Capitolul 16 — Mesajul celui de-al treilea înger

GSAM 247.1„A urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea și el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n'au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinților, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”¹

GSAM 247Cea mai solemnă avertizare din Biblie

GSAM 247.2Aceasta este cea mai solemnă avertizare pe care o conține Biblia, și este cert că istoria lumii noastre nu prezintă nicio mărturie că acest mesaj ar fi fost auzit în trecut. Faptul că s-a dovedit că primul și al doilea înger din această serie aparțin generației actuale stabilește foarte clar că acest mesaj nu aparține epocilor trecute.

GSAM 247.3Pastorul J. V. Himes a spus în 1847:—

GSAM 247.4„Capitolul al paisprezecelea [din Apocalipsa] prezintă un strigăt uimitor, care urmează să fie rostit, ca avertisment pentru omenire în acea oră de ispită puternică. Versetele 9-11. În cartea lui Dumnezeu nu se găsește, în afară de aceasta, o denunțare a mâniei atât de îngrozitoare. Oare nu implică o ispită puternică faptul că este necesară o avertizare atât de teribilă?”²

GSAM 248Templul s-a deschis — chivotul a fost văzut

GSAM 248.1J. N. Andrews a spus despre acest mesaj: „Deschiderea Sfântului Sfintelor din templul ceresc, prin care se vede chivotul, este un eveniment care are loc sub sunetul trâmbiței celui de-al șaptelea înger. Și întrucât slujirea Marelui nostru Preot se mută în acel loc la sfârșitul celor două mii trei sute de zile, înțelegem că deschiderea templului este marcată de sfârșitul acelei perioade, așa cum este reprezentată de proclamarea primului înger. Intrarea Marelui nostru Preot în Locul Preasfânt pentru a sluji înaintea chivotului lui Dumnezeu atrage atenția bisericii asupra poruncilor lui Dumnezeu cuprinse în acel chivot. Poruncile lui Dumnezeu strălucesc din sanctuarul ceresc încă de atunci.

GSAM 248Schimbarea Sabatului

GSAM 248.2„Este un fapt incontestabil că, cu câteva epoci în urmă, porunca a patra a fost schimbată din ziua de odihnă a Domnului în sărbătoarea păgână a duminicii. Această schimbare a fost făcută în contradicție expresă cu Sfintele Scripturi, care recunosc pretutindeni ziua a șaptea ca fiind singurul Sabat săptămânal al Domnului. Ea a fost realizată de marele apostat, despre care Daniel a prezis că «se va încumeta să schimbe vremile și legea». Această putere este, în esență, aceeași cu fiara care urma să fie adorată de întreaga lume. Și este un fapt de profund interes faptul că această poruncă, care a fost atât de mult timp călcată în picioare, este acum reabilitată, iar poporul lui Dumnezeu începe să o păzească împreună cu celelalte nouă. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că pregătește rămășița pentru conflictul lor final cu balaurul și pentru intrarea prin porți în cetatea sfântă. Apocalipsa 12:17; 22:14. Reabilitarea poruncii a patra împotriva Sabatului apostaziei și propovăduirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu constituie o mărturie izbitoare că prezentul este perioada răbdării sfinților și a avertismentului celui de-al treilea înger.”³

GSAM 249.1În capitolele anterioare s-a atras atenția asupra primului și celui de-al doilea dintre aceste mesaje, așa cum s-au împlinit ele în marea proclamare a celei de-a Doua Veniri până la 22 octombrie 1844. Versetul de la începutul acestui capitol spune: „a urmat un alt înger, al treilea”, adică i-a urmat pe primul și pe al doilea înger. Poate că va fi de interes, în acest context, să atragem atenția asupra apariției celui de-al treilea mesaj.

GSAM 249Primii adventiști care păzeau Sabatul

GSAM 249.2În timpul „strigătului de la miezul nopții”, în 1844, Domnul a început să îndrume mințile poporului Său spre respectarea Sabatului zilei a șaptea. Această doctrină, în rândul adventiștilor, a luat naștere în felul următor: Rachel Preston, o baptistă a zilei a șaptea, s-a mutat în Washington, N.H., unde exista o biserică de adventiști. Ea a acceptat doctrina adventistă, iar acea biserică, alcătuită din aproximativ patruzeci de membri, a acceptat, prin eforturile ei misionare, Sabatul poruncii a patra.⁴ Acest lucru a dus la apariția unor întrebări cu privire la acest subiect. În numărul din 5 septembrie 1844 al revistei The Cry, citim: „Multe persoane sunt profund preocupate de o presupusă obligație de a respecta ziua a șaptea.” Această afirmație era cuprinsă într-un editorial, în care s-a făcut un efort timid de a susține argumentele în favoarea respectării duminicii. Subiectul a fost continuat în numărul din 12 septembrie, unde găsim următoarea afirmație semnificativă, care a determinat mulți oameni să studieze problema în mod serios și aprofundat:—

GSAM 249Ziua a șaptea, singura zi stabilită de Lege

GSAM 249.3„Săptămâna trecută am ajuns la următoarea concluzie: nu există o perioadă anume de timp pe care creștinii să fie obligați prin lege să o dedice ca timp sfânt. Dacă această concluzie este incorectă, atunci considerăm că ziua a șaptea este singura zi pentru a cărei respectare există vreo lege.”

