Capitolul 14 — Ușa închisă

GSAM 214.1„PE cînd se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, și s'a încuiat ușa.”¹

GSAM 214.2Venirea Mirelui prezentată în această parabolă nu este venirea lui Hristos pe pământ, ci la nuntă. Nunta este un eveniment care are loc înainte de venirea Domnului. Ea este descrisă în Evanghelia după Luca astfel: „Mijlocul să vă fie încins, și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni, cari așteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni și va bate la ușă.”²

GSAM 214Primirea unei Împărății numită nuntă

GSAM 214.3Venirea Mirelui la nuntă este descrisă în Daniel 7:13, 14, unde Hristos vine la Tatăl pentru a-Și primi împărăția. În vechime, venirea unui rege în capitala sa pentru a-și primi tronul și împărăția era numită nuntă. Acest eveniment — primirea capitalei ca mireasă — era sărbătorit cu fastul și splendoarea unei nunți adevărate. Așadar, când Hristos primește de la Tatăl din ceruri împărăția Sa, se spune că Se căsătorește cu mireasa Sa — Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:9); iar aceasta este numită în parabolă „nunta”.

GSAM 214.4După încheierea celor două mii trei sute de zile, pe 22 octombrie 1844, poporul adventist, care compara evenimentele din experiența sa cu faptele legate de o nuntă orientală, a spus: „Hristos a intrat la nuntă.” Pe măsură ce au primit o lumină mai clară asupra naturii evenimentului care urma să aibă loc la sfârșitul celor două mii trei sute de zile, credința lor L-a urmat pe Hristos în lucrarea pe care El o începuse; astfel, prin credință, ei „au intrat cu el în odaia de nuntă”.

GSAM 215„Mă voi întoarce”

GSAM 215.1Într-o viziune primită de domnișoara Harmon, în 1845, în care Hristos trecea din primul în al doilea compartiment al sanctuarului ceresc, găsim aceste cuvinte: „«Așteptați aici; Mă duc la Tatăl Meu să primesc Împărăția; păstrați-vă veșmintele nepătate, iar Eu mă voi întoarce după puțină vreme de la nuntă și vă voi primi». Apoi un car de foc, cu roțile ca văpăile de foc, înconjurat de îngeri, a venit acolo unde Se afla Isus. A pășit în car și a fost purtat în Sfânta Sfintelor, unde ședea Tatăl.”³

GSAM 215Milă după ce ușa s-a închis

GSAM 215.2Ușa închisă din această parabolă pare să se refere la un eveniment care are loc înainte de venirea efectivă a Fiului omului în norii cerului; căci după ce ușa este închisă, celelalte fecioare vin și bat la ușă, iar li se spune să „vegheze”, deoarece nu cunosc ziua nici ora venirii Lui. Din nou, această ușă este închisă după ce fecioarele înțelepte intră împreună cu Mirele la nuntă.

GSAM 215.3Din limbajul folosit în această parabolă a fecioarelor ar reieși că, după intrarea la nuntă, există încă o oportunitate chiar și pentru fecioarele „nechibzuite” de a face o pregătire acceptabilă pentru a-L întâmpina pe Mire. Li se poruncește să „vegheze”. Vegherea și așteptarea sunt trăsături legate de adevărata pregătire pentru a-L întâmpina pe Domnul. S-ar părea, așadar, că mila nu este retrasă atunci când ușa din această parabolă este închisă.

GSAM 215Nu este ușa din Luca 13:25-28

GSAM 215.4În trecut, s-au comis erori prin confundarea ușii despre care se vorbește în această parabolă cu ușa menționată în Luca 13:25-28, unde se spune: „Odată ce Stăpînul casei Se va scula și va încuia ușa, și voi veți fi afară, și veți începe să bateți la ușă, și să ziceți: «Doamne, Doamne, deschide-ne!» drept răspuns, El vă va zice: «Nu știu de unde sînteți.»... depărtați-vă dela Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii. Va fi plînsul și scrîșnirea dinților, cînd veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov, și pe toți proorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi scoși afară.” Din cuvintele de mai sus reiese foarte clar că, atunci când această ușă se va închide, soarta celor lăsați afară va fi decisă. Împărăția lui Dumnezeu va fi venit atunci; căci ei îi vor vedea pe cei mântuiți în împărăție. Dimpotrivă, în pilda fecioarelor, Domnul nu a venit încă în împărăția Sa, ci S-a dus la Tatăl Său pentru a-Și primi împărăția.

GSAM 216O ușă închisă în slujba tipică

GSAM 216.1Cei care, prin credință, L-au urmat pe Hristos în lucrarea Sa, după încheierea perioadei de două mii trei sute de zile — 22 octombrie 1844 — au văzut că, atunci când venea Ziua Ispășirii în serviciul tipic, Marele Preot închidea ușa camerei exterioare și deschidea ușa către Sfânta Sfintelor, pentru a-și îndeplini acolo lucrarea de ștergere a păcatelor mărturisite în sanctuar; și că, la fel, Hristos, Marele nostru Preot, a închis ușa camerei exterioare a templului ceresc și a deschis camera în care se vedea „chivotul legămîntului Său”.⁴

GSAM 216Cine se afla în eroare?

GSAM 216.2La această dată, existau printre credincioșii adventiști unii care nu primiseră încă lumină clară cu privire la slujba de sanctuar a lui Hristos, atenția lor nefiind încă îndreptată spre mesajul celui de-al treilea înger. Aceștia au greșit confundând această ușă exterioară a sanctuarului cu ușa închisă din Luca 13:25-28. Totuși, aceștia nu erau adventiști de Ziua a Șaptea. Dar cine erau aceștia, cum a luat naștere acea doctrină și ce circumstanțe au dus la astfel de concluzii, ne vom strădui să arătăm.

