Capitolul 15 — Lumină tot mai mare și minuni tot mai mari

GSAM 235.1„Aduceți-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe: pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor, și pe de alta, v'ați făcut părtași cu aceia cari aveau aceeaș soartă ca voi.”¹

GSAM 235.2Perioada de timp de la dezamăgirea din 1844 până la apariția luminii clare cu privire la sanctuar și la mesajul celui de-al treilea înger a fost una de încercare deosebită. Adventiștii care încă susțineau că au avut dreptate în mișcarea trecută erau într-adevăr o „priveliște” pentru cei care considerau că mesajul fusese un eșec total; și din această cauză erau supuși unor mari ocări. Ei puteau îndura acest lucru cu bucurie atâta timp cât se țineau de Domnul prin credință și se bucurau de prezența Duhului Sfânt.

GSAM 235Două puncte speciale de atac

GSAM 235.3Satana a avut două puncte speciale de ispită pentru poporul adventist. Primul a fost acela de a-i face pe cei care erau fermi în convingerea că timpul profetic se încheiase să creadă că A Doua Venire a lui Hristos era o venire spirituală și că, într-un fel, El a făcut această venire la sfârșitul celor două mii trei sute de zile. Al doilea era acela de a-i determina pe cei care ezitau în privința experienței lor din trecut să renunțe la tot. Așadar, în timp ce adevărul referitor la sanctuar și la mesajul celui de-al treilea înger era dezvăluit treptat din Scripturi, mesajele Duhului lui Dumnezeu, prin darul profeției, au confirmat mișcarea trecută, numind-o „o lumină strălucitoare” pe care Dumnezeu a așezat-o la începutul căii, pentru a lumina tot drumul până la cetate, și au indicat dovezile scripturale conform cărora A Doua Venire a lui Hristos va fi literală și personală și, prin urmare, nu putea fi evenimentul de la sfârșitul „zilelor”.

GSAM 236Manifestări minunate

GSAM 236.1Dacă Domnul ar vorbi poporului Său prin viziuni în aceste zile de pe urmă, n-am aștepta oare ca în însăși manifestarea să existe semne evidente ale divinității? Aceste semne sunt evidente în viziunile doamnei E. G. White. Fenomenul viziunilor în sine, așa cum este prezentat în capitolul 13, este pur și simplu miraculos; dar există multe trăsături minunate legate de viziunile ei timpurii, pe care le veți observa pe măsură ce veți parcurge mai departe această lucrare; și ne-am putea aștepta oare la altceva de la un dar de această natură, rânduit de Dumnezeu pentru a atrage atenția oamenilor și a-i determina să spună, ca Moise: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată”? Simpla afirmație a unei fete sărace, bolnăvicioase și slabe, aparent la un pas de mormânt, că Domnul i-a dat o viziune, nu ar fi fost suficientă pentru a realiza acest lucru. Manifestările minunate legate de viziuni au stârnit interesul față de ele, iar fata a fost chemată să meargă din loc în loc și să relateze ceea ce Domnul i-a poruncit să facă cunoscut celorlalți.

GSAM 236Demonstrații remarcabile în cea de-a treia viziune

GSAM 236.2Voi prezenta aici câteva fapte referitoare la a treia ei viziune, cea primită în casa tatălui ei, menționată în capitolul 13, așa cum mi-au fost relatate de tatăl și mama doamnei White, de sora ei, doamna Sarah Belden, și de alții.

