Capitolul 8 — Cina nunții Mielului

GSAM 134.1„Un om a dat o cină mare, și a poftit pe mulți. La ceasul cinei, a trimes pe robul său să spună celor poftiți: «Veniți, căci iată că toate sînt gata.»”¹

GSAM 134.2„Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului.”²

GSAM 134.3Cina este ultima masă a zilei. În această parabolă există trei chemări la cină. Această parabolă nu trebuie confundată cu chemările la „masa de prânz” despre care se vorbește în Matei 22:1-7. „Prânzul” este masa de la amiază. În pilda referitoare la chemările la prânz, aflăm că cei care au făcut chemarea au fost tratați cu răutate și uciși, și că chiar și fiul împăratului a fost ucis. Împăratul care trimisese chemarea „a nimicit pe ucigașii aceia, și le-a ars cetatea”.

GSAM 134.4Această parabolă a invitațiilor la „prânz”, arătând soarta celor care au respins inițial acea invitație, a reprezentat în mod potrivit ceea ce s-a întâmplat de fapt cu cei care au respins Evanghelia lui Hristos și L-au ucis pe El și pe apostolii Săi. Domnul a trimis oștiri împotriva acelei națiuni și, prin ele, „a nimicit pe ucigașii aceia, și le-a ars cetatea” — Ierusalim.

GSAM 134Chemarea la cină

GSAM 134.5Această chemare la cină din parabolă se referă, fără îndoială, la „ospățul nunții Mielului”. O binecuvântare este pronunțată asupra celor chemați la „ospățul nunții”. Cina nunții urmează după nuntă. Nunta Mielului are loc înainte ca El să vină; căci, așa cum am văzut deja, când Hristos va veni în cele din urmă, El se va întoarce „dela nuntă”.³

GSAM 135.1Această chemare la cina nunții trebuie, așadar, să fie aceeași cu mesajul primului înger din Apocalipsa 14 și cu proclamarea timpului din capitolul al zecelea, deja menționate. După cum consemnează Luca, această primă chemare la cină se adresează „celor poftiți”. Cine erau cei care fuseseră invitați? — Cei care auziseră și acceptaseră Evanghelia lui Hristos. Ei mărturisesc că Îl iubesc pe Hristos și că așteaptă cu drag A Doua Venire ca împlinire deplină a speranței lor. De ce n-ar trebui ca chemarea să se adreseze mai întâi lor? Așa cum a fost necesar ca Evanghelia să fie vestită mai întâi iudeilor, care aveau Scripturile și pretindeau că așteptau venirea lui Mesia,⁴ tot așa mesajul celei de-a Doua Veniri a lui Hristos a fost prezentat mai întâi celor care pretindeau că sunt urmașii Lui și că așteptau cu drag venirea Lui.

GSAM 135Chemarea adresată celor care fuseseră invitați

GSAM 135.2Prima chemare la cină, fiind adresată celor care fuseseră invitați, trebuie să se îndrepte către biserici. Acum, de fapt, vestirea venirii iminente a lui Hristos, din anul 1833 până în primăvara anului 1844, a fost făcută în biserici și, într-o măsură destul de mare, a fost susținută de pastorii acelor biserici. Prima publicare a opiniilor lui William Miller cu privire la venirea iminentă a lui Hristos a avut loc într-un ziar baptist din Brandon, Vermont. Activitățile sale și ale colaboratorilor săi până în aprilie 1844 s-au desfășurat în mare parte în clădiri bisericești sau în săli puse la dispoziție de bisericile vremii.

GSAM 135.3Pastorul Himes vorbește astfel despre eforturile pastorului Miller până în primăvara anului 1844:

GSAM 135.3„El a lucrat printre toate grupările și sectele, fără a se amesteca în organizarea sau disciplina lor, crezând că membrii diferitelor comuniuni religioase își puteau păstra statutul și, în același timp, se puteau pregăti pentru venirea Regelui lor.”