GSAM 250Eseul lui T. M. Preble

GSAM 250.1Atenția adventiștilor, ca grup, a fost îndreptată asupra chestiunii Sabatului printr-un eseu pe această temă scris de T. M. Preble, datat 13 februarie 1845 și publicat în revista Hope of Israel, Portland, Maine, la 28 februarie 1845. După ce a prezentat argumentele în favoarea Sabatului biblic și faptul că acesta a fost schimbat în duminică prin marea apostazie, el remarcă: „Astfel vedem împlinirea versetului din Daniel 7:25, în care cornul cel mic schimbă «vremile și legea». Prin urmare, mi se pare că toți cei care păzesc prima zi ca Sabat sunt cei care păzesc duminica papei și cei care încalcă Sabatul lui Dumnezeu.”⁵

GSAM 250J. B. Cook despre problema Sabatului

GSAM 250.2La scurt timp după aceasta, a apărut în presă un articol al lui J. B. Cook, în care acesta arăta că nu există nicio dovadă scripturală pentru păzirea duminicii ca Sabat și a folosit această expresie conciză: „Astfel se ia cu ușurință tot vântul din pânzele celor care navighează, poate fără să-și dea seama, sub steagul sabatic al papei.”

GSAM 250.3Deși respectarea Sabatului de către acești doi bărbați a fost de scurtă durată, ei au pus în mișcare un proces care nu putea fi oprit cu ușurință. Expresiile cheie, „cei care păzesc duminica papei”, „cei care încalcă poruncile lui Dumnezeu” și „navigând sub steagul sabatic al papei”, erau pe buzele a sute de oameni dornici să afle adevărul cu privire la această chestiune. Atenția pastorului Joseph Bates, din Fairhaven, Massachusetts, a fost astfel captată, iar el a acceptat Sabatul în 1845.

GSAM 250Joseph Bates acceptă Sabatul

GSAM 250.4Experiența sa a fost următoarea: auzind de grupul din Washington, New Hampshire, care păzea Sabatul, s-a hotărât să viziteze acea biserică și să vadă ce înseamnă aceasta. Așa a și făcut, iar studiind subiectul împreună cu ei, a văzut că aveau dreptate și a acceptat imediat lumina asupra chestiunii Sabatului. La întoarcerea în New Bedford, Massachusetts, l-a întâlnit, pe podul dintre New Bedford și Fairhaven, pe un frate de seamă, care l-a abordat astfel: „Căpitane Bates, care sunt noutățile?” Pastorul Bates a răspuns: „Noutatea este că ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeului nostru.” „Ei bine”, a spus omul, „mă voi duce acasă să-mi citesc Biblia și să văd ce este cu asta.” Așa a și făcut, iar când s-au întâlnit din nou, acest frate acceptase adevărul despre Sabat și îl respecta.

GSAM 251Prima carte despre Sabat

GSAM 251.2Pastorul Bates a început imediat să predice acest adevăr din stat în stat. Curând a înțeles că o carte, sau chiar un pliant, despre problema Sabatului i-ar fi de mare ajutor în lucrarea sa, iar sufletul său a fost mișcat de Duhul lui Dumnezeu să scrie și să publice ceva pe această temă. Dar cum se putea face asta fără bani, aceasta era întrebarea, întrucât tot ce avea era un șiling de York (doisprezece cenți și jumătate). Poate fi de interes pentru cititor să relatez experiența sa în această privință, exact așa cum mi-a povestit-o el în 1855.

GSAM 251Patru livre de făină

GSAM 251.3El a spus că, în timp ce se ruga înaintea lui Dumnezeu, a hotărât să scrie cartea și s-a simțit asigurat că se va deschide calea pentru publicarea ei. Așadar, s-a așezat la biroul său, cu Biblia și concordanța, pentru a-și începe lucrarea. În decurs de o oră, doamna Bates a intrat în cameră și a spus: „Joseph, nu am destulă făină pentru a pregăti aluatul”, menționând în același timp și alte câteva lucruri mărunte de care avea nevoie. „Câtă făină îți lipsește?”, a întrebat căpitanul Bates. „Cam patru livre”, a fost răspunsul ei. „Foarte bine”, a răspuns el. După ce ea a părăsit camera, s-a dus la un magazin din apropiere, a cumpărat cele patru livre de făină și celelalte articole, le-a adus acasă și s-a așezat din nou la biroul său de scris. Curând, doamna Bates a intrat, a văzut articolele de pe masă și a exclamat: „De unde a apărut făina asta?” „Păi”, spuse căpitanul, „nu e destulă? Ai spus că vrei patru livre.” „Da”, spuse ea, „dar de unde ai luat-o?” „Am cumpărat-o”, spuse el; „nu e asta cantitatea de care aveai nevoie pentru a termina de copt?” „Da”, a continuat doamna Bates, „dar tu, căpitane Bates, un om care a navigat cu nave din New Bedford în toate colțurile lumii, ai ieșit și ai cumpărat patru livre de făină?” „Da, nu era asta cantitatea de care aveai nevoie pentru a termina coacerea?” „Da”, a spus doamna Bates, „dar ai cumpărat patru livre (!) de făină?”

