Capitolul 7 — Progresul rapid al mesajului

GSAM 126.1„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într'un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; fața lui era ca soarele, și picioarele lui erau ca niște stîlpi de foc. În mînă ținea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, și piciorul stîng pe pămînt, și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Cînd a strigat el, cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor... Și îngerul, pe care-l văzusem stînd în picioare pe mare și pe pămînt, și-a ridicat mîna dreaptă spre cer, și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul și lucrurile din el, pămîntul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că timpul nu va mai fi (literal după KJV), ci că în zilele în cari îngerul al șaptelea va suna din trîmbița lui, se va sfîrși taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor.”¹

GSAM 126Un înger, simbol al mesagerilor umani

GSAM 126.2După cum s-a arătat deja, lucrarea de propovăduire a Evangheliei a fost încredințată omului, iar Domnul a promis binecuvântarea Sa asupra acestui mijloc până la „sfîrșitul veacului”.² Așadar, îngerul care poartă acest mesaj trebuie să fie un simbol al unui mesaj privind timpul, care urmează să fie propovăduit locuitorilor pământului. Mesajul este proclamat dintr-o carte care este „deschisă”, ceea ce sugerează în mod clar că aceasta fusese odată închisă. Acești mesageri sunt prețuiți de Dumnezeu; căci „curcubeul”, un semn al legământului lui Dumnezeu, se află deasupra lor, iar ei stau îmbrăcați în lumina slavei lui Dumnezeu și vestesc mesajul în numele Creatorului tuturor lucrurilor. Ceea ce se vestește aici este un mesaj referitor la timp, odată „sigilat”, dar acum proclamat dintr-o carte „deschisă”.

GSAM 127.1În capitolele anterioare s-a demonstrat că Domnul a stabilit momentul când urma să fie dată lumina referitoare la încheierea marii perioade profetice — două mii trei sute de zile — care duce la judecata de cercetare; că prezicerea potrivit căreia cunoașterea urma să crească s-a împlinit cu exactitate prin ridicarea multora cărora El le-a revelat acea lumină; și că El a stabilit, de asemenea, momentul în care pilda smochinului urma să fie învățată, ridicându-și învățătorii atunci și acolo pentru a merge și a vesti acea pildă lumii. La fel de precis a stabilit El momentul în care mesajul timpului urma să se amplifice până la Marele său Strigăt, și la fel de precis s-a împlinit acest lucru.

GSAM 127Marele Strigăt al primului mesaj

GSAM 127.2Momentul în care urma să se audă Marele Strigăt al acestei proclamări este o chestiune de interes. Acesta este plasat aici între sunetul celei de-a șasea și al celei de-a șaptea trâmbițe, ceea ce se poate observa nu numai prin poziția sa în relatarea Scripturii, ci și prin mesajul însuși, care spune: „În zilele în cari îngerul al șaptelea va suna din trîmbița lui, se va sfîrși taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor.” Aceasta este o dovadă concludentă că perioada de timp proclamată în acest mesaj se întinde până la sunetul celei de-a șaptea trâmbițe.

GSAM 127Timpul Marelui Strigăt

GSAM 127.3Când al șaptelea înger va suna din trâmbiță, citim că „templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: și s'a văzut chivotul legămîntului Său, în Templul Său.”³ În slujba sanctuarului pământesc, încăperea care conținea chivotul — Locul Preasfânt — era deschisă doar o dată pe an; aceasta se întâmpla în Ziua Ispășirii, cu scopul de a șterge păcatele — curățirea sanctuarului. Timpul despre care au vorbit profeții, când această lucrare de curățire, așa cum a fost împlinită de Hristos, urma să aibă loc, este la sfârșitul celor două mii trei sute de zile.⁴ Se mai afirmă că, atunci când al șaptelea înger va suna din trâmbiță, voci din cer vor spune că a sosit timpul ca morții să fie judecați.⁵

GSAM 128.1Acest simbol profetic din Apocalipsa 10 prezintă momentul în care acest mesaj trebuie să se răspândească „cu glas tare” și, în cele din urmă, „cum răcnește un leu”. Momentul în care, conform acestei profeții, mesajul urma să se intensifice până la „Marele Strigăt” este de la sfârșitul celei de-a șasea trâmbițe până la sfârșitul acelei perioade profetice care duce la curățirea sanctuarului, cu alte cuvinte, până la sfârșitul celor două mii trei sute de zile. Primele patru trâmbițe și-au împlinit profeția în războaiele goților, vandalilor, hunilor etc., care au împărțit Roma de Vest în zece părți sau regate.