GSAM 135.4Pastorul Himes, vorbind despre eforturile comune ale sale și ale pastorului Miller, mai afirmă: „Majoritatea pastorilor și bisericilor care ne-au deschis ușile nouă și fraților noștri care proclamau doctrina venirii, au cooperat cu noi până în ultimul an” — anul 1844.

GSAM 136Uși deschise pentru mesaj

GSAM 136.1Referitor la lucrarea sa și la natura acesteia, Wm. Miller a spus:

GSAM 136.1„Mi s-au deschis uși pentru a proclama această doctrină a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos în rândul aproape tuturor confesiunilor, astfel încât am putut să răspund doar unei mici părți din chemări... În fiecare loc în care am fost, cei mai evlavioși, devotați și plini de viață membri ai bisericilor îmbrățișează cu cea mai mare ușurință punctele de vedere astfel proclamate; în timp ce mărturisitorii lumești, fariseii, bigoții, cei mândri, aroganți și egoiști batjocoresc și ridiculizează doctrina celei de-a Doua Veniri a lui Hristos.”

GSAM 136.2În ceea ce privește natura mesajului adventist, se poate spune despre acesta ceea ce D’Aubigné a spus despre Reforma protestantă: „S-a realizat în numele unui principiu spiritual. A proclamat ca învățător Cuvântul lui Dumnezeu; ca mântuire, credința; ca armă, Duhul Sfânt; și, prin aceste mijloace, a respins toate elementele lumești.”

GSAM 136Un val puternic de treziri

GSAM 136.3Natura trezirilor care au urmat proclamării mesajului adventist este descrisă astfel de L. D. Fleming, pastor al Bisericii Creștine de pe strada Casco, din Portland, Maine:—

GSAM 136.4„Interesul trezit de prelegerile sale [ale lui Wm. Miller] este de cea mai chibzuită și imparțială natură și, deși este cea mai mare trezire pe care am văzut-o vreodată, totuși există cea mai puțină agitație pasională. Se pare că are cea mai mare influență asupra părții masculine a comunității. Ceea ce produce acest efect este următorul lucru: fratele Miller pur și simplu ia sabia Duhului, scoasă din teacă și goală, și își așează tăișul ascuțit pe inima goală, iar aceasta taie! Atât. În fața tăișului acestei arme puternice, necredința cade, iar universalismul se ofilește. Fundațiile false se risipesc, iar negustorii din Babel se miră. Mi se pare că aceasta trebuie să fie, într-o oarecare măsură, cea mai apropiată de trezirile apostolice dintre toate cele la care au fost martori vremurile moderne.”

GSAM 137O experiență în Richmond, Maine

GSAM 137.1Ca o ilustrare a lucrării de trezire care a însoțit predicarea doctrinei adventului, vom cita din raportul cuiva care a fost implicat activ în acea mișcare. Vorbind despre o adunare trimestrială ținută la Richmond, Maine, la care au participat treizeci de biserici baptiste de Liberă Voință, el spune:—

GSAM 137.2„Când am intrat în lăcașul de cult, pastorul Rollins, care stătea lângă amvon, în capătul îndepărtat al sălii, s-a ridicat și a spus: «Frate White, ia loc aici, lângă mine.» După predică, s-a dat cuvântul pentru comentarii, iar eu am vorbit liber despre viața creștină și despre triumfurile celor drepți la A Doua Venire a lui Hristos. Multe voci au strigat: «Amin! Amin!», iar majoritatea celor din acea mare adunare erau cu lacrimi în ochi... Spre sfârșitul acelei întruniri, după ce mi-a obținut consimțământul, pastorul Rollins s-a ridicat și a spus: «Fratele White, care stă la dreapta mea, va vorbi în această seară la casa de adunare din Reed despre A Doua Venire a Domnului nostru Isus Hristos. Veniți, fraților, și ascultați cu urechile voastre. Avem suficient spațiu să vă primim pe toți. Veniți, fraților, nu vă va face rău nimănui să ascultați despre acest subiect... El știa foarte bine că majoritatea fraților săi își vor părăsi adunarea din sat și vor merge trei mile ca să mă asculte, iar ședința lor administrativă programată va fi întreruptă. Și așa s-a întâmplat. Trei sferturi dintre pastori și aproape toți delegații au plecat, iar casa de adunare din Reed s-a umplut încă de la o oră devreme. Subiectul meu a fost Matei 24. Duhul lui Dumnezeu mi-a dat o mare libertate. Interesul a fost minunat.