GSAM 252Unsprezece mii de dolari cheltuiți pentru adevăr

GSAM 252.1Curând a urmat o altă încercare. Când căpitanul Bates a părăsit marea, și-a vândut participația la o navă pentru 11.000 de dolari, dar acum își cheltuise totul pentru a promova cauza adevărului. Până în acel moment, doamna Bates nu cunoștea adevărata lui situație financiară, dar el a simțit că trebuie să o pună la curent cu aceasta, așa că i-a spus calm: „Soție, am cheltuit pentru acele articole ultimii bani pe care îi aveam pe pământ.” Cu suspine amare, doamna Bates a întrebat: „Ce ne vom face?” Căpitanul s-a ridicat și, cu toată demnitatea unui căpitan care își conduce nava, a spus: „Voi scrie o carte; o voi difuza și voi răspândi acest adevăr despre Sabat în fața lumii.” „Ei bine”, spuse doamna Bates, prin lacrimi care îi orbeau vederea, „din ce o să trăim?” „Domnul ne va deschide calea”, fu răspunsul zâmbitor al căpitanului Bates. „Da”, spuse doamna Bates, „Domnul ne va deschide calea! Asta spui tu mereu”, și izbucnind în lacrimi, ieși din cameră.

GSAM 252O provizie neașteptată

GSAM 252.2După ce căpitanul Bates își continuă munca timp de o jumătate de oră, îi veni inspirația să meargă la oficiul poștal, deoarece acolo îl aștepta o scrisoare. Se duse și, într-adevăr, acolo era o scrisoare. În acele vremuri, taxa poștală pentru scrisori era de cinci cenți, iar plata în avans era opțională. Autorul acestei scrisori, dintr-un anumit motiv, nu plătise taxa poștală. Și iată că, din nou, căpitanul Bates a fost pus în situația de a-și recunoaște neputința, fiind nevoit să-i spună șefului oficiului poștal, domnul Drew, pe care îl cunoștea bine, că nu putea plăti taxa poștală, deoarece nu avea bani; dar a adăugat: „Îmi permiteți să văd de la cine este?” „Luați-o cu dumneavoastră”, a spus șeful oficiului poștal, „și plătiți altă dată.” „Nu”, a spus căpitanul, „nu voi lua scrisoarea din oficiu până când nu se plătește taxa poștală.” În timp ce ținea scrisoarea în mână, a spus: „Sunt de părere că în această scrisoare se află bani”, și, întorcându-se către șeful poștei, l-a întrebat: „Vreți, vă rog, să o deschideți? Dacă sunt bani în ea, puteți să luați din ei taxa poștală; dacă nu, nu o voi citi.” Șeful oficiului poștal i-a îndeplinit cererea și, iată!, scrisoarea conținea o bancnotă de zece dolari. Citind-o, a aflat că era de la o persoană care spunea că Domnul îi impresionase atât de mult mintea încât îl convinsese că pastorul Bates avea nevoie de bani, așa că i-a trimis-o în grabă; iar, în graba aceea, probabil uitase să plătească taxa poștală.

GSAM 253.1După ce a plătit taxa poștală, s-a dus la un magazin alimentar, a cumpărat un butoi de făină cu 4 dolari, pe lângă cartofi, zahăr și alte articole necesare. Când a dat instrucțiuni cu privire la locul unde trebuiau livrate, a spus: „Probabil că femeia va spune că nu au ce căuta acolo, dar nu dați nicio atenție la ce spune ea; descărcați marfa pe veranda din față.”

GSAM 253.2Apoi s-a dus la tipografie și a făcut aranjamentele necesare pentru tipărirea a o mie de exemplare ale unei broșuri de aproximativ o sută de pagini, cu condiția ca, odată ce manuscrisul era furnizat, tipografii să-l tipărească cât mai repede posibil, trimițându-i ciorne de corectură. El urma să plătească lucrarea imediat ce primea banii, iar cărțile nu urmau să fie luate de la tipografie până când toate facturile nu erau achitate.

GSAM 253.3Căpitanul Bates știa foarte bine că nu i se cuveneau bani, dar a simțit că era de datoria lui să scrie această carte, crezând că Domnul va mișca inimile oamenilor pentru a trimite banii atunci când vor fi necesari. După ce a cumpărat hârtie, stilouri etc., lăsând astfel timp ca proviziile pentru gospodărie să ajungă înaintea lui, s-a dus la capătul străzii care ducea spre casa lui. Văzând că articolele erau acolo, a intrat în casă pe ușa din spate și s-a așezat din nou la biroul său. Doamna Bates a intrat și a spus emoționată: „Joseph, uită-te pe veranda din față! De unde au apărut lucrurile astea? A venit un căruțaș și voia să le descarce. I-am spus că nu au ce căuta aici, dar el a insistat să le descarce.” „Păi”, a spus căpitanul Bates, „cred că e în regulă.” „Dar”, a spus doamna Bates, „de unde au venit?” „Păi”, a spus căpitanul, „Domnul le-a trimis.” „Da”, a spus doamna Bates, „Domnul le-a trimis; asta spui mereu.” Apoi i-a înmânat scrisoarea soției sale, spunând: „Citește asta și vei afla de unde provin.” Ea a citit-o și s-a retras din nou pentru a plânge, dar de data aceasta într-un mod diferit față de prima dată; iar la întoarcere i-a cerut cu umilință iertare pentru lipsa ei de credință.