GSAM 217.1Oamenii care s-au separat de bisericile nominale sub influența proclamării mesajului adventist, precum și cei de care s-au separat astfel, sunt menționați în mărturia adresată celei de-a cincea și celei de-a șasea dintre cele șapte biserici din Apocalipsa. Avertismentul adresat celei de-a cincea biserici, cea din Sardes, sună astfel: „Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.”⁵ Din aceste cuvinte reiese clar că persoanele cărora li se adresează aceste cuvinte auziseră vestirea venirii Domnului. Ei o primiseră în aparență, dar acum erau pe cale să renunțe la ea.

GSAM 217Biserica din Filadelfia

GSAM 217.2Biserica din Filadelfia, a șasea stare a bisericii evanghelice, este menționată în continuare. Această biserică reprezintă poporul care fusese chemat afară sub vestirea primului și celui de-al doilea mesaj din Apocalipsa 14. Către această biserică, Domnul spune: „Eu vin curînd. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.”⁶ Lor li se adresează în continuare următoarele cuvinte: „Iată ce zice Cel Sfînt, Cel Adevărat, Celce ține cheia lui David, Celce deschide, și nimeni nu va închide, Celce închide, și nimeni nu va deschide: «Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n'o poate închide, căci ai puțină putere, și ai păzit Cuvîntul Meu, și n'ai tăgăduit Numele Meu.”⁷

GSAM 217Ce reprezintă ușa închisă din această parabolă?

GSAM 217.3Ce trebuie să înțelegem prin ușa deschisă și ușa închisă din versetul tocmai citat? Credem că un răspuns satisfăcător la această întrebare poate fi găsit în explicația care urmează: În timp ce printre adventiști se aflau unii care primiseră lumină avansată și învățau că Mântuitorul își mutase slujba din prima în a doua încăpere a sanctuarului ceresc și prezentau corect problema ușii deschise și a celei închise celor care voiau să asculte, o altă categorie se opunea acestui adevăr și încerca să instaureze credința în doctrina conform căreia ușa deschisă era închisă, iar ușa închisă era deschisă. Făcând acest lucru, ei blocau calea sau împiedicau lucrarea slujitorilor Domnului aici pe pământ. Ușile sanctuarului ceresc sunt deschise și închise prin puterea lui Hristos — „Celce deschide, și nimeni nu va închide”. În mesajul adresat bisericii din Filadelfia, cei care rămân tari, păzesc Cuvântul și nu-I neagă Numele, obțin o victorie care deschide o ușă pe care nimeni nu o poate închide. Aceasta se referă, fără îndoială, la ușa de acces către oameni, ușă pe care oamenii, aparent (așa cum vom vedea), o închiseseră efectiv; dar, ca o recunoaștere a statorniciei lor, Domnul pune înaintea celor credincioși o „ușă deschisă” pe care nimeni nu o poate închide.

GSAM 218O ușă a cuvântului

GSAM 218.1În Scripturi se găsesc multe exemple în care o ușă este folosită în acest sens. Pavel, scriind corintenilor, spune: „mi s'a deschis aici o ușă mare și largă, și sînt mulți protivnici.”⁸ Din nou, în a doua sa epistolă către corinteni, el spune: „Cînd am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o ușă în Domnul, n'am avut liniște în duhul meu, fiindcă n'am găsit pe fratele meu Tit.”⁹ De asemenea, el le-a adresat colosenilor următoarea rugăminte: „Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțămiri. Rugați-vă tot odată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvînt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanțuri.”¹⁰

GSAM 218.2Din aceste pasaje biblice reiese că ocaziile de a vesti adevărul sunt numite uși deschise; iar din cuvintele adresate bisericii din Filadelfia s-ar părea că, în momentul în care acest popor a fost chemat, oamenii depuneau eforturi intense pentru a închide ușa propovăduirii împotriva lor. Pe măsură ce biserica din Filadelfia trecea prin încercare, ținând cu tărie de „Cuvântul” și de „Numele” Său, cuvântul Domnului către ei a fost că El le va pune înainte o ușă deschisă pe care nimeni nu o va putea închide.

GSAM 219Situația după 22 octombrie 1844

GSAM 219.1Având în fața noastră situația așa cum este prezentată în cuvintele profeției, să aruncăm o privire retrospectivă asupra situației pe măsură ce evenimentele s-au desfășurat. Așa cum s-a arătat deja, până în aprilie 1844, bisericile erau deschise pentru proclamarea mesajului adventist, cererile de lucrători fiind mai numeroase decât puteau fi satisfăcute de predicatorii în viață. După dezamăgirea din primăvara anului 1844, cei care nu îmbrățișaseră cu sinceritate doctrina au început să i se opună. Când, în vara anului 1844, pe măsură ce se vestea mesajul celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14 și „strigătul de la miezul nopții” (Matei 25), a izbucnit cea mai acerbă persecuție împotriva celor care încă îndrăzneau să-și afirme credința în venirea iminentă a Domnului. Acești oponenți au căutat prin diverse mijloace să suprime subiectul și, în orice mod posibil, să împiedice lucrarea celor care încă proclamau că „a venit ceasul judecății Lui”. William Miller a spus despre această opoziție: „Este cea mai nenaturală și inexplicabilă”. Opoziția era atât de hotărâtă spre sfârșitul celor două mii trei sute de zile, încât Geo. Storrs a spus despre ea: „Am terminat cu bisericile nominale și cu toți cei răi, decât în măsura în care acest strigăt îi poate atinge”.

