Capitolul 12 — Dezamăgirea — Cartea amară

GSAM 185.1„Am luat cărticica din mîna îngerului, și am mîncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat-o, mi s'a umplut pîntecele de amărăciune. Apoi mi-au zis: «Trebuie să proorocești din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați.» Apoi mi s'a dat o trestie asemenea unei prăjini, și mi s'a zis: «Scoală-te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el.»”¹

GSAM 185.2În limbajul scriptural, „mâncarea” unei cărți reprezintă primirea adevărului pentru a-l transmite altora, așa cum se vede în Ezechiel, unde profetului i se arată „un sul de carte”, și i s-a spus: „Mănîncă sulul acesta, și du-te de vorbește casei lui Israel.” După ce a mâncat sulul, el spune: Atunci „l-am mîncat, și în gura mea a fost dulce ca mierea.”²

GSAM 185.3Profetul Ieremia folosește aceeași figură de stil: „Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele.”³ Din acest limbaj învățăm că „dulceața” cărții în timp ce o mănânci reprezintă bucuria și satisfacția trăite de cei care se hrănesc astfel cu cuvântul Domnului.

GSAM 185Cartea dulce, apoi amară

GSAM 185.4Cartea menționată în Apocalipsa 10, despre care se spune că pentru cel care o mânca era dulce ca mierea, dar imediat ce era mâncată devenea „amară” (sau, după cum traduc unii, „imediat ce am digerat-o, în stomacul meu era picra”⁴ ), era acea carte din care îngerul a anunțat, în numele Celui care a făcut cerul, pământul și marea: „Timpul nu va mai fi.” (literal după KJV) Așadar, mâncarea acestei cărți trebuie să reprezinte acceptarea plină de bucurie a proclamării timpului. Amărăciunea bruscă a bucății pentru cei care au mâncat-o trebuie să reprezinte contrastul trist din experiența lor după ce timpul cărții a expirat, iar ei se trezesc profund dezamăgiți în așteptările lor.

GSAM 186Proclamația timpului – o bucată dulce

GSAM 186.1Proclamația timpului din 1844 a fost într-adevăr o veste plină de bucurie pentru cei care credeau și care, fără îndoială, se așteptau atât de curând la o eliberare veșnică de toate relele, necazurile și durerile acestei lumi păcătoase. Gândul că, în câteva săptămâni scurte, vor fi glorificați, imortalizați și se vor afla în cetatea de aur a lui Dumnezeu, alături de Regele lor, era într-adevăr o sursă de inspirație pentru suflet. Așa cum a exprimat-o cineva care a trăit această experiență: „Cei care Îl iubesc sincer pe Domnul Isus pot aprecia sentimentele celor ce așteptau venirea Mântuitorului cu dorința cea mai arzătoare... Ne apropiam de acea oră cu o liniște solemnă. Adevărații credincioși păstrau o comuniune plăcută cu Dumnezeu, ca o pregustare a păcii care urma să le aparțină definitiv, în lumina veșniciilor nesfârșite. Nici unul dintre cei care au trăit și au crezut în această speranță nu va putea uita vreodată acele ceasuri prețioase de așteptare.”

GSAM 186.2Situația deosebit de grea a celor care, în a unsprezecea zi a lunii a șaptea, s-au trezit încă în această lume întunecată a încercărilor și ispitelor, unde trebuie să facă față disprețului, batjocurii și ridiculizării celor pe care, cu câteva ore înainte, îi îndemnaseră să se pregătească pentru întâlnirea cu Domnul lor, găsește o ilustrare potrivită în cazul Mariei, care „ședea afară lîngă mormînt, și plîngea”; iar când a fost abordată de îngeri cu întrebarea: „Femeie … pentruce plîngi?”, le-a răspuns: „Pentrucă au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus.”⁵

GSAM 187Dezamăgiți, dar nu descurajați

GSAM 187.1Cei care au trecut prin această scenă grea au spus despre ea:

GSAM 187.1„Eram nedumeriți și dezamăgiți, dar nu am renunțat la credință. Simțeam că ne făcuserăm datoria, că trăiserăm în armonie cu credința noastră prețioasă; eram dezamăgiți, dar nu descurajați. Aveam nevoie de o răbdare nemărginită, căci batjocoritorii erau mulți. Eram adesea întâmpinați cu aluzii disprețuitoare la dezamăgirea noastră anterioară. «Încă nu v-ați înălțat la cer? Când așteptați să plecați?» și sarcasme similare ne erau adresate frecvent de către cei necredincioși și chiar de către unii care se declarau a fi creștini, care acceptaseră Biblia, dar nu învățaseră marile și importantele ei adevăruri. Mortalitatea încă se agăța de noi; efectele blestemului ne înconjurau pretutindeni. Era greu să ne asumăm din nou grijile chinuitoare ale vieții pe care credeam că le-am lăsat în urmă pentru totdeauna.”

