Capitolul 6 — Mesajul și mesagerii

GSAM 108.1„Scrie viziunea și înscrie-o clar pe table, ca să poată alerga cel ce o citește. Căci viziunea este încă pentru un timp stabilit, dar la sfârșit va vorbi și nu va minți; chiar dacă întârzie, așteapt-o; pentru că va veni cu siguranță, nu va întârzia” (literal după KJV).¹

GSAM 108.2„Și am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s'o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și ori cărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-i slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pămîntul, marea și izvoarele apelor.»”²

GSAM 108.3Cei care au făcut proclamația privind venirea lui Hristos au susținut că această „viziune”, cu timpul ei „stabilit”, menționată de profetul Habacuc, includea viziunile din profețiile lui Daniel și ale Apocalipsei. Ei au prezentat aceste lucruri atât de clar în descrierile lor de pe diagramele profetice, încât cel care citea interpretarea putea într-adevăr să „alerge” și să transmită informația altora.

GSAM 108Un mesaj clar

GSAM 108.4Proclamația poporului adventist nu era pur și simplu anunțul făcut de Pavel în fața lui Felix: „despre neprihănire, despre înfrînare și despre judecata viitoare”; nici nu era declarația făcută de Martin Luther, după ce a finalizat traducerea Bibliei, când, cu puțin timp înainte de moartea sa, se spune că ar fi spus: „Sunt convins că judecata nu este departe; da, că Domnul Însuși nu va mai lipsi mai mult de trei sute de ani.” Nici nu a fost declarația făcută de John Wesley, când a spus că „credea că mileniul ar putea începe în aproximativ o sută de ani”. Adventiștii susțineau că transmit mesajul simbolizat în Apocalipsa 14:6, 7: „A venit ceasul judecății Lui”, și strigătul din Apocalipsa 10:6: „Timpul nu va mai fi” (literal după KJV). O astfel de profeție nu se putea împlini prin anunțarea unui eveniment care urma „să vină”, care urma să vină „peste trei sute de ani” sau „peste o sută de ani”, ci într-un moment precis, „a venit”. Tocmai un astfel de mesaj, cu exact aceeași precizie cerută de profețiile de mai sus, a fost vestit de poporul adventist întregii lumi.

GSAM 109Judecata la venirea lui Hristos

GSAM 109.1În momentul în care acest mesaj a fost anunțat pentru prima dată, toate confesiunile creștine susțineau că judecata va avea loc la A Doua Venire a lui Hristos. Așadar, un popor aflat în acele circumstanțe, care transmitea mesajul că a sosit ceasul judecății, susținând în același timp această părere, nu putea decât să proclame A Doua Venire a lui Hristos. De fapt, ceea ce a dat forță mesajului și a mișcat cel mai puternic oamenii a fost proclamarea unui moment precis. La început, ei au susținut că sfârșitul lumii va veni undeva în cursul „anului evreiesc” 1843 și că acesta se încadra în perioada cuprinsă între 21 martie 1843 și 21 martie 1844. După ce această perioadă a trecut, aflăm din Midnight Cry din anul 1844 că fusese stabilită o zi precisă pentru încheierea perioadelor profetice. Aceasta era a zecea zi a lunii a șaptea evreiești, corespunzând datei de 22 octombrie 1844.

GSAM 109Calculul celor 2300 de zile

GSAM 109.2Temeiul datei — 1843 — l-au constituit cele două mii trei sute de zile din Daniel 8. S-a susținut că, întrucât aceste „zile” erau legate de profeții în care fiarele erau alese să reprezinte împărății, „zilele” trebuiau folosite în sens simbolic pentru a reprezenta ani, conform interpretării Domnului privind timpul simbolic, așa cum este prezentată în Numeri 14:34 și Ezechiel 4:5, 6; că cele șaptezeci de săptămâni — 490 de zile — din Daniel 9 urmau să constituie prima parte a celor două mii trei sute de zile și că cele două perioade începeau simultan. Evenimentul menționat în Daniel 9, care a marcat începutul celor șaptezeci de săptămâni, a fost „darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. Această poruncă a fost dată în al șaptelea an al domniei lui Artaxerxe Longimanus, în anul 457 î.Hr., așa cum este consemnat în Ezra 7.

GSAM 110.1Faptul că aceasta era data adevărată a începutului celor șaptezeci de săptămâni a fost demonstrat de faptul că, în doar șaizeci și nouă de săptămâni — 483 de ani — de la anul 457 î.Hr., adică în anul 27 d.Hr., Hristos a fost botezat de Ioan și și-a început slujirea, spunând: „S'a împlinit vremea”, ³ etc. Începerea slujirii lui Hristos, în anul 27 d.Hr., răstignirea Sa la trei ani și jumătate de la acea dată, „la jumătatea [mijlocul] săptămînii [a șaptezecea]”, sfârșitul lucrării speciale printre iudei, în anul 34 d.Hr., și convertirea rapidă a lui Saul, apostolul neamurilor, au dovedit că cele șaptezeci de săptămâni s-au încheiat la acea dată și, prin urmare, că au început în anul 457 î.Hr. Ei au calculat astfel: din 2300 se scade 457 și rămân 1843. Și întrucât cei 457 de ani au fost înainte de Hristos, ajungem, pentru sfârșitul celor 2300 de zile, la sfârșitul anului 1843.