GSAM 219.2După încheierea perioadei, pe măsură ce opoziția și batjocura din partea celor răi s-au intensificat de două și de trei ori, William Miller a spus despre această situație: „Ne-am îndeplinit datoria de a-i avertiza pe păcătoși și de a încerca să trezim o biserică formalistă. Dumnezeu, în providența Sa, a închis ușa.”¹¹

GSAM 219Împietrirea generală a păcătoșilor

GSAM 219.3Această atitudine a lumii batjocoritoare nu numai că i-a împietrit pe păcătoși împotriva doctrinei venirii, dar mărturia celor din bisericile nominale era următoarea: „Când ne dăm seama cât sunt de puține și incomplete cazurile de convertire adevărată și câtă nerușinare și împietrire întâlnim din partea păcătoșilor, exclamăm fără să vrem: «A uitat oare Dumnezeu să fie milostiv?» sau «S-a închis ușa milei Sale?»”¹²

GSAM 220.1De la un alt lucrător citim și mai multe despre situația de după încheierea perioadei profetice: „Era un lucru aproape imposibil — acela de a obține acces la cei necredincioși. Dezamăgirea din 1844 derutase mintea multora și aceștia nici nu voiau să asculte vreun fel de explicație privind acea chestiune.”¹³

GSAM 220Toate ușile de acces către necredincioși s-au închis

GSAM 220.2O astfel de situație părea, pentru moment, să închidă ușa de acces pentru toți, cu excepția celor care încă se țineau cu tărie de credința și speranța lor în venirea iminentă a lui Hristos. Deoarece ușa cuvântului părea atât de complet închisă, iar poporul adventist a văzut că în parabolă exista o ușă închisă care se aplica experienței lor, se poate înțelege ușor cum au ajuns la concluzia că nu mai exista milă pentru păcătoși: sau, așa cum au exprimat-o unii, că „ușa milostivirii era închisă”, mai ales dacă considerau că ușa închisă din această parabolă și cea din Luca 13 erau una și aceeași. Dacă oamenii refuzau cu desăvârșire să asculte, împietrindu-și astfel inima, cum ar fi putut să se convertească?

GSAM 220Cine a propovăduit primul falsa doctrină a ușii închise?

GSAM 220.3Se pune acum întrebarea: Cine a început să propovăduiască doctrina „fără milă pentru păcătoși”? Cine a crezut-o? Și cine a respins-o? Ca răspuns la prima întrebare, vom atrage atenția asupra relatării unei vizite efectuate de J. V. Himes în primăvara anului 1845, în statul Maine. El spune:—

GSAM 220.4„Fratele Joseph Turner și alții au susținut că ne aflam în marele Sabat — că cei șase mii de ani se încheiaseră — și, prin urmare, niciun adventist nu ar mai trebui să desfășoare vreo muncă manuală. A face acest lucru ar duce cu siguranță, în opinia lor, la distrugerea lor definitivă.

GSAM 220.5„În timp ce se aflau în această stare de inactivitate în ceea ce privește munca manuală lumească, o nouă lumină, așa cum se credea, a strălucit în mintea fratelui Turner, și anume că Mirele VENISE — că venise în a zecea zi a lunii a șaptea a anului evreiesc trecut — că nunta a avut loc atunci — că toate fecioarele, într-un anumit sens, au intrat atunci cu el în odaia de nuntă, și s'a încuiat ușa!—niciuna dintre acestea nu putea fi pierdută, și niciuna din afară nu putea fi mântuită. Astfel, toate treburile spirituale ale acestui glob măreț au fost încheiate.”¹⁴

GSAM 221Cine s-a opus cu tărie teoriei false?

GSAM 221.1Pastorul Turner a început să predice doctrina sa privind „lipsa milostivirii” în Paris, Maine, și, pentru o scurtă perioadă, a avut destul de mulți adepți în acea regiune a țării. Deoarece ușa de acces era complet închisă pentru oamenii din afara adventiștilor, fie că erau mărturisitori sau nu, mulți au ajuns, în mod firesc, să îmbrățișeze punctul de vedere al lui Turner asupra subiectului.

GSAM 221.2Pentru a evita orice neînțelegere a termenului adventist, vom vorbi în continuare despre acest popor ca despre adventiștii de ziua întâi; și mulți dintre cei din această categorie acceptau punctele de vedere ale domnului Turner. Ei nu văzuseră și nici nu auziseră încă adevărul despre Sabat, și nici nu auziseră de mesajul celui de-al treilea înger. Despre aceștia vorbește doamna White astfel într-una dintre publicațiile sale:—

GSAM 221.3„După trecerea timpului, când Mântuitorul a fost așteptat, ei tot mai credeau că venirea Sa era aproape; ei susțineau că ajunseseră la o criză serioasă și că lucrarea lui Hristos ca Mijlocitor al omului înaintea lui Dumnezeu încetase. Dând avertizarea că judecata este aproape, ei simțeau că lucrarea pentru lume fusese îndeplinită și se eliberaseră de povara de pe suflet pentru mântuirea păcătoșilor, în timp ce batjocurile răutăcioase și hulitoare ale celor nelegiuiți li se părea a fi o altă dovadă că Duhul lui Dumnezeu fusese retras de la aceia care lepădaseră mila Sa. Toate acestea i-au întărit în credința că harul fusese închis sau, așa cum se exprimau ei atunci, «ușa milei se închisese». După cum s-a menționat, adventiștii au fost, pentru o scurtă perioadă, uniți în convingerea că ușa milostivirii fusese închisă.”¹⁵

GSAM 222.1În acest citat, doamna White prezintă poziția adoptată de adventiștii de ziua întâi. Ea nici măcar nu sugerează că ar fi crezut acest lucru. După cum s-a arătat mai sus, doctrina a fost predată pentru prima dată de Joseph Turner, la Paris, Maine. Doamna White (pe atunci domnișoara Harmon) l-a întâlnit pe Joseph Turner în locul menționat mai sus, la începutul primăverii anului 1845, și l-a auzit proclamând doctrina sa conform căreia „nu mai există muncă manuală pentru adventiști și nu mai există milă pentru păcătoși”, iar ea i-a spus clar că „predă o doctrină falsă; că încă mai există milă pentru păcătoși și pentru cei care nu au respins adevărul în cunoștință de cauză”.