GSAM 128A cincea trâmbiță

GSAM 128.2A cincea trâmbiță prezintă ascensiunea islamului cu norul său de erori, dar mai ales perioada de „cinci luni”, adică o sută cincizeci de ani literali de la momentul în care au avut un împărat peste ei. La 27 iulie 1299, Osman, fondatorul Imperiului Otoman, a invadat teritoriul Nicomediei. Din acel moment, otomanii au hărțuit și „chinuit” Imperiul Roman de Răsărit până la 27 iulie 1449, împlinindu-se astfel cei o sută cincizeci de ani de la sunetul celei de-a cincea trâmbițe. În acel moment, turcii au venit cu forțele lor împotriva orașului Constantinopol însuși, folosind praful de pușcă în războiul lor; și dintr-un tun greoi, despre care istoricul Gibbon spune că era nevoie de șaizeci de boi pentru a-l trage, au tras pietre mari împotriva zidurilor Constantinopolului.

GSAM 128Sfârșitul celei de-a șasea trâmbițe

GSAM 128.3Cam în această perioadă a murit Ioan Paleologul, considerat de istorici drept ultimul împărat grec. Constantin Decozes era moștenitorul de drept al tronului, dar se spune că temerile sale față de Amurath, sultanul turc care ducea acest război împotriva lui, l-au determinat să-i ceară permisiunea lui Amurath pentru a urca pe tron. Un astfel de act ar părea aproape o cedare a tronului în favoarea turcilor. De fapt, în scurt timp, otomanii au intrat în posesia orașului Constantinopol și a Imperiului Roman de Răsărit. Astfel, ei au „ucis” (din punct de vedere politic) acel imperiu pe care îl „chinuiseră” anterior. Urma să-l „omoare” pentru „o oră, o zi, o lună și un an” (literal după KJV).

GSAM 129.1Considerând aceasta ca o perioadă profetică, o zi echivalând cu un an, cât timp ar însemna aceasta? Problema este simplă: un an are 360 de zile sau ani; o lună, 30 de zile sau ani; iar o zi, un an — în total, 391 de zile sau, literalmente, 391 de ani. O oră fiind a douăzeci și patra parte a unei zile, ca simbol, ar însemna jumătate de lună, adică cincisprezece zile. Întreaga perioadă a dominației independente musulmane asupra teritoriului Imperiului Roman de Răsărit ar fi, prin urmare, de 391 de ani și 15 zile. Adăugând această perioadă la data de 27 iulie 1449, ajungem la 11 august 1840, data la care se încheie perioada de independență turcă, așa cum este prevăzută în cadrul celei de-a șasea trâmbițe.

GSAM 129Dr. Josiah Litch prezice căderea Imperiului Otoman

GSAM 129.2În 1838, dr. Josiah Litch, din Philadelphia, Pennsylvania, după ce a îmbrățișat adevărul prezentat de William Miller, s-a alăturat eforturilor de a da o mai mare publicitate mesajului. El a pregătit articole pentru presa scrisă pe tema celor șapte trâmbițe din Apocalipsa. El a adoptat poziția categorică că a șasea trâmbiță va înceta să mai sune și puterea otomană va cădea în ziua de 11 august 1840, iar acest lucru va demonstra lumii că o zi în profeția simbolică reprezintă un an de timp literal.

GSAM 129.3Unii dintre frați, chiar și cei care împărtășeau convingerea lui în această privință, tremurau de teamă gândindu-se la consecințe „dacă nu s-ar împlini”, așa cum spunea el. Acest lucru nu l-a descurajat însă, ci a continuat să facă tot ce-i stătea în putință pentru a-și face cunoscute opiniile cu privire la problema turcă. Ziarele publice au răspândit pretutindeni afirmația pe care o făcuse el cu privire la acest subiect. Cluburile ateiste au discutat problema în cadrul întâlnirilor lor și au spus: „Iată un om care îndrăznește să afirme ceva, și dacă această chestiune se va dovedi a fi așa cum spune el, aceasta îi va confirma fără îndoială afirmația că o zi în profeție simbolizează un an, că două mii trei sute de zile reprezintă tot atâția ani și că acestea se vor încheia în 1844.”