GSAM 110Recunoașteri ale oponenților

GSAM 110.2S-a spus pe bună dreptate că „recunoașterile în favoarea adevărului din rândurile oponenților săi constituie cea mai puternică dovadă”. Niciunul dintre oponenții mesajului adventist nu a sugerat vreodată că judecata de cercetare a poporului Domnului era un eveniment care urma să aibă loc înainte de venirea lui Hristos; ci au raționat asupra acestui punct în armonie cu adventiștii. Ca dovadă a acestei afirmații, cităm din declarațiile a doi oponenți proeminenți.

GSAM 110.3Domnul N. Colver, predicând în Capela de pe strada Marlboro, din Boston, în 1842, împotriva adventiștilor, a spus:—

GSAM 111.1„Dacă aceste zile ar fi ani, lumea s-ar sfârși în 1843; orice elev își poate da seama de asta; căci dacă cele 490 de zile s-au încheiat odată cu moartea lui Hristos, cele 2300 de zile s-ar încheia în 1843; iar lumea trebuie să se sfârșească, cu excepția cazului în care se poate demonstra că va avea loc un alt eveniment, și nu văd cum s-ar putea face asta.”

GSAM 111.2Profesorul Stuart, cam în aceeași perioadă, a spus:

GSAM 111.2„Este un fapt deosebit că marea majoritate a interpreților din lumea engleză și americană au avut, timp de mulți ani, obiceiul de a înțelege zilele menționate în Daniel și în Apocalipsa ca reprezentări sau simboluri ale anilor. Mi-a fost greu să identific originea acestui obicei general, aș putea spune aproape universal.”

GSAM 111Mărturia profesorului Bush

GSAM 111.3Profesorul Bush a spus: „Oricine îl atacă pe domnul Miller în privința momentului ales de el, îl atacă în punctul său cel mai puternic. Momentul său este corect; dar el se înșală în privința evenimentului care urmează să aibă loc.” Bush credea în convertirea întregii lumi înainte de venirea lui Hristos. Teoria sa era că mileniul urma să înceapă în 1844.

GSAM 111.4Pastorii mișcării adventiste predicau în discursurile lor publice că istoria lumii arăta că diversele națiuni se aflau exact în starea simbolizată de chipul din Daniel 2, când piatra urma să lovească chipul la picioare, iar Dumnezeul cerurilor își va înființa împărăția; și în capitolul 7, când „domnia, stăpînirea și puterea tuturor împărățiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt”. De asemenea, ei au atras atenția asupra faptului că semnele — fizice, politice și morale — erau exact cele pe care Scripturile le-au prezis că vor fi văzute atunci când Domnul urma să se arate.

GSAM 111Minuni în ceruri

GSAM 111.5Domnul, prin profetul Ioel, spune: „Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pămînt: sînge, foc, și stîlpi de fum; soarele se va preface în întunerec, și luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.”⁴ Adventiștii credeau și învățau că aurora boreală din ultimele secole (numită în mod obișnuit lumini nordice) era „foc, și stîlpi de fum” care corespundeau descrierii profetului; și, conform celor mai bune informații obținute din istorie (ne referim la Edinburg Encyclopedia ca mărturie), aceasta fusese rar observată înainte de această perioadă.

GSAM 112.1Astfel, în timp ce mesajul venirii iminente a Domnului se răspândea până în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului, pe cer apăreau semne care dădeau greutate adevărului și atrăgeau atenția oamenilor.

GSAM 112.2Pe 25 ianuarie 1837, a avut loc un spectacol magnific al aurorei boreale înflăcărate, care părea să conducă mințile multora direct către profeția profetului Ioel cu privire la ceea ce urma să preceadă marea zi a Domnului. Următoarea descriere a scenei provine din ziarul New York Commercial Advertiser din 22 octombrie 1839. Ea corespunde exact cu scena pe care autorul a văzut-o cu ochii lui în Victor, județul Ontario, statul New York.