GSAM 187În comparație cu ucenicii dezamăgiți

GSAM 187.2Sentimentele acestora, în comparație cu bucuria și exultația de cu câteva ore în urmă, trebuie să le fi părut ca amărăciunea înțepătoare a picrei. Lumea din jur presupunea, așa cum fără îndoială a făcut-o mulțimea după răstignirea lui Hristos, că credincioșii vor renunța acum la credința lor și se vor alătura batjocoririi la adresa propriei lor presupuse nebunii. Au aflat foarte curând, spre uimirea lor, că dragostea pentru venirea Domnului nu putea fi ușor eradicată din inimile celor care se consacraseră cu adevărat lui Dumnezeu.

GSAM 187„Nu s-au așezat cu batjocoritorii”

GSAM 187.3Calea pe care au urmat-o acești oameni sinceri, precum și sentimentele lor, sunt bine descrise de cuvintele profetului Ieremia, care spune:

GSAM 187.3„Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele, căci după Numele Tău sînt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor! N'am șezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusei de mînie. Pentruce nu mai contenește suferința mea? Pentruce mă ustură rana și nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca o apă, care seacă?”⁶

GSAM 188James White despre dezamăgire

GSAM 188.1Câteva citate scurte din scrierile unora dintre acești oameni dezamăgiți, dar plini de speranță, vor oferi o imagine clară a situației. Primul este al pastorului James White, care a lucrat cu mare succes în anii 1843 și 1844. El spune:—

GSAM 188.2„Dezamăgirea la trecerea termenului a fost una amară. Adevărații credincioși renunțaseră la tot pentru Hristos și se bucuraseră de prezența Lui ca niciodată până atunci. Ei dăduseră, după cum credeau, ultima lor avertizare lumii și se separaseră, mai mult sau mai puțin, de mulțimea necredincioasă și batjocoritoare. Și, având binecuvântarea divină asupra lor, simțeau mai mult dorința de a se alătura Stăpânului lor, pe care îl așteptau în curând, și îngerilor sfinți, decât celor de care se separaseră. Iubirea lui Isus le umplea sufletul și strălucea pe fiecare chip, iar cu dorințe de nedescris se rugau: «Vino, Doamne Isuse, și vino repede», dar El nu a venit.

GSAM 188.3„Dar Dumnezeu nu și-a părăsit poporul... Și cu o forță și o mângâiere deosebite, pasaje precum cele din Epistola către Evrei au pătruns adânc în mințile și inimile celor încercați și așteptători: «Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v'a fost făgăduit. «Încă puțină, foarte puțină vreme», și «Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi. Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.» Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia cari au credință pentru mîntuirea sufletului.»⁷ Punctele de interes din această porțiune a Scripturii sunt următoarele:—

GSAM 188.4„1. Cei cărora li se adresează cuvintele se află în pericol de a-și pierde încrederea în ceea ce au făcut bine.

GSAM 189.1„2. Ei împliniseră voia lui Dumnezeu și fuseseră aduși în acea stare de încercare în care era necesară răbdarea.

GSAM 189.2„3. Cei drepți trebuiau să trăiască în acel moment prin credință, nu îndoindu-se dacă au împlinit voia lui Dumnezeu, ci având credință în faptul că au împlinit voia lui Dumnezeu.

GSAM 189.3„4. Cei care nu vor rezista încercării credinței, ci își vor pierde încrederea în lucrarea prin care au împlinit voia lui Dumnezeu și se vor da înapoi, vor urma calea directă spre pierzare.”⁸

GSAM 189Din N. Southard, redactor al revistei Midnight Cry

GSAM 189.4În Midnight Cry din 31 octombrie 1844, la aproximativ zece zile după încheierea celor două mii trei sute de zile, a fost publicat următorul text, scris de redactor:—