GSAM 236.3În camera în care a avut loc viziunea, pe comodă se afla o Biblie de familie foarte mare. Era o ediție tipărită la Boston de Joseph Teale, în anul 1822. Cartea măsoară optsprezece pe unsprezece inci, are o grosime de patru inci și cântărește puțin peste optsprezece livre. În timpul viziunii, ea s-a ridicat și a luat această Biblie grea pe brațul stâng, cu cartea deschisă, ținând-o la unghi drept față de corp; apoi, timp de peste o jumătate de oră, cu mâna dreaptă, a răsfoit-o din loc în loc și a arătat spre diferite pasaje din Scriptură, pe care le repeta în timp ce ochii îi priveau în sus, într-o direcție opusă celei în care era orientată cartea. Sora ei, Sarah (care a devenit ulterior soția lui Stephen Belden), sau, uneori, o altă persoană prezentă, se uita la fiecare text spre care arăta degetul ei și vedea clar că, de fiecare dată, ea repeta versetul asupra căruia se oprea degetul ei. Mama Harmon a spus că fiica ei, Ellen, în starea ei naturală, „era incapabilă, din lipsă de forță, să ridice acea Biblie grea de pe comodă; dar în viziune o ținea, aparent, la fel de ușor ca și cum ar fi fost doar un Testament de buzunar”.

GSAM 237.1Iată, într-adevăr, o minune! — o fată delicată, cântărind doar șaptezeci de livre, ținând o Biblie grea timp de peste o jumătate de oră într-o poziție în care niciun bărbat puternic n-ar fi putut-o ține mai mult de două minute; în plus, răsfoind de la un loc la altul către versete din Scriptură care se dovedeau de fiecare dată a fi exact textul pe care îl repeta, în timp ce ochii îi erau îndreptați în sus și într-o direcție opusă cărții; și, în cele din urmă, o voce emanând de la o persoană fără nicio mișcare a plămânilor sau respirație în corp, care repeta corect versetele desemnate din Scriptură — acest lucru depășește cu siguranță orice acuzație de a fi produs de o forță umană sau de a fi efectul unei boli. Cei care au asistat la acest fenomen l-au considerat în mod clar o manifestare a Duhului Celui care a vorbit din rugul aprins. Astfel de manifestări, precum cele din a treia viziune a domnișoarei Harmon, acolo unde au fost cunoscute, au constituit o dovadă convingătoare că în viziuni era prezentă o putere mai presus de cea finită.

GSAM 237Viziunea de la Topsham

GSAM 237.2La scurt timp după acest eveniment, grupul de adventiști din Topsham, situat la aproximativ treizeci de mile nord-est de Portland, Maine, auzind despre lucrarea Domnului cu domnișoara Ellen G. Harmon, au invitat-o în acel loc. Invitația a fost acceptată, și astfel a avut loc prima ei vizită la Topsham. Adunările adventiste din acea vreme se țineau în casa domnului Curtiss. Doamna Frances Lunt (fosta domnișoară Frances Howland), din Oakland, California, mi-a dat următoarea declarație, datată 19 ianuarie 1890:—

GSAM 238.1„Eu, împreună cu familia tatălui meu, am participat la adunările surorii Harmon din Topsham, în 1845, iar în timpul acestor adunări ea a avut o viziune. A fost prima dată când am văzut-o având o viziune. Una dintre acele Biblii de modă veche [Biblia de familie, ediția Teale, cântărind optsprezece livre] era proprietatea fratelui Curtiss. Această Biblie mare a fost luată din comodă de sora Harmon în timp ce se afla în viziune, iar ea indica pasaje din Scriptură pe măsură ce răsfoia pagină după pagină, în timp ce ochii îi erau îndreptați în sus, departe de carte. Pasajele pe care le repeta erau fie cuvinte de învățătură, de încurajare, fie de mustrare. O altă particularitate a manifestării de atunci a fost poziția cărții. Aceasta era ținută în palma ei deschisă la un unghi de patruzeci și cinci de grade, iar nimeni altcineva nu era în stare să țină vreo carte la un unghi similar fără ca aceasta să-i alunece imediat din mâini; însă sora Harmon a ținut această Biblie la acel unghi timp de câteva minute, la fel de ferm ca și cum ar fi fost lipită de mâna ei, trecând între timp de la unul la altul în cameră.”