GSAM 112Aurora aprinsă din 1837

GSAM 112.3„În seara zilei de 25 ianuarie 1837, a avut loc o manifestare remarcabilă a aceluiași fenomen [adică aurora boreală] în diverse părți ale țării, așa cum cititorii noștri își vor aminti fără îndoială. Acolo unde solul era acoperit de zăpadă, priveliștea era grandioasă și «înfricoșătoare» într-un mod fără precedent. Într-un loc, situat lângă un munte, oamenii care au asistat la scenă ne-au spus că aceasta semăna cu «valuri de foc care se rostogoleau în josul muntelui», iar, în general, din câte s-a aflat, zăpada care acoperea solul părea ca un foc amestecat cu sânge, în timp ce deasupra (așa cum spune apostolul), erau «cerurile aprinse», semănând atât de mult cu descrierea profetică a zilei de apoi, încât mulți au fost uimiți; copiii care priveau scena s-au înspăimântat și au întrebat dacă aceasta era venirea judecății; și chiar și animalele tremurau de o teamă evidentă.”

GSAM 113.1Acest semn al profetului Ioel nu s-a manifestat doar în America, ci, pe măsură ce doctrina venirii Domnului câștiga popularitate în Marea Britanie, același semn a apărut pe cer și în acea țară. Ziarul New York Commercial Advertiser din 22 octombrie 1839 citează următoarele fragmente din ziarele londoneze referitoare la un fenomen remarcabil observat în acea țară în noaptea de 3 septembrie:—

GSAM 113Aurora din 1839

GSAM 113.2„LONDRA, 5 SEPT. — Între ora zece joi seara și ora trei ieri dimineață, pe cer a fost observat unul dintre cele mai magnifice exemple ale acestor fenomene extraordinare, stele căzătoare și aurora boreală, observate de mulți ani încoace. Primul semn al acestui fenomen singular a apărut cu zece minute înainte de ora zece, când o lumină roșu-cârmâz, aparent sub formă de vapori, s-a ridicat din partea nordică a emisferei și s-a extins treptat spre centrul cerului, iar până la ora zece sau zece și un sfert, întregul cer, de la est la vest, era o vastă pânză de lumină. Avea un aspect extrem de alarmant și semăna exact cu cel provocat de un incendiu teribil. Lumina varia considerabil; uneori părea să se estompeze, iar imediat după aceea se intensifica cu o strălucire puternică. Se vedeau amestecate cu ea nori de fum, care se învârteau în cerc, iar fiecare privitor părea convins că era vorba de «o conflagrație teribilă».

GSAM 113.3„Consternarea din metropolă era foarte mare; mii de persoane alergau în direcția presupusei catastrofe îngrozitoare. Pompele de incendiu aparținând stațiilor de pompieri din Baker Street, Farringdon Street, Watling Street, Waterloo Road, precum și cele aparținând stațiilor din vestul Londrei — de fapt, fiecare pompă de incendiu din Londra — au fost prevăzute cu cai și duse în galop spre presupusul «loc al distrugerii» cu o energie mai mare decât de obicei, urmate de trăsuri, călăreți și mulțimi uriașe. Unele dintre pompe au ajuns până la High Gate și Halloway [aproximativ patru mile] înainte ca eroarea să fie descoperită. Aceste fenomene au durat mai bine de două ore, iar spre dimineață spectacolul a devenit unul grandios.

GSAM 114.1„La ora două dimineața, fenomenul oferea o priveliște de o frumusețe deosebită, foarte greu de descris. Întreaga Londra era luminată ca la amiază, iar atmosfera era remarcabil de limpede. Emisfera sudică, la ora menționată, deși fără nori, era foarte întunecată; însă stelele, care erau nenumărate, străluceau frumos. Partea opusă a cerului prezenta un contrast singular, dar magnific; era extrem de limpede, iar lumina era foarte vie; se înregistra o succesiune continuă de meteori, care variau în splendoare — păreau să se formeze în centrul cerului și se răspândeau până când păreau să explodeze. Efectul era electrizant. Miriade de stele mici țâșneau deasupra orizontului și se năpusteau cu o asemenea viteză spre pământ încât ochiul abia le putea urmări traiectoria; păreau să explodeze și ele, aruncând o ceață roșu-închisă peste întreaga emisferă. Culorile erau de o splendoare deosebită.

GSAM 114.2„La ora două și jumătate, spectacolul s-a transformat în întuneric, care, pe măsură ce se risipea, a dezvăluit un curcubeu luminos în zenitul cerului și în jurul crestei de întuneric care atârna deasupra părții sudice a țării. Curând după aceea, coloane de lumină argintie au început să radieze din el. Acestea s-au intensificat în mod uimitor, amestecându-se cu vaporii roșii care se formau în același timp, iar când au atins înălțimea maximă, spectacolul a depășit orice imaginație. Stelele zburau în toate direcțiile, iar fenomenul a continuat până la ora patru, când totul s-a stins.”