GSAM 222Împotriva teoriei „fără milă”

GSAM 222.2J. N. Andrews, care locuia în Paris, Maine, în anii 1844 și 1845 și care cunoștea foarte bine atitudinea oamenilor de acolo, precum și pe cea a lui Joseph Turner, care propovăduia că nu mai există milă pentru păcătoși, spune despre poziția domnișoarei Harmon cu privire la acest subiect la acea vreme: „În loc ca viziunile să-i determine să adopte această perspectivă, ele i-au corectat pe cei care încă o susțineau.”¹⁶

GSAM 222.3Domnișoara Harmon a efectuat o a doua vizită la Paris, Maine, în vara anului 1845. În legătură cu această vizită, voi cita din spusele doamnei Truesdail, care locuia atunci în Paris. Ea spune:—

GSAM 222.4„În timpul vizitei domnișoarei Harmon la Paris, Maine, în vara anului 1845, i-am relatat detaliile referitoare la o prietenă dragă a mea, al cărei tată o împiedicase să participe la adunările noastre; prin urmare, ea nu respinsese lumina. Ea mi-a răspuns zâmbind: «Dumnezeu nu mi-a arătat niciodată că nu există mântuire pentru astfel de persoane. Sunt doar cei cărora li s-a prezentat lumina adevărului și care au respins-o în cunoștință de cauză.»”¹⁷

GSAM 222.5Ea vorbește, de asemenea, despre o a treia vizită a domnișoarei Harmon la Paris, în 1846, după cum urmează:—

GSAM 222O altă mustrare a teoriei false

GSAM 222.6„Un alt eveniment demn de menționat a fost o viziune primită în 1846, la Paris, în statul Maine. Domnișoarei Harmon i s-a arătat că, atunci când Satana nu poate împiedica pe cei cu inima sinceră să-și îndeplinească întreaga datorie, el își va folosi iscusința pentru a-i împinge dincolo de datorie. O soră bună le spunea bisericilor că Dumnezeu le-a respins pentru că ele respinseseră mesajul trimis din cer pentru a le mântui. Surorii Harmon i s-a arătat că nu era niciun adevăr în mesajul ei, întrucât erau mulți în biserici care urmau să îmbrățișeze adevărul; că îngerii buni urmau să lucreze pentru sufletele din acele biserici, iar când vor face acest lucru, ei [îngerii] o vor lăsa pe această soră, împreună cu mesajul ei [adică mesajul ei «fără milă»], în afara ușii.”¹⁸

GSAM 223Nicio contradicție

GSAM 223.1Deoarece există unii care se străduiesc cu mult zel să dovedească că doamna White a propovăduit odată teoria „fără milă pentru păcătoși”, dar acum propovăduiește contrariul, voi prezenta mărturii ale celor care îi cunosc opera încă din 1845, referitoare la eforturile ei pentru convertirea păcătoșilor. Următoarea este o declarație a lui Ira Abbey, din Brookfield, județul Madison, statul New York:—

GSAM 223.2„Între anii 1846 și 1850, fratele și sora White au venit la noi acasă și s-au arătat foarte zeloși față de copii și de cei care nu respinseseră adevărul. Ei s-au străduit pentru sufletele neconvertite și nu-mi amintesc să o fi auzit vreodată pe sora White spunând că nu există nicio speranță pentru cei care s-au abătut de la credință și pentru cei care nu respinseseră adevărul.”¹⁹

GSAM 223Mărturie adventistă de ziua întâi

GSAM 223.3În ceea ce privește cunoștințele adventiștilor de ziua întâi din Noua Anglie despre doctrina ușii închise definitiv, iată ce mărturisește următoarea scrisoare:—

GSAM 223.4„În perioada 5-9 august 1891, am purtat o dezbatere cu pastorul Miles Grant, la Brookston, un oraș cu aproximativ 30.000 de locuitori. Dezbaterea a avut loc într-un cort mare și a fost prezidată de domnul John Barbour, fost președinte al consiliului local. Acest oraș se află la aproximativ douăzeci de mile de Boston. Dezbaterea a avut ca subiect problema Sabatului, dar domnul Grant a încercat să introducă în discuție chestiunea experienței surorii White în această lucrare. El a afirmat că «i s-a arătat, încă din 1844, că perioada de probă trecuse și că nu mai exista milă pentru păcătoși».”

GSAM 224.1„Ca răspuns, i-am spus că adventiștii de ziua întâi au adoptat această poziție, aproape toți, la un moment dat, înainte de a ne separa de ei, și că, în loc ca doamna White să susțină deloc această poziție, unul dintre primele lucruri care i-au fost arătate a fost că acea poziție era «falsă» și că încă mai exista milă pentru păcătoși. Am spus: «Așa stau lucrurile, iar pastorul Grant știe că așa stau lucrurile.» În timp ce spuneam asta, numeroși adventiști de ziua întâi din fața mea [grupul acela constituia o parte considerabilă din mulțimea care umplea cortul] au dat din cap în semn de aprobare categorică și fermă a afirmației. Este de ajuns să spun că pastorul Grant nu a mai menționat acel punct în dezbatere.” Semnat „Geo. E. Fifield, South Lancaster, Mass., 6 decembrie 1895.”

GSAM 224Doamna White, mereu în căutarea mântuirii păcătoșilor

GSAM 224.3Faptul că doamna White a lucrat pentru convertirea păcătoșilor din 1844 până în prezent este dovedit și de următoarele fapte: ea și pastorul White au ținut o întâlnire în casa lui Albert Belden, la Rocky Hill, Connecticut, începând cu 20 aprilie 1848. În cadrul acestei întâlniri s-au depus eforturi pentru unii dintre cei din lume. Pastorul White și soția sa au manifestat un interes special pentru astfel de suflete. În această privință, vom prezenta mărturia unuia dintre cei care au primit botezul din mâinile pastorului White. John Y. Wilcox, scriind din Kensington, Connecticut, la 22 februarie 1891, spune:—

GSAM 224.4„Am fost adus la adevăr în perioada în care se țineau adunările în camera neterminată a casei fratelui A. Belden, din Rocky Hill, Connecticut. Am primit lumina adevărului prezent datorită eforturilor fratelui și surorii White. Am fost botezat la scurt timp după aceea de fratele White. Dacă nu ar fi fost încurajarea și puterea pe care le-am primit de la ei, nu știu dacă aș fi îndrăznit vreodată să cred sau să simt că am fost acceptat de Domnul. Ei erau profund interesați de soarta mea și s-au străduit să mă ajute.”