GSAM 130.1Publicarea prelegerii doctorului Litch a stârnit un val de reacții, iar multe mii de oameni au fost astfel îndemnați să vegheze la încheierea conflictelor care izbucniseră între Mehemet Ali, pașa Egiptului, și sultanul turc. Sute de oameni au spus: „Dacă această chestiune se va încheia așa cum a afirmat doctorul, aceasta va confirma principiul «zi-an» al interpretării timpului simbolic, iar noi vom deveni adventiști.”

GSAM 130Sultanul turc în război cu pașa Egiptului

GSAM 130.2Cu câțiva ani înainte de 1840, sultanul fusese implicat într-un război cu Mehemet Ali, pașa Egiptului. În 1838, conflictul dintre sultan și vasalul său egiptean a fost, pentru moment, temperat de influența ambasadorilor străini. În 1839, însă, ostilitățile au reizbucnit și au continuat până când, într-o bătălie generală între armatele sultanului și ale lui Mehemet, armata sultanului a fost complet decimată și distrusă, iar flota sa a fost capturată de Mehemet și dusă în Egipt. Sultanul fusese atât de complet înfrânt, încât, atunci când războiul a reizbucnit în august, nu mai dispunea decât de două nave de prim rang și trei fregate, ca triste rămășițe ale odinioară puternicei flote turcești. Mehemet a refuzat categoric să renunțe la această flotă și să o înapoieze sultanului, declarând că, dacă puterile ar încerca să i-o ia, i-ar da foc. Așa stăteau lucrurile când, în 1840, Anglia, Rusia, Austria și Prusia au intervenit și au hotărât să găsească o soluție la această problemă; pentru că era evident că, dacă ar fi fost lăsat în pace, Mehemet ar fi devenit în curând stăpânul tronului sultanului.

GSAM 131Intervenția puterilor aliate

GSAM 131.1„Sultanul a acceptat această intervenție a puterilor aliate și, astfel, a predat de bunăvoie problema în mâinile lor. La Londra a avut loc o conferință a acestor puteri, la care a participat șeicul Effendi Bey Likgis în calitate de plenipotențiar otoman. A fost redactat un ultimatum, care urma să fie prezentat pașei Egiptului, prin care sultanul urma să-i ofere acestuia guvernarea ereditară a Egiptului și guvernarea întregii părți a Siriei care se întindea de la Golful Suez până la Lacul Tiberiadei, împreună cu provincia Acre, pe viață; la rândul său, acesta urma să evacueze toate celelalte părți ale stăpânirilor sultanului ocupate atunci de el și să returneze flota otomană. În cazul în care ar fi refuzat această ofertă a sultanului, cele patru puteri urmau să preia problema în propriile mâini și să folosească orice alte mijloace pe care le-ar fi considerat potrivite pentru a-l determina să accepte condițiile.

GSAM 131.2„Era evident că, de îndată ce acest ultimatum urma să fie înmânat lui Mehemet Ali, problema ar fi scăpat pentru totdeauna de sub controlul celui dintâi [sultanul], iar soarta afacerilor sale ar fi fost, din acel moment, în mâinile puterilor străine.

GSAM 131Împlinirea profeției — Sfârșitul independenței turce

GSAM 131.3„Sultanul l-a trimis pe Rifat Bey cu un vapor al guvernului la Alexandria, pentru a-i comunica ultimatumul pașei. Acesta i-a fost înmânat, iar el l-a preluat în data de 11 august 1840! În aceeași zi, sultanul a adresat o notă ambasadorilor celor patru puteri, întrebând ce plan urma să fie adoptat în cazul în care pașa ar refuza să se conformeze termenilor ultimatumului; la care aceștia au răspuns că se luaseră măsuri și că nu era necesar ca sultanul să se alarmeze cu privire la vreo eventualitate care ar putea apărea. În această zi s-a încheiat perioada de trei sute nouăzeci și unu de ani și cincisprezece zile alocată continuării puterii otomane; și unde era independența sultanului? — Dispărută!”⁶

GSAM 132.1De atunci și până astăzi, sultanul a fost nevoit să acționeze sub dictatul puterilor și să asiste la dezmembrarea regatului său, pe măsură ce, bucată cu bucată, acesta a fost însușit în folosul lor.