GSAM 114Apariții ciudate în soare

GSAM 114.3În timp ce predicatorii în viață propovăduiau adevărul despre venirea Domnului, în diverse părți ale lumii s-au văzut minuni numeroase și variate pe cer. Dintre acestea, spațiul de care dispunem ne permite să prezentăm doar apariția soarelui la Norwich, în Anglia, în decembrie 1843. Un fenomen similar a avut loc în New Haven, Connecticut, pe 9 septembrie 1844, timp de două ore înainte și după amiază, și a fost observat de mii de oameni.

GSAM 115Aspectul ciudat al Soarelui

GSAM 115.1Cercul interior mic reprezintă soarele. Acesta avea o nuanță de portocaliu deschis. Partea exterioară a celor două cercuri, aflate la distanțe inegale de soare și înconjurându-l, părea să aibă aceeași nuanță; însă partea interioară a acestor cercuri era de un galben intens, cerul din interiorul lor apărând de o culoare maro închis, iar cele trei cercuri mari care treceau prin și sub soare păreau să emane o lumină strălucitoare distinctă.

GSAM 115.2Despre evenimentul din Anglia citim, într-o scrisoare de la E. Lloyd, din Londra, din 3 ianuarie 1844, următoarele:—

GSAM 115.3„A avut loc un remarcabil «semn în soare», văzut de cetățenii de seamă din Norwich și din împrejurimi, cum nu s-a mai văzut niciodată în Anglia. A fost observat în decembrie anul trecut, în jurul orei 12 la amiază, și a durat două ore. A alarmat foarte mult locuitorii. S-a produs chiar înainte ca frații Winter, Burgess și Routon să-și deschidă misiunea în acel oraș. Părea să pregătească calea pentru adevăr, astfel încât ei au avut succes acolo.”

GSAM 116.1Relatarea fenomenului așa cum s-a petrecut în New Haven, Connecticut, este prezentată în Midnight Cry din 10 octombrie 1844 și a fost preluată din New Haven Palladium din 10 septembrie 1844. În relatarea din Midnight Cry, redactorul spune: „Niciun filosof nu a reușit să ofere o explicație a cauzei acestui fenomen care să-l satisfacă pe el însuși.”

GSAM 116.2O relatare a acestui fenomen, care a avut loc în legătură cu soarele în New Haven, Connecticut, pe 9 septembrie 1844, a fost publicată și în ziarul Hartford Courant din 12 septembrie 1844 și sună astfel:—

GSAM 116.3„Inelele din jurul soarelui de luni, 9 septembrie 1844, care au fost vizibile timp de două ore înainte și după amiază, par să fi fost observate în general de cetățenii noștri cu mult interes și au trezit o curiozitate inteligentă de a afla mai multe despre fenomene de același fel și despre cauza lor.

GSAM 116.4„Halo-ul de față s-a remarcat prin durata sa și a oferit condiții favorabile pentru observare. În jurul prânzului, acesta consta în principal din două inele complete, unul cu o lățime de aproximativ patruzeci și cinci de grade, care înconjura Soarele în centrul său, iar celălalt cu o lățime de aproximativ șaptezeci și doi de grade, având centrul în zenit, în timp ce circumferința sa trecea prin Soare. Cercul mai mic era însoțit de o elipsă cu axa mare și cu o excentricitate mică. Chiar vizavi de Soare și la treizeci și șase de grade la nord de zenit, cercul mare era intersectat de alte două cercuri cu diametru aproape sau chiar identic, formând la punctul de intersecție un punct luminos, așa cum ar rezulta în mod natural din lumina combinată a celor trei inele luminoase. Inelul care înconjura Soarele prezenta culorile curcubeului, adesea cu multă vivacitate și frumusețe. Celelalte inele erau albe și mai estompate, pe măsură ce se îndepărtau de Soare. Cu toate acestea, mici porțiuni de cercuri, cu nuanțe prismatice [de curcubeu], apăreau în momente diferite, atât în est, cât și în vest... O astfel de uniformitate a structurii trebuie să depindă de o anumită lege care reglementează formarea halourilor; însă natura acestei legi nu este pe deplin elucidată... Nu s-au întâmpinat mari dificultăți în explicarea apariției inelului care înconjoară soarele, întrucât cauza este oarecum similară cu cea care produce curcubeul, dar explicarea originii inelului a cărui circumferință se află în centrul soarelui s-a dovedit a fi mai dificilă.”

GSAM 117Minuni care împlinesc profețiile Scripturii

GSAM 117.1Despre modul în care au fost interpretate, atât în Anglia, cât și în America, aceste minuni observate pe cer, putem afla citind din Exposition of the Twenty-fourth of Matthew, de Sylvester Bliss, publicată la Boston în 1843. După ce citează câteva dintre relatările de mai sus, el spune:—

GSAM 117.2„Astfel, «semnele mari» și «priveliștile înfricoșătoare» care sunt prezise în Scripturile adevărului par să se fi împlinit toate, la fel ca și cele despre care Mântuitorul a declarat că vor preceda venirea Sa.