GSAM 238Mărturia doamnei Truesdail

GSAM 238.2O altă mărturie referitoare la aceeași viziune provine de la doamna M. C. Truesdail, din Trenton, Missouri, datată 27 ianuarie 1891. Ea spune:—

GSAM 238.3„Aveam cincisprezece ani în 1845 și eram prezentă la prima vizită a surorii Harmon la Topsham, când a avut viziunea în casa fratelui Curtiss, unde a luat marea Biblie de familie și a ținut-o într-o poziție în care niciunul dintre ceilalți nu putea ține o carte în mâini fără ca aceasta să alunece imediat.

GSAM 238.4„Sora Harmon a fost în viziune peste două ore. A fost cea mai minunată manifestare a puterii lui Dumnezeu la care am asistat vreodată, și am văzut-o în viziune de mai mult de douăsprezece ori. Acestea au fost întotdeauna ocazii de profundă solemnitate și introspecție, dar aceasta le-a depășit pe toate. O! cât de mult am tremurat când Majestatea cerului ne-a învățat prin instrumentul Său neînsemnat; când ea ne-a citit pasaje atât de mângâietoare și potrivite pentru situația noastră dificilă; precum Evrei 2:2, 3; Iacov 5:7, 8; Evrei 10:35, 39; 1 Petru 1:7; Luca 12:32-37, pe lângă multe altele, ținând Biblia mare a familiei atât de sus încât am fost nevoită să mă urc pe un scaun pentru a citi locul spre care ea arăta. Nu cred că sora Harmon era cu mai mult de doi inci mai înaltă.”

GSAM 239.1Astfel de manifestări i-au convins pe cei sinceri că o putere mai presus de cea umană controla umilul instrument, iar din diverse părți ale Noii Anglii au venit invitații ca ea să vină și să-și dea mărturia.

GSAM 239Munca fizică este un păcat

GSAM 239.2La scurt timp după aceasta, domnișoara Harmon a primit, într-o viziune, instrucțiuni să se deplaseze la Paris, din statul Maine, unde se aflau persoane care considerau că este un păcat să se dedice muncii manuale. Pastorul Stephens, din Woodstock, Maine, era liderul acestei erori și exercita o influență puternică asupra celorlalți. El fusese anterior predicator metodist și era considerat un creștin umil și credincios. Câștigase încrederea multora prin zelul său pentru adevăr și prin viața sa aparent sfântă, ceea ce îi făcea pe unii să creadă că era îndrumat în mod special de Dumnezeu. Domnul i-a dat domnișoarei Harmon o mustrare pentru el. Ea a afirmat că el acționa contrar Cuvântului lui Dumnezeu prin faptul că se abținea de la muncă, că le impunea altora erorile sale și că îi denunța pe toți cei care nu le acceptau. El a respins toate dovezile pe care Domnul i le-a dat pentru a-l convinge de eroarea sa și a refuzat să-și recunoască greșelile. S-a lăsat condus de impresii și a întreprins călătorii obositoare, parcurgând distanțe mari pe jos, unde nu primea decât insulte, și considera că, prin toate acestea, suferea pentru Hristos. Rațiunea și judecata îi fuseseră lăsate deoparte.

GSAM 239.3În ceea ce privește mărturia domnișoarei Harmon și deznodământul cazului, voi cita dintr-o scrisoare primită de la doamna M. C. Truesdail, care locuia atunci în Paris, Maine. După ce a oferit câteva detalii în concordanță cu cele de mai sus, ea spune:—

GSAM 240.1„Toți au făcut mărturisiri, cu excepția liderului lor, Jesse Stephens. Sora Harmon l-a avertizat că, dacă nu se va smeri mărturisindu-și greșelile, își va încheia curând viața. Toți au înțeles aceasta ca fiind o prezicere că, într-un fel sau altul, se va sinucide.”