GSAM 189.5„Având în vedere toate circumstanțele care însoțesc această mișcare, efectele binecuvântate pe care le-a produs asupra minților copiilor lui Dumnezeu, precum și ura și răutatea pe care le-au manifestat dușmanii Săi, trebuie să o considerăm drept adevăratul «strigăt de la miezul nopții». Și dacă mai avem câteva zile în care să ne punem credința la încercare, acest lucru este totuși în conformitate cu pilda celor zece fecioare; căci, după ce toate s-au sculat și și-au pregătit candelele, urma să mai fie un moment în care candelele fecioarelor nechibzuite urmau să se stingă. Acest lucru nu se putea întâmpla decât după trecerea celei de-a zecea zile; căci până atunci candelele lor urmau să ardă. Trebuie, așadar, să treacă acea zi, pentru ca cele nechibzuite să-și abandoneze credința, așa cum trebuie să fi fost și în 1843, pentru perioada de așteptare. O mică întârziere nu este, așadar, un motiv de dezamăgire, ci arată cât de exact este Dumnezeu în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Să ținem, așadar, fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința.”

GSAM 189De Joseph Marsh, redactor al revistei Voice of Truth

GSAM 189.6În Voice of Truth din 7 noiembrie 1844, citim:—

GSAM 189.7„Recunoaștem cu bucurie că ne-am înșelat în privința naturii evenimentului pe care ne așteptam să-l vedem în a zecea zi a lunii a șaptea; dar nu putem încă admite că Marele nostru Preot nu a împlinit în acea zi tot ceea ce tipul ne-ar fi îndreptățit să așteptăm. Acum credem că a făcut-o.”

GSAM 190.1Adventiștii se așteptau ca în a zecea zi a lunii a șaptea din 1844 să se încheie cele două mii trei sute de zile și ca, în acea zi, Hristos să-și încheie lucrarea preoțească și să vină pe pământ pentru a-și binecuvânta poporul. Cercetări ulterioare au demonstrat că în acea zi a avut loc începutul lucrării Sale de curățire a sanctuarului ceresc, și nu încheierea lucrării Sale ca preot.⁹ În loc să considere lucrarea de curățire a sanctuarului ca făcând parte din lucrarea lui Hristos ca preot, s-a susținut că curățirea sanctuarului urma să fie purificarea pământului prin foc la venirea lui Hristos. Dacă nu în întregime, cel puțin țara Canaanului urma să fie curățată în acel moment.

GSAM 190Sanctuarul considerat a fi pământul

GSAM 190.2Această idee este prezentată într-un articol de Geo. Storrs, în Midnight Cry din 25 aprilie 1844. El întreabă: „Ce este sanctuarul care urmează să fie curățat? Părerile mele anterioare au fost că acesta era întregul pământ. Că este o parte a pământului, încă mai cred. Dar ce parte? Aceasta este întrebarea la care voi încerca să răspund.”

GSAM 190.3El citează promisiunea făcută lui Avraam, confirmarea acesteia către Isaac și reînnoirea ei către Iacov, apoi citează cântarea lui Moise, compusă de Miriam după trecerea Mării Roșii, în care ei cântau: „Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale, În locul, pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne, La Templul, pe care mînile Tale l-au întemeiat, Doamne.”¹⁰

GSAM 190.4Dacă cititorul va compara cu atenție textul de mai sus cu relatarea împlinirii sale făcută de psalmist, va vedea că acesta nu afirmă nici măcar că țara Palestinei este sanctuarul. David spune, vorbind despre călăuzirea Domnului asupra copiilor lui Israel: „El i-a adus la hotarul sanctuarului Său, chiar la acest munte, pe care dreapta Sa l-a cumpărat” (literal după KJV).¹¹ În cântarea de la Marea Roșie se spune despre țara Canaanului că era locul pe care El îl pregătise „ca locaș, Doamne, La Templul, pe care mînile Tale l-au întemeiat”. Astfel, în acest citat din psalmi, Muntele Moria, unde a fost construit sanctuarul, este numit doar „hotarul sanctuarului Său” (literal după KJV). Dar în același psalm se spune: „a ales seminția lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește. Și-a zidit sfîntul locaș ca cerurile de înalt, și tare ca pămîntul, pe care l-a întemeiat pe veci.”¹²

GSAM 191Curățirea sanctuarului considerată a fi purificarea pământului

GSAM 191.1În articolul menționat mai sus, după ce a citat presupusa dovadă că pământul, sau cel puțin țara Palestinei, era sanctuarul, pastorul continuă apoi să întrebe: „Cum va fi curățat sanctuarul?” Cu cuvintele profetului Mica, el răspunde: „Căci iată că Domnul iese din locuința Lui, Se pogoară, și umblă pe înălțimile pămîntului! Supt El se topesc munții, văile crapă, ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin rîpi.”¹³