GSAM 117.3„La fel de sigur cum înfrunzirea copacilor este un semn al verii, la fel de sigur, odată cu împlinirea acestor semne, creștinii trebuie să știe că venirea lui Hristos este aproape, chiar la uși. Nu este doar o simplă permisiune de a ști acest lucru, ci Mântuitorul nostru le poruncește să știe acest lucru.”⁵

GSAM 117MESAGERII

GSAM 117.4După ce am atras atenția asupra unor trăsături principale ale mesajului celei de-a Doua Veniri, așa cum a fost proclamat inițial, ar putea fi interesant să menționăm câțiva dintre cei care au jucat un rol proeminent în marea proclamare. Am menționat deja numele multora dintre cei mai talentați pastori ai acelei epoci din țările străine, care au răspândit acest strigăt. Pe măsură ce atragem atenția asupra unora dintre cei care au condus mișcarea în America, asupra cărora Domnul a pus povara lucrării, acest lucru va servi pentru a ilustra și mai mult faptul că mâna Domnului a fost într-adevăr prezentă în această mișcare.

GSAM 118William Miller

GSAM 118.1În primul rând, vom menționa cazul lui William Miller, care a avut un rol atât de proeminent în mișcarea adventistă din Statele Unite, încât pentru mulți această mișcare este cunoscută doar sub numele de „millerism”.

GSAM 118.2William Miller s-a născut în Pittsfield, Massachusetts, în februarie 1782. Încă din copilăria timpurie, s-au manifestat semne ale unei puteri și activități intelectuale mai mari decât cele obișnuite. În câțiva ani, aceste semne au devenit din ce în ce mai evidente pentru toți cei din anturajul său. El avea o constituție fizică robustă, un intelect activ și bine dezvoltat în mod natural, precum și un caracter moral ireproșabil. Deși se bucurase de avantajele limitate ale școlii locale doar câțiva ani, se recunoștea în general că realizările sale le depășeau pe cele ale profesorilor angajați de obicei.

GSAM 118.3Domnul Miller s-a căsătorit în 1802 și s-a stabilit în Poultney, Vermont. Oamenii cu care a intrat în contact de la mutarea sa în Poultney și cărora le datora în mare măsură favorurile sale lumești erau profund influențați de principii sceptice și teorii deiste. Nu erau oameni imorali, ci, ca grup, erau cetățeni buni, cu un comportament în general serios, umani și binevoitori. Cu toate acestea, ei respingeau Biblia ca etalon al adevărului religios și se străduiau să-și justifice această respingere cu ajutorul scrierilor lui Voltaire, Hume, Volney, Paine, Ethan Allen și ale altora. Domnul Miller a studiat cu atenție aceste lucrări și, în cele din urmă, s-a declarat deist. El însuși a afirmat că perioada sa deistă a durat doisprezece ani, începând aproximativ în 1804.

GSAM 118.4După ce a primit gradul de căpitan, s-a înrolat în armată în 1810. La întoarcerea din armată, s-a mutat împreună cu familia la Low Hampton, New York, pentru a se dedica acolo agriculturii începând din 1812. În calitate de fermier, avea mai mult timp liber pentru lectură. A constatat că viziunile sale deiste nu-i ofereau nicio asigurare a fericirii dincolo de viața prezentă. Dincolo de mormânt, totul era întunecat și sumbru. Pentru a folosi propriile sale cuvinte:

GSAM 118.4„Gândul nimicirii mă îngheța și mă ducea la deznădejde, iar ziua socotelilor era pentru toți o distrugere sigură. Cerurile erau ca arama, deasupra capului, iar pământul de sub picioare era ca fierul. Veșnicia — ce era oare? Și moartea — de ce mai exista? Cu cât gândeam mai mult, cu atât eram mai departe de explicație. Cu cât mă adânceam în cugetarea aceasta, cu atât mai contradictorii erau concluziile. Am încercat să nu mai gândesc, dar gândurile nu le puteam stăpâni. Eram cu adevărat nenorocit, dar nu înțelegeam cauza... Curând după aceea, brusc, chipul Mântuitorului mi s-a întipărit viu în minte. Mi s-a părut că ar putea exista o ființă atât de bună și de miloasă încât să facă ea însăși ispășirea pentru fărădelegile noastre și, astfel, să ne scape de pedeapsa păcatului. Am simțit imediat cât de minunată trebuie să fie o astfel de ființă; și mi-am imaginat că m-aș putea arunca în brațele ei și că aș putea avea încredere în mila ei.”

