisind pentru adevăr în toate ocaziile potrivite și adecvate. Și dacă, urmând această cale, ofensăm bisericile, iar acestea ne amenință cu excluderea dacă nu tăcem (deși, dacă considerăm potrivit să ne desfacem relația cu biserica pe cale amiabilă, aceasta ar putea fi calea mai bună), să ne îndeplinim datoria, iar când vom fi excluși, să fim răbdători în a îndura nedreptatea și să fim dispuși, alături de Stăpânul nostru, să «ieșim afară din poartă, purtând ocara Lui».”

GSAM 178.2Din aceste citate referitoare la atitudinea bisericilor față de cei care vestesc mesajul celui de-al doilea înger, se poate observa cu ușurință cum, ca prim rezultat al acestei a doua chemări la „cină”, cei care fuseseră adunați într-o singură turmă spirituală sunt numiți „ciungii”, „șchiopii” și „orbii”, ceea ce sugerează puternic tratamentul nedrept pe care l-au primit din cauza „lovirii” din partea „tovarășilor lor de slujbă”, de care fuseseră separați.

GSAM 178Un popor separat, ales să primească adevăruri noi

GSAM 178.3Scopul Domnului poate fi clar deslușit în chemarea afară a unui popor distinct sub proclamarea mesajului celui de-al doilea înger — a doua chemare la „cină” — și a „strigătului de la miezul nopții”. Adevărurile prețioase pentru zilele de pe urmă trebuiau cercetate și proclamate — o lucrare care nu putea fi îndeplinită în bisericile „legate de crezuri”, la fel cum vestirea Evangheliei lumii nu putea fi realizată de biserica apostolică atâta timp cât aceasta păstra o legătură cu sectele iudaice. Dumnezeu a cerut separarea acolo,⁹ și a cerut, de asemenea, separarea credincioșilor adventiști de cei care ar căuta să-i țină în cercul crezurilor lor.

GSAM 179„Six Sermons” ale lui Storrs

GSAM 179.1La scurt timp după această ieșire din biserici, observăm că lumina a venit asupra grupurilor adventiste cu privire la subiectul pedepsei viitoare, așa cum este prezentat în broșura „Six Sermons”, de George Storrs, care susținea că omul este, prin natură, muritor; că morții sunt inconștienți între moarte și înviere; că pedeapsa finală a celor necredincioși va fi dispariția totală; și că nemurirea este un dar al lui Dumnezeu, care poate fi primit numai prin credința în Domnul nostru Isus Hristos.

GSAM 179.2Mii de adventiști au acceptat această doctrină privind natura omului, dar nu toți. Respingerea ei nu a adus confuzie în rândul lor, deoarece era considerată pur și simplu o chestiune de credință, și nu un test al integrității morale; prin urmare, efortul comun de a avertiza lumea cu privire la apropierea lui Hristos a rămas neîntrerupt. Totuși, aceasta a avut efectul de a stârni mânia bisericilor împotriva lor.

GSAM 179Incapabili să respingă „Six Sermons”

GSAM 179.3Pastorul metodist din orașul în care locuiam eu, care se alăturase anterior predicării doctrinei adventiste în 1843, a primit „Six Sermons”, le-a citit și a recunoscut în fața membrilor bisericii sale că nu era în măsură să respingă doctrina; dar, constatând că mulți dintre membrii bisericii sale o acceptau, i-a sfătuit pe ceilalți să nu citească cartea, deoarece „ar crede în această doctrină dacă ar citi-o”. În luna septembrie 1844, după ce acest pastor s-a întors de la conferința anuală, s-a ridicat la amvon și a renunțat public la doctrina adventistă, cerând cu umilință iertare congregației pentru că i-a invitat vreodată pe conferențiari să vorbească în biserică.

GSAM 179Judecați pentru erezie

GSAM 179.4Această acțiune din partea pastorului a fost urmată curând de o încercare de a-i judeca pe credincioșii adventiști pentru erezie; însă, întrucât li s-a permis să-și pledeze cauzele pe baza Bibliei, biserica nu a obținut nicio victorie. Mai mulți au fost excluși din această biserică deoarece comportamentul lor nu era în armonie cu disciplina bisericească, iar mulți alții s-au retras din cauza acestei excluderi a membrilor a căror credință nu putea fi dovedită a fi contrară Scripturilor. Astfel, doctrina adventistă a fost exclusă pentru totdeauna din biserica în care sute de oameni îl găsiseră pe Mântuitorul și fuseseră făcuți fericiți în Dumnezeu.