GSAM 240.2Iată continuarea povestirii în cazul său:—

GSAM 240.3„După ce mica sa turmă l-a părăsit, a devenit melancolic și, la scurt timp, și-a pierdut mințile, refuzând să mănânce orice ar fi fost gătit de cei răi. El nu auzise încă de întoarcerea mea din Massachusetts când i-am dus cina. M-a întrebat, întinzându-și mâna scheletică printr-o mică deschizătură a ferestrei: «Te-a trimis Dumnezeu cu asta, soră Marian?» Observând răspunsul meu ezitant, a refuzat să guste din ea. Starea lui jalnică, închis într-o cameră mică la fratele său (un necredincios), mi-a amintit de avertismentul care îi fusese trimis cu atâta bunătate din cer și pe care el îl respinsese cu atâta încăpățânare. La două zile după această vizită tristă, a fost dus la familia sa, unde și-a pus curând capăt vieții prin sinucidere, făcându-și o frânghie din așternuturile sale.”²

GSAM 240O profeție împlinită

GSAM 240.4În vara anului 1845, la invitația lui Otis Nichols, domnișoara Harmon a vizitat statul Massachusetts, fiind însoțită de sora ei, Sarah. Ele s-au cazat la familia domnului Nichols. El și soția sa le duceau cu trăsura în diferite locuri pentru a ține întâlniri, unde domnișoara Harmon își prezenta mărturiile. Astfel, ea a putut vizita Boston, Roxbury și Carver. În timpul celei de-a doua vizite la Boston, Massachusetts, a avut loc un incident foarte interesant.

GSAM 240.5În Boston și în împrejurimi exista un grup de fanatici care susțineau, de asemenea, că munca este un păcat, mesajul lor principal fiind: „Vindeți ce aveți și dați milostenie”. Ei spuneau că se aflau în anul jubiliar, că pământul trebuia să se odihnească și că săracii trebuiau întreținuți fără să muncească. Sargent, Robbins și alții erau liderii lor. Ei denunțau viziunile ca fiind de la diavol, deoarece propriile lor erori fuseseră dezvăluite. Erau aspri cu toți cei care nu credeau la fel ca ei.

GSAM 241.1În timp ce domnișoara Harmon și sora ei se aflau în vizită la casa domnului Nichols, Sargent și Robbins au venit din Boston pentru a-i cere o favoare și au spus că veniseră în vizită și că doreau să rămână peste noapte la el. Domnul Nichols a răspuns că se bucura că veniseră, deoarece domnișoarele Sarah și Ellen Harmon se aflau în casă și dorea ca ei să le cunoască. Aceștia s-au răzgândit imediat și nu au putut fi convinși să intre în casă. Domnul Nichols i-a întrebat dacă Ellen ar putea să-și prezinte mesajul în Boston și dacă ar fi dispuși să o asculte, pentru a judeca apoi. „Da”, au răspuns ei, „vino la Boston în următoarea zi de Sabat [adică duminică, întrucât ei nu acceptaseră încă Sabatul]; ne-ar plăcea să avem privilegiul de a o asculta.”

GSAM 241.2Domnul Nichols mi-a povestit această întâmplare la el acasă, în Dorchester, în 1858. Mi-a spus că își făcuse toate planurile să meargă la Boston în dimineața Sabatului cu trăsura sa pentru a o duce pe domnișoara Harmon la întâlnirea propusă. În acea seară, în timpul rugăciunilor de familie, ea a fost răpită într-o viziune. După ce și-a revenit, ea a spus: „Frate Nichols, mâine nu mă duc la Boston; Domnul mi-a arătat că trebuie să mă duc la Randolph. El are o lucrare pe care trebuie să o îndeplinesc acolo.” Domnul Nichols ținea foarte mult la cuvântul dat. Promisese să o ducă la Boston a doua zi și a întrebat îngrijorat: „Ce să fac cu promisiunea făcută lui Sargent și Robbins?” „Nu-ți face griji pentru asta”, a spus domnișoara Harmon, „Domnul mi-a poruncit să merg în cealaltă direcție.” „Ei bine”, a spus domnul Nichols, „nu înțeleg asta.” „Domnul mi-a arătat că vom înțelege când vom ajunge acolo”, a spus domnișoara Harmon. „Ei bine”, a spus domnul Nichols, „nu ai cum să ajungi acolo decât dacă mergem noi să te ducem, dar nu știu cum voi explica situația fraților din Boston.”