GSAM 191.2Având în vedere ideea, acceptată în mod obișnuit la acea vreme, că pământul era sanctuarul, cititorul va înțelege ușor de ce ei presupuneau, fără nicio îndoială, că la sfârșitul celor două mii trei sute de zile Domnul va veni și va purifica pământul în maniera descrisă de Mica. În toată opoziția ridicată împotriva adventiștilor, niciun adversar nu a sugerat măcar că curățirea pământului prin foc nu era evenimentul care urma să aibă loc ca și curățirea sanctuarului, la sfârșitul celor două mii trei sute de zile.

GSAM 191Apostolii au fost dezamăgiți, dar Scriptura s-a împlinit

GSAM 191.3Acesta nu este singurul caz în care oamenii au împlinit voia Domnului, au îndeplinit Scriptura și, cu toate acestea, au fost dezamăgiți în așteptările lor pur și simplu pentru că nu au înțeles natura evenimentului care urma să se întâmple. Așa s-a întâmplat și cu apostolii lui Hristos. Când El stătea călare pe mânzul de măgar, intrând în Ierusalim, ei strigau, amintindu-și cuvintele profetului:¹⁴ „Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mînz, pe mînzul unei măgărițe.”¹⁵ Era atât de necesar să se strige cu acea ocazie, încât, dacă ar fi tăcut, chiar pietrele ar fi strigat.¹⁶ Ucenicii credeau că Hristos, chiar atunci și acolo, urma să se urce pe tronul lui David ca rege temporal („Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel”¹⁷ ), și astfel au strigat: „Binecuvîntată este Împărăția care vine, Împărăția părintelui nostru David.”¹⁸ Cât de mult s-ar fi strigat cu acea ocazie dacă ar fi înțeles că, în mai puțin de o săptămână, Hristos urma să fie mort în mormântul lui Iosif, înconjurat de garda romană? Câtă „glorificare” a lui Dumnezeu și câtă sfințire ar fi existat în rândul adventiștilor în 1844 dacă ar fi înțeles că curățirea sanctuarului la sfârșitul întregii perioade profetice urma să dureze o serie de ani înainte ca Domnul să vină?

GSAM 192Nicio greșeală în calcularea celor 2300 de zile

GSAM 192.1Pe măsură ce acest popor își verifica cu atenție calculul perioadei, nu găsea nicio greșeală; dar Domnul nu a venit, nici pământul nu a fost curățat prin foc. Ce însemna asta? Cu siguranță știau că Domnul fusese alături de ei în marea mișcare; dar acum se aflau în suspans. Încrederea lor în Domnul era de neclintit. Știau că El nu-i va părăsi. Lumina urma să vină dintr-o sursă oarecare. Întrebarea dificilă cu care se confruntau este formulată în cuvintele lui Ieremia la care s-a făcut deja referire: „Să fii Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca o apă, care seacă?” Credința nu a lăsat loc acestei îndoieli, căci cuvintele Domnului prin profetul Habacuc cu privire la viziune le-au venit în minte: „La sfârșit va vorbi (literal după KJV), și nu va minți.”¹⁹ Expresia deja citată din editorialul revistei Voice of Truth expune bine poziția lor: „Nu putem încă admite că Marele nostru Preot nu a împlinit chiar în acea zi tot ceea ce tipul ne-ar îndreptăți să așteptăm.”

GSAM 193Descoperirea luminii asupra sanctuarului

GSAM 193.1Hiram Edson, din Port Gibson, N.Y., mi-a povestit că, a doua zi după expirarea termenului în 1844, în timp ce se ruga în spatele grămezilor de porumb dintr-un câmp, Duhul lui Dumnezeu a coborât asupra lui într-un mod atât de puternic, încât aproape a fost doborât la pământ, iar odată cu aceasta a venit o impresie: „Sanctuarul care trebuie curățat se află în ceruri.” El i-a împărtășit această idee lui O. R. L. Crosier, iar împreună au cercetat cu atenție subiectul. La începutul anului 1846, o expunere detaliată a chestiunii sanctuarului din punct de vedere biblic, scrisă de domnul Crosier, a fost tipărită în ziarul Day Star, o publicație apărută pe atunci în Cincinnati, Ohio. În acel eseu amplu se sugera că lucrarea de curățire a sanctuarului era lucrarea finală a lui Hristos în calitate de Mare Preot al nostru, începând în 1844 și încheindu-se chiar înainte ca El să vină efectiv din nou în norii cerului ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor.