GSAM 137.3„Pe măsură ce încheiam cu o îndemnare adresată creștinilor să se sfințească pe deplin și să fie gata, iar păcătoșilor să-L caute pe Hristos și să se pregătească pentru venirea Fiului omului, puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea într-o asemenea măsură încât a trebuit să mă sprijin cu ambele mâini de amvon. A fost un moment solemn. Văzând starea păcătoșilor, pierduți fără Hristos, i-am chemat cu lacrimi, repetând de mai multe ori: «Vino la Hristos, păcătosule, și fii mântuit când El Se va arăta în slava Sa. Vino, sărmanule păcătos, înainte să fie prea târziu. Vino, păcătosule, sărmanule păcătos, vino.»

GSAM 138.1„Atmosfera era extrem de solemnă. Pastorii și oamenii plângeau, unii cu voce tare. La sfârșitul fiecărei chemări adresate păcătosului, se auzea un gemet general în întreaga adunare. Stăteam în picioare, explicând capitolul și îndemnând de mai bine de două ore, și începusem să rămân fără voce. Am încetat să mai vorbesc și am plâns cu voce tare pentru acei oameni dragi, cu o profunzime a sentimentelor pe care o cunoaște doar cel pe care Dumnezeu l-a chemat să predice adevărul Său păcătoșilor. Era ora nouă, iar a le da altora libertatea de a vorbi ar fi însemnat să prelungim adunarea până la miezul nopții. Cel mai bine era să încheiem cu sentimentul profund al momentului, dar nu înainte ca toți să fi avut șansa de a se pronunța de partea Domnului. Am chemat atunci pe toți cei din congregație care doreau să se alăture mie în rugăciune și pe cei care doreau să fie prezentați înaintea tronului îndurării, pentru a fi gata să-L întâmpine pe Mântuitorul cu bucurie la A Doua Venire, să se ridice în picioare. Fiecare suflet din acea casă mare, după cum am aflat ulterior de la persoane aflate în diferite părți ale ei, s-a ridicat în picioare. După un scurt moment de rugăciune, adunarea s-a încheiat.

GSAM 138.2„A doua zi dimineață m-am întors în sat, însoțit de cel puțin șapte optimi dintre participanții la acea adunare trimestrială a Bisericii Baptiste de Liberă Voință. Toți povesteau de ce adunare glorioasă au avut parte cu o seară înainte.

GSAM 138Solicitări pentru predicarea mesajului în alte locuri

GSAM 138.3„În pauză, delegații și pastorii m-au invitat să mă alătur lor pentru a stabili programul în care aș putea ține prelegeri în fața diverselor congregații din cadrul acelei adunări trimestriale care dispuneau de lăcașuri de cult spațioase. Era atunci mijlocul lunii februarie și s-a decis că mai rămăseseră cel mult șase săptămâni de condiții bune pentru deplasarea cu sania, oferind oamenilor o șansă bună de a participa la adunări. Au fost selectate douăsprezece dintre cele mai importante locuri pentru activitatea mea în cele șase săptămâni. Trebuia să țin zece prelegeri, ceea ce însemna să vorbesc de douăzeci de ori pe săptămână. Acest program îmi lăsa doar o jumătate de zi pe săptămână, timp pe care, de obicei, îl foloseam pentru a parcurge cincisprezece sau douăzeci de mile până la următorul loc de întâlnire.”⁵