GSAM 241.2Domnul Nichols mi-a mai spus că „sora Harmon a văzut ipocrizia lor în viziune, că nu va avea loc nicio adunare în Boston în ziua Sabatului, că Sargent, Robbins și alții care se opuneau se vor întâlni cu grupul mare la Randolph (la treisprezece mile de Boston) în ziua Sabatului; și că trebuie să ne întâlnim cu oponenții la Randolph, la adunarea lor din ziua Sabatului, iar acolo ea va primi un mesaj destinat lor, care îi va convinge pe cei cinstiți și fără prejudecăți dacă viziunile ei erau de la Domnul sau de la Satana.” În loc să meargă la Boston și apoi la Randolph, parcurgând o distanță de douăzeci și două de mile, s-au dus direct la Randolph, ajungând acolo cam la ora adunării. Acolo i-au găsit chiar pe cei care fuseseră de acord să se întâlnească cu ei la Boston. Domnul Nichols a spus atunci: „Acum înțeleg.”

GSAM 242.1Acest efort al lui Sargent și Robbins de a evita mărturia domnișoarei Harmon, precum și modul în care ea fusese îndrumată să se întâlnească cu ei, au avut o mare influență asupra minților unora dintre cei prezenți. În ceea ce privește întâlnirea în sine, voi cita relatarea dată de domnul Nichols:—

GSAM 242Demonstrații remarcabile

GSAM 242.2„Sora Ellen a fost răpită într-o viziune însoțită de manifestări extraordinare și a continuat să vorbească în viziune cu o voce clară, care putea fi înțeleasă distinct de toți cei prezenți, până aproape de apusul soarelui. Sargent, Robbins și French erau foarte exasperați, dar și agitați, auzind-o pe sora Ellen vorbind în viziune, lucru pe care l-au declarat a fi de la diavol; și-au epuizat toată influența și puterea fizică pentru a distruge efectul viziunii. Se uneau să cânte foarte tare, apoi, pe rând, vorbeau și citeau din Biblie cu voce tare, pentru ca Ellen să nu poată fi auzită, până când puterile lor s-au epuizat, iar mâinile le tremurau atât de tare încât nu mai puteau citi din Biblie; însă, în mijlocul acestei confuzii și al acestui zgomot, vocea clară și ascuțită a lui Ellen, pe măsură ce vorbea în viziune, a fost auzită distinct de toți cei prezenți. Opoziția acestor bărbați a continuat atâta timp cât au putut să vorbească și să cânte, în ciuda faptului că unii dintre propriii lor prieteni i-au mustrat și le-au cerut să se oprească. Dar Robbins a spus: «Vă închinați unui idol; venerați un vițel de aur.»

GSAM 243.1„Domnul Thayer, proprietarul casei, nu era pe deplin convins că viziunea ei era de la Satana, așa cum susținea Robbins. El dorea să o verifice într-un fel. Auzise că viziunile de origine satanică erau oprite prin deschiderea Bibliei și așezarea ei asupra persoanei aflate în viziune, și l-a întrebat pe Sargent dacă ar fi dispus să încerce acest lucru, dar acesta a refuzat. Atunci domnul Thayer a luat o Biblie de familie grea și mare, în format in-quarto, care zăcea pe masă și era rar folosită, a deschis-o și a așezat-o deschisă pe pieptul lui Ellen în timp ce aceasta se afla în viziune, întrucât ea era atunci aplecată cu spatele de perete, în colțul camerei. Imediat după ce Biblia a fost așezată asupra ei, ea s-a ridicat în picioare și a mers în mijlocul camerei, cu Biblia deschisă într-o mână, ridicată cât de sus putea, iar cu privirea fixată în sus, a declarat într-un mod solemn: «Mărturia inspirată de Dumnezeu» sau cuvinte cu același înțeles. Apoi, în timp ce Biblia era întinsă într-o mână, iar ochii ei priveau în sus, și nu spre Biblie, ea a continuat mult timp să răsfoiască paginile cu cealaltă mână, să-și așeze degetul pe anumite pasaje și să rostească corect cuvintele acestora cu o voce solemnă. Mulți dintre cei prezenți se uitau la pasajele spre care arăta degetul ei, pentru a vedea dacă le rostea corect, întrucât ochii ei priveau în același timp în sus. Unele dintre pasajele menționate erau judecăți împotriva celor răi și a blasfemiatorilor; iar altele erau avertismente și instrucțiuni referitoare la starea noastră actuală.