GSAM 132Trezirea interesului public pentru profeții

GSAM 132.2Această împlinire izbitoare a profeției a avut un efect extraordinar asupra opiniei publice. Ea a intensificat interesul oamenilor de a auzi despre subiectul profețiilor împlinite și în curs de împlinire. Dr. Litch a spus că, în câteva luni după 11 august 1840, a primit scrisori de la peste o mie de necredincioși proeminenți, unii dintre ei fiind lideri ai unor cluburi de necredincioși, în care aceștia afirmau că renunțaseră la lupta împotriva Bibliei și o acceptaseră ca revelație a lui Dumnezeu către om. Unii dintre aceștia s-au convertit pe deplin la Dumnezeu, iar o parte dintre ei au devenit vorbitori de seamă în marea mișcare a celei de-a Doua Veniri. Unii i-au spus doctorului Litch următoarele: „Am spus că exegeții profeției citează din paginile prăfuite ale istoriei pentru a-și susține afirmațiile privind împlinirile profetice; dar, în acest caz, avem faptele vii chiar în fața ochilor noștri.”

GSAM 132.3Pentru a ilustra modul în care, chiar la sfârșitul celei de-a șasea trâmbițe, mesajul adventist a început să se răspândească „cu glas tare”, voi menționa un caz așa cum mi-a fost relatat de unul dintre protagoniștii acestui mesaj.

GSAM 132.4În anul 1840, E. C. Williams, un important fabricant de corturi și pânze din Rochester, New York, a acceptat mesajul și i-a invitat pe pastorii Miller și Himes să vină la Rochester și să vorbească în fața miilor de oameni din acel oraș. Aceștia i-au răspuns că nu dispuneau de banii necesari pentru a închiria o sală suficient de mare încât să găzduiască mulțimea. El a replicat: „Am un cort circular cu diametrul de 120 de picioare. Îl voi monta, îl voi dota cu scaune și mă voi ocupa de el, gratuit. Veniți și propovăduiți mesajul.” „Au venit”, mi-a spus el, „iar cortul nu a putut cuprinde nici măcar jumătate dintre cei care au venit să asculte, așa că am adăugat o prelungire de patruzeci de picioare, obținând un cort cu dimensiunile de 160 x 120 de picioare. Acest cort era plin de oameni în fiecare zi, iar sute se înghesuiau în apropiere, în exterior, toți dornici să asculte Cuvântul.”

GSAM 133Sute de oameni care vestesc mesajul

GSAM 133.1Pentru a face față interesului crescând, s-au folosit corturi mari, iar în sezonul de vară s-au ținut adunări în pădure. Iarna s-au folosit unele dintre cele mai mari clădiri bisericești și săli publice, iar toate erau pline până la refuz cu ascultători interesați. În loc ca pastorul Miller să stea acum, așa cum o făcuse înainte de 1840, „aproape singur” în vestirea mesajului, aproximativ trei sute i s-au alăturat în proclamarea publică a încheierii perioadei de două mii trei sute de zile și în strigarea: „Timpul nu va mai fi” (literal după KJV) și „A venit ceasul judecății Lui.” Astfel vedem cum, atunci când a venit timpul Domnului ca mesajul să se răspândească la nivel mondial, cuvântul Său s-a împlinit, iar milioane de oameni au fost mișcați de dorința de a auzi chemarea.

GSAM 133.2Ceea ce era valabil pentru mișcarea din America era valabil și în alte țări. Începând cu anul 1840, în loc ca doar câțiva indivizi să-și împrăștie publicațiile, zeci de oameni au ieșit, ca să zicem așa, în prim-plan pentru a proclama strigătul. În Anglia, numai în cadrul Bisericii Anglicane erau șapte sute de pastori care proclamau mesajul, fără a mai vorbi de zecile de alții angajați în aceeași lucrare. În mai mult de douăzeci dintre principalele națiuni ale lumii, mesajul se răspândea cu un asemenea zel încât cei care priveau spuneau: „Oamenii aceștia sunt extrem de serioși.”