GSAM 139Sute de convertiți

GSAM 139.1Predicarea doctrinei adventiste a fost urmată pretutindeni de treziri spirituale și de convertirea a sute de oameni, iar acest lucru s-a întâmplat în mod special pe măsură ce se apropia sfârșitul anului evreiesc 1843 (21 martie 1844). În acea iarnă, autorul acestui text a auzit pentru prima dată despre acest subiect în satul său natal — Victor, N.Y. — și, deși avea doar doisprezece ani, a acceptat, în măsura în care a înțeles, credința în A Doua Venire. Impresia asupra oamenilor a fost într-adevăr solemnă, nu numai în cadrul adunărilor, ci pretutindeni. Victor era la acea vreme doar un sat de vreo două sute de locuitori, dar zona înconjurătoare era dens populată. Ca urmare a acelei serii de adunări ținute în acel mic sat, s-au raportat cinci sute de convertiți.

GSAM 139Mărturia din Methodist Year Book

GSAM 139.2În ceea ce privește valul puternic de treziri care a urmat în urma proclamării venirii, găsim în Methodist Year Book că „în cei patru ani, din 1840 până în 1844, au avut loc 256.000 de convertiri în America”. Ceea ce era adevărat în America era la fel de adevărat și în celelalte țări unde s-a făcut chemarea. „O putere măreață a însoțit predicarea, iar sufletele s-au convertit pretutindeni.” Așa cum prima chemare la cina nunții s-a adresat bisericilor — „celor poftiți” —, prin intermediul lor ea s-a extins către toți cei care doreau să vină și să aibă parte de mântuirea care îl aștepta pe poporul lui Dumnezeu. Fie că mesajul a fost predicat, rostit în rugăciune sau cântat în „melodii ale Adventului”, lucrarea a fost însoțită de mișcarea puternică a Duhului lui Dumnezeu.

GSAM 140Copiii care predicau în Suedia

GSAM 140.1În acest context, vom observa cum a lucrat Domnul pentru a introduce vestirea în acele țări în care legea interzicea predicarea oricărui lucru contrar „bisericii oficiale”. Suedia era una dintre aceste țări. Acolo, Domnul s-a folosit de copii mici pentru a introduce lucrarea. Prima manifestare de acest fel a avut loc în vara anului 1843, în Eksjö, în sudul Suediei. O fetiță, de numai cinci ani, care nu învățase niciodată să citească sau să cânte, a cântat într-o zi, într-un mod extrem de solemn, corect un imn luteran lung, iar apoi, cu mare putere, a proclamat: „A venit ceasul judecății Lui”, și a îndemnat familia să se pregătească pentru întâlnirea cu Domnul, căci El urma să vină în curând. Cei neconvertiți din familie au cerut milă de la Dumnezeu și au primit iertare. Această mișcare s-a răspândit din oraș în oraș, alți copii proclamând mesajul. Aceeași mișcare în rândul copiilor s-a manifestat într-o oarecare măsură și în Norvegia și Germania.

GSAM 140„Da! A trebuit să predic”

GSAM 140.2În 1896, în timp ce țineam adunări în șaptesprezece locuri diferite din Suedia, am trecut prin mai multe locuri unde copiii predicaseră în 1843 și am avut ocazia să vorbesc cu cei care auziseră predicile, precum și cu bărbații care predicaseră când erau copii. I-am spus unuia dintre ei: „Ai predicat mesajul despre venirea Domnului când erai băiat?” El mi-a răspuns: „Am predicat! Da, a trebuit să predic. Nu am avut niciun cuvânt de spus în această privință. O putere a venit asupra mea și am rostit ceea ce am fost obligat de acea putere să rostesc.”