GSAM 254Banii pentru carte

GSAM 254.1Pe măsură ce lucrarea de scriere și tipărire avansa, căpitanul Bates primea din când în când bani prin poștă sau pe alte căi, uneori de la persoane pe care nu le întâlnise niciodată. Pe măsură ce primea banii, aceștia erau trimiși tipografilor și folosiți pentru achitarea contului cărții. În cele din urmă, a venit ziua în care toate cărțile au fost tipărite, iar dintr-o sursă neașteptată pentru fratele Bates a fost acoperit soldul contului; astfel, cărțile nu au suferit nicio întârziere, nici măcar de o zi, în punerea lor în circulație.

GSAM 254Ultima factură achitată

GSAM 254.2H. S. Gurney, din Memphis, Michigan, mi-a povestit în martie 1884 că, chiar în dimineața în care cartea pastorului Bates a fost finalizată, a primit 100 de dolari în contul unei datorii prescrise de la un bărbat care declarase că nu-i va plăti niciodată. După ce a primit acești bani, a considerat o plăcere să cheltuiască o parte din ei pentru a achita ultima factură aferentă broșurii despre Sabat a pastorului Bates. „Dar”, a spus domnul Gurney, „fratele Bates nu a știut niciodată, până în ziua morții sale, cine a achitat soldul facturii pentru carte.” Această experiență a pastorului Bates în tipărirea adevărului despre Sabat părea să le spună oamenilor noștri încă de la începutul publicării adevărului privind problema Sabatului: „Mergeți mai departe pe această cale și așteptați-vă ca providența lui Dumnezeu să vă deschidă calea pe măsură ce avansați.”

GSAM 255Pastor Bates, sceptic față de viziuni

GSAM 255.1Următoarea declarație, extrasă din Schițe din viața mea, va arăta cum s-au îmbinat darul profeției și Reforma Sabatului:—

GSAM 255.2În timpul unei vizite la New Bedford, Massachusetts, în 1846, domnișoara Harmon a făcut cunoștință cu pastorul Joseph Bates. El îmbrățișase de timpuriu credința adventistă și era un lucrător activ în această cauză. Era un adevărat creștin, un domn, politicos și amabil. A tratat-o pe domnișoara Harmon cu atâta tandrețe, de parcă ar fi fost propria lui fiică. Prima dată când a auzit-o vorbind, a manifestat un interes profund, iar după ce ea a terminat, s-a ridicat și a spus: „Eu sunt un Toma necredinciosul. Nu cred în viziuni, dar, dacă aș putea crede că mărturia prezentată de sora noastră în seara aceasta este cu adevărat glasul lui Dumnezeu pentru noi, aș fi cel mai fericit om din lume. Inima mea este profund mișcată. Cred că vorbitoarea este sinceră, dar nu pot spune nimic în legătură cu modul în care i-au fost descoperite lucrurile pe care ni le-a relatat.”

GSAM 255Domnișoara Harmon acceptă Sabatul

GSAM 255.3Pastorul Bates respecta Sabatul și sublinia importanța acestuia. Domnișoara Harmon nu simțea la acel moment importanța lui și credea că pastorul Bates greșea punând mai mult accent pe Sabatul poruncii a patra decât pe celelalte nouă. Dar Domnul i-a dat o viziune a sanctuarului ceresc. Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și i s-a arătat chivotul lui Dumnezeu, acoperit de capacul de îndurare. Doi îngeri stăteau, câte unul la fiecare capăt al chivotului, cu aripile întinse peste capacul de îndurare și cu fețele îndreptate spre acesta. Îngerul care o însoțea i-a spus că aceasta reprezenta întreaga oștire cerească privind cu venerație și uimire spre Legea lui Dumnezeu, care fusese scrisă de degetul lui Dumnezeu. Isus a ridicat capacul chivotului, iar ea a zărit tablele de piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci. A fost uimită când a văzut a patra poruncă chiar în centrul celor zece porunci, înconjurată de un halou delicat de lumină. Îngerul a spus: „Dintre toate poruncile, aceasta este singura care Îl descrie pe Dumnezeul cel viu ca fiind Acela care a creat cerurile, pământul și toate lucrurile de pe el. Când au fost puse temeliile pământului, atunci a fost pusă și temelia Sabatului.” I s-a arătat că, dacă adevăratul Sabat ar fi fost păzit, nu ar fi existat niciodată un necredincios sau un ateu. Păzirea Sabatului ar fi ferit lumea de idolatrie.