GSAM 193Bisericile în căutarea membrilor pierduți

GSAM 193.2A zecea zi a lunii a șaptea trecuse, iar bisericile credeau că le va fi ușor să-și recâștige membrii pierduți, care se despărțiseră de ele sub influența „strigătului de la miezul nopții” și a mesajului celui de-al doilea înger; însă în această privință au fost profund dezamăgite, după cum va arăta următorul răspuns la insistențele de a se întoarce la fostele lor organizații, așa cum a fost publicat în Midnight Cry din 26 decembrie 1844:—

GSAM 193.3„Dar care sunt faptele? Ei știu foarte bine că, în marea majoritate a acestor biserici, temele principale sunt «convertirea lumii», «mileniul de o mie de ani» și «întoarcerea evreilor în Palestina», înainte de venirea personală a Mântuitorului. Cei care se întorc să asculte cântecele de leagăn ale unor astfel de doctrine nebiblice și nerezonabile o fac cu ochii deschiși; iar o astfel de atitudine din partea lor va însemna, într-adevăr, «a se întoarce».

GSAM 194.1„După ce am devenit «liberi» în sens biblic, este mult mai sigur să «mergem înainte» decât să «ne întoarcem» sau să «ne retragem», mai ales în acest moment, când coroana de slavă urmează să fie dată atât de curând celor credincioși în Hristos Isus.”

GSAM 194.2Atitudinea bisericilor de a amâna venirea Domnului prin susținerea doctrinelor nebiblice menționate mai sus le-a sugerat adventiștilor aceste cuvinte ale profetului Ezechiel: „Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: «Vedeniile pe cari le are el nu sînt aproape să se împlineacă, și proorocește pentru vremuri depărtate.»” În același context se găsește răspunsul pe care l-au folosit adventiștii: „Deaceea spune-le: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvîntul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu.»”²⁰

GSAM 194„Trebuie să proorocești din nou”

GSAM 194.3Cei care au „mâncat” cartea și au făcut proclamația privind „timpul” au considerat că lucrarea lor pentru lume s-a încheiat; de aici provine declarația că trebuie să învețe din nou neamurile, limbile și împărații. O altă parte a lucrării, nevăzută până acum, trebuie îndeplinită acum — aceea de a prezenta oamenilor adevăratul caracter al templului lui Dumnezeu din ceruri și al slujbei de la altarul său. Porunca de a măsura templul²¹ este necesară pentru a dobândi o cunoaștere a naturii evenimentului care urmează să se întâmple la încheierea timpului profetic și, astfel, să se dea o explicație cuvintelor: „apoi sfîntul Locaș va fi curățit.”

GSAM 194.4Observați că îngerul acestei proclamări a timpului a venit din cer și, înainte ca lucrarea lui să fie încheiată, el dă o însărcinare de a-i învăța din nou pe oameni. Mesajul, așadar, care are menirea de a explica problema sanctuarului, de a da încredere celor dezamăgiți și, în același timp, de a le oferi o „trestie”, o „prăjină” sau o regulă prin care poporul lui Dumnezeu își poate verifica starea morală înaintea Lui, trebuie să poarte semne evidente că provine din cer și nu are origine umană.

GSAM 195Prejudecățile au blocat accesul la popor

GSAM 195.1Prejudecata existentă împotriva doctrinei adventiste era o barieră aproape de netrecut pentru oameni; iar a încerca să-i înveți din nou fără o lumină clară și certă cu privire la cauza dezamăgirii ar fi fost inutil. Chiar și credincioșii adventiști aveau nevoie ca sufletele lor să fie inspirate din nou cu o misiune cerească, înainte ca oamenii să poată fi învățați corect; și cum s-ar fi putut realiza acest lucru? Se putea realiza doar prin înțelepciune omenească? Sau cei care experimentaseră lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu în cadrul mișcării anterioare s-ar fi mulțumit doar cu raționamentul uman? Nimic altceva decât o lucrare precum cea a „mesajului celui de-al treilea înger”²² nu-i putea scoate din nedumeririle lor; iar aceasta, pas cu pas, pe măsură ce o puteau primi, a fost inaugurată în mod corespunzător, aducând dovezi extrem de convingătoare că era de origine cerească.