GSAM 140Boquist și Walbom în Örebro, Suedia

GSAM 140.3În județul Örebro, această activitate s-a extins până când persoanele mai în vârstă au fost îndemnate să propovăduiască mesajul. Atunci, autoritățile civile, instigate de preoții „bisericii oficiale”, au arestat doi băieți, Walbom, în vârstă de optsprezece ani, și Ole Boquist, în vârstă de cincisprezece ani, afirmând că vor face din ei un exemplu public. Le-au biciuit spatele gol cu nuiele de mesteacăn și i-au închis, cu rănile sângerânde, în închisoarea din Örebro. Când rănile li s-au vindecat, i-au scos din închisoare, întrebându-i: „Veți înceta să propovăduiți această doctrină?” Deși i-au bătut cu nuiele a doua oară, redeschizându-le rănile, singurul răspuns pe care l-au putut obține a fost: „Vom propovădui ceea ce Domnul ne poruncește.” Prin mijlocirea unei enoriașe de seamă din Örebro, regele Oscar I a poruncit autorităților să-i elibereze pe acei băieți din închisoare și să-i lase în pace pe acei oameni. Astfel, în Suedia s-a obținut victoria adevărului.

GSAM 141Mărturia lui Boquist

GSAM 141.1În revista Review and Herald din 7 octombrie 1890 se găsește o relatare foarte interesantă cu privire la predicarea copiilor, scrisă chiar de O. Boquist. El spune:—

GSAM 141.2„În anul 1843 a avut loc o mișcare religioasă în rândul oamenilor din parohia Karlskoga, din județul Örebro. Liderii acestei mișcări erau copii și tineri, care erau numiți «rapare». Aceștia predicau cu putere divină și proclamau în fața oamenilor, cu mare hotărâre, că a sosit ceasul judecății lui Dumnezeu.

GSAM 141.3„În toamna aceluiași an, eu, O. Boquist, pe atunci în vârstă de cincisprezece ani, împreună cu un alt tânăr, Erik Walbom, în vârstă de optsprezece ani, am fost atât de influențați de această putere nevăzută, încât nu i-am putut rezista în niciun fel. De îndată ce am fost cuprinși de această putere cerească, am început să vorbim oamenilor și să proclamăm cu voce tare că sosise ceasul judecății, îndreptându-le atenția spre Ioel 2:28-32 și Apocalipsa 14:6, 7.”

GSAM 141Copiii în viziune

GSAM 141.4Oamenii mi-au spus că cei care erau astfel influențați de această putere cerească erau complet detașați de tot ce se afla în jurul lor. Ei se aflau, de fapt, într-o viziune de la Dumnezeu și vorbeau cu o putere care exercita o influență convingătoare și puternică. Ei spuneau că acești copilași, cât timp se aflau sub acea influență, vorbeau cu forța și demnitatea unor bărbați și femei în toată firea. Așadar, cei care au văzut acest lucru au ajuns la concluzia că Domnul îi folosea în mod profetic pentru a rosti aceste adevăruri solemne. Autorul continuă:—

GSAM 142.1„Oamenii se adunau în număr mare să ne asculte, iar adunările noastre continuau atât ziua, cât și noaptea, iar rezultatul a fost o mare trezire religioasă. Tineri și bătrâni erau atinși de Duhul lui Dumnezeu și strigau către Domnul după milă, mărturisindu-și păcatele înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

GSAM 142.2„Dar când preotul bisericii a fost informat despre aceasta, s-au depus multe eforturi pentru a ne reduce la tăcere și, astfel, pentru a opri entuziasmul religios care domnea; însă toate eforturile au fost în zadar. Șeriful a fost atunci solicitat să dispună arestarea noastră, iar timp de șase săptămâni s-a desfășurat o căutare fără rezultat pentru a ne găsi în pădure, unde fugisem să ne refugiem.

GSAM 142.3„În cele din urmă, însă, am fost chemați să ne prezentăm în fața pastorului bisericii. Numărul nostru crescuse atât de mult încât patruzeci de tineri și tinere s-au prezentat la parohie, unde am fost supuși unui lung proces. Toți, cu excepția mea și a lui Walbom, au primit permisiunea să se întoarcă la casele lor; dar noi am fost arestați și, a doua zi, am fost plasați în custodie în închisoarea din Örebro, unde am fost ținuți împreună cu hoții în celula 14, de parcă am fi comis o crimă gravă.”