GSAM 256.1Porunca a patra era călcată în picioare, iar noi eram chemați să reparăm spărtura făcută în Lege și să apărăm Sabatul a cărui sfințenie era întinată. Omul fărădelegii, care s-a înălțat mai presus de Dumnezeu și a crezut că poate schimba vremile și Legea, a determinat o schimbare, transferând respectul cuvenit Sabatului zilei a șaptea, asupra zilei întâi a săptămânii. Prin aceasta, el a făcut o spărtură în Legea lui Dumnezeu.

GSAM 256.2Chiar înainte de marea zi a lui Dumnezeu, este trimisă o solie pentru a-i avertiza pe oameni, îndemnându-i să revină la păzirea Legii lui Dumnezeu, pe care antihrist o desființase. Atât prin învățătură, cât și prin exemplu, noi trebuie să atragem atenția asupra călcării Legii. I s-a arătat, de asemenea, că îngerul al treilea din Apocalipsa 14, care proclamă poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, reprezintă poporul care acceptă solia și își înalță vocea pentru a avertiza lumea să păzească poruncile lui Dumnezeu și Legea Sa ca pe lumina ochilor și că mulți vor răspunde la această avertizare, acceptând Sabatul Domnului.⁶

GSAM 256.3Această experiență a domnișoarei Harmon și a pastorului Bates era în armonie cu modul de lucru al Domnului. Atenția atât a domnișoarei Harmon, cât și a pastorului White a fost îndreptată asupra chestiunii Sabatului de către pastorul Bates, care le-a prezentat din Scripturi pretențiile Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Deși domnișoara Harmon fusese binecuvântată cu manifestări speciale din partea Domnului timp de aproximativ optsprezece luni, nimic cu privire la acest subiect nu îi fusese arătat anterior. Acum sosise timpul Domnului, pe măsură ce credincioșii erau ridicați să păzească Legea Lui, să le împărtășească lumină prin darul profeției și, astfel, prin propria Sa modalitate de a lucra, mesajul celui de-al treilea înger, „poruncile lui Dumnezeu” și „mărturia lui Isus Hristos”, au fost reunite.

GSAM 257Începutul mesajului celui de-al treilea înger

GSAM 257.1Din acel moment, mesajul celui de-al treilea înger, în legătură cu celelalte două, a început să fie proclamat. Adevărul despre Sabat, legat de chivotul lui Dumnezeu și de lumina care se dezvăluia cu privire la sanctuar, a confirmat ceea ce fusese arătat anterior — că mișcarea adventistă din trecut era corectă și în conformitate cu voia Domnului. Acum puteau înțelege mai pe deplin ca niciodată semnificația celor „trei trepte de urcare pe calea către cetatea lui Dumnezeu”.

GSAM 257Pastor Bates acceptă viziunile ca fiind de la Dumnezeu

GSAM 257.2În luna noiembrie a anului 1846, a avut loc o conferință la Topsham, Maine, la care a fost prezent pastorul Bates. La acea întrunire, doamna White (căsătoria domnișoarei Harmon cu pastorul James White a fost menționată anterior) a avut o viziune care a fost motivul pentru care pastorul Bates a ajuns să fie pe deplin convins de originea lor divină. Era un om care se ocupase cu navigarea timp de cincizeci de ani, ocupând toate funcțiile, de la mus până la căpitan și proprietar de nave. Cunoștințele sale de astronomie erau atât de vaste încât, după cum mi-a spus, putea determina cu mare precizie unde se afla pe mare, în ceea ce privește latitudinea și longitudinea, prin observarea corpurilor cerești. Un astfel de om ar fi, în mod firesc, interesat să discute despre astronomie.

GSAM 257.3În timpul conversației cu el, mi-a povestit cum a ajuns să fie convins de originea divină a viziunilor. Mi-a spus că a încercat într-o zi să discute cu doamna White despre stele, dar a constatat repede că ea nu știa nimic despre astronomie; de fapt, după cum i-a mărturisit ea, nu știa dacă citise vreodată o carte care să trateze acest subiect. Ea nu avea nicio înclinație să discute despre acest subiect și a schimbat direcția conversației, vorbind despre pământul nou și despre ceea ce i se arătase în viziune cu privire la acesta.

GSAM 258„Deschiderea cerurilor”

GSAM 258.1În anul precedent, pe 19 aprilie 1845, ziarul Illustrated London News publicase un articol de mare interes pentru astronomi, scris de lordul Rosse, referitor la descoperirile uimitoare pe care le făcuse prin intermediul telescopului său uriaș, în special o imagine a ceea ce astronomii numesc „golul din cer”. Într-o seară, la conferința menționată mai sus, la casa domnului Curtiss și în prezența pastorului Bates, care era încă nehotărât în privința acestor manifestări, doamna White, aflată în viziune, a început să vorbească despre stele, oferind o descriere strălucitoare a centurilor de nuanță roz pe care le vedea pe suprafața unei planete și a adăugat: „Văd patru luni.” „Oh”, a spus pastorul Bates, „ea privește Jupiter!” Apoi, făcând gesturi ca și cum ar călători prin spațiu, a început să descrie centurile și inelele în frumusețea lor mereu schimbătoare și a spus: „Văd șapte luni.”⁷ Pastorul Bates a exclamat: „Ea descrie Saturn.” Apoi a spus: „Văd șase luni”, și a început imediat să descrie „cerurile care se deschid”, cu toată splendoarea lor, numindu-le o poartă către o regiune mai luminată. Pastorul Bates a spus că descrierea ei depășea cu mult orice relatare despre cerurile care se deschid pe care o citise vreodată de la orice autor.