GSAM 195Ca niște oi fără păstor

GSAM 195.2Iată marea comunitate adventistă, într-un anumit sens, ca niște oi fără păstor, dintre care mii se despărțiseră cu doar câteva săptămâni în urmă de toate bisericile și credințele, nicio organizație omenească nefiind responsabilă pentru bunăstarea lor spirituală. Nu aveau consilieri pământești în care să se încreadă; numai în Dumnezeu își puneau încrederea.

GSAM 195.3Erau însă siguri de un lucru, iar acesta era pentru ei ca o ancoră — proclamarea timpului era corectă.²³ Dar, ca popor, se aflau într-o situație în care, dacă Dumnezeu nu-i călăuzea și nu-i păzea, erau expuși riscului de a accepta explicații false sau de a-și pierde „răbdarea” și de a renunța la credința în experiența lor trecută. Unii au făcut acest lucru; în timp ce alții, cu privirea credinței ațintită asupra Celui pe care sufletele lor Îl iubeau, întrebau cu ardoare: „«Străjerule, cît mai este din noapte?» «Străjerule, mai este mult din noapte?» Străjerul răspunde: «Vine dimineața, și este tot noapte. Dacă vreți să întrebați, întrebați; întoarceți-vă, și veniți iarăș.»”²⁴

GSAM 196J. N. Andrews despre dezamăgire

GSAM 196.1Pastorul J. N. Andrews, unul dintre cei care au trecut prin această experiență în 1844, vorbește astfel despre dezamăgire:—

GSAM 196.2„Cei care L-au așteptat pe Domnul în 1843 și în 1844 au fost dezamăgiți. Pentru mulți, acest fapt constituie un motiv suficient pentru a respinge întreaga mărturie în această privință. Recunoaștem dezamăgirea, dar nu putem admite că aceasta constituie un motiv întemeiat pentru a nega mâna lui Dumnezeu în această lucrare. Biserica iudaică a fost dezamăgită când, la sfârșitul lucrării lui Ioan Botezătorul, Isus S-a prezentat ca Mesia cel promis. Iar ucenicii plini de încredere au fost extrem de dezamăgiți când Cel pe care îl așteptau să elibereze Israelul a fost prins și ucis de mâini nelegiuite. Și după învierea Sa, când se așteptau ca El să restabilească din nou împărăția lui Israel, nu au putut decât să fie dezamăgiți când au înțeles că El urma să se întoarcă la Tatăl Său și că ei urmau să fie lăsați pentru o lungă perioadă în mijlocul necazurilor și al suferinței. Dar dezamăgirea nu dovedește că Dumnezeu nu are niciun rol în călăuzirea poporului Său. Ea ar trebui să-i determine să-și corecteze greșelile, dar nu ar trebui să-i determine să-și piardă încrederea în Dumnezeu. Tocmai pentru că copiii lui Israel au fost dezamăgiți în pustie, au negat atât de des călăuzirea divină. Ei ne sunt prezentați ca o avertizare, pentru ca noi să nu cădem urmând același exemplu de necredință.”²⁵

GSAM 196Adevărul trece printr-un botez al nepopularității

GSAM 196.3Se pare că planul Domnului este să așeze adevăruri importante într-un context nepopular, unde acceptarea și ascultarea lor vor fi o cruce²⁶. Acest lucru este valabil mai ales în aceste zile de pe urmă. Petru, vorbind despre acel timp când sfârșitul tuturor lucrurilor va fi „aproape” și când „judecata” va sta „să înceapă dela casa lui Dumnezeu”, spune: „Prea iubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucurați-vă, întrucît aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. Dacă sînteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi.”²⁷

GSAM 197.1Când adevărul a primit botezul nepopularității, acceptarea lui necesită mai mult har decât simpla urmărire a credinței maselor. Ipocriții prefăcuți nu văd niciun motiv puternic pentru a accepta un adevăr care cere acțiune, asemenea vâslitului împotriva curentului, „împotriva vântului și a valurilor”. Astfel, adevărul devine o încercare pentru cei loiali, cu inima cinstită, sinceri și conștiincioși.

GSAM 197.2Am arătat deja că profeția mișcării adventiste prevestește o dezamăgire. Aceasta a venit; și astfel, în providența lui Dumnezeu, acceptarea acelui mesaj a avut crucea sa.