GSAM 142Mărturia surorii lui Boquist

GSAM 142.4Pe 22 septembrie 1896, sora lui Boquist, în vârstă de șaptezeci și doi de ani, a participat la adunarea noastră de la Örebro și ne-a povestit despre experiența fratelui ei; ea fusese martoră la biciuirea, închisoarea și eliberarea lui. Ea ne-a cântat imnul pe care Boquist și Walbom l-au cântat în timp ce ieșeau din închisoare pe podul de peste șanțul care înconjura acel castel din secolul al XVI-lea, folosit în 1843 ca închisoare. Puterea mișcării din 1843 a însoțit mărturia și cântarea imnului. Tradus în engleză, imnul sună astfel:—

GSAM 143Imnul cântat de Boquist și Walbom

GSAM 144Băiatul predicator de la Karlskoga

GSAM 144.4Un domn din Örebro mi-a povestit o întâmplare de la Karlskoga, unde locuia în 1843. El a spus:—

GSAM 144.5„Un băiețel de opt ani, care nu învățase niciodată să citească literele, a început să predice mesajul, citând multe pasaje din Scriptură. Oamenii spuneau: «Băiatul acela este pur și simplu plin de Biblie.» Această întâmplare a avut loc după ce regele Oscar luase cuvântul în favoarea celor persecutați, așa că preotul din acel loc nu a putut să-l aducă pe băiat în fața tribunalului pentru a-i opri activitatea; dar le-a spus oamenilor să-l aducă pe băiat în fața lui, că îl va demasca și le va arăta cât de puțin cunoștea Biblia.

GSAM 144.6„În fața unei mulțimi de oameni, preotul și-a deschis cartea de cântări și i-a cerut băiatului să-i citească. Băiatul a răspuns: «Nu știu să citesc»; dar, întorcându-i spatele preotului, a cântat cântarea în întregime, corect, de la început până la sfârșit, în timp ce preotul privea cartea cu uimire. Preotul i-a spus băiatului: «Se pare că știi totul.» Băiatul a răspuns: «Nu. Nu ni se permite întotdeauna să spunem tot ce știm.»

GSAM 145.1„Preotul a deschis apoi Noul Testament și i-a spus băiatului: «Citește-mi din acesta.» Băiatul a răspuns: «Nu știu să citesc.» Preotul l-a întrebat: «Ce știi tu, totuși, despre Biblie?» Răspunsul lui a fost: «Știu unde se află un text care conține cuvântul și de paisprezece ori.» Preotul a spus: «Nu! Nu există un astfel de text în Biblie.» Băiatul a zis: «Vrei, te rog, să-mi citești Apocalipsa 18:13?» «Da», a răspuns preotul. În timp ce citea, oamenii au numărat și, într-adevăr, cuvântul și apărea exact de paisprezece ori, iar printre cele paisprezece apariții se număra și «legarea sufletelor oamenilor». Oamenii au strigat: «Uite! Uite! Băiatul știe mai multe despre Biblie decât preotul!» Foarte nemulțumit, preotul a lăsat subiectul baltă și, după aceea, i-a lăsat pe oameni în pace.”

GSAM 145.2Astfel, din gura copiilor Domnul își confirmă cuvântul și, în acest mod minunat, a adus adevărul Său la urechile oamenilor ale căror legi interziceau predicarea oricărei doctrine în afară de cea a „religiei oficiale”.

GSAM 145Darurile Duhului legate de mesaj

GSAM 145.3Nu numai în Suedia Domnul, în legătură cu mișcarea adventistă, a vorbit poporului Său prin darurile Duhului Său. În Scoția, în Anglia și, de asemenea, în America, Domnul și-a învățat poporul prin revelații speciale.