GSAM 243Cea mai lungă viziune a ei, de peste șase ore

GSAM 243.2„În această stare a continuat toată după-amiaza până aproape de apusul soarelui, când a ieșit din viziune. Când Ellen s-a ridicat în picioare în timpul viziunii, cu Biblia grea deschisă în mână, și a mers prin cameră, rostind pasajele din Scriptură, Sargent, Robbins și French au amuțit. Pentru restul timpului, ei au fost tulburați, împreună cu mulți alții; dar au închis ochii și au îndurat totul fără să-și recunoască sentimentele.”³

GSAM 244Căsătoria domnișoarei Harmon

GSAM 244.1La 30 august 1846, domnișoara E. G. Harmon și pastorul James White s-au căsătorit, iar împreună au muncit pentru răspândirea mesajului. În cursul anului 1847, activitatea lor s-a limitat în mare parte la statele Maine și Massachusetts.

GSAM 244.2În prima zi de Sabat din aprilie, doamnei White i s-a dat o viziune extrem de interesantă, la casa lui Stockbridge Howland, din Topsham, unde se țineau de obicei adunările în acea perioadă. Această viziune este cea menționată în Scrieri timpurii, în care ea a avut o viziune a sanctuarului și a mobilierului său, a timpului strâmtorării, a sfinților care fugeau din orașe, a celor răi care îi înconjurau, a eliberării lor la glasul lui Dumnezeu, a jubileului, a venirii Domnului în carul de nori etc. Ar fi bine să observăm câteva dintre mișcările ei în timpul acestei viziuni.

GSAM 244Multe Biblii folosite într-o viziune

GSAM 244.3Doamna Frances Lunt (fiica lui S. Howland) mi-a spus, pe 19 ianuarie 1890:

GSAM 244.3„Într-o parte a camerei unde se țineau întâlnirile se afla o masă pe care erau așezate mai multe cărți de diferite feluri, printre care se aflau și câteva Biblii de dimensiuni obișnuite. În timpul viziunii, doamna White s-a ridicat în picioare, s-a dus la masă, a luat o Biblie fără să atingă altă carte și, ținând-o deschisă deasupra capului cu mâna stângă, cu degetul arătător al mâinii drepte îndreptat spre textul din Scriptură pe care îl repeta în timp ce stătea în fața persoanei căreia îi era destinat, apoi a așezat cartea deschisă pe pieptul persoanei în fața căreia repeta versetul. Revenind la masă, a luat o altă Biblie și, în același mod, a repetat un alt text din Scriptură și a așezat Biblia deschisă pe pieptul persoanei căreia i se adresa. Acest gest a fost repetat pentru aproximativ o jumătate de duzină de persoane; după care, într-un mod grațios, s-a așezat pe un scaun, în timp ce ochii îi erau îndreptați tot timpul în sus și departe de carte.”