GSAM 119Convertirea lui William Miller

GSAM 119.1El a mai spus:

GSAM 119.1„Am înțeles că Biblia scotea în evidență tocmai un astfel de Mântuitor de care aveam eu nevoie; și am fost uimit să descopăr cum o carte neinspirată dezvoltă niște principii atât de perfect adaptate nevoilor unei lumi căzute. Am fost constrâns să admit că Scripturile trebuiau să fie o descoperire de la Dumnezeu. Studiul lor a devenit plăcerea mea; iar în Isus am găsit un prieten.... Biblia a devenit apoi studiul meu de căpetenie și pot spune cu adevărat că am cercetat-o cu o mare plăcere. Am găsit acea jumătate despre care nu mi s-a vorbit niciodată. M-am întrebat atunci de ce nu văzusem mai înainte frumusețea și măreția ei și m-am minunat cum de am putut-o respinge.”

GSAM 119.2Modul în care William Miller studia Biblia este descris astfel de el însuși:

GSAM 119.2„M-am hotărât să las deoparte toate prejudecățile mele, să compar temeinic verset cu verset și să-mi continui studiul într-un mod regulat și metodic... Ori de câte ori găseam ceva obscur, obiceiul meu era să-l compar cu toate pasajele conexe; și, cu ajutorul lui Cruden, am examinat toate textele scripturale în care se găsea vreunul dintre cuvintele proeminente conținute în orice porțiune obscură... În acest fel am continuat studiul Bibliei, la prima mea lectură a acesteia, timp de aproximativ doi ani, și am fost pe deplin convins că ea este propria sa interpretă.

GSAM 120.1„În timp ce studiam astfel, am ajuns la convingerea că, dacă profețiile care s-au împlinit în trecut constituie un criteriu prin care să judecăm modul de împlinire a celor care sunt încă viitoare, atunci concepțiile populare despre domnia spirituală a lui Hristos — un mileniu temporal înainte de sfârșitul lumii și întoarcerea evreilor — nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu ... Am descoperit că Scripturile învață în mod clar că Isus Hristos va coborî din nou pe acest pământ, venind în norii cerului, în toată slava Tatălui Său.

GSAM 120.2„Simțeam o desfătare în studiul Scripturii, pe care nu o bănuisem că poate rezulta din învățăturile ei. Am început studiul lor fără nicio așteptare de a găsi momentul venirii Mântuitorului și, la început, abia puteam să cred rezultatul la care ajunsesem; dar dovezile m-au impresionat cu atâta forță încât nu am putut să mă opun convingerilor mele. Am ajuns la concluzii aproape definitive și am început să aștept, să veghez și să mă rog pentru venirea Mântuitorului.”

GSAM 120.3El mai spune:

GSAM 120.3„Am crezut; și imediat mi s-a întipărit în minte datoria de a face cunoscută această doctrină, pentru ca lumea să creadă și să se pregătească să-L întâmpine pe Judecătorul și Mirele la venirea Sa. Nu este nevoie să intru aici în detalii despre încercările mele lungi și dureroase. Este de ajuns să spun că, după câțiva ani, am fost constrâns de Duhul lui Dumnezeu, de puterea adevărului și de dragostea pentru suflete, să-mi iau crucea și să vestesc aceste lucruri unei lumi muribunde și pieritoare.”

GSAM 120.4Domnul Miller, la fel ca cei care au fost inspirați de acest mesaj în alte țări, s-a gândit inițial să-și îndeplinească misiunea scriind și publicând în ziarele de largă circulație și în broșuri. Și-a publicat pentru prima dată opiniile în Vermont Telegraph, un ziar baptist tipărit în Brandon, Vermont. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1831. A vorbit pentru prima dată în public pe această temă în anul 1832. Despre această întâlnire, el a spus: „Domnul și-a revărsat harul asupra congregației, și mulți au crezut spre mântuirea sufletelor lor.”

GSAM 121.1În 1836, prelegerile sale au fost tipărite în unele dintre ziarele publice ale vremii. În iarna anului 1837-1838, prelegerile sale au fost publicate într-o broșură. În 1838 a fost tipărită o a doua broșură de 204 pagini, iar în această broșură domnul Miller a afirmat că imperiul otoman ar putea cădea în anul 1839 sau 1840. Primele sale prelegeri în marile orașe au avut loc în anul 1836. A vorbit apoi în orașele Randolph, Lowell, Groton și Lynn, din statul Massachusetts.

GSAM 121.2Până în 1840, domnul Miller a fost aproape singurul orator public care aborda tema venirii iminente a lui Hristos. În acel an, brusc, sute de oameni i s-au alăturat în proclamarea mesajului. Ceea ce a determinat această mare schimbare va fi menționat în capitolul următor. În iarna anului 1839-1840, domnul Miller a ținut o serie de prelegeri în Exeter, New Hampshire. Acolo l-a întâlnit pentru prima dată pe pastorul J. V. Himes, care, la acea vreme, a îmbrățișat credința și, de atunci, a stat alături de pastorul Miller ca editor și predicator înflăcărat al marelui mesaj al celei de-a Doua Veniri.