GSAM 225.1Pastorul White a spus despre acea întâlnire într-o scrisoare adresată lui Stockbridge Howland, din Topsham, Maine: „Fratele Bates a prezentat cu claritate subiectul poruncilor, iar importanța lor a fost dovedită prin mărturii convingătoare. Cuvântul a avut rolul de a-i întări pe cei ce cunoșteau deja adevărul și de a-i sensibiliza pe aceia care nu erau încă pe deplin hotărâți.”

GSAM 225Munca pentru păcătoși în Oswego, New York

GSAM 225.2În 1849, pastorul James White și soția sa au lucrat în Oswego, N.Y. În cadrul acelor întâlniri, Hiram Patch și o domnișoară Benson, care erau logodiți, s-au convertit la Dumnezeu și la adevărul prezent.

GSAM 225.3În martie 1850, au avut loc din nou adunări în Oswego. În revista Present Truth din aprilie, pastorul White, vorbind despre acele adunări, a spus:

GSAM 225.3„O lucrare foarte interesantă se desfășoară acum printre copiii rămășiței din acest oraș. Mântuirea lor a fost subiectul principal al adunărilor noastre în ultimele două zile de Sabat, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat în mod minunat. Adevărul a avut un efect benefic atât asupra noastră, cât și asupra copiilor noștri. În seara care a urmat ultimei zile întâi a săptămânii, am avut o întâlnire specială pentru ei, iar Duhul Domnului s-a revărsat în mijlocul nostru. Toți copiii s-au închinat înaintea Domnului și păreau să simtă importanța respectării poruncilor, în special a celei de-a cincea, și a căutării mântuirii prin Isus Hristos. Aceasta a fost una dintre cele mai interesante întâlniri la care am asistat vreodată.”

GSAM 225.4În numărul din noiembrie 1849 al revistei Present Truth, pastorul White a publicat o relatare despre un număr de persoane care s-au convertit și au fost botezate; iar în ultimul număr al acestei reviste din 1850 se găsește o relatare despre o întâlnire ținută la Waitsfield, Vermont, și despre prezența lui Heman Churchill, care tocmai se convertise din lume. În articol se vorbește despre el ca despre „frate”. Cum ar fi fost posibil acest lucru dacă nu ar mai fi existat milă pentru păcătoși?

GSAM 226Mărturia a douăzeci și unu de martori

GSAM 226.1În acest context, prezentăm o mărturie semnată, în 1888, de douăzeci și unu de persoane, fiecare dintre ele făcând parte din mișcarea adventistă în anul 1844 și fiind familiarizată cu apariția mesajului celui de-al treilea înger. Toți au aderat la mesaj înainte de 1851, majoritatea dintre ei fiind legați de Adventiștii de Ziua a Șaptea aproape de la începutul mesajului:—

GSAM 226.2„Noi, subsemnații, fiind bine familiarizați cu mișcarea adventistă din 1844 la expirarea termenului și îmbrățișând, de asemenea, adevărul mesajului celui de-al treilea înger încă din 1850, ne alăturăm cu bucurie prin semnăturile noastre următoarei declarații privind doctrina ușii închise susținută de credincioșii în mesajul celui de-al treilea înger, de la momentul apariției sale până la data menționată mai sus și în continuare.

GSAM 226.3„Ei credeau, în armonie cu Apocalipsa 3:7, 8 și alte pasaje biblice, că la sfârșitul celor două mii trei sute de zile din Daniel 8:14, Hristos și-a încheiat lucrarea în prima încăpere a sanctuarului ceresc, și-a mutat slujirea în Sfânta Sfintelor și a început lucrarea judecății, schimbându-și rolul în acest sens în cadrul Planului de Mântuire. Aici s-a deschis o ușă și s-a închis o altă ușă.

GSAM 226.4„Ei credeau că cei care au avut lumina clară asupra mesajului primului înger și s-au întors împotriva lui, opunându-se cu înverșunare, au fost respinși de Dumnezeu. Dar nu credeau că cei care nu avuseseră lumina sau cei care nu ajunseseră la vârsta responsabilității înainte de 1844, dacă L-ar căuta pe Dumnezeu cu inima sinceră, ar fi respinși.

GSAM 226.5„Deși credeau, alături de William Miller și de marea majoritate a adventiștilor imediat după trecerea termenului, că lucrarea lor pentru lume se încheiase și că Domnul urma să vină foarte curând, totuși, după ce lumina asupra sanctuarului și explicația celui de-al treilea mesaj le-au clarificat dezamăgirea, ei nu credeau că mila trecuse, cu excepția celor care respinseseră lumina.”

GSAM 227.1Semnat: „J. B. Sweet, South Saginaw, Michigan; Samuel Martin, West Rindge, New Hampshire; Ira Abbey, North Brookfield, N.Y.; doamna R. B. Abbey, North Brookfield, N.Y.; doamna Diana Abbey, North Brookfield, N.Y.; doamna L. B. Abbey, North Brookfield, N.Y.; Heman S. Gurney, Memphis, Mich.; Ann E. Gurney, Memphis, Mich.; William Gifford, Memphis, Michigan; doamna Mary S. Chase, Battle Creek, Michigan; S. M. Howland, Battle Creek, Michigan; doamna F. H. Lunt, Battle Creek, Michigan; doamna Melora A. Ashley, Battle Creek, Michigan; doamna Caroline A. Dodge, Battle Creek, Michigan; doamna Sarah B. Whipple, Battle Creek, Michigan; doamna Uriah Smith, Battle Creek, Michigan; doamna Paulina R. Heligass, Moline, Kansas; R. G. Lockwood, St. Helena, California; doamna R. G. Lockwood, St. Helena, California; Reuben Loveland, North Hyde Park, Vermont; doamna Belinda Loveland, North Hyde Park, Vermont.”