GSAM 245.1Despre aceasta, doamna Truesdail spune:

GSAM 245.1„Am fost prezentă [în aprilie 1847] când sora White s-a dus la masă și a luat o Biblie după alta dintre cărțile care se aflau pe masă, așezând Biblia pe pieptul celui pentru care avea un text din Scriptură. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce ochii ei erau ridicați spre cer. Cu această ocazie, ea a ținut Biblia deasupra capului în timp ce îmi vorbea; apoi a așezat-o pe pieptul meu. Pasajul care mi-a fost dat a fost 2 Corinteni 6:17.”⁴

GSAM 245.2Într-o scrisoare a doamnei Frances Lunt, aceasta menționează numele a trei persoane care au fost prezente cu această ocazie și asupra cărora au fost așezate Bibliile în timp ce doamna White le vorbea despre textul destinat fiecăreia, iar printre aceste nume se afla și cel al doamnei Truesdail.

GSAM 245Prima lucrare a avut loc în rândul credincioșilor adventiști

GSAM 245.3Lucrarea domnișoarei Harmon, sub călăuzirea darului profetic, din ianuarie 1845 până în primăvara anului 1846, adică aproape optsprezece luni, s-a desfășurat în rândul „credincioșilor” în venirea iminentă a lui Hristos, cu care ea se asociase anterior. După încheierea celor două mii trei sute de zile (22 octombrie 1844), până când cauza dezamăgirii lor și natura evenimentului care a avut loc atunci urmau să fie înțelese, exista pericolul ca credincioșii să alunece spre concepții eronate sau să renunțe cu totul la experiența lor trecută. Mesajul ei către aceștia era următorul: „Mișcarea trecută a fost de la Dumnezeu. Țineți-vă tare de credință. Domnul mai are încă o lucrare pentru poporul Său. Studiați Biblia. Cercetați Cuvântul și veți găsi lumina.”

GSAM 245.4Această instrucțiune este în armonie cu planul Domnului. Scopul Său a fost întotdeauna ca mesajele Sale speciale pentru poporul Său să fie scoase la iveală, la timpul potrivit, din Cuvântul Său, iar apoi darul profeției să vină „al doilea”, pentru a-i confirma și a-i întări pe credincioși.

GSAM 246.1O ilustrare frapantă a acestui fapt se găsește în cazul lui Corneliu, așa cum este consemnat în Faptele Apostolilor. Un înger al lui Dumnezeu i s-a arătat și i-a dat o viziune chiar în propria lui casă. Acel înger cunoștea bine adevărurile Evangheliei și ar fi putut să-l învețe pe Corneliu aceste adevăruri, dar fusese trimis să slujească cuiva care era moștenitor al mântuirii, oferindu-i lui Corneliu o viziune. El l-a asigurat că rugăciunile și consacrarea lui erau acceptate de Domnul. El nu i-a predicat Evanghelia, ci i-a spus pur și simplu să-l cheme pe Petru, care era oaspete la Simon, tăbăcarul, în Iope. Petru a venit și, pornind de la Scripturi, i-a vestit lui Corneliu Evanghelia lui Hristos.

GSAM 246Poziția darului profeției

GSAM 246.2În acest moment ar fi bine să observăm ordinea dezvoltării darurilor, așa cum Domnul a stabilit-o în Cuvântul Său. Pavel se referă la aceasta în scrisoarea sa către corinteni, unde spune: „Dumnezeu a rînduit în Biserică, întîi, apostoli; al doilea, prooroci.”⁵

GSAM 246.3Când analizăm afirmația apostolului cu privire la relația dintre aceste daruri în lucrarea evanghelică, înțelegem imediat de ce se respectă această ordine. Comparând aceste daruri, Pavel spune: „Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.”⁶ Ordinea Domnului este ca mesajele Sale speciale pentru lume să fie transmise din Cuvântul Său; și, în consecință, El îi îndeamnă pe oameni să cerceteze Scripturile și să pornească ca apostoli, încărcați cu mesajele Domnului, proclamându-le din Biblie, care a rezistat încercării veacurilor. Pe măsură ce credincioșii sunt ridicați, darul profeției vine „al doilea”, îndeplinindu-și rolul „pentru desăvîrșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”.⁷