GSAM 121Joshua V. Himes

GSAM 121.3În ceea ce privește acest lucrător devotat al acestei mari mișcări, nu putem face altceva decât să cităm din biograful său, care spune:—

GSAM 121.4„Joshua V. Himes s-a născut la Wickford, Rhode Island, pe 19 mai 1805. Tatăl său era bine cunoscut ca negustor în Indiile de Vest și se remarca ca membru al Bisericii Episcopale St. Paul din Wickford. Mama sa avea o fire amabilă și o dragoste pentru Mântuitorul, pe care o revărsa în urechile dornice ale fiului său.

GSAM 121.5„Intenția tatălui fusese să-l pregătească pe fiul său, Joshua, pentru slujirea bisericii din care făcea el însuși parte, dar circumstanțele au împiedicat acest lucru. Dumnezeu avea o altă misiune pentru acel fiu și rânduia lucrurile în așa fel încât să se ajungă la rezultatul dorit. În 1817, tatăl a trimis o încărcătură valoroasă sub comanda căpitanului Carter, cu Alexander Stewart în calitate de supercargo. Acești oameni s-au dovedit necredincioși și, ajunși într-un port din Indiile de Vest, au vândut atât nava, cât și încărcătura, apoi au fugit. Acest eveniment a schimbat toate planurile făcute pentru viitorul tânărului Joshua, care urma să fie trimis la Universitatea Brown, din Providence, Rhode Island. În schimb, în aprilie 1821, a fost dus la New Bedford, Massachusetts, și pus în ucenicie la William Knights pentru a învăța meseria de tâmplar.

GSAM 122.1„Ajuns la noua sa casă, s-a apucat cu seriozitate de munca care i-a fost încredințată, hotărât să devină un maestru în meseria sa. Curând a constatat, însă, că mediul religios din jurul său nu era pe deplin pe placul său. El spune: «Maestrul meu era unitarian și m-a dus la biserica lui. Reverendul Orville Dewey era pastorul. El trecuse de curând de la doctrina tradițională la unitarianism. Formarea mea sub îndrumarea episcopului Griswold și a reverendului William Burge, rectorul bisericii St. Paul din Wickford, precum și faptul că îl ascultam adesea pe elocventul dr. Crocker de la biserica St. John din Providence, Rhode Island, m-au făcut cu totul nepregătit să accept negările elocvente ale domnului Dewey cu privire la învățăturile lui Hristos și ale apostolilor Săi.»

GSAM 122.2„Neexistând la acea vreme nicio biserică episcopală în New Bedford, el a decis să frecventeze Prima Biserică Creștină [nu cea a Discipolilor] și, ulterior, s-a alăturat acelei comunități. «Aici», spune el, «am găsit Biblia deschisă și libertatea de gândire, și am folosit ambele în mod benefic.» Această biserică se afla sub îngrijirea pastorală a reverendului Moses Howe. Reverendul Clough l-a botezat pe Joshua V. Himes pe 2 februarie 1823. Cu inima arzând de zel pentru Stăpânul său, a început imediat, la vârsta de optsprezece ani, să povestească istoria crucii și să-i îndemne pe oameni să se pocăiască. El spune despre sine:—

GSAM 122.3„«Am devenit curând un îndemnător și mi s-a acordat permisiunea să-mi perfecționez darul... Mi-am îndeplinit ucenicia cu satisfacție și am primit laude. Dar timp de cinci sau șase ani am avut obiceiul de a-mi depăși sarcina și astfel am obținut una sau două zile pe săptămână pentru studiu și muncă misionară în cartierele sărace, roadele acesteia oferindu-le pastorului meu.»

GSAM 123.1„În 1825 a fost numit misionar al conferinței bisericilor creștine din sudul statului Massachusetts. «Nu exista niciun plan sau mijloc de susținere a misionarilor», spune pastorul Himes, «și m-am hotărât să mă apuc de afaceri pentru a-mi asigura traiul și să predic cât puteam.»

GSAM 123.2„În 1828 a părăsit New Bedford, nu din cauza îndoielilor sau a lipsei de energie, ci cu o hotărâre care nu putea decât să triumfe, îndreptându-se spre Plymouth, unde a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în clădiri școlare, în încăperi improvizate și oriunde putea găsi un public dispus să-l asculte. În 1829 a continuat același tip de activitate la Fall River până în 1830, când s-a mutat la Boston ca pastor al Primei și al celei de-a Doua Biserici Creștine; și aici a rămas timp de treizeci și trei de ani. În 1839 s-a convertit la cauza adventistă, așa cum era expusă de faimosul pastor William Miller. S-a alăturat noii cauze cu tot entuziasmul de care era capabil, iar slujbele sale erau pline de foc și putere. În 1840, a început publicarea revistei Signs of the Times, promovând cauza în care își pusese toată inima. Toți banii săi, toată munca sa, toată energia sa au fost dedicate acestei cauze, iar mii de oameni au fost convertiți.”