GSAM 227O viziune interpretată greșit

GSAM 227.2S-a încercat interpretarea unei viziuni primite de doamna White la Topsham, Maine, pe 24 martie 1849, ca propovăduind această doctrină eronată — că nu mai există milă pentru păcătoși. Această viziune a fost primită chiar în momentul în care se introduceau „bătăile de la Rochester” (spiritismul). Doamna White a văzut că semnele și minunile misterioase, precum și falsele reforme, vor crește și se vor răspândi. Aceste reforme nu erau reforme de la eroare la adevăr (ea nu a spus că nu vor exista niciodată astfel de reforme, ci că cele care i-au fost arătate, în care se folosea influența umană, erau de acest fel), ci de la rău la mai rău; căci cei care mărturiseau o schimbare a inimii nu făcuseră decât să se învelească într-o haină religioasă care ascundea nelegiuirea unei inimi răutăcioase. Unii păreau să fie cu adevărat convertiți, putând astfel să înșele poporul lui Dumnezeu; dar dacă le-ar fi putut fi văzute inimile, acestea ar fi apărut la fel de negre ca întotdeauna.

GSAM 227.3Ea a spus apoi: „Îngerul care mă însoțea m-a îndemnat să mă uit după luptele sufletești pentru câștigarea celor păcătoși, așa cum fuseseră odată. M-am uitat, dar nu le-am putut vedea; căci timpul salvării lor trecuse.”²⁰

GSAM 228.1S-a susținut că această viziune învăța că nu mai exista milă pentru păcătoși, dar noi întrebăm: Cum ar fi putut fi așa, când ea s-a opus acelei doctrine încă din momentul în care Joseph Turner a propovăduit-o pentru prima dată în primăvara anului 1845 și a lucrat cu stăruință tot timpul pentru convertirea și mântuirea păcătoșilor?

GSAM 228.2În Supplement to Experience and Views, publicat în 1854, doamna White spune: „Falsele reforme care au fost amintite aici urmează să fie văzute pe scară mult mai largă. Viziunea se referă îndeosebi la aceia care au auzit și au respins lumina învățăturii advente. Ei sunt pradă unei lucrări de rătăcire. Astfel de persoane nu vor avea «luptele sufletești pentru câștigarea celor păcătoși», ca mai înainte.”²¹

GSAM 228.3Oponenții pretind că știu mai multe despre ceea ce vedea doamna White în această viziune decât știa ea însăși. Să analizăm pentru un moment acest aspect în contextul versiunii lor, și anume că ea privea starea păcătoșilor în loc de cea a adepților mișcării de trezire. Așadar, ea s-a uitat la păcătoși pentru a găsi „luptele sufletești pentru câștigarea celor păcătoși, dar nu a putut-o vedea”. Cine a găsit vreodată lupte sufletești pentru câștigarea celor păcătoși doar uitându-se la păcătoși? Dar, ne întrebăm noi, ce se întâmplă cu persoanele menționate în mărturia de mai sus, care foloseau pur și simplu influența umană și mesmerismul pentru a câștiga convertiți, numind aceasta lucrarea Duhului lui Dumnezeu? Sunt oare acești oponenți, care erau atât de dornici să arate că doamna White propovăduia teoria extremă a „ușii închise”, gata să recunoască că acești promotori ai trezirii erau oameni sfinți și că câștigau convertiți autentici?

GSAM 228.4Este evident pentru orice minte imparțială că categoria de persoane la care se face referire în acest context era cea a celor care pretindeau că au aceste lupte sufletești, în timp ce respinseseră lumina și adevărul și foloseau mesmerismul pentru a câștiga convertiți. Aceștia nu puteau avea lupte sufletești autentice pentru câștigarea celor păcătoși atunci când ei înșiși erau supuși condamnării; căci „timpul salvării lor [proprii] trecuse”.

GSAM 229.1Din viziunea doamnei White din 24 martie 1849, unele persoane au încercat să tragă concluzia că aceasta învăța că nu mai exista milă pentru păcătoși; dar am arătat deja că, în 1845, la Paris, Maine, ea a învățat că exista milă pentru toți cei care nu respinseseră lumina și adevărul în cunoștință de cauză și cu înțelegere. Într-o viziune primită în același loc în 1846, s-a arătat că Domnul avea un „popor în biserici care nu respinsese adevărul”. Celor care gândeau altfel li s-a adresat o mustrare, spunându-se că îngerii lui Dumnezeu vor lucra încă pentru aceștia, iar când vor lucra, cei care îi denunțau vor fi lăsați afară.

GSAM 229.2Din nou, în aprilie 1848, pastorul White și soția sa lucrau la Rocky Hill, Connecticut, pentru convertirea păcătoșilor. Toate acestea dovedesc că viziunea din 24 martie 1849 se armonizează cu cea primită la Paris, Maine, în 1846, și cu calea urmată de acești slujitori ai lui Dumnezeu în aprilie 1848.