GSAM 258.2În timp ce ea vorbea și încă se afla în viziune, el s-a ridicat în picioare și a exclamat: „O, cât mi-aș dori ca lordul John Rosse să fie aici în seara aceasta!” Pastorul White a întrebat: „Cine este lordul John Rosse?” „Oh”, a spus pastorul Bates, „este marele astronom englez. Mi-aș dori să fi fost aici ca să o audă pe femeia aceea vorbind despre astronomie și să audă descrierea aceea a «cerurilor care se deschid». Este cu mult peste orice am citit vreodată pe această temă.” Din acea seară, pastorul Bates a devenit pe deplin convins că viziunile doamnei White depășeau cunoștințele și controlul ei. Acest lucru, împreună cu natura mustrării și a învățăturii oferite, l-au convins că ele proveneau de la Dumnezeu.

GSAM 259.1Acest fenomen din ceruri, descris astfel de doamna White în acea viziune, este un subiect rar menționat de scriitorii de astronomie. Huygens, primul care l-a descoperit, oferă următoarea descriere:—

GSAM 259O lumină glorioasă în Sabia lui Orion

GSAM 259.2„Astronomii plasează trei stele apropiate una de alta în sabia lui Orion; când am privit-o pe cea din mijloc cu un telescop, în anul 1656, în locul aceleia au apărut alte douăsprezece stele; dintre acestea, trei care aproape se ating între ele, iar alte patru au apărut în plus, sclipind ca prin nor, astfel încât spațiul din jurul lor părea mult mai luminos decât restul cerului, care, părând în întregime negricios din cauza vremii senine, era văzut ca printr-o deschizătură de perdea, prin care se putea vedea liber într-o altă regiune care era mai luminată.”

GSAM 259.3William Herschel spune despre această deschidere din cer:—

GSAM 259.4„Dacă diametrul său, la această distanță, subtinde un unghi de 10°, ceea ce se întâmplă aproape, mărimea sa trebuie să fie cu totul de neînchipuit. S-a calculat că trebuie să fie de două trilioane de ori mai mare decât dimensiunile Soarelui.”

GSAM 259Mai luminoasă decât Soarele

GSAM 259.5Filozoful Thomas Dick vorbește astfel despre această nebuloasă luminoasă:—

GSAM 259.6„Dacă ne-am afla la o distanță de jumătate din cea care ne desparte de cea mai apropiată stea — oricât de mare ar fi această distanță —, dintr-un astfel de punct ea ar prezenta o strălucire apropiată de cea a Soarelui; iar pentru ființele aflate la o distanță mult mai mică, ar umple o mare porțiune a cerului și ar apărea cu o splendoare de nedescris. Dar scopul final al unui astfel de obiect, în toate aspectele și relațiile sale, va rămâne probabil să fie dezvăluit în timpul epocilor viitoare ale unei existențe interminabile; și, la fel ca multe alte obiecte din spațiile îndepărtate ale creației, el trezește în minte o dorință arzătoare de a vedea scenele splendide și misterioase ale universului dezvăluite puțin mai mult.”⁸

GSAM 260.1Pastorul Bates, în încheierea unui articol pe această temă, a spus:—

GSAM 260.2„Astfel, vedem din toate mărturiile aduse (și am putea oferi mult mai multe, dacă ar fi necesar), că aici avem de-a face cu un fenomen dintre cele mai minunate și inexplicabile din ceruri; o breșă în cer cu o circumferință de peste unsprezece miliarde trei sute paisprezece [11.000.000.314] de mile. Celebrul Huygens spune: «N-am văzut niciodată ceva asemănător printre celelalte stele fixe — o priveliște liberă către o altă regiune mai luminată.»”

GSAM 260O altă mărturie privind viziunea planetei

GSAM 260.3Citim din nou din mărturia doamnei Truesdail, care a fost prezentă cu ocazia primirii viziunii menționate. Ea spune:—