GSAM 123Eforturile comune ale lui Miller și Himes

GSAM 123.3Din 1840 până în toamna anului 1844, eforturile pastorilor Miller și Himes au fost în mare parte unite, pe măsură ce mergeau din oraș în oraș, vara cu cortul lor uriaș, iar iarna în biserici și săli publice. Marea forță fizică a pastorului Himes l-a menținut în viață până când a intrat în al 92-lea an de viață. Facultățile sale mentale au rămas viguroase până la sfârșit. În anul 1894, pe 28 septembrie, el a ținut o predică extrem de emoționantă în fața unei congregații de peste trei mii de adventiști de Ziua a Șaptea, la tabăra din Lansing, Michigan. Părea să vorbească cu aceeași seriozitate și vigoare ca în vremurile de odinioară. Acest lucru era cu adevărat uimitor pentru un om care se afla de trei luni în al 91-lea an de viață și care suferea de o boală incurabilă, din cauza căreia a murit în anul următor.

GSAM 124.1Pastorii Miller și Himes s-au aflat, ca să zicem așa, în „prima linie a luptei” în cadrul mișcării celei de-a Doua Veniri a lui Hristos din America și au fost doar doi dintre zecile de oameni care au lucrat alături de ei în proclamarea doctrinei venirii lui Hristos, ale căror trăsături principale erau fermitatea scopului și integritatea de neînfrânt. Acești oameni făceau, în mare parte, parte din acea categorie numită de lume „oameni care s-au realizat singuri” — oameni care se formaseră prin contactul cu realitățile dure ale vieții, care învățaseră să judece meritele unei cauze pe baza principiilor și nu a politicii. Ei aveau caracterul celor despre care pastorul Miller spunea că acceptau de obicei mesajul, dintre membrii bisericilor: „cei mai pioși, devotați și plini de viață membri”. Acest fapt a fost confirmat de pastorii diverselor biserici, care au spus, după separarea definitivă a adventiștilor de acestea: „Aceasta [doctrina] a luat crema turmei noastre.”

GSAM 124Alți predicatori adventiști proeminenți

GSAM 124.2Ar putea fi interesant să menționăm pe nume câțiva dintre bărbații care au jucat un rol proeminent alături de pastorii Miller și Himes în mișcarea din acele vremuri de început. Primul pe listă este Charles Fitch, din Cleveland, Ohio, care, în 1842, a sugerat ideea de a folosi diagrame pentru a ilustra viziunile lui Daniel și din Apocalipsa. Originea acestei idei se baza pe Habacuc 2:2, 3. Charles Fitch a murit pe 10 octombrie 1844.

GSAM 124.3Dr. Josiah Litch, din Philadelphia, care, după cum vom vedea în capitolul următor, a fost îndemnat de Domnul să proclame un adevăr a cărui împlinire a determinat dezvoltarea bruscă și rapidă a interesului pentru mesajul adventist.

GSAM 124.4Elon Galusha, din Lockport, New York, un renumit pastor baptist, ale cărui scrieri și slujire cu privire la venirea iminentă a Domnului au stârnit un mare val de reacții în acea denominație.

GSAM 125.1E. R. Pinney, din Seneca Falls, New York, un alt pastor devotat al Bisericii Baptiste, a cărui slujire și scrieri au reprezentat o forță în această lucrare. El ar putea fi numit pe bună dreptate „Sarea pămîntului”.

GSAM 125.2Geo. Storrs, din New York City, care, înainte de convertirea sa la doctrina adventistă, a fost un proeminent predicator al trezirii spirituale. Scrierile sale au exercitat o influență puternică în a-i îndemna pe oameni la o mai mare consacrare a sinelui și a bunurilor lor pentru lucrare; acest lucru a fost valabil în special în ultimele săptămâni ale celor două mii trei sute de zile. El a fost cel care, după dezamăgire, a adus în atenția poporului adventist și a lumii cele șase predici ale sale despre natura omului, starea morților și pedeapsa viitoare.

GSAM 125.3Pastorul Stockman, din Portland, Maine, a fost un alt lucrător zelos în cadrul mișcărilor de trezire ale lui William Miller din acel oraș. Moartea sa a survenit cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul anului evreiesc 1843, în timp ce poporul adventist spera și aștepta ca Domnul să vină în acel moment.⁶

GSAM 125.4Au existat și alți oameni de seamă pe care, din lipsă de spațiu, îi vom menționa doar, precum N. N. Whiting, care a realizat o traducere a Noului Testament în limba engleză, cunoscută sub numele de Whiting’s Translation; S. S. Snow, F. G. Brown, Apollos Hale, L. D. Mansfield, Geo. Needham, O. R. Fassett; George, Wesley și Edwin Burnham (trei frați), toți lucrători eficienți în slujba mesajului.