GSAM 145Viziunile lui William Foy

GSAM 145.4În anul 1842 trăia în Boston, Massachusetts, un om bine educat pe nume William Foy, care era un orator elocvent. Era baptist, dar se pregătea să primească hirotonia ca pastor episcopal. Domnul i-a dăruit cu îndurare două viziuni în anul 1842, una pe 18 ianuarie, cealaltă pe 4 februarie. Aceste viziuni ofereau dovezi clare că erau manifestări autentice ale Duhului lui Dumnezeu. El a fost invitat din loc în loc să vorbească de la amvon, nu doar de către episcopali, ci și de către baptiști și alte denominațiuni. Când vorbea, purta întotdeauna veșmântul clerical, așa cum îl poartă pastorii acelei biserici în timpul slujbelor.

GSAM 146.1Viziunile domnului Foy se refereau la venirea iminentă a lui Hristos, la călătoriile poporului lui Dumnezeu către cetatea cerească, la pământul cel nou și la slava stării de mântuire. Având o bună stăpânire a limbajului și o deosebită putere descriptivă, el a făcut senzație oriunde mergea. La invitație, mergea din oraș în oraș pentru a povesti lucrurile minunate pe care le văzuse; iar pentru a găzdui mulțimile numeroase care se adunau să-l asculte, se închiriau săli mari, unde le povestea miilor de oameni ceea ce i se arătase despre lumea cerească, despre frumusețea Noului Ierusalim și despre oștirile îngerești. Când se oprea asupra iubirii tandre și pline de compasiune a lui Hristos pentru bieții păcătoși, el îi îndemna pe cei neconvertiți să-L caute pe Dumnezeu, iar mulți răspundeau la rugămințile sale pline de tandrețe.

GSAM 146Viziunea celor trei trepte

GSAM 146.2Lucrarea lui a continuat până în anul 1844, aproape de sfârșitul celor două mii trei sute de zile. Atunci a fost binecuvântat cu o altă manifestare a Duhului Sfânt — o a treia viziune, pe care nu a înțeles-o. În aceasta i s-a arătat calea poporului lui Dumnezeu către cetatea cerească. A văzut o mare platformă, sau treaptă, pe care se adunau mulțimi de oameni. Din când în când, cineva cădea prin această platformă și dispărea din vedere, iar despre aceștia i s-a spus: „Au apostaziat”. Apoi a văzut poporul urcând pe o a doua treaptă, sau platformă, iar și acolo unii au căzut prin platformă și au dispărut din vedere. În cele din urmă a apărut o a treia platformă, care se întindea până la porțile cetății sfinte. O mulțime mare s-a adunat alături de cei care avansaseră pe această platformă. Deoarece se aștepta ca Domnul Isus să vină într-un timp foarte scurt, el nu a reușit să recunoască faptul că un al treilea mesaj urma să vină după primul și al doilea mesaj din Apocalipsa 14. În consecință, viziunea i s-a părut inexplicabilă și a încetat să mai vorbească în public. După încheierea perioadei profetice, în anul 1845, a auzit pe altcineva relatând aceeași viziune, cu explicația că „primul și al doilea mesaj fuseseră date, iar un al treilea urma să vină”. La scurt timp după aceasta, domnul Foy s-a îmbolnăvit și a murit.

GSAM 147.1Prin astfel de manifestări ale puterii lui Dumnezeu, legate de propovăduirea venirii Sale „la uși”, precum și prin bucuria miilor de oameni care se îndepărtau de păcat pentru a-L sluji pe Domnul și a-I aștepta venirea, oamenii erau dublu asigurați că acesta era într-adevăr mesajul Domnului către lume.

GSAM 147.2Dar 21 martie 1844 a venit și a trecut, iar Domnul nu a venit. Convingerea celor devotați și chibzuiți era însă că acționaseră în armonie cu voia Domnului și că, la timpul potrivit, totul urma să devină clar.