GSAM 260.4„Sora White era într-o stare de sănătate foarte precară, iar în timp ce se rugau pentru ea, Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit asupra noastră. Am observat curând că era insensibilă la lucrurile pământești. Aceasta a fost prima ei viziune asupra lumii planetare. După ce a numărat cu voce tare lunile lui Jupiter și, la scurt timp, pe cele ale lui Saturn, a oferit o descriere frumoasă a inelelor acestuia din urmă. Apoi a spus: «Locuitorii sunt un popor înalt și maiestuos, atât de diferit de locuitorii pământului. Păcatul nu a pătruns niciodată aici.» Era evident din chipul zâmbitor al fratelui Bates că îndoielile sale anterioare cu privire la sursa viziunilor ei se risipeau rapid. Știam cu toții că căpitanul Bates era un mare iubitor de astronomie, întrucât deseori ne arăta multe dintre corpurile cerești pentru a ne instrui. Când sora White i-a răspuns la întrebări, după viziune, spunând că nu studiase niciodată și nici nu dobândise cunoștințe în acest domeniu, el a fost cuprins de bucurie și fericire. L-a lăudat pe Dumnezeu și și-a exprimat convingerea că această viziune privind planetele i-a fost dată pentru ca el să nu mai aibă niciodată îndoieli.”⁹

GSAM 261Un cal sălbatic îmblânzit brusc

GSAM 261.1La scurt timp după această întâlnire din Topsham, a avut loc un alt incident remarcabil legat de viziuni, pe care îl voi relata așa cum mi l-a povestit pastorul Bates:—

GSAM 261.2Pastorul White avea la dispoziție un mânj parțial dresat și o căruță de piață cu două locuri, care era construită fără bord, dar avea o treaptă peste partea din față a căruței și o treaptă de fier de la hulube. Era necesar să se acorde o atenție extremă la conducerea mânjului, deoarece, în cazul în care frâiele sau orice altceva îi atingeau flancurile, acesta lovea instantaneu cu picioarele cu furie și trebuia ținut continuu cu frâul întins pentru a-l împiedica să o ia la fugă. Acest mânj aparținea unei persoane la care doreau să se ducă, iar întrucât pastorul White era obișnuit să se descurce cu mânji neîmblânziți, a crezut că nu va avea probleme serioase cu acesta. Dacă ar fi știut, însă, că în timpul acceselor sale de furie mânjul ucisese anterior doi bărbați, pe unul dintre ei zdrobindu-l de stâncile de pe marginea drumului, ar fi fost probabil mai puțin încrezător.

GSAM 261.3Cu această ocazie, în căruță se aflau patru persoane: pastorul White și soția sa pe scaunul din față, iar pastorul Bates și Israel Damon pe scaunul din spate. În timp ce pastorul White depunea toate eforturile pentru a ține calul sub control, doamna White vorbea despre adevăr, când puterea lui Dumnezeu s-a pogorât asupra grupului, iar ea a fost ridicată într-o viziune, stând așezată în căruță. În clipa în care a strigat „Slavă!”, pe măsură ce intra în viziune, mânjul s-a oprit brusc, nemișcat, și și-a lăsat capul în jos. În același timp, doamna White s-a ridicat, aflată încă în această stare, și, cu privirea îndreptată în sus, a pășit peste partea din față a căruței, coborând pe hulube, cu mâinile așezate pe șoldurile mânjului. Pastorul Bates i-a strigat pastorului White: „Mânjul o va lovi pe femeia aceea până la moarte.” Pastorul White a răspuns: „Domnul are acum grijă de mânj; nu doresc să intervin.” Mânjul stătea blând ca un cal bătrân. Pe marginea drumului, malul se înălța la vreo șase picioare, iar lângă gard era o porțiune cu iarbă. Doamna White, cu privirea încă îndreptată în sus, fără să se uite nici măcar o dată în jos, a urcat pe mal pe porțiunea cu iarbă, apoi a mers înainte și înapoi câteva minute, vorbind și descriind frumusețile pământului nou. Apoi, cu capul în aceeași poziție, a coborât de pe mal, s-a îndreptat spre căruță, a urcat pe trepte, cu mâna pe crupa mânjului, și astfel s-a urcat pe hulube și a intrat din nou în căruță. În clipa în care s-a așezat pe scaun, a ieșit din starea de viziune, iar în aceeași clipă calul, fără niciun semn din partea vizitiului, a pornit și și-a continuat drumul.

GSAM 262.2În timp ce doamna White era coborâtă din căruță, pastorul White s-a gândit să pună la încercare calul, să vadă dacă era cu adevărat blând sau nu. La început l-a atins doar ușor cu biciul; în alte ocazii, calul ar fi răspuns cu o lovitură de copită, dar acum nu a făcut nicio mișcare. Apoi l-a lovit destul de tare, apoi și mai tare, și tot mai tare. Mânjul nu a dat deloc atenție loviturilor, ci părea la fel de inofensiv ca leii cărora îngerii le-au închis gurile în noaptea pe care Daniel a petrecut-o în bârlogul lor. „Era un loc solemn”, a spus pastorul Bates, „și era evident că aceeași Putere care a produs viziunile a potolit, pentru moment, natura sălbatică a mânjului.”

GSAM 262.3Dacă această viziune a fost pur și simplu rezultatul unor infirmități fizice ale ei, se ridică în mod firesc întrebarea: Oare calul era afectat în același mod?