GSAM 180.1Ceea ce s-a întâmplat în orașul meu natal s-a petrecut și în sute de alte biserici din toată țara. Cei care au fost tratați astfel de foștii lor frați au găsit multă mângâiere în cuvintele profetului Isaia: „Ascultați Cuvîntul Domnului, voi, cari vă temeți de Cuvîntul Lui. Iată ce zic frații voștri, cari vă urăsc și vă izgonesc din pricina Numelui Meu: «Să-Și arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!» -Dar ei vor rămînea de rușine!”¹⁰

GSAM 180Mânia celor răi se manifestă

GSAM 180.2Pe măsură ce se apropia ziua în care era așteptat Domnul, credincioșii deveneau tot mai sârguincioși în lucrările lor, iar cei răi se înfuriau și batjocoreau tot mai aprig, după cum se va vedea din următoarea declarație făcută de redactorul ziarului Midnight Cry din 31 octombrie 1844:—

GSAM 180.3„Efectul pe care această mișcare l-a produs asupra celor răi a contribuit, de asemenea, în mare măsură la întărirea credinței noastre că Dumnezeu era în ea. Când copiii lui Dumnezeu s-au adunat pentru a se prosterna și a se smeri înaintea Lui și pentru a se pregăti pentru venirea Sa, așa cum se cuvine unei adunări de păcătoși care nu pot fi mântuiți decât prin har, cei răi au manifestat cea mai mare răutate. Deși nu anunțasem adunările noastre decât în propriul nostru ziar și nici nu invitam publicul acolo, fiii lui Belial s-au înghesuit în ele și au provocat multă tulburare. În seara zilei de sâmbătă, 12 a acestei luni [12 octombrie 1844], nu am ținut nicio adunare la tabernacol, pentru ca sacristanul [îngrijitorul] să aibă ocazia să curățe clădirea pentru Sabat [duminică]. Dar mulțimea a pătruns cu forța în clădire și a refuzat chiar și acest privilegiu. Primarul, însă, fără să i se ceară, a intervenit prompt și i-a alungat.

GSAM 181.1„La adunările noastre din Sabatul următor, după ce tabernacolul s-a umplut, o mulțime densă a ocupat strada din fața clădirii, mulți dintre ei fiind înfuriați că cineva ar putea crede în venirea Domnului. Seara, din cauza agitației populației, nu s-a ținut nicio adunare; totuși, strada era plină de mulțime încă de la o oră devreme; dar intervenția promptă a primarului și a poliției sale eficiente a eliberat strada, după ce au trimis câțiva la secția de poliție. Nu puteam decât să comparăm comportamentul mulțimii cu cel care a înconjurat ușa lui Lot, în seara dinaintea distrugerii Sodomei... Această mișcare din partea lor a fost atât de bruscă, simultană și de amploare, încât manifestarea ei în prima zi a lunii a șaptea a calendarului evreiesc ne-a întărit convingerea că aceasta trebuie să fie luna respectivă.”

GSAM 181Batjocoritorii își îmbracă veșmintele de înălțare

GSAM 181.2Pe 22 octombrie 1844, ziua în care s-au încheiat cele două mii trei sute de zile, la Paris, Maine, în timp ce credincioșii erau adunați în lăcașul de cult, angajați în rugăciune solemnă către Dumnezeu, în așteptarea venirii Domnului în acea zi, batjocoritorii s-au adunat în jurul lăcașului, cântând cântece burlești. Doi dintre acești scandalagii și-au îmbrăcat veșminte albe lungi și s-au urcat pe acoperișul clădirii, au cântat cântece și i-au batjocorit pe cei dinăuntru care se rugau și așteptau venirea Domnului.

GSAM 181.3Este probabil ca din această circumstanță să fi luat naștere zvonurile false care circulau despre faptul că adventiștii ar fi purtat veșminte de înălțare; căci, deși publicațiile adventiste au oferit recompense de până la 500 de dolari pentru un singur caz autentic în care un adventist ar fi purtat un veșmânt de înălțare în 1844 și ar fi așteptat astfel venirea Domnului, nu a fost prezentat niciun astfel de caz.

GSAM 182Viziunea lui Hazen Foss, 1844

GSAM 182.1În acea perioadă trăia în Poland, Maine, un tânăr pe nume Hazen Foss, care credea cu tărie că Domnul va veni în a zecea zi a lunii a șaptea. Era un bărbat cu o înfățișare plăcută, cu un mod de a vorbi agreabil și destul de bine educat. Cu câteva săptămâni înainte ca „strigătul de la miezul nopții” să ia sfârșit, Domnul s-a apropiat de el și i-a dat o viziune, în care i s-a arătat călătoria poporului adventist către cetatea lui Dumnezeu, împreună cu pericolele pe care le vor întâmpina. I-au fost date câteva mesaje de avertizare, pe care trebuia să le transmită, și a avut, de asemenea, o viziune asupra încercărilor și persecuțiilor care urmau să vină în consecință, dacă era credincios în relatarea a ceea ce i se arătase. Lui, la fel ca domnului Foy, i s-au arătat trei trepte prin care poporul lui Dumnezeu urma să pășească pe deplin pe calea către cetatea sfântă. Fiind un credincios ferm în venirea Domnului „în câteva zile” (așa cum cântau atunci), partea din viziune referitoare la cele trei trepte de pe cale i s-a părut inexplicabilă; și, având din fire un spirit mândru, s-a ferit de cruce și a refuzat să relateze viziunea. Viziunea s-a repetat a doua oară, iar în plus i s-a spus că, dacă va refuza în continuare să relateze ceea ce i se arătase, povara îi va fi luată și va fi încredințată unuia dintre cei mai slabi dintre copiii Domnului, unul care va relata cu credincioșie ceea ce Dumnezeu va revela. El a refuzat din nou. Apoi i s-a dat o a treia viziune și i s-a spus că era eliberat, iar povara era pusă asupra unuia dintre cei mai slabi dintre cei slabi, care urma să împlinească voia Domnului.