GSAM 229Un fals propovăduitor al trezirii înfrânt

GSAM 229.3Această viziune a fost publicată pentru prima dată în Connecticut, în anul 1849. Un pastor lucra acolo cu mare zel pentru a câștiga convertiți, pretinzând chiar că are darul limbilor. El se străduia să câștige influență asupra micului grup de păzitori ai Sabatului de la Rocky Hill. Pe una dintre aceste persoane o numea „dragă sfântă a Domnului”. În prezența lui, doamna White a avut o viziune care arăta natura înșelătoare a lucrării sale și faptul că „draga sa sfântă” urma o cale care nu era în armonie cu porunca a șaptea. Această doamnă „sfântă” a negat acuzația, iar pastorul a ținut un discurs puternic, încercând să câștige simpatie pentru „biata sfântă a Domnului”, așa cum o numea el. În noaptea următoare, această tânără a avut un atac de holeră morbus și a crezut că va muri. A chemat-o pe doamna White și a mărturisit că ceea ce i se arătase în legătură cu ea era adevărat; că era vinovată exact de ceea ce afirmase doamna White. Astfel, acest fals lucrător nu a reușit să înșele acea comunitate, iar natura lucrării sale a fost demascată, ceea ce i-a pus brusc capăt eforturilor în acel loc.

GSAM 230Un alt fals propovăduitor al trezirii spirituale în Oswego, N.Y.

GSAM 230.1Ca o ilustrare suplimentară a principiului expus în mărturia de mai sus și pentru a arăta cum pastorul White și soția sa încă se străduiau în anii 1849-1850 pentru convertirea păcătoșilor, prezentăm următoarele fapte, care mi-au fost relatate de Elias Goodwin și de alți membri din primele zile ai bisericii din Oswego, statul New York:—

GSAM 230.2Pe atunci (1849) locuia în acel loc un tânăr pe nume Hiram Patch. El era logodit cu o tânără cu care s-a căsătorit la scurt timp după aceea. Erau persoane neconvertite, dar participau la adunările ținute de pastorul White și soția sa și erau aproape convinși să devină creștini. În acea perioadă a început o trezire spirituală într-una dintre bisericile din Oswego, nu din inițiativa pastorilor, ci a unui membru laic proeminent, trezorierul fondurilor județene. Acest om părea foarte zelos și mărturisea că simțea o mare povară pentru păcătoși. Își strângea mâinile în timp ce se ruga pentru cei neconvertiți, părând să fie cuprins de cea mai mare suferință din cauza stării lor pierdute.

GSAM 230.3Domnul Patch și logodnica sa au mers la aceste întâlniri de trezire spirituală și erau în dubiu cu privire la decizia pe care să o ia. Au fost prezenți cu o ocazie când doamna White a avut o viziune în care i s-a indicat Osea 5:6, 7, care spune: „Vor merge cu oile și boii lor să caute pe Domnul, dar nu-l vor găsi nicidecum: căci S'a depărtat din mijlocul lor. Au fost necredincioși Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiți o lună nouă cu avuțiile lor.” I s-a arătat că cei care conduceau această trezire nu erau în regulă cu Dumnezeu și că nu aveau o adevărată îngrijorare sufletească pentru păcătoși.

GSAM 231O prezicere a eșecului

GSAM 231.1Atunci ea i-a spus domnului Patch: „Mi s-a spus să-ți spun că, în acest caz, afirmația textului se va împlini literalmente. Așteaptă o lună și vei afla singur caracterul persoanelor care sunt implicate în această trezire și care pretind că au o povară atât de mare pentru păcătoși.” Domnul Patch a răspuns: „Voi aștepta.”

GSAM 231.2La mai puțin de două săptămâni de la momentul în care a fost dată această viziune, respectivul trezorier, care pretindea că are o asemenea durere sufletească pentru păcătoși, în agonia sa prefăcută, a suferit o ruptură de vas de sânge la stomac și a trebuit să fie dus la pat din cauza pierderii de sânge. Afacerile biroului trezorierului au trebuit să fie preluate de șeriful județului, care, împreună cu unul dintre polițiști, a verificat soldul indicat în registrul trezorierului și apoi a numărat banii în vederea preluării administrării afacerii, când, iată, s-a constatat o lipsă de bani în valoare exactă de 1.000 de dolari.

GSAM 231.3Șerifului și polițistului li se părea imposibil ca un om atât de devotat mișcării de trezire spirituală să fie vinovat de sustragerea banilor. Ei au crezut că probabil îi cheltuise și uitase să înregistreze corespunzător în registru; sau poate îi depusese la bancă, iar suma nu apărea în contul din seif. În orice caz, trebuiau să-i ceară o explicație satisfăcătoare, dar trebuiau să procedeze cu prudență; căci, dacă avea banii, ar fi încercat fără îndoială să-i ascundă. S-a hotărât, așadar, ca unul dintre ei să meargă înainte și să se ascundă în șopronul din spatele casei, pentru a supraveghea ușa din spate în cazul în care ar fi avut loc vreo agitație, în timp ce șeriful urma să intre pe ușa din față. Când șeriful s-a apropiat de casă și a intrat pe ușa din față, a zărit rochia unei femei care tocmai ieșea pe ușa din spate. Bărbatul din șopron a văzut-o pe femeie îndreptându-se repede spre un morman de zăpadă, săpând o groapă în zăpadă și ascunzând ceva acolo, pe care l-a acoperit cu zăpadă, după care s-a întors în casă.

GSAM 232.1Șeriful s-a apropiat de patul trezorierului și, după ce l-a întrebat despre starea lui de sănătate, i-a făcut aluzie la nedumeririle de la birou, sugerând că el ar putea probabil să explice problema. Bărbatul, extrem de agitat, și-a ridicat mâna spre cer și, chemând pe Dumnezeu ca martor, a spus că nu știe nimic despre bani. Chiar în acel moment a intrat soția și a vrut să știe ce se întâmplă și de ce soțul ei era atât de agitat. Bărbatul a răspuns: „Ei cred că noi avem banii lor.” Femeia și-a ridicat atunci mâinile în același fel și l-a chemat pe Dumnezeu ca martor că nu aveau banii și, mai mult, că nu știau nimic despre ei. Imediat ce a terminat această frază, polițistul, care se grăbise din ascunzătoarea sa spre mormanul de zăpadă în timp ce ea intra în casă, a intervenit cu aceste cuvinte: „Doamnă, ce este asta? V-am văzut ieșind în fugă din casă și ascunzând asta în mormanul de zăpadă, iar iată-l, sacul de bani dispărut, pe care scrie 1.000 de dolari.”