GSAM 262Mărturia lui Israel Damon

GSAM 262.4Voi prezenta aici, ca o confirmare a relatării pe care mi-a făcut-o pastorul Bates, următoarea declarație:—

GSAM 262.5„Acum aproximativ douăzeci de ani, imediat după ce începusem să respect Sabatul, Israel Damon mi-a povestit circumstanțele în care sora White a avut viziunea, în timp ce el, pastorul Bates, pastorul White și soția acestuia se aflau în căruța ușoară trasă de mânjul neascultător. Am citit astăzi descrierea de mai sus a întâmplării, așa cum a fost consemnată de pastorul Loughborough, și aceasta corespunde exact cu ceea ce mi-a spus pastorul Damon.” Semnat: „R. S. Webber, Battle Creek, Michigan, 9 februarie 1891.”

GSAM 263Mărturia pastorului Bates cu privire la viziuni

GSAM 263.1Pastorul Bates își descrie propria experiență astfel:—

GSAM 263.2„În ciuda faptului că nu am putut vedea în ele nimic care să fie împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, totuși m-am simțit peste măsură de alarmat și încurcat. Multă vreme, nu am fost dispus să cred că sunt altceva decât efectul unei stări de epuizare fizică.

GSAM 263.3„Prin urmare, am căutat ocazii în prezența altora, atunci când mintea ei părea liberă de emoții (în afara întâlnirilor), pentru a o interoga și a-i pune întrebări suplimentare, precum și prietenilor ei care o însoțeau, în special surorii ei mai mari, pentru a ajunge, dacă era posibil, la adevăr. În timpul vizitelor ei la New Bedford și Fairhaven și, de asemenea, la Topsham, Maine, pe când participam la adunările noastre, am văzut-o de câteva ori în viziune. Cei care au fost martori ai acelor scene emoționante știu bine cu cât interes și atenție am ascultat fiecare cuvânt și am urmărit fiecare gest pentru a sesiza vreo înșelăciune sau influență spiritistă. Acum Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ocazia pe care am avut-o, alături de alții, de a fi martor al acestor lucruri. Acum, în ceea ce mă privește, pot declara plin de convingere că eu cred că lucrarea este de la Dumnezeu și că este dată de El pentru a mângâia și întări poporul risipit, fărâmițat și slăbit, de la încheierea lucrării noastre... în octombrie 1844. Starea de confuzie generată de expresiile «Iată, aici este!» și «Iată, acolo este!», de atunci încoace, i-a lăsat extrem de nedumeriți pe oamenii cinstiți și dornici ai lui Dumnezeu și a făcut extrem de dificilă situația celor care nu erau în măsură să explice numeroasele texte contradictorii care le-au fost prezentate. Mărturisesc că am primit lumină și îndrumare cu privire la multe pasaje pe care înainte nu le puteam înțelege clar. Cred că ea este o fiică a lui Dumnezeu plină de sacrificiu, sinceră și dornică.”¹⁰

GSAM 263.4„Autoarea nu își «ia ideile» viziunilor sale «din învățături sau studii anterioare». Când a primit prima sa viziune, în decembrie 1844, ea și tot grupul din Portland, Maine (unde locuiau atunci părinții ei), nu mai credeau că «strigătul de la miezul nopții» se împlinise deja. Atunci Domnul i-a arătat în viziune eroarea în care ea și grupul din Portland căzuseră. Ea a relatat apoi viziunea sa grupului, iar aceștia au recunoscut că experiența lor legată de luna a șaptea era lucrarea lui Dumnezeu.”¹¹

GSAM 264Cum erau privite cele trei mesaje în 1847

GSAM 264.1Următorul fragment din scrierile pastorului James White, redactat în aprilie 1847, va arăta cum erau privite atunci cele trei mesaje:—

GSAM 264.2„Toate grupurile de credincioși în A Doua Venire sunt de acord că îngerul prezentat în versetele al șaselea și al șaptelea din acest capitol (Apocalipsa 14) reprezintă mesajul venirii adresat bisericii și lumii... Sarcina celui de-al doilea înger a fost aceea de a arăta oștirii venirii că Babilonul a căzut. Și întrucât o mare parte dintre ei nu au aflat acest lucru decât atunci când puterea «strigătului de la miezul nopții» i-a trezit la timp pentru a putea scăpa din biserici înainte de venirea zilei a zecea, rezultă că, începând cu luna a șaptea a anului 1844, mesajul celui de-al treilea înger a fost și este în continuare o avertizare adresată sfinților să «rămână tari», și să nu se întoarcă, și să nu «primească» semnele de care trupa de fecioare s-a debarasat în timpul strigătului celui de-al doilea înger.

GSAM 264.3„Și oare mesajul adevărat pentru poporul lui Dumnezeu, încă din luna a șaptea a anului 1844, nu a fost tocmai o astfel de avertizare? — Cu siguranță că da... Versetul al doisprezecelea spune: «Aici este răbdarea sfinților, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.» Unde i-ai văzut, Ioan? — Păi, «aici», în timpul mesajului celui de-al treilea înger. Întrucât perioada de așteptare răbdătoare a început încă din luna a șaptea a anului 1844 și întrucât cei care păzesc Sabatul etc. au apărut de atunci, este evident că trăim în timpul mesajului celui de-al treilea înger.”¹²