GSAM 182Foss nu reușește să povestească viziunea sa

GSAM 182.2Acest lucru l-a surprins pe tânăr, iar el a hotărât să relateze ceea ce i se arătase și, în consecință, și-a anunțat întâlnirea. Oamenii s-au înghesuit să vadă și să audă. El și-a relatat cu atenție experiența, cum refuzase să relateze ceea ce Domnul îi arătase și ce urma să rezulte din refuzul său. „Acum”, a spus el, „voi relata viziunea.” Dar, vai! Era prea târziu: stătea în fața oamenilor mut ca o statuie și, în cele din urmă, a spus în cea mai profundă agonie: „Nu-mi amintesc niciun cuvânt din viziune.” Și-a strâns mâinile în chin, spunând: „Dumnezeu și-a împlinit cuvântul. Mi-a luat viziunea”, iar în marea sa suferință sufletească a spus: „Sunt un om pierdut.” Din acel moment și-a pierdut speranța în Hristos și a intrat într-o stare de disperare. Nu a mai participat niciodată la o adunare adventistă și nu a mai manifestat niciun interes personal față de religie. Comportamentul său, în multe privințe, ca să spunem cel puțin, a fost acela al unui om lipsit de influența blândă a Duhului Stăpânului, al unuia „lăsat în voia lui, să se umple de propriile lui fapte”. În această stare sufletească a murit în 1893.

GSAM 183Viziunea lui Foss relatată de altcineva

GSAM 183.1La aproximativ trei luni de la momentul în care nu a reușit să-și amintească viziunea, a auzit dintr-o cameră alăturată o viziune relatată de altcineva. Întâlnirea avea loc într-o locuință în care se afla și el. A fost îndemnat să participe la întâlnire, dar a refuzat să o facă. A spus că viziunea era cât se poate de asemănătoare cu cea care i-a fost arătată, în măsura în care două persoane pot relata același lucru. Și astfel s-a aflat ceea ce el văzuse, dar nu-și putea aminti atunci când încerca să o relateze. Când a văzut persoana respectivă mai târziu, a spus: „Acesta este instrumentul asupra căruia Domnul a pus povara.”

GSAM 183O dezamăgire amară

GSAM 183.2A zecea zi a lunii a șaptea, după calendarul evreiesc (22 octombrie 1844), a sosit în sfârșit. A găsit mii și mii de oameni care așteptau acel moment ca împlinire a speranțelor lor. Ei nu făcuseră niciun fel de pregătiri pentru viața pământească dincolo de acea dată. Nici măcar nu le trecuse prin minte gândul: „dacă nu se va întâmpla”, ci își planificaseră treburile lumești așa cum ar fi făcut-o dacă s-ar fi așteptat ca acea zi să pună capăt perioadei vieții lor naturale. Îi avertizaseră și îi îndemnaseră pe cei răi să fugă de mânia care urma să vină, iar mulți dintre aceștia se temeau că mesajul s-ar putea dovedi adevărat. Își sfătuiseră și se rugaseră împreună cu rudele lor și își luaseră rămas-bun de la cei dintre ei care nu-și dăduseră inima lui Dumnezeu. Pe scurt, își luaseră rămas-bun de la toate lucrurile pământești cu toată solemnitatea cu care o face cineva care se consideră pe punctul de a se înfățișa față în față cu Judecătorul întregului pământ. Astfel, cu o neliniște care aproape le tăia respirația, s-au adunat în lăcașurile lor de cult, așteptând, de la un moment la altul, să-L audă pe Domnul „cu glasul unui arhanghel și cu trîmbița lui Dumnezeu” și să vadă cerurile aprinse de gloria Regelui lor care urma să vină.

GSAM 184.1Orele treceau încet, iar când, în sfârșit, soarele s-a scufundat sub orizontul vestic, a zecea zi a lunii a șaptea după calendarul evreiesc s-a încheiat. Umbrele nopții și-au întins din nou mantia sumbră peste lume; dar odată cu acea întunecime a venit o durere de tristețe în inimile credincioșilor adventiști, de o natură care își poate găsi un echivalent doar în durerea ucenicilor Domnului nostru, pe măsură ce se îndreptau solemn spre casele lor în noaptea care a urmat răstignirii și îngropării Celui pe care, cu puțin timp înainte, îl însoțiseră triumfal în Ierusalim ca pe Regele lor.