GSAM 232.2Așa cum era de așteptat, acea trezire spirituală s-a prăbușit brusc. Domnul Patch și logodnica sa, după ce au aflat despre caracterul celui care conducea trezirea, au luat poziție în favoarea adevărului și s-au alăturat adventiștilor de Ziua a Șaptea, biserică în cadrul căreia au rămas membri demni până în ziua morții lor.

GSAM 232.3Această viziune, după cum se vede clar, a fost dată în interesul și spre beneficiul special al celor neconvertiți și a dus la convertirea păcătoșilor, în timp ce impactul ei imediat a fost asupra celor care erau ei înșiși păcătoși și respinși de Domnul din cauza ipocriziei lor. Ei „au fost necredincioși Domnului”; pretinzând că aveau mari lupte sufletești pentru câștigarea celor păcătoși, ei nu făceau decât să zămislească „copii din curvie”.

GSAM 232Un lucrător ipocrit din Camden, New York

GSAM 232.4Printre alte locuri vizitate de pastorul White și de doamna White în timpul iernii anului 1849-1850 s-a numărat și orașul Camden, N.Y., situat la aproximativ patruzeci de mile de Oswego, unde locuiau încă. Despre această întâlnire, doamna White spune:

GSAM 232.4„Înainte de a pleca, mi-a fost arătat în viziune micul grup de credincioși de acolo și, printre ei, am văzut o femeie care pretindea că este foarte evlavioasă, dar era o ipocrită și înșela poporul lui Dumnezeu.”²²

GSAM 233.1În ianuarie 1884, în timp ce lucram în statul New York, am aflat următoarele detalii de la domnul Preston, care era locuitor al orașului Camden la momentul conferinței menționate mai sus și la care au locuit pastorul White și soția sa pe durata adunării:—

GSAM 233.2„Această femeie propovăduia concepții extreme cu privire la sfințire, afirmând că există o stare de desăvârșire care trebuie atinsă, în care o persoană ar fi cu totul deasupra Legii lui Dumnezeu; și ea susținea că a atins acea stare de desăvârșire. Cu această doctrină a sfințeniei, ea tulbura mințile unora dintre oamenii noștri din Camden. Surorii White i s-a arătat că, în ciuda pretinsei sfințenii a acestei femei, inima ei era neagră de păcat, iar în viață era coruptă.

GSAM 233.3„În timp ce se afla în acest loc, surorii White i s-a dat o altă viziune, în prezența acestei femei, care părea să aibă o mare îngrijorare sufletească pentru cei neconvertiți; dar sora White i-a spus că nu erau adevărate lupte sufletești pentru câștigarea celor păcătoși, deoarece propriul ei mod de viață era de așa natură încât ea însăși nu stătea în dreptate înaintea lui Dumnezeu. «Așadar», a spus domnul Preston, «ceea ce se numește viziunea de la Camden se aplica în mod clar și în mod special cazului acelei femei, și nu stării păcătoșilor în general, și așa am înțeles-o noi la vremea aceea.»”

GSAM 233.4După ce doamna White și-a povestit viziunea, femeia s-a ridicat și a spus: „Dumnezeu îmi cunoaște inima, și dacă ai putea-o vedea, ai vedea că este pură și curată.” Astfel s-a încheiat întâlnirea. Nu după mult timp, însă, femeia s-a îmbolnăvit grav și a crezut că va muri. Ea a spus: „Trebuie să o văd pe sora White; am ceva să-i mărturisesc. I-am spus că sunt o femeie bună, că sunt pură. Nu este așa. Sunt o femeie păcătoasă. Bărbatul cu care trăiesc nu este soțul meu. Am lăsat în Anglia un soț bun și un copil mic și am fugit cu acest bărbat. Nu ne-am căsătorit niciodată. M-am dat drept doctor și am vândut medicamente despre care am jurat în instanță că mă costau 1 dolar sticla, dar de fapt mă costau doar doisprezece cenți sticla. De asemenea, am jurat că o vacă pe care am vândut-o unui om sărac ne-a costat 30 de dolari, când de fapt ne-a costat doar 20 de dolari.”²³

GSAM 234.1Cuvintele doamnei White referitoare la „luptele sufletești pentru câștigarea celor păcătoși” se aplică unor astfel de prefăcuți ipocriți, și nu păcătoșilor în general. Luând în considerare faptele prezentate mai sus, care arată că doctrina „nu mai este milă” pentru păcătoși a fost condamnată pe deplin încă de la începutul predicării ei, în primăvara anului 1845; și faptul că doamna White s-a străduit cu seriozitate pentru convertirea păcătoșilor de-a lungul întregii perioade de la acea dată, cine poate crede că în 1851, când a fost publicată lucrarea ei intitulată Experience and Views, ea a intenționat să învețe că „nu mai există mântuire pentru păcătoși”?

GSAM 234Un adept al doctrinei că nu mai există milă pentru păcătoși

GSAM 234.2Chiar și în anul 1848 mai existau ici și colo persoane care susțineau că nu mai există milă pentru păcătoși. Aceștia, însă, nu erau adventiști de Ziua a Șaptea. Unul dintre aceștia, pe nume Sweet, locuia în orașul Rochester, din statul New York. Imediat după ce mi-am mărturisit public credința și am fost botezat în rândul adventiștilor de ziua întâi, participam la o adunare sub cort în Canandaigua, New York, condusă de pastorii J. C. Bywater și Geo. W. Burnham. Acest om, Sweet, era prezent și și-a exprimat îndoieli foarte serioase cu privire la autenticitatea experienței mele religioase, deoarece „credea că nu mai este posibil ca păcătoșii să se convertească”.